Coloana de piatră cenușie se ridica lângă un fag înalt de o sută de picioare și gros de patru pași; înainte să vadă Falnicii Copaci, Rand s-ar fi minunat de mărimea lui. Aici nu era nici un fel de parmaclâc, doar câteva flori sălbatice care își ițeau capul printre frunzele de pe jos. Poarta de Trecere era roasă de vreme, însă semnele de pe ea se mai deslușeau încă.
Soldații călare se răsfirară, formând un cerc în jurul Pietrelor și al celor care nu erau pe cai.
— Am pus-o în picioare, spuse Alar, când am găsit-o, acum mulți ani, dar nu am mutat-o din loc. Părea… că… nu voia să fie mutată din loc. Se duse la Piatră și puse mâna pe ea. Am socotit-o întotdeauna un simbol a ceea ce s-a pierdut, a ceea ce a fost uitat. În Vârsta Legendelor, putea fi cercetată și cumva înțeleasă. Acum, pentru noi, nu e decât o bucată de stâncă.
— Ceva mai mult decât atât, nădăjduiesc. Verin părea să nu aibă astâmpăr. Alar, îți mulțumesc pentru ajutor. Iartă-ne că te părăsim fără prea multă ceremonie, dar Roata nu așteaptă pe nimeni. Cel puțin nu vom mai tulbura liniștea steddingului dumitale.
— I-am chemat înapoi pe zidarii din Cairhien, zise Alar, însă tot auzim ce se petrece în lumea de Afară. Dragoni falși. Marele Alai plecat pe urmele Cornului. Auzim și trece pe lângă noi. Nu cred că Tarmon Gai’don va trece pe lângă noi sau ne va lăsa în pace. Drum bun, Verin Sedai. Drum bun tuturor și fie ca mâna Creatorului să vă ocrotească. Juin. Se opri doar cât să arunce o privire spre Loial și o ultima căutătură dojenitoare lui Rand, după care cei doi Ogieri dispărură printre copaci.
Se auzi scârțâitul șeilor când soldații se foiră. Ingtar privi la cercul pe care îl formaseră.
— Chiar este nevoie, Verin Sedai? Și dacă ar fi cu putință… Nici măcar nu știm dacă Iscoadele Celui Întunecat au dus într-adevăr Cornul la Capul Toman. Eu tot cred că îl pot face pe Barthanes…
— Dacă nu putem fi siguri, spuse Verin blând, întrerupându-l, atunci Capul Toman e un loc la fel de bun ca oricare altul. Te-am auzit de mai multe ori zicând că ai merge până la Shayol Ghul ca să iei Cornul. Acum dai înapoi, din pricina asta? Arătă spre Piatra de sub copacul cu scoarța netedă.
Ingtar se încăpățână:
— Nu dau înapoi de la nimic. Du-ne la Capul Toman sau la Shayol Ghul. Dacă la capăt se afla Cornul lui Vaiere, te voi urma.
— Așa e bine, Ingtar. Rand, tu ai folosit mai de curând o Piatră de trecere decât mine. Vino. Îi făcu semn să se apropie, iar Rand veni, cu Roșcatul de căpăstru, până la Piatră.
— Te-ai mai slujit de o Piatră de trecere? Aruncă o privire peste umăr ca să se încredințeze că nu îl putea auzi nimeni. Atunci nu vrei s-o fac eu. Ridică din umeri, ușurat.
Verin se uită blând la el.
— Nu am folosit niciodată o Piatră de Trecere, de asta am zis că tu ai făcut asta mai de curând decât mine. Îmi cunosc foarte bine limitele. Aș fi nimicită înainte să apuc să conduc destulă Putere cât să pun în mișcare o Piatră de trecere. Însă știu câte ceva despre ele. Așa că îți pot fi un pic de ajutor.
— Dar eu nu știu nimic. Dădu ocol Pietrei, uitându-se la ea de sus până jos. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este semnul pentru lumea noastră. Mi l-a arătat Selene, dar nu-l văd aici.
— Firește că nu. Nu apare pe Pietrele din lumea noastră; semnele acestea te călăuzesc pe drumul spre lumea noastră. Clătină din cap. Ce n-aș da să vorbesc cu fata asta a ta. Sau, încă și mai bine, să pot ține în mână cartea ei. Se crede că la Frângerea Lumii au fost distruse toate exemplarele din Oglinzile Roții. Serafelle îmi spune mereu că sunt mai multe cărțile socotite pierdute decât cele pe care mă pot aștepta să le găsesc. Ei, n-are rost să ne gândim la ceea ce nu știu. Știu totuși câteva lucruri. Semnele din partea de sus a Pietrei reprezintă lumile. Nu sunt toate Lumi care ar putea exista, de bună seamă. Se pare că nu fiecare Piatră duce spre toate lumile, iar în Vârsta Legendelor Aes Sedai credeau că existau lumi posibile spre care nu ducea nici o Piatră. Nu vezi nimic care să îți aducă aminte de ceva?
