Egwene se uită cum servitoarea în livrea îi împăturea rochiile și le punea într-un cufăr de călătorie acoperit cu piele, simțindu-se puțin stânjenită, chiar și după aproape o lună, să vadă cum altcineva făcea o treabă pe care ar fi putut foarte bine să o facă și singură. Erau niște rochii atât de frumoase, toate dăruite de Domnița Amalisa, ca și rochia de călărie din mătase cenușie pe care o purta, doar că aceasta era simplă, nu avea decât câțiva luceferi brodați pe piept. Majoritatea celorlalte rochii erau mult mai sofisticate. Oricare dintre ele ar fi fost potrivită pentru o zi de duminică sau chiar de Bel Tine. Oftă, aducându-și aminte că duminica următoare avea să fie în Tar Valon, și nu în Emond’s Field. Judecând după puținele lucruri pe care i le spusese Moiraine despre noviciatul în Tar Valon – de fapt, aproape nimic – nu se aștepta să fie acasă de Bel Tine, în primăvară, și nici măcar duminica de după. Nynaeve băgă capul pe ușă.
— Ești gata? Apoi intră în cameră. Trebuie să coborâm în curte curând.
Și Nynaeve purta o rochie de călărie, din mătase albastră brodată cu roșu pe piept. Un alt dar de la Domnița Amalisa.
— Termin imediat, Nynaeve. Aproape că îmi pare rău că plec. Nu cred că vor fi multe prilejuri în Tar Valon să purtam rochiile pe care ni le-a dat Domnița Amalisa. Izbucni în râs. Cu toate acestea, o să fie tare bine să pot face baie fără să mă uit tot timpul peste umăr.
— E mult mai bine să te îmbăiezi de una singură, zise Nynaeve repede. Nu se citi nimic pe fața ei, dar după o clipă roși.
Egwene zâmbi. „Se gândește la Lan.” I se părea încă ciudat ca Nynaeve, Meștereasa satului, să viseze la un bărbat. N-ar fi fost înțelept să îi spună asta lui Nynaeve, dar, în ultima vreme, Meștereasa se purta la fel de curios ca fetele care se îndrăgosteau de un bărbat. „Și încă unul care nici măcar nu are atâta minte cât să fie vrednic de ea. Ea îl iubește și se vede că și el o iubește – de ce n-o fi având atâta minte cât să îi spună pe șleau?”
— Nu cred că ar trebui să îmi mai spui Meștereasă, spuse Nynaeve pe neașteptate.
Egwene clipi. Nu era neapărat o regulă, iar Nynaeve nu insistase niciodată să i se spună așa, afară doar dacă era supărată sau era o împrejurare mai deosebită, dar asta…
— De ce nu?
— Acum ești femeie. Nynaeve aruncă o privire la părul ei neîmpletit, iar Egwene își înfrână dorința de a îl răsuci în grabă într-un soi de coadă. Femeile Aes Sedai își purtau părul cum vroiau, dar faptul că ea îl purta despletit era semnul că începuse o nouă viață. Ești femeie, repetă Nynaeve cu hotărâre în glas. Suntem doua femei, departe de Emond’s Field, și va mai trece multă vreme până când ne vom întoarce acasă. Ar fi mai bine dacă mi-ai spune Nynaeve, pur și simplu.
— O să ne întoarcem acasă, Nynaeve. O să ne întoarcem.
— Nu încerca să o alini pe Meștereasă, fato, spuse Nynaeve morocănoasă, dar zâmbi.
Se auzi o bătaie la ușă și, înainte ca Egwene să apuce să deschidă, intră Nisura, foarte agitată.
— Egwene, tânărul ăla al tău încearcă să intre în apartamentele femeilor. Părea de-a dreptul indignată. Și poartă sabie. Doar pentru că Suprema l-a lăsat să intre așa… Seniorul Rand ar trebui să știe ce se cade. A stârnit un întreg vacarm. Trebuie să vorbești cu el, Egwene.
— Seniorul Rand, pufni Nynaeve, disprețuitoare. Băietanul ăsta și-a luat-o în cap. O să-l învăț eu minte!
Egwene puse mâna pe brațul lui Nynaeve.
— Lasă-mă să vorbesc eu cu el, Nynaeve. Singură.
— O, foarte bine. Până și cei mai de seamă bărbați sunt foarte docili. Nynaeve făcu o pauză, apoi adăugă, ca pentru sine. Dar, la urma urmei, merită osteneala să îi faci să se supună.
