— Am auzit că unii Seniori străini cântă la diferite instrumente, dar nu am dat niciodată crezare unor asemenea zvonuri. Mi-ar face mare plăcere să te aud cântând. Poate vrei să discutam despre una și alta. Barthanes părea să fie cucerit de conversația voastră. Soțul meu își petrece timpul gustând propriile vinuri și mă lasă singură. Nu stă niciodată de vorbă cu mine.
— Probabil că vă lipsește, zise Rand, încercând să se strecoare pe lângă ea și fustele ei largi. Femeia râse cristalin, de parcă ar fi spus cel mai amuzant lucru din lume.
O altă femeie veni lângă el și o altă mână i se puse pe piept. Purta la fel de multe panglici ca și Alaine și erau cam de aceeași vârstă, cu zece ani și mai bine mai mari decât el.
— Vrei să-l ții numai pentru tine, Alaine? Cele două femei își zâmbiră, dar se fulgerau cu privirea. Cea de-a doua îi surâse și lui Rand. Sunt Belevaere Osiellin. Toți cei din Andor sunt atât de înalți? Și atât de chipeși?
Rand își drese glasul.
— Aaa… unii sunt înalți. Iertați-mă, dar…
— Te-am văzut vorbind cu Barthanes. Se spune că îl cunoști și pe Galldrian. Trebuie să vii să mă vezi și să stăm de vorba. Soțul meu e plecat la moșiile noastre de la miazăzi.
— Ești la fel de subtilă ca o cocotă dintr-o tavernă, șuiera Alaine printre dinți, după care îi zâmbi lui Rand. Nu are deloc purtări alese. O femeie atât de grosolană nu ar putea fi pe placul nici unui bărbat. Adu-ți flautul la conac și o să stăm de vorba. Ce-ai zice să mă înveți și pe mine să cânt?
— Ceea ce Alaine crede că e subtilitate, spuse Belevaere pe un ton dulce, nu e decât lipsă de curaj. Un bărbat care poartă o sabie cu pecetea bâtlanului este de bună seamă neînfricat. E într-adevăr o sabie cu pecetea bâtlanului, nu-i așa?
Rand încercă să scape de ele.
— Dacă sunteți bune să mă iertați… Îl urmară pas cu pas, până când se izbi cu spatele de perete; fustele lor largi formau un alt zid în fața lui.
Tresări când o a treia femeie se alătură celorlalte două; fustele ei veniră să întregească zidul din fața lui. Era mai în vârstă decât ele, dar la fel de frumoasă, cu un zâmbet amuzat pe buze, care nu îi înmuia defel privirea tăioasă. Purta de două ori mai multe panglici decât Alaine și Belevaere; cele două îi făcură o reverență și se uitară posomorâte la ea.
— Femeile astea păianjen încearcă să te prindă în pânza lor? Femeia mai în vârstă râse. De cele mai multe ori se prind ele însele. Vino cu mine, frumosule Senior din Andor, și o să-ți povestesc despre necazurile pe care le-ai putea avea din pricina lor. Eu una nu am soț, așa că nu am de ce-mi face griji. Soții nu aduc decât necazuri.
Pe deasupra capului lui Alaine îl văzu pe Thom, care își îndrepta spatele după ce făcuse o plecăciune, deși nimeni nu aplaudase și nici nu îl băgase în seamă. Cu o strâmbătură, Menestrelul luă un pocal de pe tava unui servitor.
— Am văzut pe cineva cu care trebuie să vorbesc, le spuse Rand celor trei femei și se fofilă pe lângă ele, tocmai când ultima întinse mâna ca să îl apuce de braț. Toate trei se uitară lung după el; se grăbi să ajungă lângă Menestrel.
Thom îl privi pe deasupra buzei pocalului, apoi mai sorbi o dată din el.
— Thom, știu că ai zis că trebuie să ne despărțim, însă trebuia să mă descotorosesc cumva de femeile alea. Nu vorbeau decât despre unde sunt plecați soții lor, dar păreau că se gândesc la cu totul altceva. Thom se înecă, iar Rand îl bătu pe spinare. Bei prea repede și nu înghiți bine. Thom, ele sunt convinse că pun ceva la cale împreună cu Barthanes sau poate cu Galldrian, și mă îndoiesc că mă cred când le spun că nu e adevărat. Aveam nevoie de o scuză ca să plec de lângă ele.
Thom își mângâie mustățile lungi și se uită iscoditor spre celalalt colț al sălii, la cele trei femei. Stăteau una lângă alta, privindu-i.
