— Lumina să te scalde, Senior Barthanes. Rand izbuti să facă o plecăciune, însă se clătină când se îndreptă spre Verin și ceilalți. „Vrea să îl urmez. Și, dacă nu vreau, o să facă rău satului, și lui Tam.” Nu se îndoia că stătea în puterea lui Fain să facă așa ceva și că nu avea să se răzgândească. „Cel puțin, Egwene e la adăpost, în Turnul Alb.” Își închipui hoarde de troloci năvălind peste Emond’s Field, cete de Pieriți fără ochi vânând-o pe Egwene. „Dar cum aș putea să îl urmez? Cum?”
Apoi ieși în noapte și încălecă pe Roșcat. Verin, Ingtar și ceilalți erau deja călare, iar escorta de soldați din Shienar se strânsese în jurul lor.
— Ce ați găsit? îl întrebă Verin. Unde îl ține? Hurin își drese glasul cu zgomot, iar Loial se foi în șa. Femeia Aes Sedai îi privi pătrunzător.
— Fain a plecat cu Cornul spre Capul Toman, printr-o Poartă de taină, zise Rand posac. Acum probabil că e deja acolo și mă așteaptă.
— O să vorbim despre asta mai târziu, spuse Verin, pe un ton atât de hotărât, încât nimeni nu mai scoase nici un cuvânt până când ajunseră înapoi în oraș, la hanul Marele Copac.
Uno plecă, după ce schimbă câteva vorbe cu Ingtar, ducând soldații la hanul din Talpă. În sala mare, Hurin îi aruncă o privire lui Verin, mormăi ceva despre bere și se grăbi sa se așeze la o masă din colț, singur. Femeia Aes Sedai nu o băgă în seamă pe hangiță, care o întrebă curtenitor dacă s-a simțit bine, și îi conduse în tăcere pe Rand și pe ceilalți în sala mai retrasă.
Perrin își ridică privirea din Călătoriile lui Jain Neopritul când intrară, apoi se încruntă când le văzu chipurile.
— N-a mers bine, nu-i așa? zise el, închizând cartea legată în piele. Lămpile și lumânările din ceara de albine luminau bine sala; jupâneasa Tiedra cerea mult, dar nu făcea economie.
Verin își împături cu grija șalul și îl puse pe spătarul unui scaun.
— Mai spuneți-mi o dată. Iscoadele Celui Întunecat au plecat cu Cornul printr-o Poartă de taină? De la conacul lui Barthanes?
— Sub conac era odinioară un desiș Ogier, explică Loial. Când am zidit… Nu-și mai sfârși vorba; urechile i se pleoștiră sub căutătura lui Verin.
— Hurin a mers pe urma lor până acolo. Rand se lăsă ostenit pe un scaun. „Acum mai mult decât oricând trebuie sa îl urmez. Dar cum?” Am deschis Poarta ca să îi arăt că le poate lua și pe mai departe urma, indiferent pe unde o iau, și am dat peste Vântul Negru. A încercat să ne înhațe, însă Loial a izbutit să închidă porțile înainte să iasă de tot. Se înroși puțin când spuse asta, dar era adevărat: Loial fusese cel care închisese porțile și silise Vântul să dea înapoi. Stătea de strajă.
— Vântul Negru, șopti Mat, încremenind și uitând să se mai așeze pe scaun. Perrin se zgâia și el la Rand. La fel și Verin și Ingtar. Mat se prăvăli pe scaun cu o bufnitură.
— Probabil că te-ai înșelat, spuse în cele din urmă Verin. Machin Shin nu poate fi pus de strajă. Nimeni nu îl poate sili să facă ceva.
— E o creatura a Celui Întunecat, zise Mat, înmărmurit. Iar ei sunt Iscoadele Celui Întunecat. Poate că știu cum să îi ceară ajutorul, cum să îl facă să îi ajute.
— Nimeni nu știe precis ce este acest Machin Shin, răspunse Verin. Doar că este esența nebuniei și cruzimii. Nu te poți înțelege cu el, Mat, nu poți face nici un târg, nici măcar nu îi poți vorbi. Nu poate fi niciodată constrâns să facă ceva – nici o femeie Aes Sedai de acum nu poate izbuti așa ceva, și probabil că nici mai de demult nu era cu putință. Chiar crezi că Padan Fain ar fi în stare de ceva ce nici zece Aes Sedai nu pot izbândi? Mat scutură din cap.
