— Vă simțiți bine, amândouă? întreba Suprema voioasă, apoi își înclină capul către Nynaeve. Sper că mâncați cum trebuie, da? Vesele și fericite?
Nynaeve se chinui să se ridice în capul oaselor, cu spatele lipit de perete.
— Foarte veselă, mulțumesc.
— E o mare cinste, Maică, începu Egwene, dar Suprema îi făcu semn să tacă.
— E bine să fiu iarăși pe apă, dar după o vreme, neavând nimic de făcut, totul devine plicticos ca adâncul iazului de lângă moară, spuse ea; corabia se clătină, iar femeia se mișcă astfel încât să rămână în picioare, fără să pară a băga de seamă ce făcea. Astăzi am să vă țin eu lecția, continuă ea așezându-se pe marginea patului lui Egwene, cu picioarele strânse. Hai, copilă, așează-te.
Egwene se așeză, dar Nynaeve dădu să se ridice în picioare.
— Cred că am să ies pe punte.
— Șezi, am spus! tună Suprema, cu glasul ca un bici, dar Nynaeve nu se opri, ci continuă să se ridice, clătinându-se; încă se mai ținea de pat, cu ambele mâini, dar aproape că izbutise. Egwene se pregăti să o prindă, atunci când avea să cadă.
Închizând ochii, Nynaeve se lăsă încet la loc, pe pat.
— Sau poate mai stau și eu. Afară e vânt, cred.
— Mi s-a mai spus că ești mereu furioasă, ca un cormoran cu un os în gât, rosti Suprema cu un hohot aspru de râs. Unele dintre surori, copila mea, sunt de părere că nu ți-ar strica ceva timp ca novice, orice vârstă ai avea. Totuși, dacă într-adevăr ești atât de înzestrată cum am auzit că ai fi, eu cred că meriți să devii Aleasă, adăugă ea, apoi râse iarăși. Dintotdeauna am zis că oamenilor trebuie să li se dea ceea ce merită. Da. Tare mi-e că vei învăța multe lucruri, odată ce ajungem în Turnul Alb.
— Aș prefera ca unul dintre Străjeri să mă învețe cum să mânuiesc sabia, mârâi Nynaeve, înghițind de mai multe ori în sec, înainte să deschidă ochii. Aș avea nevoie de asta. E cineva care…
Egwene o privi curioasă; doar nu se referea la Supremă – ar fi fost ceva cu totul prostesc și, în plus, periculos. Vorbea poate despre Lan? De câte ori Egwene pomenea de el, cealaltă o repezea.
— Sabia? întrebă Suprema. Eu, una n-am crezut niciodată că ar folosi la prea multe – chiar dacă ai fi înzestrată pentru asta copila mea, vor exista mereu pe lume bărbați la fel de înzestrați și mult mai puternici – dar dacă vrei o sabie…
Ridică mâna – Egwene rămase cu gura căscată, iar Nynaeve făcu ochii mari – și pe dată în palmă îi apăru o sabie, cu tăișul și plăselele de un albastru-alburiu, ciudat; părea, pe undeva… rece.
— E făcută din aer, copilă, cu ajutorul Aerului. E la fel de bună ca și cele făurite din oțel, chiar mai bună decât multe dintre ele, dar tot nu e prea folositoare.
Sabia deveni un cuțit scurt, pentru sculptat lemnul; nu se zări nici o modificare – sabia nu se micșorase. Pur și simplu se transformase.
— Ei, ăsta e ceva mai folositor, spuse Suprema; cuțitul se făcu ceață, iar aceasta se risipi. Femeia își lăsă mâna să-i cadă din nou în poală. Dar, cu amândouă, e nevoie de prea multe sforțări. Și nu merită. Cel mai bine, cel mai ușor, este să ai tot timpul la îndemână un pumnal bun. Va trebui să învățați nu doar cum să vă folosiți înzestrările, ci și când, pentru că uneori e mai bine să faceți totul așa cum ar face o femeie de rând. Cuțitele cu care se curăță peștele sunt treaba fierarului. Dacă folosiți Puterea Supremă prea des și fără să aveți grijă, puteți să ajungeți să vă atașați prea mult de ea. Și asta e primejdios. Veți începe să vreți din ce în ce mai multă și, mai devreme sau mai târziu, veți fi în primejdia de a absorbi mai mult decât puteți conduce. Și asta vă poate face să ardeți ca o lumânare de ceară nouă, sau…
— Dacă trebuie să învăț toate astea, o întrerupse fără multă ceremonie Nynaeve, aș prefera să învăț ceva folositor… Nu numai flecuștețe de-astea: fă aerul să tremure, Nynaeve. Aprinde lumânarea, Nynaeve. Acum stinge-o. Aprinde-o iarăși. Off!
