— Sunteți într-un stedding, Rhian, zise Ogierul cu blândețe. Toata lumea e la adăpost în stedding, surioară. Aici nu sunt lupte, nimeni nu ridică mâna împotriva nimănui. Femeia dădu din cap, stingherită, iar Ogierul se uită la Ingtar și la ceilalți.
Ingtar băgă sabia în teacă; Rand făcu la fel, deși nu tot atât de repede ca Hurin, care părea aproape la fel de stânjenit ca și femeile Aiel. Perrin nu-și scosese securea de tot. Când luă mâna de pe plăselele sabiei, Rand lăsă hăul să se destrame și se înfioră. Hăul se risipi, dar lăsă în urma ecoul din ce în ce mai stins al golului și dorința de a-l umple cu ceva.
Ogierul se întoarse spre Verin și făcu o plecăciune.
— Aes Sedai, sunt Juin, fiul lui Lacel fiul lui Laud. Am venit să te duc la Fruntași. Vor să știe ce caută printre noi o femeie Aes Sedai, însoțită de bărbați înarmați și de unul dintre tinerii noștri. Loial își lăsă umerii în jos, ca și cum ar fi încercat să dispară cu totul. Verin le privi pe femeile Aiel, cu părere de rău, de parcă ar fi vrut să vorbească cu ele, apoi îi făcu semn lui Juin să o conducă; acesta plecă împreună cu ea, fără să îi spună nimic lui Loial, fără măcar să-i arunce o privire.
Rand și ceilalți rămaseră câteva clipe față în față cu femeile Aiel, tulburați. Cel puțin Rand era neliniștit. Ingtar stătea neclintit, iar pe chip nu i se citea nimic. Femeile își scoseseră vălurile, dar tot mai țineau lăncile în mână și îi cercetau pe cei patru bărbați de parcă ar fi vrut să vadă ce se ascunde înăuntrul lor. Rand, mai ales, fu ținta unor priviri din ce în ce mai mânioase. O auzi pe cea mai tânără dintre ele murmurând: „Poartă sabia”, cu un glas în care se amestecau groaza și disprețul. Apoi cele trei plecară, aplecându-se să ia blidul de lemn; se tot uitară peste umăr la Rand și la ceilalți până când dispărură printre copaci.
— Fecioarele Lăncii, șopti Ingtar. N-aș fi crezut ca vor da înapoi odată ce și-au pus vălul pe față. Cu atât mai puțin din pricina câtorva vorbe. Îl privi pe Rand și pe cei doi prieteni ai săi. Ar trebui să vedeți cum atacă Scuturile Roșii sau Soldații de Piatră. Și o avalanșă e mai ușor de oprit.
— Nu puteau să încalce Legământul odată ce li s-a adus aminte de el, zise Erith, zâmbind. Au venit după lemn descântat. În glas i se ghicea mândria. Avem doi Descântători aici în stedding. Au mai rămas foarte puțini. Am auzit ca în steddingul Shangtai e un Descântător tânăr, foarte înzestrat, dar noi avem doi. Loial roși, însă fata nu păru să bage de seamă. Dacă sunteți buni să mă urmați, o să vă arăt unde puteți aștepta până vorbesc Fruntașii.
Porniră după ea; Perrin murmură:
— Lemn descântat, aiurea. Femeile alea îl caută pe Cel care Vine cu Zorile.
Iar Mat adăugă sec:
— Te caută pe tine, Rand.
— Pe mine? Vorbești prostii. Ce te face să crezi că…
Se întrerupse când Erith cobori treptele ce duceau spre o casă acoperită cu flori sălbatice, ținută, din câte se părea, pentru oamenii care treceau pe acolo. Încăperile erau lungi de douăzeci de pași, iar tavanele pictate se înălțau la vreo treizeci de palme deasupra podelei, însă Ogierii făcuseră tot ce le stătuse în putința pentru ca oamenii să se simtă bine. Chiar și așa, mobila era puțin cam mare ca să fie comodă, scaunele erau înalte de îți atârnau picioarele, masa îi ajungea lui Rand mai sus de brâu. Hurin cel puțin ar fi încăput în picioare în căminul de piatră, care părea mai degrabă ros de apă decât făcut de o mâna de Ogier. Erith se uită șovăitoare la Loial, însă el îi alungă îndoielile și trase un scaun în colțul care se vedea cel mai puțin din ușă.
De îndată ce fata Ogier plecă, Rand îi luă deoparte pe Mat și pe Perrin.
— Cum adică mă caută pe mine? De ce? Din ce pricină? M-au privit drept în ochi și au plecat.
— S-au uitat la tine, zise Mat rânjind, de parcă nu te mai spălaseși de o lună și dormiseși laolaltă cu oile. Rânjetul i se stinse. Dar se prea poate ca pe tine să te caute. Am mai întâlnit un Aiel.
Rand ascultă, din ce în ce mai nedumerit, cum se întâlniseră cu Aielul la Pumnalul Ucigașului-de-Neam. Mat povesti cel mai mult, Perrin mulțumindu-se doar să mai adauge câte un cuvânt ici și colo, când înflorea prea tare. Mat istorisi cu o grămadă de amănunte cât de primejdios era Aielul și cum era să se ajungă la o luptă.
