Rand se uită la ea, cu ochii mari. „Zice că pot face cum vreau. De asta m-a adus aici? Mat e pe moarte!” Aruncă o privire înspre Moiraine, care stătea nepăsătoare, cu mâinile împreunate în poală. Părea că nici nu se sinchisea unde avea el să se ducă. „Încotro vreți să mă împingeți? Arde-m-ar, o s-o iau pe alt drum. Dar dacă Mat e pe moarte… nu-l pot părăsi. Lumină, cum o să dăm de urma pumnalului?”
— Nu trebuie să hotărăști acum, spuse Suprema.
Nici ei nu părea să-i pese.
— Dar va trebui să te hotărăști înainte să plece Ingtar.
— O să plec cu Ingtar, Maică.
Suprema Înscăunată dădu din cap, absentă.
— Acum că am terminat cu asta, putem trece la lucruri mai importante. Știu că poți conduce Puterea, băiete. Ce știi?
Rand rămase cu gura căscată. Preocupat de soarta lui Mat, vorbele ei, rostite ca din întâmplare, îl loviră drept în moalele capului. Toate sfaturile lui Lan i se învălmășeau în minte. Se zgâi la ea, umezindu-și buzele. Una era să creadă că știe și alta să afle că știa adevărul. Pe frunte îi apărură broboane de sudoare.
Suprema se aplecă în față, așteptând să răspundă, dar lui Rand i se părea că vrea să se sprijine de spătar. Își aminti ce spusese Lan. „Dacă îi e teamă de tine…” îi venea să râdă. „Dacă îi era teamă de el.”
— Nu, nu pot. Vreau să zic… N-am făcut-o înadins. S-a întâmplat. Nu vreau să… să conduc Puterea. N-o să mai fac niciodată așa ceva. Jur.
— Nu vrei, spuse Suprema Înscăunată. Înțelept din partea ta. Și o prostie în același timp. Unii pot fi învățați să conducă Puterea, majoritatea, nu. Totuși, câțiva au sămânța în ei încă de la naștere. Mai devreme sau mai târziu, stăpânesc Puterea, fie că vor, fie că nu – e în firea lucrurilor. Vei continua să conduci Puterea, băiete. Nu poți face altceva. Și ai face bine să înveți să o conduci, să înveți să o stăpânești, altminteri n-o să ajungi ziua în care o să înnebunești. Puterea Supremă îi ucide pe cei care nu izbutesc să-i stăpâneasca curgerea.
— Și cum pot învăța? întrebă el.
Moiraine și Verin stăteau netulburate, uitându-se la el.
— Cum? Moiraine spune că nu mă poate învăța, iar eu nu știu cum să învăț, nici măcar ce trebuie să învăț. Oricum, nu vreau. Vreau să se termine. Înțelegi? Să se termine!
— Ți-am spus adevărul, Rand, zise Moiraine.
După tonul ei, s-ar fi zis că e doar o conversație banală.
— Cei care te-ar fi putut învăța, bărbații Aes Sedai, au murit acum trei mii de ani. Nici o femeie Aes Sedai nu te poate învăța cum să atingi saidinul, tot așa cum tu nu ai putea învăța să atingi saidarul. Pasărea nu poate învăța peștele să zboare, tot așa cum peștele nu poate învăța pasarea să înoate.
— Întotdeauna mi s-a părut că vorba asta nu e adevărată, spuse Verin pe neașteptate. Sunt păsări care intră în apă și înoată. Iar în Marea Furtunilor sunt pești care zboară, cu înotătoare lungi, care se lățesc mult, cam cât ar cuprinde un om cu brațele, și ciocuri ca niște săbii, care pot străpunge…
Cuvintele se stinseră și Verin se zăpăci. Moiraine și Suprema Înscăunată se uitau țintă la ea, fără nici o expresie pe față. Rand profită de această întrerupere ca să își revină puțin. Așa cum îl învățase Tam cu multă vreme în urmă, își făuri în minte o flacără și strânse acolo toate temerile, căutând să facă un gol în interiorul lui, căutând nemișcarea vidului. Flacăra păru să crească până când cuprinse totul, până când deveni prea mare ca să se mai întindă, ca să-și mai imagineze ceva. Apoi se mistui, lăsând în loc o stare de liniște. Teama și furia încă mai palpitau pe margini, ca niște pete negre, dar golul rezista. Gândurile îl atingeau în treacăt, ca niște pietricele pe o bucată de gheață. Doar câteva clipe nu-l băgaseră în seamă femeile Aes Sedai, dar când îl priviră din nou, chipul îi era liniștit.
