— Nu întotdeauna, zise Min. Și nu la toți.
— Iar așa poate să afle felurite lucruri despre tine, deși eu nu cred că spune mereu adevărul. Mie mi-a zis că va trebui să-mi împart soțul cu alte două femei, numai că n-aș accepta așa ceva niciodată. La care mi-a râs în față și mi-a zis că nici ei nu i-ar fi trecut prin cap să facă una ca asta. Numai că a aflat că voi fi regină înainte să știe cine sunt, și mi-a spus că a văzut o coroană – Coroana Rozelor din Andor.
— Și când te uiți la mine, ce vezi? întrebă Egwene, aproape fără voia ei.
Min trase cu ochiul spre ea.
— O flacără albă și… cum să zic, tot felul de lucruri. Nu știu ce înseamnă.
— Mereu zice asta, rosti sec Elayne. Cică unul din lucrurile pe care le-a văzut la mine a fost o mână retezată. Dar nu a mea, pare-se. Chipurile, nici asta nu știe ce înseamnă.
— Chiar nu știu, protestă Min. Cam așa se întâmplă mereu.
Dintr-odată, auziră zgomot de pași pe aleea care străbătea grădina. Se întoarseră și văzură doi tineri, care-și duceau cămășile și surtucele pe braț, goi până la brâu și asudați, cu săbiile în mână, vârâte în teci. Egwene se trezi privindu-l pe cel mai frumos bărbat pe care-l văzuse vreodată. Înalt și zvelt, deși puternic, se mișca grațios ca o pisică. Dintr-odată, își dădu seama că el se aplecase deasupra mâinii ei – nici măcar nu simțise când i-o luase – și se chinui să-și aducă aminte numele pe care-l auzise.
— Galad, șopti ea. Ochii lui întunecați îi sfredeleau chipul. Era mai în vârstă ca ea. Și ca Rand. Gândindu-se la Rand, tresări și-și veni în fire.
— Iar eu sunt Gawyn, rânji celălalt. Am impresia că prima dată nu ai auzit.
Min rânjea și ea, iar Elayne se încruntase dintr-odată. Egwene își aduse brusc aminte de mâna ei, pe care Galad încă o strângea, și se eliberă.
— Dacă îndatoririle îți îngăduie, spuse acesta, aș vrea să te revăd, Egwene. Am putea să ne plimbam împreună sau, dacă ți se dă voie să pleci din Turn, am putea să mergem să mâncăm undeva afară din oraș.
— Ar fi… ar fi frumos, îngăimă ea, stânjenită de prezența celorlalți. Min și Gawyn tot mai rânjeau, ca și cum se distrau foarte bine, iar Elayne era tot încruntată. Încercă să se liniștească și să se gândească la Rand. „Ce bărbat… frumos!” Tresări, speriată ca nu cumva să fi vorbit cu voce tare.
— Atunci pe curând, spuse Galad, luându-și în cele din urmă ochii de la ea și făcându-i o plecăciune lui Elayne. Soră dragă…
Apoi, mlădios ca o trestie, se îndepărtă pe podeț.
— Omul ăsta, șopti Min, uitându-se în urma lui, va face mereu ceea ce este drept. N-are importanță pe cine rănește.
— Soră? întrebă Egwene; Elayne se mai liniștise, dar numai puțin. Credeam că e… Adică, după cum te încruntai…
Crezuse că Elayne era geloasă, și încă nu era lămurită.
— Nu sunt sora lui, spuse hotărâtă Elayne. Nu accept așa ceva.
— Tatăl nostru a fost și tatăl lui, spuse Gawyn, sec. Asta n-o poți nega, dacă nu vrei s-o faci mincinoasă pe mama, iar pentru asta ar trebui să ai mai multă tărie decât avem noi toți la un loc.
De-abia atunci, Egwene își dădu seama că tânărul avea părul roșu-auriu, la fel ca Elayne, deși părea ceva mai închis la culoare și cârlionțat, din pricina sudorii.
— Min are dreptate zise Elayne. Galad e de-a dreptul neom, e neîndurător. Pentru el, dreptatea este mai presus de milă și de… E ca un troloc.
— Ei, chiar așa? întrebă Gawyn, rânjind din nou. N-ai văzut cum se uita la Egwene?
Ambele fete îi aruncară priviri amenințătoare, iar el ridică brațele, de parcă s-ar fi aparat cu sabia încă vârâtă în teacă.
— Și mai e ceva – e mai priceput la mânuirea sabiei ca oricine altcineva. După ce-i vede, fie și o singură dată, pe Străjeri, a și învățat. Eu aproape că-mi dau duhul să învăț jumătate din câte a învățat Galad fără nici un efort.
