Odată, Lan se apropie și el de cortul pe care Egwene îl împărțea cu Nynaeve și o luă pe Meștereasă cu el, îndepărtându-se câțiva pași, în întuneric. Egwene dădu ușor la o parte pânza care acoperea intrarea, ca să-i poată observa. Nu auzea nimic din ce vorbeau. În cele din urmă, o văzu pe Nynaeve înfuriindu-se și venind înapoi, cu pași mari. Se înfășură în pături, fără nici o vorbă. Lui Egwene i se păru că avea obrajii uzi de lacrimi, cu toate că-și acoperise fața cu un colț al păturii, ca să nu se vadă. Lan rămase multă vreme afară, în beznă, cu ochii țintă la cortul lor, până să plece. După aceea, nu mai veni niciodată să le vadă.
Moiraine nici nu se apropia de ele, ci doar le saluta, înclinând din cap, în treacăt. Părea să-și petreacă toate ceasurile din zi vorbind cu alte Aes Sedai, în afară de cele Roșii, luându-le la o parte, una câte una, în timp ce călăreau. Suprema nu le îngăduia prea multe opriri pentru odihnă și toate erau scurte.
— Poate că nu mai are timp pentru noi, spuse la un moment dat Egwene, cu tristețe; Moiraine era singura Aes Sedai pe care o cunoștea și poate – deși nu-i făcea plăcere s-o recunoască – și singura în care era sigură că putea avea încredere. Ne-a găsit, iar acum suntem pe drumul înspre Tar Valon. Probabil că acum are alte lucruri de care să se preocupe.
— N-am să cred că și-a încheiat socotelile cu noi, pufni ușor Nynaeve decât când o s-o văd moartă. Pe ea sau pe noi. E foarte vicleană femeia asta.
În schimb, alte Aes Sedai veniră să le vadă în cortul lor. În prima noapte după plecarea din Fal Dara, Egwene aproape că leșină de spaimă atunci când pânza de la intrarea cortului se dădu la o parte și o femeie Aes Sedai îndesată, cu chipul colțuros, părul cărunt și o privire ușor distrată, se aplecă să intre. Ea aruncă o privire către lampa care atârna din vârful cortului, iar flacăra se înteți ușor. Lui Egwene i se păruse că ar fi simțit ceva, de parcă ar fi întrezărit o umbră mișcându-se împrejurul femeii, atunci când flacăra se mărise. Moiraine îi spusese că avea să vină o vreme – când și ea avea să fie mai bine instruită – când avea să poată să vadă alte femei conducând Puterea și să recunoască una care putea conduce chiar dacă nu făcea nimic.
— Sunt Verin Mathwin, spuse femeia, zâmbind. Iar voi sunteți Egwene al’Vere și Nynaeve al’Maera. Din Ținutul celor Două Râuri, care cândva a fost Manetheren. Sânge puternic, pe acolo. Cântă.
Egwene schimbă o privire cu Nynaeve în timp ce se ridicau.
— Suntem chemate în fața Supremei Înscăunate? întrebă Egwene.
Verin râse. Avea o pată de cerneală pe nas.
— Oh, nu, vai de mine. Suprema are lucruri mai importante de făcut decât să se ocupe de două tinere care nu au ajuns nici măcar novice. Cu toate că nu se știe niciodată. Voi amândouă sunteți foarte înzestrate, mai ales tu, Nynaeve. Într-o zi…, începu ea, apoi se opri, frecându-și gânditoare nasul, chiar în dreptul petei. Într-o zi, dar nu azi. Am venit să te învăț ceva, Egwene. Mi-e teamă că tu deja ai început să-ți bagi nasul acolo unde nu trebuie.
Tulburată, Egwene o privi pe Nynaeve.
— Dar ce-am făcut? Nu știu să fi făcut ceva.
— A, n-ai greșit cu nimic. Nu a fost chiar vorba de o greșeală. Poate de ceva primejdios, da, dar nu neapărat greșit, răspunse Verin, așezându-se pe jos, cu picioarele sub ea. Hai, așezați-vă amândouă. Hai, hai, jos. Nu vreau să trebuiască să-mi sucesc gâtul. Așezați-vă.
