— Întâi mă lăsați să tai frunza la câini de dimineața până seara, bombăni Nynaeve, iar acum mă zoriți.
— Ceasul potrivit nu stă să aștepte pe nimeni, răspunse Sheriam. Roata țese după cum îi este voia, și când îi este voia. Răbdarea e o virtute care trebuie deprinsă, și totuși noi toate trebuie să fim gata pentru orice schimbare într-o clipă.
Nynaeve se strădui să n-o fulgere cu privirea. Lucrul cel mai supărător pe care-l aflase despre femeia cu părul ca de foc era că uneori rostea niște lucruri care păreau vechi zicale, deși de fapt nu erau.
— Ce e asta?
— Un ter’angreal.
— Bun, dar cu asta n-am aflat nimic. Ce face?
— Copila mea, ter’angrealele fac multe lucruri. La fel ca angrealele, sau sa’angrealele, sunt rămășițe din Vârsta Legendelor care folosesc Puterea Supremă, deși nu sunt chiar atât de puține precum celelalte două. Unele ter’angreale trebuie folosite de o femeie Aes Sedai, pentru a-și îndeplini ținta, însă altele nu au nevoie decât de apropierea unei femei care poate conduce. Se crede că ar exista și unele care pot fi folosite de toți oamenii. Spre deosebire de angreale și sa’angreale, aceste lucruri au fost făurite pentru scopuri precise. Mai avem unul în Turn care întărește jurămintele și le face de neîncălcat. Când vei ajunge o adevărată Aes Sedai, îți vei rosti jurămintele ținându-l în mână – vei jura să nu rostești nici un cuvânt care nu este adevărat, să nu făurești vreodată arme cu care un om să-l omoare pe altul și să nu folosești vreodată Puterea Supremă ca armă, decât împotriva Iscoadelor Celui Întunecat și a Făpturilor Umbrei, sau, dacă nu se poate altfel, pentru a-ți apăra viața, pe aceea a Străjerului tău sau pe aceea a unei alte surori.
Nynaeve clatină din cap. I se părea prea mult de jurat, sau poate prea puțin. O și spuse.
— Cândva, pentru Aes Sedai nu era nevoie de jurăminte. Se știa ce erau și care era menirea lor, și asta era totul. Multe dintre noi ar dori să mai fie la fel și acum. Dar Roata se învârte, iar vremurile se schimba Jurămintele pe care le rostim, gândul că suntem legate de ele ajută neamurile lumii să aibă de-a face cu noi fără teama că ne vom slobozi puterea Puterea Supremă, împotriva lor. Am făcut această alegere în vremea care s-a scurs între Războaiele Troloce și Războiul de O Sută de Ani, și datorită lor Turnul Alb este încă în picioare, iar noi putem face tot ce putem împotriva Umbrei, spuse Sheriam, și trase aer adânc în piept. Pe Lumină, copilă, încerc acum să te învăț lucruri pe care orice alta femeie ajunsa aici, unde ești tu, le-ar fi învățat de-a lungul mai multor ani. Nu e cu putința să rămânem la ter’angreale. Nu știm de ce au fost făurite. Nu îndrăznim să folosim decât câteva iar felul în care le folosim s-ar prea putea să nu fie câtuși de puțin cel pentru care au fost gândite la bun început. Pe cele mai multe am învățat să le ocolim – și ne-am plătit prețul. De-a lungul anilor, multe Aes Sedai au pierit, sau și-au pierdut înzestrările, din pricina asta.
— Și-acum o să mă puneți pe mine să pășesc acolo, înăuntru? se înfioră Nynaeve; lumina dintre cele trei arcade nu mai sclipea atât de puternic ca la început, dar tot nu se putea zări ce se afla acolo.
— Acesta știm ce face. Te pune față în față cu temerile tale cele mai adânci, zâmbi Sheriam, binevoitoare. Nu te va întreba nimeni ce-ai văzut și nu trebuie să povestești mai mult decât vrei. Temerile fiecăreia sunt numai ale ei.
Fără să vrea, Nynaeve se gândi cât se temea de păianjeni, mai ales pe întuneric; și totuși probabil că nu asta voia să spună Sheriam.
— Și asta-i tot? Intru printr-o arcada și ies prin alta? De trei ori și-apoi gata?
Femeia Aes Sedai își potrivi șalul, ridicând iritată un umăr.
