„Bătăliile sunt întotdeauna încinse, chiar și pe zăpadă. E greu să scapi de duhoarea morții.” Vocea lui Tam, aiurând, încerca să-și facă loc în liniștea dinăuntrul lui Rand. Golul tremura și se strânse, reveni, apoi se zgudui din nou. Ochii Supremei Înscăunate îl sfredeleau. Simțea cum îi curge iar sudoarea pe față.
— Era doar un vis, aiura, spuse el. Era bolnav. Ridică glasul. Mă cheamă Rand al’Thor. Sunt păstor. Tatăl meu este Tam al’Thor, iar mama mea era…
Moiraine se oprise ca să-l asculte, dar acum îl întrerupse cu vocea ei mereu aceeași, slabă și neînduplecată.
— Ciclul Karaethon, Profețiile Dragonului, spune că Dragonul va renaște pe povârnișurile Piscului Dragonului, acolo unde a murit în timpul Frângerii Lumii. Gitara Sedai avea câteodată darul Prorocirii. Era bătrână, cu părul alb ca zăpada, dar, atunci când îl avea, darul Prorocirii era foarte puternic. Lumina dimineții care pătrundea pe fereastră era din ce în ce mai strălucitoare; i-am întins o cană de ceai. Suprema Înscăunată m-a întrebat ce vești mai aveam de pe câmpul de lupta. Iar Gitara Sedai s-a ridicat de pe scaun, cu brațele și picioarele țepene, tremurând, cu o expresie pe chip de parcă se uita în adâncurile Puțului Osândelor de la Shayol Ghul și a strigat: „A renăscut! Îl simt! Dragonul răsuflă pentru prima oară pe povârnișul Piscului Dragonului! Se apropie! Se apropie! Ajută-ne Lumină! Ajută-ne Lumină! Stă culcat în zăpadă și plânge cu forța tunetului! Arde precum soarele!” Și s-a prăbușit în brațele mele, moartă.
„Povârnișul muntelui. Am auzit un copil plângând. Născuse singură acolo, înainte să moară. Copilul învinețit de frig.” Rand încerca să scape de vocea lui Tam. Golul se micșora.
— Aiura din pricina febrei, îngăima el. „Nu puteam să las copilul acolo.” M-am născut în Ținutul celor Două Râuri. „Am știut dintotdeauna că vrei copii, Kari.” Își întoarse privirea de la Suprema Înscăunată. Încerca să păstreze golul dinăuntrul său.
Știa că nu trebuie, dar totul în el se prăbușea. „Da, fato. Rand e un nume frumos.”
— Sunt – sunt – Rand al’Thor! îi tremurau picioarele.
— Și așa am știut când a renăscut Dragonul, continuă Moiraine. Suprema Înscăunată ne-a pus să jurăm că vom păstra secretul, căci știa că nu toate surorile vor privi aceasta Renaștere așa cum se cuvine. Ne-a trimis să căutăm. Mulți copii rămăseseră fără tată după bătălia aceea. Prea mulți. Dar am aflat o poveste, despre un bărbat care găsise un nou-născut pe povârnișul muntelui. Asta a fost tot. Un bărbat și un băiețel nou-născut. Așa că am continuat să căutăm. Am căutat ani la rând și am găsit și alte semne care se legau de Profeții. „Se va trage și se va înălța din vechiul sânge.” Acesta era unul dintre semne; mai erau și altele. Dar sunt multe locurile în care sângele vechi, care vine tocmai din Vârsta Legendelor, și-a păstrat vigoarea. Apoi, în Ținutul celor Două Râuri, acolo unde sângele vechi din Manetheren clocotește încă precum un râu învolburat, în Emond’s Field, am găsit trei băieți ale căror zile de naștere erau la câteva săptămâni distanță după bătălia de la Piscul Dragonului. Și unul dintre ei putea mânui Puterea. Credeai că trolocii au venit după tine doar pentru că ești ta’veren? Tu ești Dragonul Renăscut.
Lui Rand i se înmuiară genunchii; se lăsă pe vine și își încleștă mâinile de covor ca să nu cadă în față. Golul dispăruse, liniștea se fărâmițase. Ridică capul și văzu că toate cele trei femei Aes Sedai îl privesc. Chipurile le erau blânde și netede ca niște heleșteie nemișcate, dar nu clipeau.
— Tatăl meu este Tam al’Thor și m-am născut… Continuară să se uite la el, fără să schițeze nici un gest. „Mint. Eu nu sunt… ce spun ele! Într-un fel sau altul, cumva, mint, încearcă să se folosească de mine.” N-o să vă las să vă folosiți de mine.
