— E bine că ești înflăcărată, spuse netulburată Renna. Cele mai bune damane sunt cele cu suficient de multă voință pentru a fi turnată și plăsmuită așa cum trebuie.
Egwene își strânse pleoapele. Ar fi vrut să-și astupe și urechile, ca să nu-i mai audă glasul. „Trebuie să scap. Trebuie, dar cum? Ajută-mă, Nynaeve. Lumină, fă să mă ajute cineva.”
— Ai să fii dintre cele mai bune, rosti mulțumită Renna, iar palma sa o mângâie pe păr, ca o stăpână care-și liniștește cățelul.
Nynaeve se aplecă în șa, ca să privească dincolo de șirul de tufișuri țepoase. Zări câțiva copaci, risipiți pe ici și colo; frunzele unora începuseră să se îngălbenească. Întinderile de ierburi și tufișuri dintre ei păreau pustii. Nu se mișca nimic, cu excepția palei subțiri de fum care tremura în bătaia vântului. Copacul ars fusese opera ei, precum și unul din trăsnetele căzute din senin și alte câteva lucruri pe care nu se gândise să le încerce decât după ce acele doua femei le încercaseră împotriva ei. I se păruse că lucrau cumva împreună, cu toate că nu înțelegea de ce erau astfel legate. Una purta o zgardă, dar și cealaltă era înlănțuită la fel de mult. Nynaeve era însă convinsă ca una dintre ele, sau amândouă, erau Aes Sedai. Nu le văzuse niciodată prea bine, ca să poată observa aura strălucitoare, dar așa trebuia să fie. „O să-mi facă mare plăcere să-i vorbesc lui Sheriam despre ele, se gândi cu amărăciune. Deci femeile Aes Sedai nu folosesc Puterea ca armă, da?”
Ea, însă, o făcuse. Le culcase la pământ pe cele două femei, cu ajutorul trăsnetului, și văzuse unul dintre soldați, sau mai degrabă trupul său, cum ardea din pricina unei mingi de foc pe care o făcuse să apară și o aruncase spre ei. Dar trecuse ceva vreme de când nu mai zărise nici un străin.
Avea fruntea plină de sudoare, și nu doar din pricina efortului. Pierduse legătura cu saidar și nu-l putea regăsi. La început se mâniase, știind ca Liandrin le trădase, și saidar i se descoperise fără să-și dea seama. Puterea i se revărsase în trup. I se părea că putea face orice. Iar câtă vreme o urmăriseră, furia de a se ști vânată ca un animal o hrănise. Acum vânătoarea încetase. Cu cât trecuse mai mult de când nu mai observase nici un dușman pe care să-l lovească, cu atât se îngrijorase mai tare la gândul ca puteau, cine știe cum, să-i pice în spate. O îngrijora și soarta celorlalte trei. Iar acum se văzuse silită să recunoască faptul că cel mai mult se simțea înfricoșată. Îi era teama pentru Egwene, Elayne și Min, dar și pentru ea. Și totuși, avea nevoie de mânie.
În spatele unui copac se mișcă ceva. Lui Nynaeve i se taie răsuflarea. Se întinse spre saidar, dar nimic din ceea ce-o învățaseră Sheriam și celelalte, nici un boboc care-i înflorea în minte, nici un pârâu pentru care trupul său era albia nu îi erau de folos. Simțea Izvorul aproape, dar nu-l putea atinge.
Elayne apăru de după copac, pășind aplecată și cu mare grijă, iar Nynaeve se clatină de ușurare. Rochia Domniței-Moștenitoare era murdară și sfâșiată, părul său blond era încâlcit și plin de frunze și crenguțe, iar ochii scrutători – mari, ca ai unei căprioare speriate. Cu toate astea, mâna cu care strângea un pumnal cu lama scurtă nu-i tremura. Nynaeve strânse frâiele și ieși la vedere. Elayne tresări înfricoșată, apoi duse mâna la gât și trase adânc aer în piept. Nynaeve descălecă. Se îmbrățișară, fericite că se regăsiseră.
— O clipă…, îngăimă Elayne când, în cele din urmă, se desprinseră, am crezut că ai fost… Nynaeve, știi unde s-au dus? Erau doi bărbați pe urmele mele. Mai aveau puțin până să mă ajungă, dar dintr-odată s-a auzit un sunet de corn, iar ei s-au întors și-au plecat la galop. Eram sub ochii lor, dar au plecat.
— Am auzit și eu cornul și de-atunci nu i-am mai văzut. Știi ceva de Egwene sau de Min?
Elayne clătină din cap, lăsându-se să alunece la pământ.
— Nu. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost bărbatul care-a lovit-o pe Min și a trântit-o jos. Iar una dintre femei încerca să prindă ceva la gâtul lui Egwene. Asta am izbutit să văd înainte să fug. Nu cred c-au scăpat, Nynaeve. Ar fi trebuit să fac ceva. Min l-a tăiat la mână pe cel care mă ținea, iar Egwene… Și eu am fugit, Nynaeve. Mi-am dat seama că eram liberă și am fugit. Mama ar face bine să se mărite cu Gareth Bryne și să facă altă fată cât poate de repede. Nu sunt bună să mă urc pe tron.
— Nu fi gâscă, spuse cu asprime Nynaeve. Nu uita că am și limba-oii printre ierburile mele.
Elayne își ținea capul în mâini. Dojana glumeață n-o făcu nici măcar să tresară.
— Ia ascultă-mă, fetițo. M-ai văzut cumva pe mine rămânând pe loc acolo, să mă lupt cu douăzeci sau treizeci de bărbați înarmați, ca să nu mai vorbesc de Aes Sedai? Dac-ai fi zăbovit, probabil că ai fi fost și tu prinsă. Dacă nu cumva te omorau de la bun început. Nu știu de ce, dar păreau interesați de Egwene și de mine. Poate că nu le-ar fi păsat dacă rămâneai în viață. „Și de ce or fi fost interesați de noi? Tocmai de noi? De ce-a făcut Liandrin asta? De ce?”
Dar nici acum nu găsi vreun răspuns, așa cum nu găsise nici prima oară.
— Dacă aș fi murit încercând să le ajut…, începu Elayne.
— Acum ai fi moartă. Și asta nu le-ar ajuta cu nimic, nici pe ele, și nici pe tine. Hai, sus, scutură-ți rochia, îi mai spuse Nynaeve, scotocind în desagi să găsească o perie. Și descâlcește-ți părul.
Elayne se ridică încet și luă peria, zâmbind ușor.
— Parc-ai fi Lini, bătrâna mea doică, spuse ea, începând să-și perie părul și clipind de durere, de câte ori dădea de un nod. Dar cum să facem să le ajutăm, Nynaeve? Oi fi tu la fel de puternică precum o soră adevărata, când te mânii, dar au și ei femei care pot conduce Puterea. Nu-mi vine să cred că sunt Aes Sedai, dar este posibil. Și nici nu știm încotro au luat-o.
— Spre apus, zise Nynaeve. Suroth aia a pomenit de Faime, iar asta este în partea cea mai dinspre apus a Capului Toman. O să mergem acolo. Nădăjduiesc să dau și de Liandrin. Am s-o fac să-și blesteme ziua în care maică-sa a dat cu ochii de taică-său. Dar mai întâi cred c-ar trebui să găsim niște veșminte de pe-aici. Am văzut în Turn femei din Tarabon și din Arad Doman – hainele lor nu seamănă deloc cu astea. În Faime, și-ar da seama imediat că suntem străine.