— Așa cum o spui, pare mult prea ușor… Dar răspunsul e da, spuse ea sec. Pe drum ți-am explicat ce trebuie să știi despre ceremonial, ceea ce i se îngăduie fiecăreia să știe dinainte. Dac-ai fi fost novice, ai fi știut deja totul pe dinafară, dar nu te îngrijora că ai putea greși. Dacă e nevoie, am să-ți reamintesc. Ești sigură că poți face față? Dacă vrei să te oprești acum, e încă vreme să-ți înscriu numele pe lista novicelor.
— Nu!
— Foarte bine atunci. O să-ți spun două lucruri pe care nici o femeie nu le află până ce nu ajunge aici. Primuclass="underline" odată ce-ai început, trebuie să mergi până la capăt. Dacă nu, oricât ai fi de înzestrată, vei părăsi Turnul, fără să ți se facă nici un rău, ți se va da îndeajuns de mult argint pentru a putea trăi vreme de un an și nu vei mai fi primită niciodată înapoi.
Nynaeve deschise gura să spună că nu avea de gând să renunțe, dar Sheriam o întrerupse cu un gest autoritar.
— Ascultă, și vorbește numai când știi ce ai de spus. Al doilea lucru: să cauți, să-ți dai toata silința înseamnă să înfrunți primejdiile. Aici le vei cunoaște. Unele femei au intrat și n-au mai ieșit niciodată. Când ter’angrealului i s-a îngăduit să se domolească nu mai erau acolo. Și n-au mai fost văzute niciodată. Dacă vrei să scapi cu viața, trebuie să fii hotărâtă. Dacă șovăi, dacă te lași…
Nu-și sfârși gândul, dar tăcerea era mult mai grăitoare.
— E ultima ta șansă, copilă. Poți să renunți acum, chiar acum, iar eu am să-ți înscriu numele pe lista novicelor și nu vei avea decât un semn împotrivă-ți. Ți se va mai îngădui să cobori aici de două ori și doar după al treilea eșec vei fi scoasă din Turn. Nu e nici o rușine. Multe șovăie. Nici eu n-am putut s-o fac de prima oară. Acum poți răspunde.
Nynaeve își plimbă privirile pe deasupra arcadelor argintii. Lumina dinăuntru nu mai tremura; se preschimbase într-o strălucire domoală, alburie. Ca să afle ceea ce dorea, avea nevoie de libertatea Aleselor de a pune întrebări, de a studia de unele singure, fără alte îndrumări decât cele pe care le cereau. „Trebuie s-o fac pe Moiraine să plătească pentru ce ne-a făcut. Trebuie.”
— Sunt pregătită.
Cu pași mici, Sheriam pătrunse în încăpere. Nynaeve o urmă. Ca la un semn, sora cea Roșie rosti, cu glas puternic și solemn:
— Pe cine aduci cu tine, Soră?
Cele trei Aes Sedai dimprejurul ter’angrealului nici măcar nu-și întoarseră capetele.
— Pe cineva care vine pentru Alegere, Soră, răspunse Sheriam, la fel de solemn.
— E pregătită?
— E pregătită să lase în urmă ceea ce era și, înfruntându-și temerile, să fie Aleasa.
— Își cunoaște spaimele?
— Nu le-a înfruntat niciodată, dar acum dorește s-o facă.
— Atunci, fie să dea cu ochii de ceea ce-o înfricoșează.
La două palme de arcade, Sheriam se opri, iar Nynaeve făcu întocmai.
— Rochia, șopti Sheriam, fără s-o privească.
Nynaeve se înroși, dându-și seama că uitase deja ce-i spusese cealaltă pe drum. Cu mișcări grăbite, își scoase hainele, încălțările și ciorapii. O clipă, în timp ce-și împăturea veșmintele și le rânduia alături, izbuti aproape să uite ce-avea de făcut. Ascunse cu grija inelul lui Lan în faldurile rochiei; nu voia să fie zărit. Când termină, ter’angrealul era încă acolo, în așteptare. Stânca de sub tălpile ei era rece. Pe tot trupul, pielea i se făcu de găină, dar nu lăsă umerii în jos, ci începu să respire încet. Nu voia ca nici una din celelalte să observe că-i era frică.
— Primul drum, spuse Sheriam, este pentru ceea ce-a fost. Înapoi e o singură cale. Nu șovăi.
Nynaeve se frământă o clipă apoi păși înainte pe sub arcadă, în cercul de lumină strălucitoare care o înghiți, ca și cum văzduhul însuși sclipea, ca și cum s-ar fi înecat într-o mare de lumină. Lumina era peste tot. Era totul.