— Vei fi un bărbat de seamă când vei fi găsit Cornul lui Vaiere, îi zise Selene. Un bărbat vrednic să fie pomenit în legende. Bărbatul care sună din Corn își va făuri propriile legende.
— Nu vreau să sun din Corn și nu vreau să fiu pomenit în nici o legendă. Nu știa dacă se dăduse cu parfum, dar părea să aibă un miros aparte, ceva care îl făcea să nu se gândească decât la ea. Arome iuți și dulci îi gâdilau nasul.
— Orice bărbat vrea să fie un om de seamă. Ai putea fi cel mai mare bărbat din toate Vârstele.
Semăna prea mult cu ceea ce îi spusese Moiraine. Dragonul Renăscut avea de bună seamă să străbată Vârstele.
— Nu eu, zise el cu înfocare. Eu sunt – se gândi la cum avea să-l disprețuiască dacă i-ar fi spus acum că e doar un păstor, după ce o lăsase să creadă că este Senior, așa că nu mai continuă. Eu nu vreau decât să-l găsesc. Și să ajut un prieten.
Selene tăcu o clipă, apoi spuse:
— Te-ai lovit la mână.
— Nu e mare lucru. Încercă să își bage mâna în haină – îi zvâcnea pentru că ținuse frâul – dar Selene se întinse și i-o apucă.
Rand fu atât de uimit, încât o lăsă; oricum nu avea cum să se împotrivească – fie o trăgea înapoi, dar asta ar fi fost o grosolănie, fie o lăsa să desfacă batista. Atingerea îi era răcoroasă și sigură. Palma îi era roșie și umflată, dar bâtlanul se vedea limpede.
Puse degetul pe urma de fier roșu, dar nu spuse nimic, nici măcar nu îl întrebă cum o dobândise.
— Ar putea să-ți înțepenească mâna dacă nu te îngrijești. Am o alifie care ar putea fi de folos.
Luă o sticluță de piatră dintr-un buzunar al mantiei, îi scoase dopul și începu să îi ungă arsura cu o pomadă albă în timp ce mergeau.
La început alifia era rece, însă părea să îi pătrundă cald în piele. Și dădea rezultate, așa cum se întâmpla câteodată cu alifiile lui Nynaeve. Se uită uimit cum roșeața dispărea și umflătura se micșora sub atingerea degetelor ei.
— Unii bărbați, zise Selene, fără să își ridice privirea de la mâna lui, aleg să caute mărirea, în timp ce alții sunt siliți să o facă. E întotdeauna mai bine să alegi decât să fii silit. Bărbatul care este silit nu este niciodată pe deplin liber. Trebuie să joace după cum îi spun cei care îl silesc.
Rand își trase mâna. Urma de fier roșu părea veche de cel puțin o săptămână, aproape vindecată.
— Ce vrei să spui? întrebă el.
Selene îi zâmbi, iar Rand se simți rușinat de izbucnirea lui.
— Cornul, firește, zise ea calm, punând alifia la loc. Așa cum stătea pe iapa ei înaltă, care mergea în pas cu Roșcatul, aproape că putea să-l privească pe Rand drept în ochi. Dacă o să găsești Cornul lui Vaiere, nu vei putea ocoli mărirea. Dar vei fi oare silit sau va fi alegerea ta? Asta e întrebarea.
Își scutură mâna. Semăna atât de mult cu ceea îi spusese Moiraine.
— Ești Aes Sedai?
Selene ridică din sprâncene; ochii ei întunecați scânteiară, dar glasul îi era blând.
— Aes Sedai? Eu? Nu.
— Nu am vrut să te jignesc. Îmi pare rău.
— Să mă jignești? Nu m-ai jignit, doar că nu sunt Aes Sedai. Buzele i se arcuiră într-un surâs batjocoritor; chiar și așa era foarte frumoasă. Se pitesc în ascunzișul lor când ar putea face atât de multe. Slujesc când ar putea conduce, lasă oamenii să poarte războaie când ar putea aduce liniștea în lume. Nu, să nu mă numești niciodată Aes Sedai. Zâmbi și își puse mâna pe brațul lui ca să îi arate că nu e supărată – atingerea ei îl făcu să înghită în sec – dar se simți ușurat când rămase în urmă lângă Loial. Hurin îi făcu o mică reverență, ca un vechi slujitor de familie.