Se lăsă o liniște plină de deznădejde, de lipsă de rost. Nu mai aveau nici o țintă, și până și pe chipul lui Verin se citea șovăiala.
— N-aș fi crezut niciodată că Fain e destul de cutezător încât să o apuce pe Căile de Taină. Glasul lui Ingtar părea aproape blând; deodată însă lovi cu pumnul în perete. Nu-mi pasă cum de Machin Shin îl ascultă pe Fain, sau dacă e într-adevăr așa. Au plecat cu Cornul lui Vaiere pe Căile de Taină, Aes Sedai. Acum sunt probabil în Mană sau au străbătut deja jumătate din drumul până la Tear sau Tanchico, de cealaltă parte a Pustiului Aiel. Cornul e pierdut. Sunt pierdut. Își lăsă mâinile în jos; umerii îi căzură. Sunt pierdut.
— Fain duce Cornul la Capul Toman, spuse Rand și imediat toate privirile se ațintiră asupra lui.
Verin îl cercetă cu ochii mijiți.
— Ai mai spus asta. De unde știi?
— I-a lăsat un mesaj lui Barthanes, răspunse Rand.
— Un șiretlic, mârâi Ingtar. Doar n-o sa ne zică nouă unde se duce.
— Nu știu ce vreți voi să faceți, spuse Rand, dar eu plec spre Capul Toman. Trebuie. Pornesc cum se crapă de ziuă.
— Dar, Rand, zise Loial, o să ne ia luni de zile să ajungem la Capul Toman. Ce te face să crezi că Fain o să ne aștepte atâta vreme?
— O să aștepte. „Dar cât, înainte să creadă că nu mai vin? De ce a pus Vântul de strajă dacă vrea să îl urmez?” Loial, vreau să merg cât mai iute și, dacă Roșcatul o să moară din cauza efortului, o să cumpăr alt cal sau o să fur unul, dacă trebuie. Precis vrei să vii cu mine?
— Am stat atâta pe lângă tine, Rand. De ce n-aș mai face-o acum? Loial scoase pipa și punga de tutun și începu să umple găvanul cu degetul. Vezi tu, îmi placi. Mi-ai plăcea chiar de nu ai fi ta’veren. Îmi placi chiar dacă ești. E adevărat că din pricina ta dau numai de necazuri. Dar, oricum, merg cu tine. Duse pipa la gura ca să vadă dacă trage bine, apoi luă o așchie de lemn din oala de piatră de deasupra căminului și o aprinse de la o lumânare. Și nu cred că ai cum să mă împiedici.
— Ei, o să vin și eu, spuse Mat. Pumnalul e încă la Fain, așa că merg și eu. Însă nu mai vreau să mai fac pe servitorul.
Perrin oftă; părea să cugete ce era mai bine să facă.
— O să merg și eu cu voi. O clipă mai târziu, rânji. Cineva trebuie să stea cu ochii pe Mat.
— Nici măcar nu e un șiretlic foarte dibaci, murmura Ingtar. O să fac cumva să rămân singur cu Barthanes și o să aflu adevărul. Vreau să pun mâna pe Cornul lui Vaiere, nu să alerg după cai verzi.
— S-ar putea să nu fie nici un șiretlic, zise Verin cu luare aminte, cu ochii în podea. În fortăreața de la Fal Dara am găsit niște mesaje, care arata că e o legătură între ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea și – îi aruncă o privire lui Rand, pe sub sprâncene – Capul Toman. Încă nu le înțeleg pe deplin, dar cred că trebuie să mergem la Capul Toman. Și cred că vom găsi Cornul acolo.
— Chiar dacă plecăm spre Capul Toman, spuse Ingtar, până ajungem acolo, Fain sau una din Iscoadele Celui Întunecat poate să sune de o sută de ori din Corn, iar eroii chemați din mormânt vor trece de partea Umbrei.
— Fain ar fi putut să sune de o sută de ori din Corn de când a plecat din Fal Dara, îi zise Verin. Și cred că ar fi făcut-o, dacă ar fi știut cum să deschidă sipetul. Însă acum s-ar putea să găsească pe cineva care să știe cum să-l deschidă. Trebuie să mergem după el, pe Căile de Taină.
Perrin ridică brusc capul, iar Mat se foi pe scaun. Loial scoase un geamăt slab.
— Chiar dacă găsim o cale de a ne strecura pe lângă străjile lui Barthanes, spuse Rand, cred că Machin Shin e încă acolo. Nu putem folosi Căile de Taină.