Nynaeve pufni ușor.
— Bine, Moiraine nu le spune niciodată oamenilor altceva decât ceea ce trebuie neapărat să știe. Așa a făcut dintotdeauna. A ști nu e de nici un folos, dar, pe de altă parte, nici a nu ști. Eu, una, prefer întotdeauna să știu ce trebuie știut.
— Și există așa ceva? Adică un hău fără fund?
— Din câte se vede, până acum n-ai pățit nimic, zise Verin, lăsându-și capul într-o parte. Dar după ce faci pasul următor?… adaugă ea, ridicând din umeri. Vezi tu, copilă, cu cât încerci mai mult să atingi Adevăratul Izvor, să conduci Puterea Supremă, cu atât mai ușor îți vine să o faci. E adevărat că, la început, te întinzi să atingi Izvorul și de cele mai multe ori e ca și cum ai încerca să culegi văzduhul dimprejur cu mâinile goale. Sau izbutești să conduci saidar, dar chiar și când simți Puterea Supremă revărsându-ți-se în trup, descoperi că nu poți face nimic cu ea. Sau chiar dacă faci anumite lucruri, nu sunt cele pe care ți le doreai. Asta e primejdia. În general, cu ajutorai sfaturilor și al învățăturii – și din pricina faptului că teama însăși te încetinește - înzestrarea de a atinge Izvorul și de a conduce Puterea apar împreună cu stăpânirea de sine. Numai că tu ai încercat să conduci fără cineva care să te învețe cum să izbutești ceea ce-ți propui. Știu că nu crezi că ai ajuns prea departe – și chiar așa și e, dar ești precum cineva care a învățat de unul singur să fugă în susul dealului, cel puțin uneori, fără să învețe cum să alerge și pe partea cealaltă sau cum să meargă. Mai devreme sau mai târziu ai să cazi, dacă nu înveți și restul. Acum să știi că nu vorbesc despre ceva de felul necazurilor în care intră sărmanii bărbați care încep să conducă – nu ai să înnebunești, nu ai să mori, atâta vreme cât ai surorile prin preajmă să te învețe și să te îndrume – dar cine știe ce poți face, cu totul din întâmplare, fără nici o intenție?
O clipă numai, privirea lui Verin deveni foarte pătrunzătoare, nicidecum împrăștiată ca mai înainte. Vreme de o clipă după cum i se păruse lui Egwene, ochii ei se îndreptaseră către Nynaeve, cu aceeași asprime ca și cei ai Supremei Înscăunate.
— Ești foarte puternică din naștere, copilă și ai să devii și mai și. Trebuie să înveți să-ți stăpânești puterile înainte să-ți faci rău ție sau altcuiva ori chiar multor oameni din jurul tău. Asta încerca Moiraine să te învețe. Cu asta am să încerc și eu să te ajut acum, și cu asta o să încerce să te ajute surorile, în fiecare noapte, până ce ajungem să te dăm pe mâna lui Sheriam. E foarte pricepută. Ea e Mai-Marea peste novice.
„Nu cumva știe ceva despre Rand? se gândi Egwene. Nu, nu are cum. Dacă ar fi bănuit măcar, nu l-ar fi lăsat să plece din Fal Dara.” Dar de-acum era convinsă că nu-și închipuise că ar fi zărit ceva, ci chiar așa fusese.
— Îți mulțumesc, Verin Sedai. Am să încerc.
— Eu mă duc să mă așez lângă foc, ca să vă las singure, spuse Nynaeve, ridicându-se dintr-odată în picioare.
— Ar trebui să rămâi, zise Verin. Ai putea avea de câștigat. Din ce-mi spune Moiraine, nu-ți va trebui decât puțina învățătură ca să devii Aleasă.
Nynaeve șovăi doar o clipă înainte să scuture cu tărie din cap.
— Îți mulțumesc pentru propunere, dar pot aștepta până ce ajungem în Tar Valon. Egwene, dacă ai nevoie de mine, am să fiu…
— Nynaeve, o întrerupse Verin, după toate socotelile, ești o femeie în toata firea. În general, cu cât o novice este mai tânără, cu atât se descurca mai bine. Nu neapărat la învățătură, ci mai degrabă pentru că o novice trebuie să facă ceea ce i se spune, imediat și fără să crâcnească. Lucrul acesta nu este, de fapt, de folos decât în momentul în care învățătura a ajuns într-un anume punct, când o șovăială nelalocul ei sau o îndoială cu privire la ceea ce ai de făcut poate avea urmări înspăimântătoare. Dar e mai bine să fii disciplinată de la bun început. Pe de altă parte, de la Alese este de așteptat să pună lucrurile la îndoială, pentru că se crede că ele știu îndeajuns de mult pentru a pune întrebările potrivite, la momentul potrivit. Ce preferi?