Rand era ușurat, dar în același timp îi simțea lipsa. Era la doar câțiva pași în spate – se răsuci în șa ca să se uite la ea cum călărea lângă Loial; Ogierul stătea aplecat în șa ca să poată vorbi cu ea – dar nu era ca atunci când călărea lângă el și îi simțea parfumul amețitor, putea s-o atingă. Se întoarse la loc. Nu că ar fi vrut să o atingă – își aminti că o iubește pe Egwene; se rușină că trebuia să își aducă aminte așa ceva – dar era frumoasă, și credea că e senior, și zicea că ar putea fi un bărbat de seamă. Se certă singur, posac. „Și Moiraine spune că poți fi un bărbat de seamă; Dragonul Renăscut. Selene nu e Aes Sedai. Așa e; e o femeie nobilă din Cairhien, iar tu ești un biet păstor. Nu știe asta. Cât o s-o mai lași să creadă o minciună? Doar până scăpăm de aici. Dacă scăpăm. Dacă.” După aceea se cufundă într-o tăcere mohorâtă.
Încercă să se uite cu băgare de seamă la ținutul pe care îl străbăteau – dacă Selene spunea că mai erau lighioane din acelea… grolmi… prin preajmă, trebuia să o creadă, iar Hurin era prea atent la urmă ca să mai observe și altceva; Loial era adâncit în discuția cu Selene și nu ar fi văzut nimic până în ultima clipă – dar era greu. Dacă întorcea capul prea repede îi dădeau lacrimile; un deal sau un pâlc de copaci care păreau la o milă depărtare se apropiau la doar câțiva pași dacă se uita din alt unghi.
Munții erau din ce în ce mai aproape, de asta era sigur. Pumnalul Ucigașului-de-Neam se desena acum amenințător pe cer, ca un dinte de ferăstrău ridicându-se deasupra coamelor acoperite cu zăpadă. Ținutul din jurul lor se preschimba deja în dealuri, prevestind apropierea munților. Aveau să ajungă acolo cu mult înainte de căderea întunericului, probabil peste un ceas sau două. „Mai mult de o sută de leghe în mai puțin de trei zile. Nu, chiar mai puțin. Am petrecut aproape o zi la miazăzi de Erinin în lumea reală. Peste o sută de leghe în mai puțin de două zile.”
— Zice că ai avut dreptate cu privire la locul ăsta, Rand. Rand tresări, apoi își dădu seama că Loial venise lângă el.
O căută pe Selene cu privirea și văzu că mergea lângă Hurin; amușinarul rânjea, tot clătina din cap și mai că nu se lovea cu mâna peste frunte de fiecare dată când femeia spunea ceva. Rand se uită pieziș la Ogier.
— Mă mir că te-ai îndurat să o lași să plece, după cum stăteați amândoi cu capetele lipite. Ce vrei să zici cu asta?
— E o femeie fascinantă, nu-i așa? Unii Fruntași nu știu atât de multe despre istorie cât știe ea – cu precădere despre Vârsta Legendelor – și despre… Ah, da. Zice că ai dreptate în privința Căilor, Rand. Aes Sedai, unii dintre ei, au cercetat lumi ca aceasta și, pornind de la ceea ce au găsit, au făcut Căile de Taină. Spune că există lumi în care se schimbă timpul și nu distanțele. Dacă stai o zi acolo, te poți trezi că în lumea reală a trecut un an, sau poate douăzeci. Sau invers. Acele lumi – această lume și toate celelalte – sunt oglindiri ale lumii reale, așa zice ea. Lumea asta pare mai palidă pentru că este o oglindire mai slabă, o lume care avea puține șanse să existe cu adevărat. Altele seamănă mai mult cu lumea noastră. Acelea sunt la fel de solide ca și lumea noastră și acolo trăiesc oameni. Aceiași oameni, din câte spune ea. Închipuie-ți una ca asta, Rand! Ai putea să mergi într-o astfel de lume și să te întâlnești cu tine. Pânza are o infinitate de chipuri, zice ea, și fiecare chip ce poate exista va exista.
Rand scutură din cap, apoi regretă, căci totul în jur începu să se miște încoace și încolo, iar stomacul i se întoarse pe dos. Trase adânc aer în piept.
— De unde știe toate astea? Tu știi mai multe lucruri decât oricine altcineva, Loial, dar despre lumea asta nu auziseși decât niște zvonuri.
— E din Cairhien, Rand. Biblioteca regală din Cairhien este una dintre cele mai mari din lume, poate cea mai mare după cea din Tar Valon. Aielii au cruțat-o cu bună știință când au ars orașul. Aielii nu distrug cărți. Știai că ei…
— Nu-mi pasă de Aieli, spuse Rand cu înfocare. Dacă Selene știe atât de multe, sper că a citit și despre cum poate să ne ducă înapoi acasă. Aș vrea ca Selene…