— Și eu mă bucur să te cunosc, Thom Merrilin. Loial se ridică în picioare ca să facă și el o plecăciune; când își îndreptă spinarea, aproape atinse tavanul cu capul, așa că se grăbi să se așeze din nou pe pat. Dena spunea că vrea să fie Menestrel.
Thom clătină din cap.
— Pentru o femeie, asta nu e viață. Nici măcar pentru un bărbat nu e. Umbli din oraș în oraș, din sat în sat, întrebându-te cum or să încerce să te păcălească de data asta, întrebându-te adesea cum să faci rost de mâncare. Nu, o s-o fac eu să se răzgândească. O să fie bard de Curte pentru vreun rege sau vreo regină. Aaa! Dar n-ați venit aici ca să vorbim despre Dena. Instrumentele mele, băiete! Le-ai adus?
Rand împinse bocceaua peste masă. Thom o desfăcu de îndată – clipi des când văzu că e vechea lui mantie, plină de petice multicolore, ca și cea pe care o avea pe el – și deschise cutia de piele în care era flautul, dând mulțumit din cap când în fața ochilor îi apăru flautul cu încrustații de aur și argint.
— Așa mi-am câștigat masa și patul după ce ne-am despărțit, zise Rand.
— Știu, răspunse Menestrelul sec. M-am oprit câteodată la aceleași hanuri, dar a trebuit să mă descurc cu jongleriile și cu câteva povești simple, căci… De harfă sper că nu te-ai atins, nu? Deschise cealaltă cutie de piele închisă la culoare și scoase de acolo o harfă la fel de bogat împodobită ca și flautul, pe care o strânse la piept ca pe un copil. Degetele tale neîndemânatice de fermier nu sunt făcute pentru harfă.
— Nu m-am atins de ea, îl încredință Rand.
Thom ciupi două coarde, înfiorându-se.
— Ai fi putut să o ții instaurată, bodogăni el.
Rand se aplecă spre el, peste masă.
— Thom, vroiai să mergi la Illian, să vezi când pornește Marele Alai, să fii primul care face noi povești despre el, dar nu ai putut. Ce-ai zice dacă ți-aș spune că încă mai poți? Ba chiar să ai un rol însemnat?
Loial se foi, neliniștit.
— Rand, ești sigur că…
Rand îi făcu semn să tacă, fără să-și ia ochii de la Thom.
Thom aruncă o privire Ogierului și se încruntă.
— Depinde ce rol și cât de însemnat. Dacă ai vreun motiv să crezi că vreunul din Corniați se îndreaptă spre acest loc… Probabil că au plecat deja din Illian, dar nu vor ajunge aici decât peste câteva săptămâni, chiar dacă merge drept, și de ce ar face-o? E vorba de cineva care nici nu s-a dus la Illian? Atunci, indiferent ce-ar face, n-o să fie pomenit în povești, căci n-are binecuvântarea lor.
— Nu contează dacă Alaiul a plecat sau nu din Illian. Rand auzi cum Loial își ține respirația. Thom, am găsit Cornul lui Vaiere.
Se lăsă o tăcere de mormânt, pe care Thom o rupse cu un hohot zgomotos de râs.
— Voi doi aveți Cornul? Un păstor și un Ogier fără barbă au Cornul lui… Se încovoie, lovindu-se cu mâna peste genunchi. Cornul lui Vaiere!
— Dar chiar îl avem, zise Loial serios.
Thom trase adânc aer în piept. Din când în când tot îl mai pufnea râsul.
— Nu știu ce ați găsit, însă pot să vă duc în zece taverne în care cineva povestește că știe pe cineva care îl știe pe cel care a găsit deja Cornul și îți spune și cum l-a găsit – dacă îi plătești berea. Pot să vă duc la trei oameni care sunt gata să vă vândă Cornul și să jure pe sufletele lor că e cel adevărat. Știu până și un Senior din oraș care se laudă că are Cornul ferecat în conac. Zice că e o comoară lăsată moștenire în familie încă de la Frângerea Lumii. Nu știu dacă Corniații vor pune vreodată mâna pe Corn, dar știu că vor auzi minciuni la tot pasul.
— Moiraine spune că acesta e Cornul, zise Rand.
Thom se posomorî.
— Așa zice? Parcă spuneai că nu e cu voi.