Nynaeve își încleștă pumnii, apucând strâns marginile fustei, apoi se uită din nou la intrarea în cort, încruntându-se. În cele din urmă, încuviință, cu o mișcare scurtă a capului, și se așeză din nou pe jos.
— N-are ce să-mi strice, la urma urmei, spuse ea.
— Foarte bine, răspunse Verin. Acum… Egwene, tu deja știi lucrurile astea, dar de dragul lui Nynaeve o să le parcurgem încă o dată pas cu pas. Cu vremea, o să vă intre în sânge – o să faceți tot ce trebuie înainte să reușiți să vă dați seama – dar acum e mai bine să mergem încet. Închideți ochii, vă rog. La început, merge mai bine dacă nimic nu vă abate atenția.
Egwene închise ochii. Se lăsă un moment de tăcere, apoi Verin spuse:
— Nynaeve, te rog închide ochii. Să știi că într-adevăr va merge mai ușor.
Încă o pauză, apoi:
— Mulțumesc, copilă. Iar acum, trebuie să vă goliți mintea. Aruncați-vă toate gândurile. Să rămână numai un singur lucru. Un boboc de floare. Doar atât. Doar bobocul. Puteți să-l observați în amănunțime. Îi simțiți și mirosul. Parcă puteți să-l atingeți. Fiecare nervură a fiecărei frunze, fiecare rotunjime a fiecărei petale. Simțiți cum pulsează seva. Haideți, simțiți-o. Trebuie să ajungeți să-l cunoașteți. Să fiți una cu el. Voi și bobocul sunteți o singură făptură. Una singură. Sunteți bobocul.
Glasul ei continua să răsune, hipnotic, dar Egwene nu-l mai auzea; mai făcuse și înainte așa ceva, împreuna cu Moiraine. Nu mergea prea repede, dar Moiraine îi spusese că, odată ce se obișnuia, avea să reușească mult mai ușor. Înăuntrul ei era un boboc de trandafir, cu petalele roșii bine strânse. Și, dintr-odată, mai apărea ceva. Lumina. Lumina care apăsa petalele. Încet, încet, acestea se deschiseră, întorcându-se către lumină, înghițind-o. Trandafirul și lumina se contopiseră. Egwene și lumina se contopiseră. De-acum, simțea fiecare picătură scurgându-i-se prin trup. Se întinse, încordându-se, încercând să cuprindă și mai multă…
Și, într-o clipă, totul dispăru, și trandafirul și lumina. Moiraine îi spusese și asta – că nimic nu se putea întâmpla forțat. Oftând, deschise ochii. Nynaeve avea o înfățișare mohorâtă, iar Verin era la fel de liniștită ca la început.
— Nu poți să faci să se întâmple, spunea femeia Aes Sedai. Trebuie doar să lași lucrurile să-și urmeze cursul. Trebuie să te închini în fața Puterii, înainte s-o poți stăpâni.
— Asta-i o mare prostie, mormăi Nynaeve. Nu mă simt ca o floare. Dacă chiar trebuie, aș spune că mă simt ca un tufiș de porumbar, plin de țepi. Cred că până la urmă am să mă duc să aștept lângă foc.
— Cum dorești, răspunse Verin. Ți-am pomenit oare de corvezile pe care le au de îndeplinit novicele? Spală vasele și rufele, freacă podelele, servesc la masă, tot felul de treburi. Eu, una, sunt convinsă că slujnicele se descurcă mult mai bine, dar lumea crede, în general, că asemenea munci ajută la formarea caracterului. A, deci rămâi? Bun. Ei, copilă, atunci adu-ți aminte că și tufișurile de porumbar înfloresc câteodată, și fac niște flori albe și frumoase, ascunse printre ghimpi. Să mai încercam – dar pe rând. Haide, Egwene, de la început. Închide ochii.
De mai multe ori înainte ca Verin să plece, Egwene simți Puterea curgându-i prin trup, dar niciodată prea tare, și nu izbuti să facă altceva decât să iște un freamăt scurt în văzduh, din pricina căruia pânza care acoperea intrarea se mișca ușor. Era convinsă că până și un strănut ar fi avut aceleași urmări. Cu Moiraine se descurcase mai bine, câteodată, cel puțin. Și-ar fi dorit ca ea să o învețe.