— Nimic. Dacă ar fi găsit semnul potrivit, s-ar fi putut folosi de el ca să dea de urma lui Fain și a Cornului, ca să îl salveze pe Mat, ca să îl oprească pe Fain să facă rău celor din Emond’s Field. Dacă ar fi găsit semnul, ar fi trebuit să atingă saidinul. Voia să-l salveze pe Mat și să-l oprească pe Fain, dar nu voia să atingă saidinul. Îi era teamă să conducă Puterea și, în același timp, râvnea la ea ca un înfometat după mâncare. Nu-mi aduc aminte nimic.
Verin oftă.
— Semnele de jos reprezintă Pietre din alte locuri. Dacă știi ce trebuie făcut, ne-ai putea duce, nu la această Piatra într-o altă lume, ci la una din celelalte de acolo sau chiar la una de aici. Era ceva asemănător cu Plutirea, cred, dar cum nimeni nu-și mai amintește cum să Plutească, nimeni nu-și mai amintește ce trebuie făcut. Încercând pur și simplu ai putea să ne distrugi pe toți. Arătă spre două linii ondulate paralele care se încrucișau cu o altă linie șerpuitoare, în partea de jos a coloanei. Asta reprezintă o Piatră de la Capul Toman. E una dintre cele trei Pietre ale căror semne le cunosc; una dintre cele trei pe care le-am văzut. Și, după ce am fost prinsă în zăpezile de pe Munții de Negură și am înghețat străbătând Șesul Almoth, nu am aflat nimic. Joci zaruri sau cărți, Rand al’Thor?
— Mat joacă. De ce?
— Da. Bine, atunci o să-l lăsăm pe el. Cunosc și semnele astea. Merse cu degetul pe marginea unui dreptunghi în care erau opt forme cioplite, foarte asemănătoare, un cerc și o săgeată; în patru dintre ele săgeata era închisă în cerc, iar în celelalte patru, vârful săgeții străpungea cercul. Săgețile arătau spre stânga, dreapta, în sus și în jos și în jurul fiecărui cerc era o dungă diferită care, după părerea lui Rand, era un fel de scriere, deși într-o limbă pe care nu o cunoștea – linii răsucite care se preschimbau dintr-odată în niște cârlige zimțate, apoi se învălureau din nou.
— Cel puțin știu asta, continuă Verin. Fiecare reprezintă o lume; lumile au fost cercetate și așa au apărut Căile de Taină. Acestea nu sunt toate lumile studiate, ci doar acelea ale căror semne le cunosc eu. Aici trebuie mers la noroc. Nu știu cum e nici una din lumile astea. Se crede că există lumi unde un an e cât o zi aici și altele în care o zi e cât un an aici. Se zice că sunt lumi în care până și aerul te poate ucide și lumi în care aproape nimic nu are consistență. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă am ajunge într-o astfel de lume. Trebuie să alegi. După cum spunea tatăl meu, e vremea să dai cu zarul.
Rand se zgâi la ea, scuturând din cap.
— Am putea muri cu toții, indiferent ce aleg.
— Nu te încumeți? Pentru Cornul lui Vaiere? Pentru Mat?
— De ce ții cu atâta înverșunare la asta? Nici măcar nu știu dacă pot s-o fac. Nu… nu merge de fiecare dată când încerc. Știa că nu se apropiase nimeni, dar tot se uită în jur. Toți așteptau în jurul Pietrei, dar destul de departe cât să nu poată trage cu urechea. Câteodată saidinul e acolo. Îl simt, dar nu-l pot atinge, e ca și cum ar fi pe lună. Și, chiar de ar merge, dacă ajungem într-un loc în care nu putem respira? Cum o să-i fie asta de folos lui Mat? Cum o să punem mâna pe Corn?
— Ești Dragonul Renăscut, spuse Verin cu glas scăzut. Da, ai putea muri, însă nu cred că Pânza te va lăsa să mori până când nu termină cu tine. Și apoi, Umbra s-a așternut asupra Pânzei și cine știe ce urmări poate avea acest lucru? Nu poți decât să-ți urmezi ursita.