Și apoi ajunseră în apartamentul Supremei Înscăunate; în sala de lângă ușă erau trei femei Aes Sedai. Cea înaltă, Leane, avea în mână toiagul ei cu flacăra aurie. Rand nu le cunoștea pe celelalte două – o Albă și o Galbenă, judecând după ciucurii șalurilor. Își aducea însă aminte de chipurile lor, cum se uitaseră la el când alerga pe aceleași coridoare. Chipuri neridate de Aes Sedai, cu ochi pătrunzători, îl cercetară din cap până-n picioare, cu sprâncenele ridicate și buzele țuguiate. Femeile care îi aduseseră pe Lan și pe Rand făcură o plecăciune și îi încredințară celor trei femei Aes Sedai.
Leane îl privi pe Rand cu un zâmbet ușor pe buze. În pofida zâmbetului, era o anumită asprime în glasul ei.
— Ce i-ai adus Supremei Înscăunate astăzi, Lan Gaidin? Un leu tânăr? Ai face bine să te îngrijești să nu-l vadă vreo Verde, altminteri o să-l lege de îndată. Lor le place să îi lege de tineri.
Rand se întrebă dacă este într-adevăr cu putință să asuzi pe dinăuntru. I se părea că așa i se întâmplă. Vru să se uite la Lan, dar își aminti de ceea ce îi spusese Străjerul.
— Sunt Rand al’Thor, fiul lui Tam al’Thor, din Ținutul celor Două Râuri, care a fost odinioară Manetheren. Am fost chemat de Suprema Înscăunată, Leane Sedai, și am venit. Sunt pregătit.
Fu uimit că vocea nu îi tremură nici măcar o dată. Leane clipi, zâmbetul i se stinse, și îl privi gânditoare.
— Și spui că e păstor, Lan Gaidin? Azi-dimineață nu era așa sigur pe el.
— E bărbat, Leane Sedai, spuse Lan cu tărie, nici mai mult, nici mai puțin. Suntem ceea ce suntem.
Femeia Aes Sedai clătină din cap.
— Pe zi ce trece, lumea e din ce în ce mai ciudată. Bănuiesc că fierarul o să poarte coroană pe cap și o să rostească vorbe alese. Așteptați aici.
Dispăru înăuntru ca să vestească sosirea lor.
Nu plecase decât de câteva clipe, dar Rand simțea că ochii celorlalte femei Aes Sedai erau ațintiți asupra lui. Încercă să le întoarcă privirea, așa cum îi zisese Lan, iar ele își apropiară capetele, șușotind. „Ce spun? Ce știu? Lumină, au de gând să mă domolească? Despre asta vorbea oare Lan când zicea ca trebuie să fac față la orice s-ar întâmpla?”
Leane se întoarse și îi făcu semn lui Rand să intre. Când Lan vru să îl urmeze, îi puse toiagul pe piept, oprindu-l.
— Tu nu, Lan Gaidin. Moiraine Sedai are o treabă pentru tine. Puiul de leu o să fie în siguranță și singur.
Ușa se închise în spatele lui Rand, dar nu înainte să audă glasul lui Lan, aprig și puternic, dar prea slab pentru urechea lui.
— Tai’shar Manetheren!
Într-o parte a camerei stătea Moiraine, iar în cealaltă una dintre femeile Aes Sedai Cafenii pe care le văzuse în temniță, dar cea care îi atrase atenția era femeia de pe scaunul înalt de la masa cea mare. Perdelele de la ferestrele înguste fuseseră trase pe jumătate, dar crăpăturile lăsau să intre destulă lumină în spatele ei cât să te împiedice să îi vezi deslușit chipul. Însă Rand o recunoscu. Suprema Înscăunată.
Se grăbi să se lase într-un genunchi, cu mâna stângă pe plăselele sabiei, cu pumnul drept sprijinit pe covorașul cu model și își înclină capul.
— M-ai chemat, Maică, și am venit. Sunt pregătit, își înalță capul și văzu cum ridica din sprâncene.
— Ești pregătit acum, băiete?
Vocea îi suna aproape veselă. Și încă ceva, ce nu izbutea să cearnă. Era clar că nu părea deloc veselă.
— Ridică-te, băiete, și lasă-mă să mă uit la tine.
Își îndreptă spatele și se căzni să nu se încrunte. Era un chin să nu își încleșteze mâinile. „Trei femei Aes Sedai. De câte e oare nevoie ca să domolească un bărbat? După Logain au trimis vreo douăsprezece. Mi-ar face Moiraine așa ceva?” Se uită țintă în ochii Supremei Înscăunate. Aceasta nu clipi.
