„Arde-m-ar, își zise Perrin, dacă nu l-aș cunoaște, nici eu n-aș crede.” Mat îl privea pe Rand cu capul aplecat într-o parte, încruntându-se, de parcă se uita la ceva ce nu mai văzuse niciodată. , Acum își dă și el seama.”
— Poți să faci asta, Rand, zise Perrin. Poți.
— Ar fi mai bine, spuse Verin, dacă nu ai zice tuturor că nu ești Senior. Oamenii văd ceea ce se așteaptă să vadă. In afară de asta, uită-te drept în ochii lor și vorbește hotărât. Așa cum ai vorbit cu mine, adăugă ea sec, iar Rand se înroși, dar nu coborî privirea. Nu contează ce spui. Dacă spui un lucru nelalocul lui, or să-l pună pe seama faptului că ești străin. Mai bine adu-ți aminte de cum te-ai purtat când te-ai întâlnit cu Suprema înscăunată. Dacă o să fii la fel de sfidător, oamenii or să creadă că ești Senior, chiar de ai fi îmbrăcat în zdrențe. Mat chicoti.
Rand ridică brațele.
— Bine, bine. O să merg. Însă tot cred că or să se prindă la cinci minute după ce deschid gura. Când?
— Barthanes te-a poftit în cinci zile diferite, iar una dintre ele este mâine.
— Mâine! răbufni Ingtar. Până mâine seara Cornul poate să ajungă la o sută de mile în josul râului sau…
Verin îl întrerupse.
— Uno și soldații dumitale pot păzi conacul. Dacă încearcă să duca Cornul undeva, n-o să ne fie greu să-i urmărim și poate chiar o să-l luam mai ușor decât din conacul lui Barthanes.
— Poate, încuviință Ingtar în silă. Numai că nu-mi place să aștept, acum că Cornul e atât de aproape. Trebuie să pun mâna pe el. Trebuie! Trebuie!
Hurin se uită țintă la el.
— Dar, Senior Ingtar, nu asta e cea mai bună cale. Ce e să se întâmple se va întâmpla, ce e menit să fie va fi… Căutătura furioasă a lui Ingtar îl făcu să se oprească, deși mormăi în barbă: Nu asta e calea, să vorbești de „trebuie”. Ingtar se întoarse spre Verin.
— Verin Sedai, cei din Cairhien sunt foarte ceremonioși. Dacă Rand nu trimite un răspuns la invitație, Barthanes s-ar putea simți atât de jignit încât să nu ne lase să intrăm, chiar dacă avem pergamentul. În schimb, dacă Rand trimite un răspuns… ei bine, Fain cel puțin știe cine e. Ar putea să îi spună și să ne atragă într-o capcană.
— O să-i luam prin surprindere. Zâmbetul ei fugar nu fu deloc cald. Însă eu cred că Barthanes va vrea oricum să-l vadă pe Rand. Iscoadă sau nu, mă îndoiesc că nu mai uneltește împotriva tronului. Rand, zice că te preocupă unul din planurile Regelui, dar nu spune care. Despre ce e vorba?
— Nu știu, răspunse Rand încet. N-am făcut nimic de când am venit. Stai puțin. Poate că e vorba de statuie. Am trecut printr-un sat în care oamenii săpau ca să scoată din pământ o statuie uriașă. Din Vârsta Legendelor, ziceau ei. Regele vrea să o aducă la Cairhien, deși nu mă dumiresc cum o să poată deplasa ceva atât de mare. Dar n-am făcut decât să întreb ce este.
— Noi am trecut pe lângă ea ziua și nu ne-am oprit să punem întrebări. Verin lăsă invitația să îi cadă în poală. Nu e prea înțelept din partea lui Galldrian să o dezgroape. Nu că ar fi vreo primejdie, însă nu e niciodată înțelept ca aceia care nu știu ce fac să umble cu lucruri din Vârsta Legendelor.
— Ce este? întrebă Rand.
— Un sa’angreal. Rostise acest cuvânt de parcă era ceva fără mare însemnătate, dar Perrin avu dintr-odată impresia că cei doi purtau acum o discuție tainică, spunând lucruri pe care nimeni altcineva nu le mai auzea. E parte dintr-o pereche, cei mai mari doi sa’angreali care au fost făcuți vreodată și de care știm. O pereche curioasă, de altfel. Unul, care este încă îngropat pe Insula Tremalking, nu poate fi folosit decât de o femeie. Acesta nu poate fi folosit decât de un bărbat. Au fost făuriți în vremea Războiului Puterilor și erau meniți să fie arme; dacă e ceva din Vârsta aceea sau din Frângerea Lumii pentru care ar trebui să fim recunoscători, este faptul că au luat sfârșit înainte ca acești sa’angreali să fie folosiți. Împreună ar putea Frânge din nou Lumea și nimici poate mai mult decât prima Frângere.