— Pentru o ancoră nu este o umilință să țină o barcă, spuse Suprema Înscăunată. Tu ai o menire, Rand al’Thor. „Când vânturile din Tarmon Gai’don vor vântura pământul, el se va împotrivi Umbrei și va aduce din nou Lumina în lume.” Profețiile trebuie să se împlinească, altminteri Cel Întunecat se va elibera și va reclădi lumea după chipul său. Ultima Bătălie se apropie, iar tu te-ai născut ca să unești toate neamurile și să le conduci în lupta împotriva Celui Întunecat.
— Ba’alzamon a murit, zise Rand cu glas răgușit, iar Suprema pufni zgomotos, ca un grăjdar.
— Dacă crezi una ca asta, înseamnă că ești la fel de nătâng ca și cei din Doman. Pe acolo mulți cred că a murit, sau cel puțin așa spun, dar bag de seama că tot se codesc să îi rostească numele. Cel Întunecat trăiește și este pe cale să se elibereze. Îl vei înfrunta pe Cel Întunecat. Aceasta îți este ursita.
„Aceasta îți este ursita.” Mai auzise asta cândva, într-un vis care poate nu fusese pe de-a întregul vis. Se întrebă ce ar fi spus Suprema Înscăunată dacă ar fi știut că Ba’alzamon îi vorbise de mai multe ori în vis. „S-a terminat. Ba’alzamon a murit. L-am văzut murind.”
Își dădu dintr-odată seama că stătea ghemuit ca o broască, făcut mic sub privirea lor. Încercă să refacă golul, dar prin cap îi șuierau tot felul de voci, zădărnicindu-i strădaniile. „Aceasta îți este ursita. Copilul culcat în zăpadă. Tu ești Dragonul Renăscut. Ba’alzamon a murit. Rand e un nume frumos, Kari. Nu se vor folosi de mine!” Ajutându-se de încăpățânarea sa înnăscută, se forță să se ridice din nou în picioare. „Măcar înfruntă toate astea în picioare. Cel puțin poți să-ți păstrezi mândria.” Cele trei femei Aes Sedai îl priveau fără nici o expresie pe chip.
— Ce… Izbuti să scape de tremurul din glas. Ce aveți de gând să îmi faceți?
— Nimic, spuse Suprema, iar Rand clipi surprins. Nu era răspunsul pe care se aștepta să îl primească, răspunsul de care se temuse. Spui că vrei să îl însoțești pe prietenul tău cu Ingtar, și poți face asta. Nu te-am însemnat în nici un fel. Unele dintre surori s-ar putea să știe că ești ta’veren, dar nimic mai mult. Numai noi trei știm cine ești cu adevărat. Prietenul tău Perrin va fi chemat la mine, cum ai fost și tu, și voi merge să îl văd pe celălalt prieten al tău la infirmerie. Poți să pleci, dacă vrei, fără să ai a te teme că le vom pune pe Roșii pe urmele tale.
„Cine ești tu cu adevărat.” Furia izbucni înăuntrul lui, arzătoare și nimicitoare. Se căzni să o țină ascunsă.
— De ce?
— Profețiile trebuie să se împlinească. Te lăsăm să pleci, știind ce ești cu adevărat, pentru că altfel lumea pe care o știm se va nărui, iar Cel Întunecat va pârjoli pământul și îl va scălda în moarte. Ascultă-mă bine, nu toate femeile Aes Sedai cred asta. Sunt unele aici, în Fal Dara, care te-ar distruge de-ar ști fie și numai o părticică din ce ești cu adevărat, și nu ar avea mai multe remușcări decât dacă ar spinteca un pește. Și mai sunt și bărbați, dintre aceia care au râs împreună cu tine, care, de-ar ști, ar face la fel. Fii cu băgare de seamă, Rand al’Thor, Dragon Renăscut.
Se uită pe rând la fiecare dintre ele. „Profețiile voastre nu mă privesc.” Dar ele îi întoarseră privirea cu atâta seninătate, încât îi venea greu să creadă că încearcă să îl convingă că este cel mai primejdios, cel mai de temut bărbat din istoria lumii. Trecuse dincolo de frica și ajunsese într-un loc răcoros. Furia era singura care îl încălzea. Puteau să îl domolească sau să îl mistuie pe loc, nu-i mai păsa.
Își aminti câteva din sfaturile lui Lan. Cu mâna stângă pe plasele, duse sabia la spate, prinzând teaca în mâna dreaptă, apoi făcu o plecăciune, ținând mâinile drepte.