Suprema apăru pe punte înainte ca parâmele să fie legate, dar, de îndată ce-o văzură, oamenii de pe chei aduseră o pasarela pe care o potriviră la locul său. Alături de Supremă se afla Leane, cu toiagul împodobit în vârf cu flacăra. În urma lor coborâră și celelalte Aes Sedai, fără să le arunce măcar o privire lui Egwene sau Nynaeve. Pe ponton se afla un alt grup de femei care o întâmpinară pe Suprema – toate Aes Sedai, cu șalurile pe umeri, făcând plecăciuni respectuoase și sărutându-i inelul. Pontonul forfotea de lume – oamenii de rând care descărcau corăbiile, alaiul ieșit înaintea Supremei… Coborând pe pământ, soldații se așezară în formație, în timp ce, în jurul lor, se pregăteau scripeții. De pe ziduri se auziră trompetele, care se întrecea cu uralele scoase de privitori. Nynaeve pufni.
— Ne-au uitat, pare-mi-se. Haide. Ne descurcăm și singure.
Egwene nu voia să-și ia ochii de la Tar Valon, așa cum îl vedea acum, pentru prima dată, dar îi dădu ascultare lui Nynaeve și coborî să-și adune lucrurile. Când se întoarseră pe punte, cu boccelele în brațe, și soldații, și trâmbițașii dispăruseră – la fel ca și femeile Aes Sedai. Mai mulți bărbați deschideau chepengurile calelor și aruncau înăuntru frânghii. Nynaeve îl prinse de braț pe un hamal, un individ îndesat, cu o cămașă brună și aspră, fără mâneci.
— Caii noștri, începu ea.
— Sunt ocupat, mârâi drept răspuns bărbatul, eliberându-și brațul. Toți caii o să fie duși în Turnul Alb. Dacă aveți treabă acolo, continuă el, măsurându-le din creștet până în tălpi, ar fi mai bine să vă căutați singure de drum. Femeile Aes Sedai nu au nici o îngăduință pentru nou-venitele care trândăvesc.
Un alt bărbat, care se lupta cu un balot agățat de o funie, îi strigă ceva, iar el plecă, fără să le mai arunce nici măcar o privire peste umăr. Egwene se uită la Nynaeve. Din câte se părea, chiar trebuia să se descurce singure. Nynaeve coborî cu pași mari, neagră la față, dar foarte hotărâtă. Egwene, în schimb, pași întristată, cu ochii-n pământ, pe pasarelă și apoi pe pontonul care mirosea puternic a smoală. „De-atâtea ori ne-au spus că ne vor aici, iar acum parcă nici nu le pasă.” În fața lor se aflau niște trepte care duceau de pe chei către o arcadă largă din piatră de un roșu-întunecat. Ajunse acolo, cele două se opriră să arunce o privire.
Fiecare clădire părea un palat, deși cele mai multe aflate în apropierea arcadei aduceau a hanuri sau prăvălii, judecând după însemnele de deasupra ușilor. Peste tot se observa aceeași meșteșugită lucrare a pietrei, iar fiecare clădire părea astfel ridicată încât să se potrivească și să se armonizeze cu cele de-alături, atrăgând privirile și făcându-le să se piardă în depărtare, ca și cum totul ar fi fost plănuit în același timp. Unele construcții nici nu păreau destinate locuirii, ci arătau ca niște valuri mărețe, spărgându-se de țărm, sau ca niște cochilii uriașe, sau ca niște stânci cu forme ciudate, bătute de vânt. Drept în fața arcadei se afla o piață largă, cu o fântână și niște copaci. Ceva mai departe, Egwene zări și o alta. Aproape peste tot se înălțau turnuri, înalte și grațioase. Unele erau legate între ele prin poduri frumos arcuite, undeva sus, în văzduh. Iar deasupra tuturor se înălța un alt turn, mai înalt și mai gros decât celelalte, la fel de alb ca Zidurile Strălucitoare.
— Frumusețea îți taie răsuflarea, când o privești întâia oară, spuse un glas de femeie din spatele lor. Și a zecea oară, că veni vorba. Și a o suta.
Egwene se întoarse. Femeia era Aes Sedai, era limpede, cu toate că nu purta șalul. Nici o altă persoană nu arăta așa, fără vreun semn al vârstei. Dincolo de asta, era foarte sigură în mișcări și avea purtări mândre care păreau să întărească prima impresie.