Egwene ieși pe coridor, în urma Nisurei, dând din cap. Cu o jumătate de an în urma, Nynaeve nu ar fi spus cu nici un chip acele cuvinte. „Dar ea n-o să-l supună niciodată pe Lan.” Gândurile i se întoarseră spre Rand. Stârnise vacarm?
— Să îl fac să se supună? mormăi ea. Dacă nu a învățat încă cum să se poarte, o să-l jupoi de viu.
— Uneori exact de asta e nevoie, spuse Nisura, mergând cu pași repezi. Bărbații sunt pe jumătate sălbatici până se însoară. Se uită pieziș la Egwene. Vrei cumva să te măriți cu Seniorul Rand? Nu vreau să mă amestec, dar mergi la Turnul Alb, iar femeile Aes Sedai nu se mărită decât rareori – doar unele din femeile din Ajah Verde, din câte am auzit, și nici ele prea des – și…
Egwene știa continuarea. Auzise vorbindu-se în apartamentele femeilor despre nevasta potrivită pentru Rand. La început simțise gelozie și furie. Fuseseră meniți unul altuia de când erau copii. Dar ea avea să devină Aes Sedai, iar el era ce era. Un bărbat care putea conduce Puterea. Ar fi putut să se mărite cu el. Și să îl vadă înnebunind, să îl vadă murind. Singura cale de a împiedica așa ceva era să pună să îl domolească. „Nu pot să-i fac asta. Nu pot!”
— Nu știu, zise Egwene cu tristețe.
Nisura încuviință din cap.
— Nimeni nu va îndrăzni să îți încalce teritoriul, dar tu mergi la Turnul Alb, iar el va fi un soț bun. Odată ce va învăța să se poarte. Uite-l.
Femeile adunate la intrarea în apartamentele femeilor, de o parte și de alta a ușilor, se uitau la trei bărbați aflați pe coridor. Rand, cu sabia petrecută peste haina roșie, stătea față în fața cu Agelmar și Kajin. Nici unul dintre ei nu purta sabie, chiar și după cele întâmplate cu o seară în urmă – doar se aflau în apartamentele femeilor. Egwene se opri în spatele mulțimii.
— Înțelegi de ce nu poți intra? spunea Agelmar. Știu că în Andor lucrurile stau cu totul altfel, dar trebuie să înțelegi.
— Nu am încercat să intru. Din tonul lui, părea că se străduise să mai explice deja de câteva ori. I-am spus Domniței Nisura că vreau să o văd pe Egwene, și mi-a spus că Egwene e ocupată și că trebuie să aștept. N-am făcut decât s-o strig din ușă. Nu am încercat să intru. Ai fi zis că am rostit numele Celui Întunecat, după cum s-au repezit toate la mine.
— Femeile au felul lor de-a fi, zise Kajin. Era înalt pentru cineva din Shienar, aproape la fel de înalt ca Rand, costeliv și măsliniu la fața. Părul îi era negru ca tăciunele. Ele stabilesc regulile pentru apartamentele femeilor, iar noi le respectăm, chiar și dacă ni se par proaste. Femeile începură să se încrunte, așa că se grăbi să își dreagă glasul. Trebuie să trimiți vorbă înăuntru dacă vrei să o vezi pe una dintre femei, dar ele aleg când să îi spună și, până atunci, trebuie să aștepți. Așa e obiceiul.
— Trebuie să o văd, se încăpățână Rand. Plecăm curând. Nu îndeajuns de curând, după părerea mea, dar tot trebuie să o văd pe Egwene. O să luăm înapoi Cornul lui Vaiere și pumnalul, și apoi se va termina totul. Totul. Dar vreau s-o văd înainte să plec.
Egwene se posomorî; era ceva ciudat la Rand.
— Nu trebuie să fii atât de încrâncenat. Tu și Ingtar poate că o să găsiți Cornul, poate că nu. Și dacă nu, atunci altcineva o va face. Roata țese după cum îi este voia, iar noi nu suntem decât niște fire din Pânză.
— Nu lăsa Cornul să pună stăpânire pe tine, Rand, zise Agelmar. Știu că se poate întâmpla așa ceva, dar nu asta e calea. Un bărbat adevărat trebuie să își facă datoria, nu să caute faimă. Ce va fi va fi. Dacă este scris ca acest Corn să răsune în numele Luminii, atunci așa va fi.
— Uite-ți-o pe Egwene, spuse Kajin, zărind-o.