În căutarea Cornului

— Ai vrea ca Selene să ce? Femeia li se alătură, râzând. Rand se zgâi la ea de parcă fusese plecată luni la rând; așa părea.

— Aș vrea ca Selene să mai meargă lângă mine, spuse el. Loial chicoti, iar Rand simți cum fața îi ia foc.

Selene zâmbi și îi aruncă o privire lui Loial.

— Te rog să ne ierți, alantin.

Ogierul îi făcu o plecăciune din șa și rămase în urmă; urechile i se lăsară în jos de mâhnire.

O vreme, Rand călări în tăcere, bucurându-se de tovărășia lui Selene. Din când în când se uita la ea cu coada ochiului. Ar fi vrut să își dea seama exact ce crede despre ea. Ar fi putut oare să fie Aes Sedai, chiar dacă tăgăduise? Să fi fost trimisă de Moiraine ca să îl facă să meargă mai departe pe calea pe care trebuia să o urmeze potrivit planurilor femeilor Aes Sedai? Moiraine nu ar fi avut cum să știe că va pătrunde în această lume ciudată, și nici o femeie Aes Sedai nu ar fi încercat să țină la distanță o lighioană cu un băț când ar fi putut s-o omoare pe loc sau să o pună pe fugă folosind Puterea. Bine atunci. Dacă tot îl socotea Senior și nimeni din Cairhien nu avea cum s-o contrazică, ar fi putut foarte bine să o lase să creadă asta. Era, fără doar și poate, cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată, inteligentă și învățata, iar ea îl credea curajos; ce altceva mai puteai cere de la o soție? „Asta-i nebunie curată. Dacă m-aș putea însura, aș lua-o pe Egwene, dar nu pot cere unei femei să se mărite cu cineva care o să înnebunească și poate să îi facă rău.” Dar Selene era atât de frumoasă!

Văzu că îi cercetează sabia. Își pregăti explicația. Nu, nu era maestru săbier, iar sabia i-o dăduse tatăl lui. „Tam. Lumină, de ce nu poți fi cu adevărat tatăl meu?” Alungă fără milă acest gând.

— A fost o lovitură minunată, spuse Selene.

— Nu, nu sunt… începu Rand, apoi clipi. Lovitură?

— Da. Ochiul acela atât de mic, de la o sută de pași. Mânuiești cu măiestrie arcul.

Rand se foi, stingherit.

— Ah, mulțumesc. Tata m-a învățat o șmecherie. Îi povesti despre gol, despre cum îl învățase Tam să folosească arcul. Ba chiar se trezi povestindu-i despre Lan și lecțiile de scrimă.

— Contopirea, zise ea, cu mulțumire în glas. Îl văzu nedumerit și adăugă: Așa este numită… În unele locuri. Contopirea. Ca să înveți cum să te folosești pe deplin de ea, cel mai bine e să te învălui tot timpul în ea, să rămâi mereu în mijlocul ei – cel puțin așa am auzit.

Nici măcar nu trebuia să se gândească la ce îl aștepta în hău ca să știe ce trebuie să răspundă, dar se mulțumi doar să spună:

— O să mă mai gândesc.

— Înconjoară-te mereu cu acest gol, Rand al’Thor, și vei afla nebănuite feluri de a-l folosi.

— Am zis că o să mă mai gândesc. Selene deschise din nou gura ca să spună ceva, dar Rand o întrerupse. Știi toate lucrurile astea. Despre gol – Contopire, cum îi spui. Despre lumea asta. Loial citește tot timpul; a citit mai multe cărți decât am văzut eu vreodată, dar despre Pietre n-a găsit decât un fragment.

Selene se îndreptă în șa, aducându-i brusc aminte de Moiraine și de Regina Morgase, când erau furioase.

— S-a scris o carte despre aceste lumi, zise ea rece. Oglinzile Roții. Vezi, alantin nu a citit toate cărțile care există.

— De ce îi spui alantin? N-am auzit niciodată…

— Piatra de Trecere lângă care m-am trezit e acolo, spuse Selene, arătând spre munți, la răsărit de locul unde se aflau. Rand ducea dorul blândeții și zâmbetului ei. Dacă mă duci până la ea, poți să mă trimiți acasă, după cum ai făgăduit. Putem ajunge acolo într-un ceas.