— Și crezi că asta e de ajuns? strâmbă din nas Elayne. Bărbații! După cum probabil că ai ghicit, Egwene, hăndrălăul ăsta dezbrăcat și fără rușine e fratele meu. Gawyn, Egwene îl cunoaște pe Rand al’Thor. Se trag din același sat.
— Chiar așa? Adică el chiar s-a născut în Ținutul celor Două Râuri, Egwene?
Egwene se strădui să dea din cap, fără să-și arate tulburarea. „Oare ce știe?”
— Firește că da. Am copilărit împreună.
— Firește, spuse încet Gawyn. Ciudat om. Păstor, îmi zicea, deși nu arăta și nu se purta ca alți păstori pe care i-am văzut. Ciudat. Am întâlnit tot felul de oameni care-l cunosc pe Rand al’Thor. Unii nu-i știu nici numele, dar după cum l-au descris nu putea fi altcineva. Tuturor le-a schimbat viețile. Era un bătrân fermier care-a venit în Caemlyn doar ca să-l vadă pe Logain, când a fost adus acolo înainte să pornim încoace. În ciuda primului său gând, a rămas în Caemlyn să lupte pentru mama când au început tulburările. Din pricina unui tânăr plecat să vadă lumea, care l-a făcut să creadă că existau lucruri mai mărețe decât ferma lui. Rand al’Thor. Mai că-ți vine să crezi că ar fi ta’veren. Până și Elaida e interesată de el. Mă întreb dacă întâlnirea cu el ne va schimba viețile în țesătura Pânzei.
Egwene se uită la Elayne și la Min. Era convinsă că nici prin cap nu le trecea că Rand era într-adevăr ta’veren. Nu se mai gândise niciodată prea mult la asta, până atunci. Rand era Rand și fusese blestemat să poată conduce Puterea. Dar ta’veren îi influențau pe cei din jur, fie că voiau sau nu să accepte asta.
— Îmi plăceți cu adevărat, le spuse ea dintr-odată celor două fete. Și vreau să fim prietene.
— Și eu vreau, spuse Elayne.
Pe neașteptate, Egwene o îmbrățișă, apoi Min sări și ea jos și rămaseră toate trei pe podeț, strângându-se în brațe.
— Suntem legate una de alta, cu adevărat, spuse Min și n-o să îngăduim nici unui bărbat să ne despartă. Nici măcar lui.
— Vrea cineva să-mi spună și mie ce se întâmplă? întrebă cu blândețe Gawyn.
— N-ai înțelege, îi răspunse sora sa și imediat cele trei fete începură sa chicotească.
— Mă rog, rosti Gawyn, scărpinându-se în creștet și clătinând din cap, dar dacă e vorba de Rand al’Thor, aveți grija să nu v-audă Elaida. De când am venit, s-ar repezit de trei ori la mine, ca un Inchizitor de-al Mantiilor Albe. Nu cred că vrea să-i facă vreun…, începu el, apoi tresări, văzând o femeie care străbătea gradina, purtând pe umeri un șal cu ciucuri roșii. Dacă rostești numele Celui Întunecat, apare imediat. Nu mai vreau altă predică despre faptul că trebuie să-mi țin cămașa pe mine după ce-mi termin exercițiile. La revedere tuturor.
În timp ce se apropia pe podeț, Elaida aruncă o privire în urma tânărului. Era o femeie mai degrabă arătoasă decât frumoasă, se gândi Egwene, și avea aceeași înfățișare fără vârstă care, chiar mai mult decât șalul, arăta cine era. Numai surorile de curând primite n-o căpătaseră încă. Atunci când privirea femeii Aes Sedai se opri asupra ei, numai pentru o clipă, Egwene își dădu seama de asprimea sa. Moiraine i se păruse de la bun început o femeie puternică, un sâmbure de oțel ascuns sub mătăsuri, dar Elaida renunțase până și la acestea.
— Elaida, spuse Elayne, aceasta este Egwene. Și ea s-a născut înzestrată. Și a primit deja câteva lecții, așa că a ajuns la fel de departe ca și mine. Elaida?
Chipul femeii Aes Sedai era lipsit de expresie și cu neputință de descifrat.
— În Caemlyn, copila mea, sunt sfetnica mamei tale, Regina, dar aici suntem în Turnul Alb, iar tu ești novice. Stai, fetițo, vreau să-ți vorbesc, adăugă Elaida, cu un semn către Min care dădea să plece.