Trebui să își ia inima în dinți ca să se uite la el, dar era sigură că arata pe deplin calmă când ridică privirea.
— Îl caut pe Rand. Nu avea de gând să recunoască față de el că îl evita. Ne-am spus tot ce aveam de spus cu mult timp în urmă. M-am făcut de rușine atunci – și n-o să se mai întâmple – iar tu mi-ai spus să plec.
— N-am spus niciodată… Trase adânc aer în piept. Ți-am spus că nu-ți pot oferi decât un văl de doliu. Nu e darul potrivit pentru o femeie. Nu din partea unui adevărat bărbat.
— Înțeleg, spuse ea rece. În orice caz, un rege nu face daruri țărăncilor. Și țăranca asta nici nu le-ar accepta. L-ai văzut pe Rand? Trebuie să vorbesc cu el. A fost să o vadă pe Suprema Înscăunată. Știi cumva ce voia de la el?
Ochii îi scânteiară precum gheața în lumina soarelui. Nynaeve își înfipse picioarele în pământ, forțându-se să nu facă un pas înapoi, și îi întâlni privirea cu la fel de multă severitate.
— Lua-i-ar Cel Întunecat, și pe Rand, și pe Suprema Înscăunată, zise el scrâșnit și îi vârî ceva în mână. Îți voi face un dar, pe care îl vei accepta, chiar de va trebui să ți-l leg în jurul gâtului. Nynaeve își întoarse ochii de la el. Când era furios, avea o căutătură de șoim cu ochi albaștri. Ținea în mână un inel cu pecete, din aur greu, ros de vreme, destul de mare cât să-i încapă două degete în el. Pe pecete era un cocor în zbor deasupra unei lănci și a unei coroane, toate meșteșugit lucrate. I se tăie răsuflarea. Inelul regilor din Malkier. Uită de furie și ridică privirea.
— Nu pot să-l iau, Lan.
Lan dădu din umeri, nepăsător.
— Nu e mare lucru. E vechi și acum nu mai e de trebuință nimănui. Dar mai sunt oameni care încă îl mai recunosc. Arată-l și orice Senior din Ținuturile de la Hotar te va primi ca oaspete și îți va da ajutor de vei avea nevoie. Arată-l unui Străjer și te va ajuta sau îmi va trimite vorbă. Trimite-mi-l sau pecetluiește cu el un răvaș și voi veni la tine, neîntârziat și negreșit. Jur.
Începură să i se umezească ochii. „Dacă încep să plâng acum, mă omor.”
— Nu pot… Nu vreau nimic de la tine, al’Lan Mandragoran. Ține, ia-l înapoi.
Lan se împotrivi încercărilor ei de a-i înapoia inelul. Îi cuprinse mâna în mâna lui, cu blândețe, dar ca în strânsoarea unor fiare.
— Atunci ia-l de dragul meu, ca să îmi faci pe plac. Sau aruncă-l, dacă nu-ți place. Eu nu mai am nevoie de el. Îi mângâie obrazul cu degetul, iar Nynaeve tresări. Acum nu mai pot sta, Nynaeve mashiara. Suprema vrea să plece înainte de miezul zilei și mai sunt multe de făcut. Poate vom avea vreme să vorbim în drum spre Tar Valon. Se întoarse și porni cu pași mari pe coridor.
Nynaeve duse mâna la obraz. Încă mai simțea unde o atinsese. Mashiara. Însemna iubita inimii și sufletului, dar însemna deopotrivă o iubire pierdută. Pierdută și care nu putea fi redobândită. „Femeie nătângă! Încetează să te porți ca o fetiță cu părul încă neîmpletit. Nu servește la nimic să îl lași să te facă să te simți…” Strânse cu putere inelul și se întoarse; se sperie când se trezi față în față cu Moiraine.
— De cât timp ești aici? întrebă Nynaeve.
— Nu de atât cât să fi auzit ceva ce nu trebuia, răspunse femeia Aes Sedai dulce. Plecăm curând. Ai auzit. Trebuie să îți împachetezi lucrurile.
Plecarea. Nu își dăduse seama când îi spusese Lan.
— Trebuie să îmi iau rămas-bun de la băieți, murmură ea, apoi îi aruncă o privire pătrunzătoare lui Moiraine. Ce i-ai făcut lui Rand? A fost dus la Suprema Înscăunată. De ce? I-ai spus Supremei despre… Despre?… Nu putea să rostească acele cuvinte. Era din satul ei, și ea era destul de mare cât să fi avut grijă de el de câteva ori când era mic, dar nici ea nu se putea gândi la ce devenise fără să i se facă un gol în stomac.