— De ce îmi vorbești așa, Maică? întreba el. Ar trebui să mă domolești.
Suprema Înscăunată se încruntă și se se întoarse spre Moiraine.
— Lan l-a învățat asta?
— Nu, Maică. Asta o știe de la Tam al’Thor.
— De ce? întrebă din nou Rand.
Suprema Înscăunată îl privi drept în ochi și spuse:
— Pentru că tu ești Dragonul Renăscut.
Golul se clătina. Lumea se clătina. Totul părea să se învârtejească în jurul lui. Își goli mintea și vidul reveni, lumea se așeză.
— Nu, Maică. Pot conduce Puterea, ajute-m-ar Lumina, dar nu sunt nici Raolin Vrăjmașul Întunecimii, nici Guaire Amalasin, nici Yurian Arc-de-Piatră. Mă poți domoli sau ucide, sau mă poți lăsa să plec, dar nu o să fiu niciodată un fals Dragon îmblânzit, ținut în lesă în Tar Valon.
Văzu cum Verin cască gura de mirare; Suprema făcu ochii mari, iar căutătura îi era rece, asemenea unei stânci albastre. Toate acestea nu-l atinseră; alunecară pe deasupra golului dinăuntrul său.
— Unde ai auzit numele astea? întrebă Suprema. Cine ți-a spus că în Tar Valon Dragonii falși sunt ținuți în lesă?
— Un prieten, Maică, spuse el. Un Menestrel. Îl chema Thom Merrilin. A murit.
Moiraine scoase un sunet și Rand se uită la ea. Susținea că Thom nu murise, dar nu dovedise niciodată acest lucru, iar Rand nu vedea cum ar putea cineva supraviețui după ce s-a luat la trântă cu un Pierit. Gândul era străin, și se mistui. Acum nu mai existau decât golul și unirea cu toate cele din jur.
— Tu nu ești un Dragon fals, spuse cu tărie Suprema Înscăunată. Tu ești adevăratul Dragon Renăscut.
— Nu sunt decât un păstor din Ținutul celor Două Râuri, Maică.
— Fiica mea, spune-i povestea. O poveste adevărată, băiete. Ascultă cu luare aminte.
Moiraine începu să vorbească. Rand rămase cu privirea ațintită asupra Supremei înscăunate, dar auzea.
— Cu aproape douăzeci de ani în urmă, Aielii au traversat pentru prima oară Osia Lumii, Zidul Dragonului. Au pustiit prin Cairhien, au nimicit toate oștirile trimise împotriva lor, au pârjolit până și orașul Cairhien și s-au luptat până au ajuns în Tar Valon. Era iarnă și ningea, dar frigul sau arșița nu înseamnă mare lucru pentru Aieli. Bătălia finală, ultima importantă, s-a petrecut lângă Zidurile Strălucitoare, la umbra Piscului Dragonului. După trei zile și trei nopți de luptă, Aielii au fost respinși. Sau mai degrabă s-au întors înapoi, căci terminaseră ce aveau de făcut, adică să-l ucidă pe regele Laman din Cairhien pentru că păcătuise împotriva Copacului. Aici începe povestea mea. Și a ta.
„S-au revărsat peste Zidul Dragonului, până la Zidurile Strălucitoare.” Rand așteptă ca amintirile să piară, dar auzi glasul lui Tam, Tam care era bolnav și aiura, scoțând la iveală taine din trecut. Glasul rămase agățat la marginea golului, încercând să intre.
— Eram pe atunci una dintre Alese, spuse Moiraine, ca și Maica noastră, Suprema Înscăunată. Urma să devenim curând surori și în noaptea aceea o însoțeam pe Suprema de atunci. Păstrătoarea Cronicilor, Gitara Moroso, era și ea acolo. Toate celelalte surori din Tar Valon erau plecate să Tămăduiască răniții, chiar și Roșiile. Se crăpa de ziuă. Focul din vatră nu reușea să țină frigul departe. Ninsoarea încetase în cele din urmă și în apartamentele Supremei Înscăunate din Turnul Alb se simțea fumul de la satele din jur, cărora li se dăduse foc în timpul luptelor.