Egwene închise ochii pentru o clipă, dorindu-și cu înfrigurare ca Nynaeve să nu izbucnească. Îi venea s-o roage cu voce tare și își mușcă buzele ca să n-o facă. Suprema rămase puțin pe gânduri, apoi spuse:
— Folositor. Ceva folositor. Adineauri vorbeai de săbii. Ce-ar fi dacă un bărbat, cu o sabie în mână, m-ar ataca? Ce-aș face? Ceva folositor, fii convinsă de asta. Uite ce cred că aș face.
Preț de o clipă, lui Egwene i se păru că întrezărește o aură strălucitoare în jurul femeii așezate la celălalt capăt al patului. Apoi văzduhul păru să se îngroașe. Nimic nu se schimbase, dar senzația era limpede. Egwene încercă să-și ridice brațul, dar acesta nu se mișcă, de parcă ar fi fost îngropată până la gât într-un sirop gros, închegat. Nu putea decât să miște din cap.
— Dă-mi drumul! se răsti Nynaeve; ochii îi sclipeau, iar capul i se răsucea într-o parte și într-alta, dar restul trupului rămăsese nemișcat ca o statuie, așa că Egwene își dădu seama că nu era singura ținută prizonieră. Dă-mi drumul!
— Folositor, nu? Și nu e vorba decât de Aer, spuse Suprema, netulburată, de parcă vorbeau prietenește la o ceașca de ceai. Ditamai omul, plin de mușchi, cu sabia în mâna, dar sabia nu-i e cu nimic mai folositoare decât părul de pe piept.
— Dă-mi drumul, n-auzi?
— Și dacă nu-mi place unde a ajuns, păi, pot să-l și ridic… Nynaeve nu-și schimba poziția trupului, dar începu să se înalțe încet, până ce aproape ajunse cu capul la tavan. Suprema zâmbi.
— Mi-am dorit adesea să pot folosi asta ca să zbor. Cronicile spun că femeile și bărbații Aes Sedai chiar puteau zbura, atunci în Vârsta Legendelor, dar nu e limpede cum o făceau. Totuși, nu așa. Așa nu merge. Dacă ești un om zdravăn, poți ridica de la pământ un cufăr care cântărește la fel de mult ca tine, dar oricum te-ai apuca de trup, pe tine însuți nu te poți ridica.
Capul lui Nynaeve tresăltă furios, dar nici o altă părticică din ea nu se clinti.
— Arde-te-ar Lumina, dă-mi drumul!
Egwene înghiți în sec, nădăjduind că nu avea să fie și ea ridicată.
— Bun, continuă Suprema, deci un ditamai bărbatul, puternic și toate cele. El nu-mi poate face nimic, dar eu pot să fac ce vreau cu el. Dacă mi-ar trece cumva prin cap…
Și se aplecă în față, cu ochii ținta la Nynaeve; brusc, zâmbetul ei nu mai părea la fel de prietenos.
— Aș putea să-l întorc cu fundul în sus și să-i trag o bătăiță. Uite a…
Dar, dintr-odată, Suprema zbură în spate atât de puternic, încât capul i se izbi cu putere de perete și rămase acolo, ca și cum era ținută în loc de ceva. Egwene rămase cu privirile ațintite la ea, cu gura uscată. „Nu-i cu putință așa ceva. Cred că visez.”
— Aveau dreptate, spuse Suprema, cu glasul spart, de parcă-i venea greu să respire. Mi-au spus că înveți repede. Și mi-au spus și că trebuie să te înfurii, ca să izbutești tot ce-ți pui în gând. Ce-ar fi să terminam acum cu jocul, copilă? adăuga ea, chinuindu-se să tragă aer în piept.
— Dă-mi drumul imediat sau…, începu Nynaeve, plutind prin aer și aruncând fulgere din privire, dar, pe neașteptate, pe chip îi apăru o expresie de uimire, de parcă ar fi pierdut ceva din făptura ei. Gura i se deschise, dar nu se mai auzi nici un sunet. Suprema se ridică, masându-și umerii.
— Nu știi chiar totul, copilă, nu-i așa? Nici măcar a mia parte din ce e de aflat. Nici prin cap nu-ți trecea că pot să te împiedic să mai atingi Izvorul. Încă îl simți, știi că-i acolo, dar nu-l poți atinge, așa cum un pește nu poate ajunge la lună. Atunci când vei învăța îndeajuns de multe pentru a deveni o soră adevărată, nici o femeie nu-ți va mai putea face așa ceva, de una singură. Cu cât devii mai puternică, va fi nevoie de mai multe Aes Sedai pentru a te reține împotriva voinței tale. Acum ce zici, vrei să înveți?