Egwene trase cu ochiul la mâinile ei și zări inelul de aur, cu șarpele care-și înghițea coada. Femeia Aes Sedai era ușor îndesată, avea un zâmbet cald și arăta ciudat – mai ciudat decât oricare alta pe care o văzuse până atunci. Obrajii rotunzi nu-i puteau ascunde pomeții înalți. Avea ochii ușor migdalați, de un verde foarte limpede și pal, iar părul roșu ca focul. Egwene de-abia reuși să nu se mai holbeze la părul acela și la ochii alungiți.
— Zidire de-a Ogierilor, firește, continuă femeia. Cea mai meșteșugită din întreaga lume, se spune. Unul din primele orașe ridicate după Frângere. Pe-atunci, aici nu erau nici măcar cinci sute de oameni – și numai vreo douăzeci de surori – dar Ogierii au zidit pentru cele care-aveau să vină.
— E un oraș minunat, spuse Nynaeve. Noi două trebuie să ajungem în Turnul Alb. Am venit aici să învățam; dar s-ar zice că nimănui nu-i pasa dacă rămânem sau plecăm.
— Ba le pasă, răspunse femeia, zâmbind. Eu am venit aici să vă întâlnesc, dar a trebuit să vorbesc cu Suprema și am întârziat. Mă numesc Sheriam, sunt Mai-Marea peste novice.
— Eu nu voi intra aici ca novice, spuse Nynaeve cu un glas hotărât, deși parcă răspunsul fusese mult prea grăbit. Suprema însăși a zis că voi fi una dintre Alese.
— Mi s-a spus, rosti Sheriam, părând ușor amuzată. N-am auzit să se fi întâmplat vreodată așa ceva, dar aflu că ești o persoană… ieșită din comun. Cu toate astea, să nu uiți că și Alesele pot fi chemate la mine în cancelarie. Trebuie să încalce mai multe reguli decât novicele pentru a fi pedepsite, dar s-a mai întâmplat. Iar tu ești noua noastră novice, continuă ea, întorcându-se către Egwene de parcă n-ar fi văzut-o pe Nynaeve încruntându-se. Când vine o fată nouă, e întotdeauna o bucurie. În vremurile astea, sunt mult prea puține. Cu tine vor fi patruzeci… Doar patruzeci. Și numai vreo opt sau nouă dintre ele vor ajunge Alese. Deși, cred că tu nu va trebui să-ți faci prea multe griji pentru asta, dacă trudești din greu și îți dai silința. Munca e grea și nu va fi ușurată nici măcar pentru una ca tine, atât de înzestrată cum se spune că ai fi. Dacă nu-ți poți duce treaba la capăt, oricât ar fi de grea, sau dacă povara e mult prea mare pentru tine și te doboară, e mai bine să știm de pe-acum și să-ți dăm drumul să pleci unde vezi cu ochii, decât să așteptam să devii soră, în toată puterea cuvântului, pentru că atunci de tine va atârna și soarta altora. Viața de Aes Sedai nu e ușoară. Dacă se va hotărî că ești potrivită, aici printre noi vei afla tot ce trebuie.
Egwene înghiți în sec. „Să mă doboare povara?”
— Am să încerc, Sheriam Sedai, spuse ea cu glasul slab. „Și n-am să mă las doborâtă.”
Nynaeve o privi îngrijorată.
— Sheriam…, începu ea, apoi se opri și trase aer în piept. Sheriam Sedai…
S-ar fi zis că titlul îi stătea în gât ca un os.
— … Chiar trebuie ca totul să fie așa de greu pentru ea? E doar un om… cât poate să îndure? Știu… câte ceva… Despre traiul novicelor și despre încercările prin care trebuie să treacă. Dar nu cred că-i nevoie s-o chinuiți numai ca să aflați cât este de puternică.
— Vorbești despre ce ți-a făcut astăzi Suprema? întrebă Sheriam; Nynaeve se încordă, dar cealaltă o măsură din priviri, de parcă se străduia să nu râdă. V-am spus că am vorbit deja cu ea. Nu te mai îngrijora pentru prietena ta. Învățătura novicelor este grea, dar nici chiar așa. Adevăratele chinuri vin în primele săptămâni după ce devii Aleasă.
Nynaeve rămase cu gura căscată și cu ochii mari, gata să-i iasă din orbite – din câte i se părea lui Egwene.
— Asta ca să le descoperim pe cele care au trecut cu bine de noviciat, deși n-ar fi trebuit. Nu putem permite ca una dintre noi – o adevărată Aes Sedai – să se prăbușească sub povara lumii de dincolo de ziduri. Haideți, acum, mai spuse Sheriam, luându-le pe fiecare cu brațul pe după umeri; Nynaeve părea să nici nu-și dea seama încotro se îndreptau. Am să vă conduc în camerele voastre. Turnul Alb vă așteaptă.