— Știu cine sunt, băiete. Breane Taborwin ți-ar da niște lecții de care fiecare bărbat ar trebui să aibă parte cel puțin o dată în viața, dacă le poate face față. Îngrijorate din pricina bărbaților lor. Îmi place asta, băiete. Deodată privirea îi deveni pătrunzătoare. Mi-ai spus că nu mai ai de-a face cu femeile Aes Sedai. Iar asta-seară toată lumea vorbește de un Senior din Andor care a apărut pe neașteptate, însoțit de o femeie Aes Sedai. Barthanes și Galldrian. De data asta ai lăsat Turnul Alb să facă ce vrea din tine.
— A venit de-abia ieri, Thom. Și de îndată ce Cornul va fi la adăpost, o să mă rup din nou de ele. Asta vreau să fac.
— Vorbești de parcă acum nu ar fi la adăpost, zise Thom încetișor. Parcă acum câteva zile nu vorbeai așa.
— L-au furat Iscoadele Celui Întunecat, Thom. Și l-au adus aici. Barthanes e și el Iscoadă.
Thom părea să se uite la vinul din pocal, dar aruncă priviri în toate părțile, ca să se încredințeze că nu îi aude nimeni. Mai mulți erau cu ochii pe ei, urmărindu-i pe furiș în timp ce se prefăceau că discuta între ei, dar fiecare grup se ținea departe de celelalte. Cu toate acestea, Thom vorbi cu glas scăzut:
— E primejdios să spui așa ceva dacă nu e adevărat și încă și mai primejdios dacă e adevărat. O asemenea acuzație, împotriva celui mai puternic om din regat… Spui că Cornul e la el? Probabil că iar vrei să îmi ceri ajutorul, acum că ai din nou de-a face cu Turnul Alb.
— Nu. Hotărâse că Thom avusese dreptate, chiar dacă Menestrelul nu știa de ce. Nu putea să mai amestece pe nimeni în treburile lui. Vroiam doar să scap de femeile alea.
Menestrelul suflă în mustăți, uluit.
— Bine. Da. E bine așa. Ultima dată când te-am ajutat, m-am ales cu un picior scurtat, iar tu pari să te fi lăsat din nou prins în lațul celor din Tar Valon. De data asta va trebui să te eliberezi singur. Părea că vrea să se convingă singur de ce spune.
— Așa o să fac, Thom. Promit. „De îndată ce Cornul va fi la adăpost, iar Mat va avea din nou nenorocitul ăla de pumnal. Mat, Hurin, unde sunteți?”
Ca și cum gândul ar fi fost o chemare, Hurin se ivi în sală, căutându-l din priviri printre Seniori și doamne. Aceștia nu îi dădură nici o atenție; servitorii nu existau decât atunci când aveau nevoie de ei. Când îi zări pe Rand și pe Thom, se strecură printre grupurile de nobili și făcu o plecăciune în fața lui Rand.
— Seniore, am fost trimis după Domnia Voastră. Servitorul dumneavoastră a căzut și și-a scrântit glezna. Nu știu cât de rău, Domnia Voastră.
O clipă Rand rămase nedumerit; apoi pricepu. Știa că toți ochii sunt ațintiți asupra lui, așa că vorbi îndeajuns de tare ca să fie auzit de cei din apropiere.
— Netot neîndemânatic. La ce-mi servește dacă nu poate merge? Poate că ar fi bine să merg și să văd cât de rău s-a lovit.
Părea că rostise cuvintele potrivite. Hurin se înclină din nou și spuse, ușurat:
— Cum dorește Domnia Voastră. Sunteți bun să mă urmați?
— Te pricepi foarte bine să faci pe Seniorul, zise Thom încetișor. Dar nu uita un lucru. Cei din Cairhien joacă Daes Dae’mar, însă Turnul Alb a pornit Marele Joc. Fii cu băgare de seamă, băiete. Aruncând o privire aspră spre nobili, puse pocalul gol pe tava unui servitor care trecea pe acolo și se îndepărtă, ciupind strunele harfei. Începu să recite Nevasta Mili și neguțătorul de mătăsuri.
— Condu-mă, îi spuse lui Hurin, simțindu-se ca un nerod. Ieși din sală pe urmele amușinarului, simțind că îl priveau.
33
Mesaj din întuneric
— L-ai găsit? îl întrebă Rand pe Hurin, în timp ce cobora în spatele lui un șir de trepte înguste. Bucătăria era jos, iar servitorii care veniseră odată cu oaspeții fuseseră toți trimiși acolo. Sau Mat chiar s-a lovit?