Și începu să se foiască, până ce-și găsi o poziție comodă. Egwene se așeză și ea, cu picioarele încrucișate, în fața femeii Aes Sedai și se strădui din răsputeri să nu tragă cu ochiul la Nynaeve, gândindu-se că nu avea nici un motiv să pară vinovată, până ce nu știa precis ce făcuse. Și poate nici atunci.
— Și ce e acest lucru primejdios, dar nu tocmai greșit?
— Cum așa, copilă? Ai început să conduci Puterea.
Egwene nu găsi nimic altceva de făcut decât să deschidă ochii mari.
— E caraghios, izbucni Nynaeve. Dacă nu pentru asta, atunci de ce ne mai ducem în Tar Valon?
— Moiraine a… adică Moiraine Sedai m-a învățat câteva lucruri, izbuti să rostească Egwene.
Verin își ridică brațele, semn că dorea să le facă să tacă, iar ele se supuseră. Părea împrăștiată, da, dar era totuși Aes Sedai.
— Copilă, chiar crezi că noi, femeile Aes Sedai, le învățam pe dată să conducă Puterea pe toate fetele care vin și spun că vor să ni se alăture? Bine, tu nu ești chiar o fată oarecare, recunosc, dar cu toate astea…
Și clatină din cap, cu un aer foarte serios.
— Atunci de ce-a făcut-o? întrebă Nynaeve; ea nu primise nici un fel de învățătură, iar Egwene încă nu era sigură dacă asta nu cumva o supăra puțin.
— Pentru că Egwene izbutise deja să conducă, spuse Verin, cu răbdare.
— Și… și eu am izbutit, replică Nynaeve, nu prea fericită.
— La tine, copila mea, a fost altfel. Faptul că ești încă în viață arată că ai trecut peste multe obstacole, și ai făcut-o singură. Cred că știi ce norocoasa ești. Din patru femei silite să facă ce-ai făcut tu, numai una scapă cu viață. Firește, sălbăticiunile…, începu Verin, apoi se strâmbă. Iertați-mă, dar mi-e teamă că ăsta e numele pe care noi, cele din Turnul Alb, îl dam adesea femeilor care, fără vreo învățătură, au izbutit să obțină o oarecare stăpânire a Puterii – foarte firavă, și care aproape că nu se poate numi așa, în general (ca și în cazul tău), dar totuși o stăpânire. E drept că sălbăticiunile au de înfruntat greutăți. Aproape întotdeauna ele își ridică stavile cu care să se apere, pentru a nu afla ce înseamnă cu adevărat ceea ce fac, iar aceste stavile le împiedică să stăpâneasca Puterea așa cum ar trebui. Cu cât trece mai multă vreme până să-și ridice stavilele, cu atât este mai greu să le dărâme, dar, dacă izbutesc… ce să spun, unele dintre cele mai puternice surori din toate timpurile au fost, mai întâi de toate, sălbăticiuni.
Nynaeve se foi mânioasă pe loc și privi spre intrarea cortului, de parcă se gândea să plece.
— Nu văd ce are asta de-a face cu mine, spuse Egwene.
Verin o privi clipind gânditoare, de parcă se întreba de unde apăruse.
— Cu tine? Pai, nimic. Necazurile tale sunt cu totul altele. Cele mai multe fete care vor să devină Aes Sedai – chiar și cele mai multe care poartă în suflet această flacără, așa ca tine – se și tem de asta. Chiar și după ce ajung în Turn, chiar și după ce află ce au de făcut și cum, mai au nevoie de multe luni în care să fie călăuzite, pas cu pas, de către o soră sau de una dintre Alese. Dar tu nu. Din ce mi-a spus Moiraine, am înțeles că te-ai grăbit s-o faci de îndată ce-ai aflat că poți, bâjbâind prin întuneric fără să te gândești dacă nu cumva aveai să cazi într-un hău fără fund. Mă rog, au mai fost unele ca tine; nu ești singura. Și Moiraine a fost la fel. După ce-a aflat ce făcuseși, nu a mai avut de ales și a trebuit să înceapă să te învețe. Vrei să spui că Moiraine nu ți-a explicat asta?
— Niciodată, răspunse Egwene, dorindu-și ca vocea ei să nu pară gâtuită. Avea… alte lucruri de care să se ocupe.