— Și cum tu ești singurul Aiel pe care îl știm, încheie el, s-ar putea să fie vorba despre tine. Ingtar zice că Aielii nu trăiesc în afara Pustiului, deci probabil că tu ești singurul.
— Nu mi se pare deloc amuzant, Mat, mormăi Rand. Nu sunt Aiel.
„Suprema Înscăunată zicea ca ești. Ingtar crede că ești. Tam spunea… Era bolnav, avea febră.” Femeile Aes Sedai și Tam îl dezrădăcinaseră; Tam era însă prea bolnav ca să știe ce spune. Îl lăsaseră să fie luat de vânt, apoi îi dăduseră altceva de care să se sprijine. Dragon Fals. Aiel. Dar nu astea erau rădăcinile lui. Nu pe astea le voia.
— Poate că sunt al nimănui. Însă Ținutul celor Două Râuri este singura casă pe care o am.
— N-am vrut să spun nimic, se împotrivi Mat. Doar că… Arde-m-ar, așa zice Ingtar. Masema spune la fel. Urien ar fi putut să-ți fie văr, iar dacă Rhian și-ar pune rochie și ar zice că ți-e mătușă, până și tu ai crede-o. Mă rog. Nu te uita așa la mine, Perrin. Dacă spune că nu e, așa e. Oricum, ce importanță are? Perrin clătină din cap.
Niște fete Ogier aduseră apă și ștergare, brânză, fructe și vin și niște pocale din cositor, puțin prea mari ca să le ții bine în mână. Veniră și alte femei Ogier, îmbrăcate în rochii brodate de sus până jos. Apărură una câte una, vreo douăsprezece, ca să îi întrebe dacă se simt bine, dacă au nevoie de ceva. Fiecare îl întreba câte ceva pe Loial înainte să plece. Loial le răspunse cuviincios, dar în foarte puține cuvinte, ridicându-se în picioare și strângând la piept, ca pe un scut, o carte legată în lemn, pe măsura Ogierilor și, după ce se îndepărtară, se cuibări în scaun cu ochii în carte. Cărțile din casa erau singurul lucru nefăcut pe potriva oamenilor.
— Miroase aerul ăsta, Senior Rand, zise Hurin, zâmbind. Stătea pe unul din scaunele de la masă, cu picioarele atârnând, legănându-le ca un copil. Nu că aș fi crezut că toate locurile miros urât, dar aici… Senior Rand, cred că aici nu a fost niciodată vreun omor. Nici măcar vreo rană, poate doar din întâmplare.
— Se spune că în steddinguri toată lumea e la adăpost. Îl privea pe Loial. Cel puțin așa zic poveștile. Înghiți și ultima bucățică de brânză și se duse spre Ogier. Mat îl urmă, cu un pocal în mână. Ce s-a întâmplat, Loial? îl întrebă Rand. De când am venit aici te tot frămânți, de parcă ai fi o pisică într-o curte plină de câini.
— Nimic, răspunse Loial, trăgând cu ochiul la ușă.
— Ți-e teamă că or să afle că ai plecat din steddingul Shangtai fără să îți dea voie Fruntașii?
Loial se uită îngrijorat în jur; urechile îi zvâcneau.
— Nu zice asta, șuieră el. Oricine te poate auzi. Dacă ar afla… Oftând din greu, se lăsă din nou în scaun, privindu-l ba pe Rand, ba pe Mat. Nu știu ce faceți voi, oamenii, dar printre Ogieri… Dacă o fată vede un băiat care îi place, se duce la mama ei. Sau, câteodată, mama vede un băiat pe care îl crede potrivit. Oricum, dacă se înțeleg, mama fetei merge la mama băiatului, iar băiatului nu i se spune decât atunci când nunta e deja rânduită.
— Și băiatul nu are nici un cuvânt de spus? întrebă Mat neîncrezător.
— Nu. Femeile zic întotdeauna că, dac-ar fi după noi, ne-am petrece viața însurați cu copacii. Loial se foi, strâmbându-se. Jumătate dintre căsătorii se fac între steddinguri; grupuri de Ogieri tineri merg din stedding în stedding ca să vadă și să fie văzuți. Dacă or să afle că sunt afară fără să mi se fi dat voie, Fruntașii vor hotărî de bună seamă că am nevoie de o nevastă care să mă potolească. Și numaidecât or să trimită vorbă în steddingul Shangtai, mamei mele, iar ea o să vină aici și o să mă însoare înainte să își scuture praful de pe haine. Mereu spunea că sunt prea repezit și că am nevoie de-o nevastă. Cred că m-a văzut când am plecat. Orice nevasta mi-ar alege… nici o nevastă n-o să mă lase să mă întorc Afară înainte să îmi albească barba. Nevestele întotdeauna zic că nici un bărbat nu trebuie lăsat afară până nu e destul de așezat și nu e în stare să își stăpânească pornirile.