— Suprema va vorbi cu toți trei, Nynaeve. Nu întâlnești ta’veren la tot pasul, așa că nu ar pierde prilejul să vadă trei laolaltă în același loc. Poate le va spune câteva vorbe de încurajare înainte să plece împreuna cu Ingtar pe urmele celor care au furat Cornul. Vor porni la drum cam odată cu noi, așa ca ai face bine să te grăbești, dacă vrei să îți iei rămas-bun.
Nynaeve se năpusti la fereastra cea mai apropiată și se uită iscoditor în curtea exterioară. Erau cai peste tot, încărcați cu poveri, înșeuați, și oameni care fugeau de colo până dincolo pe lângă ei, strigând unii la alții. Singurul loc liber era în jurul palanchinului Supremei Înscăunate, căci aici caii așteptau nemișcați, fără să aibă cineva grija de ei. Erau și niște Străjeri pe acolo, cercetându-și caii și, de partea cealaltă a curții, era Ingtar, înconjurat de câțiva Shienarani îmbrăcați în armură. Din când în când, câte un Străjer sau unul dintre oamenii lui Ingtar traversa curtea ca să schimbe două vorbe cu el.
— Ar fi trebuit să îi iau pe băieți de lângă tine, spuse Nynaeve, uitându-se în continuare pe fereastră. „Și pe Egwene, dacă aș fi putut face asta fără s-o omor. Lumină, de ce trebuia să se nască cu darul ăsta blestemat?” Ar fi trebuit să îi duc înapoi acasă.
— Sunt prea mari ca să se mai țină de fustele tale, răspunse Moiraine sec. Și știi foarte bine de ce nu ai fi putut face niciodată așa ceva. Cel puțin pentru unul dintre ei. În plus, ar fi însemnat să o lași pe Egwene să meargă singură în Tar Valon. Sau ai hotărât să renunți tu însăți la Tar Valon? Dacă nu înveți cum să te servești de Puterea Supremă, nu vei putea niciodată să o folosești împotriva mea.
Nynaeve se întoarse ca să se uite la femeia Aes Sedai, cu uluiala întipărită pe chip.
— Nu știu despre ce vorbești.
— Credeai că nu știu, copilă? Bine, fie cum vrei. Înțeleg că vii și tu în Tar Valon? Da, așa credeam și eu.
Lui Nynaeve îi venea să o lovească, să facă să piară acea umbră de zâmbet care apăruse pentru o clipă pe chipul femeii Aes Sedai. Începând cu Frângerea Lumii, femeile Aes Sedai nu putuseră să se folosească în mod fățiș de putere, cu atât mai puțin de Puterea Supremă, dar complotau și manipulau, trăgeau sfori ca niște maeștri păpușari, se foloseau de tronuri și de neamuri ca și cum ar fi fost piese pe o tabla de joc. „Vrea să se folosească și de mine, cumva. Dacă face asta cu regii și reginele, de ce n-ar face-o și cu o Meștereasă? Tot așa cum se servește și de Rand. Nu sunt copil, Aes Sedai.”
— Ce mai faci acum cu Rand? Nu te-ai folosit îndeajuns de el? Nu știu de ce nu l-ai domolit, acum că Suprema Înscăunată e aici cu toate celelalte femei Aes Sedai, dar probabil ai avut motivele tale. Pui ceva la cale, de bună seamă. Dacă Suprema ar ști ce faci, mă întreb dacă…
Moiraine o întrerupse.
— De ce ar interesa-o pe Suprema Înscăunată un biet păstor? Firește, dacă i s-ar vorbi despre el cum nu trebuie, ar putea fi domolit sau chiar ucis. La urma urmei, este ceea ce este. În plus, oamenii sunt încă furioși din cauza celor petrecute aseară. Toată lumea caută un vinovat.
Femeia Aes Sedai se opri din vorbă și lasă să se aștearnă tăcerea. Nynaeve se uită țintă la ea, scrâșnind din dinți.
— Da, spuse Moiraine în cele din urmă, e mai bine să nu trezești din somn un leu adormit. Ai face bine să începi să împachetezi.
Porni în direcția unde plecase și Lan, părând că alunecă pe podea. Strâmbându-se, Nynaeve dădu cu pumnul în perete; inelul îi intră în palmă. Desfăcu mâna ca să se uite la el. Inelul părea că îi aprinde mânia, că îi concentrează ura. Voi învăța. Crezi că, pentru că tu știi, o să poți să-mi scapi. Dar o să învăț mai bine decât crezi și o să te fac să plătești pentru ce ai făcut. Pentru ce le-ai făcut lui Mat și lui Perrin. Pentru Rand, fie să îl ajute Lumina și să îl apere Creatorul. Mai ales pentru Rand.” Cuprinse în palmă inelul greu de aur. „Și pentru mine.”