— Nu e, Thom. N-am mai văzut-o de când am plecat din Shienar, din Fal Dara și o lună înainte de asta abia dacă mi-a spus două vorbe. Era multă amărăciune în glasul lui. „Și când îmi vorbea, aș fi preferat să tacă. N-o să mai joc niciodată după cum vrea ea, s-o ardă Lumina, pe ea și pe celelalte femei Aes Sedai. Nu. Nu pe Egwene. Și nici pe Nynaeve.” Știa că Thom îl privește cu atenție. Nu e aici, Thom. Nu știu unde e și nici nu-mi pasă.
— Ei, măcar ați avut atâta minte încât să nu spuneți nimănui. Altminteri până acum ar fi știut și cei din Talpă și jumătate din Cairhien ar sta la pândă ca să-l fure. Jumătate de lume.
— Da, n-am zis nimănui, Thom. Și trebuie să-l duc înapoi la Fal Dara înainte ca Iscoadele Celui Întunecat sau altcineva să reușească să-l fure. Ei, ai din ce face o poveste, nu? Mi-ar prinde bine un prieten care cunoaște bine lumea. Tu ai fost peste tot; știi lucruri pe care eu nici măcar nu mi le pot închipui. Loial și Hurin știu mai multe decât mine, dar ne-am împotmolit toți trei.
— Hurin?… Nu, nu-mi spune. Nu vreau să știe. Menestrelul se ridică de pe scaun și se duse să se uite pe fereastră. Cornul lui Vaiere. Asta înseamnă că Ultima Bătălie se apropie. Cine o să bage de seamă? I-ai văzut pe oamenii care râd pe ulițe? Oprește o săptămână barjele cu grâne și n-or să mai râdă. Galldrian o să creadă că s-au preschimbat toți în Aieli. Nobilii iau toți parte la Marele Joc și uneltesc ca să ajungă lângă Rege, complotează ca să dobândească mai multă putere decât Regele, complotează ca să-l dea jos pe Galldrian și unul dintre ei să fie noul Rege. Sau noua Regină. Or să creadă că Tarmon Gai’don e doar o intrigă care face parte din Joc. Se întoarse cu fața spre ei. Bănuiesc că nu e vorba doar să mergem până în Shienar și să dăm Cornul – cui? – Regelui? De ce în Shienar? Toate legendele spun că Cornul este legat de Illian.
Rand se uită la Loial. I se pleoștiseră urechile.
— În Shienar, pentru că acolo știu cui să îl dau. Și suntem urmăriți de troloci și de Iscoade ale Celui Întunecat.
— Oare de ce nu mă miră? Nu. Sunt eu un nebun bătrân, dar vreau să fiu un nebun bătrân în felul meu. Bucură-te tu de glorie, băiete.
— Thom…
— Nu!
Se așternu tăcerea; nu se auzea decât scârțâitul patului când se foia Loial. În cele din urmă, Rand spuse:
— Loial, ai putea să mă lași puțin singur cu Thom? Te rog?
Loial păru uimit – mai că i se zbârli părul de pe urechi – dar dădu din cap și se ridică.
— Jocul de zaruri din sala mare era destul de bun. Poate că mă lasă și pe mine să joc. După ce ușa se închise în spatele Ogierului, Thom se uita bănuitor la Rand.
Rand șovăi. Erau lucruri pe care trebuia să le știe, lucruri pe care era convins că Thom le știa – Menestrelul părea că știe multe despre tot felul de lucruri – dar nu izbutea să își găsească cuvintele.
— Thom, sfârși el prin a spune, există cărți în care să fie Ciclul Karaethon? Era mai ușor așa decât să le zică Profețiile Dragonului.
— În bibliotecile mari, răspunse Thom încetișor. Tot felul de tălmăciri, colo și colo, chiar și în Limba Veche. Rand se pregătea să întrebe dacă era vreo cale să găsească și el una, însă Menestrelul continuă. Limba Veche e foarte melodioasă, însă puțini, chiar și dintre nobili, mai au răbdare să o asculte. Nobilii trebuie să învețe Limba Veche, dar, de fapt, cei mai mulți știu doar cât să-i impresioneze pe cei care nu o vorbesc. Tălmăcirile nu sună la fel de bine, afară doar dacă sunt Declamate, iar uneori tocmai Declamația schimba foarte mult înțelesul. Sunt niște versuri în acest Ciclu – nu se scandează prea bine dacă sunt tălmăcite, dar măcar își păstrează tâlcul – care zic așa: