— Să-i ajutam, spuse Egwene, în același timp în care Nynaeve, cu ochii la șalul cu ciucuri roșii, rostea:
— Ce fel de primejdie? Și ce-ți pasă dumitale de ei? Credeam că Moiraine nu-ți prea plăcea.
— Ai grijă până unde întinzi coarda, copilă, spuse aspru Liandrin. A fi Aleasă nu e totuna cu a fi Aes Sedai. Și Alesele și novicele ascultă atunci când le vorbește o soră, și fac după cum li se spune, adăuga ea, apoi trase aer în piept și continuă, regăsindu-și tonul liniștit de la început, cu toate că în obraji îi apăruseră pete albe, de mânie. Cândva, sunt convinsă, vă veți pune în slujba unei cauze și vezi învăța că, pentru a o sluji, trebuie să fiți alături chiar și de cei care nu vă sunt pe plac. Să știți că eu, una, am trudit alături de multe persoane pe care nici nu le-aș primi înăuntru, în încăperea care mi-a fost dată. Oare n-ați face-o și voi, dacă ar fi vorba de salvarea prietenilor voștri?
Fără tragere de inimă, Nynaeve încuviință.
— Dar tot nu ne-ai spus ce fel de primejdie îi amenință, Liandrin Sedai.
— Primejdia vine din Shayol Ghul. Cineva îi vânează, așa cum înțeleg că s-a mai întâmplat și înainte. Dacă veniți cu mine, o să izbutim să-i ferim măcar de unele primejdii. Nu mă întrebați cum, pentru că nu vă pot răspunde, dar vă spun fără ascunzișuri că-i așa.
— Mergem, Liandrin Sedai.
— Unde să mergem? întrebă Nynaeve, dar Egwene îi aruncă o privire furioasă.
— La Capul Toman.
— Acolo e război, bombăni Nynaeve, în timp ce Egwene rămăsese cu gura căscată. Primejdia are de-a face cu armatele lui Artur Aripă-de-Șoim?
— Crezi în zvonuri, copilă? Chiar dacă ar fi adevărate, ai da înapoi? Credeam că bărbații ăștia vă sunt prieteni, spuse Liandrin, cu o undă de dispreț care arăta că ei, una, n-avea să i se întâmple așa ceva.
— Venim, spuse Egwene; Nynaeve deschise iarăși gura, dar cealaltă n-o luă în seamă. Mergem, Nynaeve. Dacă Rand are nevoie de ajutorul nostru – și Mat, și Perrin – trebuie să facem tot ce putem.
— Știu asta, răspunse Nynaeve, dar aș vrea să aflu de ce tocmai noi. Ce putem face noi acolo unde Moiraine – sau dumneata, Liandrin – nu poate?
Obrajii lui Liandrin se făcură și mai palizi – Egwene își dădu seama că Nynaeve i se adresase fără să folosească titlul cuvenit – dar nu răspunse decât:
— Voi două sunteți din satul lor. Într-un fel anume, pe care nici eu nu-l înțeleg pe de-a-ntregul, sunteți legate de ei. Mai mult de-atât nu pot spune. Și nici unei alte întrebări nătânge n-am să-i mai răspund. Spuneți: veniți cu mine, de dragul lor? întrebă ea, apoi se opri să aștepte; văzându-le încuviințarea, se arătă mai ușurată. Bine. Așteptați-mă cu un ceas înainte de apus la capătul de miazănoapte al desișului Ogierilor, cu caii voștri și cu tot ce aveți nevoie pentru drum. Nu spuneți nimănui.
— Nu avem voie să plecam din Turn fără învoire, spuse încet Nynaeve.
— Vă învoiesc eu. Nu spuneți nimănui. Chiar nimănui. Ajah Neagră s-a strecurat în Turn.
Egwene gemu ușor și o auzi și pe Nynaeve făcând la fel; cealaltă, însă, își reveni mai repede:
— Credeam că toate femeile Aes Sedai spun că… așa ceva nu există.
— Multe o spun, rosti Liandrin, cu gura strâmbată a batjocură, dar Tarmon Gai’don se apropie și nu mai e vreme pentru a te face că nu pricepi. Ajah Neagră se împotrivește Turnului în toate privințele, dar există cu adevărat, copilă. E peste tot, orice femeie poate fi una de-a lor, și-l slujește pe Cel Întunecat. Dacă prietenii voștri sunt urmăriți de Umbră, credeți că Ajah cea Neagră o să vă lase în viață, libere, ca să-i ajutați? Nu spuneți nimănui – nimănui! – sau e cu putință să nu mai ajungeți la Capul Toman. Un ceas înainte de apus. Faceți întocmai.