Perrin își încleștă mâinile. Se ferea să se uite drept la Rand, însă vedea cu coada ochiului cum i se albesc buzele. Își spuse că lui Rand îi e frică; nu era deloc de mirare.
Ingtar părea zguduit.
— Chestia aia ar trebui îngropată la loc, cât mai adânc, și acoperită cu pământ și cu pietre. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit-o Logain? Sau vreun ticălos de bărbat care poate conduce Puterea; ce să mai vorbim de cel care se dă drept Dragonul Renăscut. Verin Sedai, trebuie să îi dai de știre lui Galldrian de ce e pe cale să facă.
— Ce? Ah, nu cred să fie nevoie. Cei doi sa’angreali trebuie să fie folosiți în același timp ca să poată aduna destul din Puterea Supremă cât să Frângă Lumea – așa era în Vârsta Legendelor, bărbatul și femeia împreună aveau de zece ori mai multă forță decât atunci când erau singuri – și ce femeie Aes Sedai ar ajuta astăzi un bărbat să conducă Puterea? Până și un sa’angreal este îndeajuns de puternic, însă cred că puține sunt femeile care ar supraviețui Puterii care s-ar revărsa din cel de pe Tremalking. Suprema Înscăunată, de bună seamă. Moiraine și Elaida. Poate încă una sau două. Și trei care încă învață. Cât despre Logain, ar fi trebuit să își folosească toată vlaga doar ca să nu fie preschimbat în cenușă și nu ar mai fi putut face și altceva. Nu, Ingtar, nu cred că trebuie să-ți faci griji. Cel puțin, nu înainte să apară Dragonul Renăscut și chiar și atunci o să avem destule altele pe cap. Hai mai bine să ne gândim ce-o să facem după ce intram în conacul lui Barthanes.
Vorbea cu Rand. Perrin își dăduse seama și, judecând după neliniștea din privirea lui Mat, și el băgase de seamă. Până și Loial se foia pe scaun. „Oh, Lumină, Rand, își spuse Perrin. Lumină, n-o lăsa să se folosească de tine.”
Rand apăsa atât de tare cu mâinile pe masă încât i se albiseră articulațiile, însă glasul nu îi tremura. Nu-și luase o clipă ochii de la Aes Sedai.
— Mai întâi trebuie să luam Cornul și pumnalul. După care gata, Verin. Gata.
Uitându-se la zâmbetul lui Verin, slab și misterios, Perrin simți fiori pe șira spinării. Din câte își dădea el seama, Rand nu știa nici jumătate din ceea ce credea că știe. Nici jumătate.
32
Vorbe primejdioase
Conacul Seniorului Barthanes se întindea ca o broască uriașă în noapte, mare cât o fortăreață, cu ziduri și turnuri. Totuși, nu era o fortăreață; erau ferestre înalte peste tot, luminate, de unde se revărsau cântece și râsete, însă Rand văzu străji în vârful turnurilor și pe acoperișuri, și nici o fereastră nu era aproape de pământ. Se dădu jos de pe Roșcat și își netezi haina, potrivindu-și sabia. Ceilalți descălecară și ei la piciorul scărilor late, din gnais, care duceau la ușile mari, bogat împodobite, ale conacului.
Zece soldați din Shienar, conduși de Uno, formau escorta. Bărbatul cu un singur ochi schimbă câteva vorbe cu Ingtar înainte să își ia oamenii și să se alăture celorlalte escorte; se adusese deja berea și un bou întreg fusese pus la frigare.
Ceilalți zece soldați fuseseră lăsați în oraș, împreună cu Perrin. Fiecare trebuia să fie acolo cu un rost, zisese Verin, iar Perrin nu avea cum să le fie de folos. Escorta era un semn de prestanță în ochii celor din Cairhien, însă mai mult de zece oameni ar fi dat de bănuit. Rand era acolo pentru că el primise invitația. Ingtar venise din pricina renumelui titlului său, iar Loial pentru că Ogierii erau foarte prețuiți de marile Case nobiliare din Cairhien. Hurin urma să treacă drept slujitorul lui Ingtar. Adevăratul scop era să încerce să ia urma trolocilor și a Iscoadelor Celui Întunecat; Cornul lui Vaiere nu putea fi departe de de ei. Mat, care încă mai bodogănea, trecea drept servitorul lui Rand, căci el simțea pumnalul dacă era pe aproape. Dacă Hurin nu izbutea, poate le găsea el pe Iscoadele Celui Întunecat.