Rand abia dacă se uita în direcția spre care arătase ea. Dacă voia să o trimită înapoi în lumea ei, trebuia să folosească Piatra – Piatra de Trecere, cum îi zicea Selene – iar asta însemna să conducă Puterea.

— Hurin, cum e urma?

— Mai slabă ca niciodată, Senior Rand, dar încă o mai simt. Amușinarul zâmbi larg și făcu o mică reverență lui Selene. Cred că începe să o ia spre apus. Sunt niște trecători pe acolo, spre vârful Pumnalului, din câte îmi amintesc eu de când am fost la Cairhien.

Rand oftă. „Fain sau vreuna din Iscoadele lui trebuie să știe și altă modalitate de a folosi Pietrele. Iscoadele Celui Întunecat nu pot conduce Puterea.”

— Trebuie să caut Cornul, Selene.

— Nici măcar nu știi dacă prețiosul tău Corn e în lumea asta. Vino cu mine, Rand. O să fii pomenit în legende, îți făgăduiesc. Vino cu mine.

— Poți folosi și singură Piatra, Piatra asta de Trecere, zise el mânios. De îndată ce vorbele îi ieșiră din gură, îi păru rău că le rostise. „De ce trebuie să-mi tot spună despre legende?” Se încăpățâna să continue. Piatra de Trecere nu te-a adus aici singură. Tu ai făcut asta, Selene. Dacă ai folosit Piatra ca să ajungi aici, poți s-o folosești și ca să te întorci. Te duc până acolo, dar după aceea trebuie să plec în căutarea Cornului.

— Nu știu nimic despre cum se folosesc Pietrele de Trecere, Rand. Dacă am făcut ceva, nu îmi aduc aminte ce anume.

Rand o privi cu atenție. Stătea dreaptă în șa, ca o regină, dar părea mai blajină. Mândră, dar vulnerabilă; avea nevoie de el. Îi dăduse vârsta lui Nynaeve – cu câțiva ani mai mare decât el – dar greșise. Era de-un leat cu el, frumoasă și avea nevoie de el. Se gândi o clipă la gol și la lumină. Saidin. Dacă voia să folosească Piatra de Trecere, trebuia să atingă din nou acea scârnăvie.

— Rămâi cu mine, Selene, spuse el. O să găsim Cornul și pumnalul lui Mat și o să găsim și o cale de a ne întoarce. Îți făgăduiesc. Rămâi cu mine.

— Ești întotdeauna… Selene trase adânc aer în piept, ca și cum ar fi vrut să se liniștească. Ești întotdeauna atât de îndărătnic, îmi place asta la un bărbat. Nu e mare lucru de capul unui bărbat care cedează ușor.

Rand se îmbujoră: și Egwene îi spunea asta câteodată, dar ei se cunoșteau de când erau copii. Venind din partea lui Selene, aceste vorbe și privirea care le însoți îl uluiră. Se întoarse ca să îi spună lui Hurin să caute în continuare urma. Din spate se auzi un grohăit îndepărtat. Înainte să apuce să se întoarcă, se auzi încă unul și alte trei chiar lângă el. La început nu izbuti să deslușească nimic, căci totul părea să se unduiască, dar apoi le văzu prin pâlcurile întinse de copaci – tocmai ajunseseră în vârful unui deal. Cinci siluete, la doar o milă depărtare, cel mult o mie de pași, și care se apropiau în salturi uriașe.

— Grolmi, spuse Selene calm. O haită mică, dar se pare că ne-au luat urma.

17 Hotărâri

— O luăm la fugă, spuse Rand. Hurin, poți să urmărești urma în galop?

— Da, Senior Rand.

— Atunci dă-i drumul.

— N-o să ajute la nimic, zise Selene. Iapa ei albă era singura care nu începuse să dea din picioare când auzise grohăiturile răgușite ale grolmilor. Nu renunță niciodată. Odată ce ți-au luat urma, grolmii vin după tine, zi și noapte, până te prind. Trebuie să-i omori pe toți sau să găsim o cale de a merge altundeva. Rand, Piatra de Trecere ne poate duce altundeva.

— Nu. Putem să-i omorâm. Pot să-i omor. Am mai ucis unul. Nu sunt decât cinci. Dacă aș găsi… Aruncă o privire împrejur, căutând un loc potrivit, și îl găsi. După mine! Dădu pinteni armăsarului și porni în galop, încrezător că ceilalți îl vor urma, chiar înainte să audă copitele cailor.