Și cu asta plecă, închizând tare ușa în urma ei. Egwene se prăbuși pe pat, cu mâinile pe genunchi.
— Nynaeve, Liandrin face parte din Ajah Roșie. Nu poate să afle nimic despre Rand. Dacă ar ști…
— Așa-i, încuviință Nynaeve. Tare aș vrea sa știu de ce o Roșie ar dori să ne-ajute. Și cum de e gata să se dea de partea lui Moiraine. Aș fi jurat că nici una din ele nu i-ar da celeilalte o mână de ajutor.
— Crezi că minte?
— E Aes Sedai, răspunse sec Nynaeve. Pun rămășag pe broșa mea de argint cea mai scumpă împotriva unei căpșuni că tot ce-a spus este adevărat. Dar mă întreb dacă am înțeles-o noi până la capăt.
— Ajah Neagră, se înfioră Egwene. Aici nu aveam cum să înțelegem greșit, Lumina să ne-ajute.
— Nu aveam, spuse Nynaeve. Și ne-a împiedicat și să cerem ajutorul cuiva, pentru că, după ce-am auzit, în cine mai putem avea încredere? Lumina să ne-ajute, bine zici.
Min și Elayne năvăliră înăuntru, trântind ușa după ele.
— Chiar aveți de gând să plecați? întrebă Min, iar Elayne arătă spre găurica din zid de lângă patul lui Egwene, spunând:
— Am ascultat de la mine. Am auzit tot.
Egwene schimbă o privire cu Nynaeve, întrebându-se dacă auziseră și ce vorbiseră ele două, după plecarea lui Liandrin. Văzu și pe chipul lui Nynaeve aceeași îngrijorare. „Dacă își dau seama cumva de Rand…”
— Asta s-o țineți pentru voi, le preveni Nynaeve. Probabil că Liandrin a vorbit cu Sheriam să ne dea voie să plecăm, dar, chiar dacă n-a făcut-o, chiar dacă mâine încep să scotocească Turnul de sus și până jos după noi, nu suflați nici o vorbă.
— S-o țin pentru mine? întrebă Min. Nici o teamă. Merg și eu. Toată ziua nu fac nimic altceva decât să încerc să explic câte uneia dintre surorile Brune ceva ce nici eu nu înțeleg. Nici la plimbare nu mai pot ieși fără să apară Suprema însăși și să-mi ceara să-i spun ce văd la cei pe care-i întâlnim. Și când femeia aia îți cere ceva, parcă nu mai e nici o cale de scăpare. Cred că am vorbit de jumătate dintre cei din Turn și tot mai vrea alte și alte dovezi. Tocmai asta și voiam – un pretext ca să plec. Iată-l.
Părea foarte hotărâtă, de parcă nu mai voia să audă nimic. Egwene se întrebă de ce voia să vina cu ele, în loc să plece de una singură, dar înainte să aibă vreme să rostească ceva, o auzi și pe Elayne:
— Vin și eu.
— Elayne, îi spuse cu blândețe Nynaeve, Egwene și cu mine îi cunoaștem pe băieți din Emond’s Field. Tu ești Domnița-Moștenitoare din Andor. Dacă dispari din Turnul Alb… se poate isca un război.
— Mama n-ar porni la război cu Tar Valon nici dacă m-ar afuma și m-ar pune la sare – și probabil că tocmai asta și încearcă. Cum adică? Voi trei să plecați frumușel într-o aventură, iar eu să rămân aici să spăl vase, să frec podelele și să mă supun dojenilor câte unei Alese pentru că nu am făcut flacăra atât de albastră cum o dorea ea? Gawyn o să moară de invidie când o să afle, mai spuse Elayne, rânjind și întinzându-se către Egwene ca să se joace cu o șuviță din părul ei. Ca sa nu mai spun că, dacă-l lăsați pe Rand cine știe pe unde, poate pun eu mâna pe el.
— Cred că nici una dintre noi nu va avea parte de el, spuse cu tristețe Egwene.
— Atunci o s-o găsim pe cea norocoasă și o să-i facem viața grea. Dar n-o fi și el așa de nătâng s-o aleagă pe alta, când ne poate avea pe noi. Hai, Egwene, te rog, zâmbește. Știu că-i al tău, numai ca mă simt…, începu Elayne, apoi se opri să-și caute cuvintele, …liberă. N-am avut niciodată o aventură. Pun rămășag că după ce plecăm n-o să mai plângem noaptea, înainte de culcare. Iar dacă o s-o facem, o să-i silim pe Menestreli să nu pomenească.
— Asta-i o prostie, spuse Nynaeve. Mergem la Capul Toman. Ați auzit veștile și zvonurile. O să fie primejdios. Trebui să rămâi aici.