— Stai jos, băiete, spuse ea în cele din urmă, arătând spre un scaun cu spătar de lemn, așezat în fața mesei. Mă tem că va dura ceva vreme.
— Mulțumesc, Maică.
Își înclină capul, așa cum îi spusese Lan, aruncă o privire spre scaun și duse mâna la sabie.
— Cu voia ta, Maică, voi rămâne în picioare. Veghea nu s-a terminat.
Suprema Înscăunată scoase un sunet de disperare și se uită la Moiraine.
— L-ai lăsat în preajma lui Lan, Fiica mea? E îndeajuns de greu și fără să capete obiceiurile Străjerilor.
— Lan i-a povățuit pe toți băieții, Maică, răspunse Moiraine liniștită. A petrecut ceva mai mult timp cu el decât cu ceilalți pentru că el are sabie.
Femeia Aes Sedai Cafenie se foi pe scaun.
— Gaidinii sunt îndărătnici și mândri, dar folositori. Eu nu m-aș desparți de Tomas, tot așa cum tu nu ai renunța la Alric. Am auzit chiar și câteva Roșii spunând că și-ar dori un Străjer. Și Verzile, firește…
Nici una dintre cele trei Aes Sedai nu-l mai băga acum în seamă.
— Sabia asta, spuse Suprema Înscăunată, pare a fi o lamă cu pecetea bâtlanului. Cum de a ajuns la el, Moiraine?
— Tam al’Thor a plecat din Ținutul celor Două Râuri când era copil, Maică. S-a alăturat oștirii din Illian și a luptat în Războiul Mantiilor Albe și în ultimele două războaie cu Tear. Cu timpul a ajuns maestru săbier și Căpitan Secund al oștirii din Illian. După Războiul Aiel, Tam al’Thor s-a întors în Ținutul celor Două Râuri cu o nevastă din Caemlyn și un băiețel abia născut. Mi-ar fi fost de mare ajutor să fi știut toate astea mai de mult, dar măcar le știu acum.
Rand se zgâi la Moiraine. Știa că Tam plecase din cele Două Râuri și se întorsese cu o soție străină și cu sabia, dar restul… „Unde ai aflat toate astea? Sigur nu în Emond’s Field. Doar dacă nu cumva Nynaeve ți-a spus mai multe decât mie. Un băiețel. Nu spune fiul lui. Dar sunt fiul lui.”
— Împotriva lui Tear.
Suprema Înscăunată se posomorî puțin.
— În războaiele acelea vina a fost de ambele părți. Neghiobii preferă să se bată în loc să vorbească. Putem ști dacă sabia este veritabilă, Verin?
— Poate fi testată, Maică.
— Atunci ia-o și testeaz-o, Fiica mea.
Cele trei femei nici măcar nu se uitau la el. Rand făcu un pas înapoi, strângând cu putere plăselele sabiei.
— Tata mi-a dat sabia asta, spuse el, mânios. Nu mi-o ia nimeni. De-abia atunci băgă de seamă că Verin nici nu se ridicase de pe scaun. Le privi nedumerit, încercând să-și recapete cumpătul.
— Așa deci, zise Suprema Înscăunată, văd că e ceva patimă în tine, pe lângă cea pe care ți-a insuflat-o Lan. E bine. O să ai nevoie de ea.
— Sunt ceea ce sunt, Maică, reuși el să spună, pe un ton destul de dulce. Sunt pregătit pentru ce va urma.
Suprema Înscăunată se strâmbă.
— Lan chiar s-a ocupat de tine. Ascultă-mă, băiete. Peste câteva ceasuri, Ingtar va pleca în căutarea Cornului furat. Prietenul tău, Mat, va merge cu el. Cred că și celălalt prieten al tău – Perrin. Vrei să-i însoțești?
— Mat și Perrin pleacă? De ce?
Își aminti cu întârziere să adauge „Maică”, respectuos.
— Știi pumnalul pe care îl avea prietenul tău?
Grimasa de pe chipul său arata limpede ce credea despre pumnal.
— Au luat și pumnalul. Dacă nu va fi găsit, legătura dintre el și pumnal nu poate fi ruptă pe deplin și va muri. Poți pleca odată cu ei, dacă vrei. Sau poți rămâne aici. Seniorul Agelmar te va lăsa să stai aici ca oaspete cât vei dori. Și eu plec astăzi. Moiraine Sedai mă va însoți, la fel și Egwene și Nynaeve, așa că, dacă rămâi, rămâi singur. Tu alegi.