Durerea inimii tăcute
Stam singur lângă geam
Și mă uitam
Cum trece vremea iute…
***
Tot ce-i mai cald, mai strălucitor....
În urnă.
Capilarii se rupteau ca mătasa…
Eu atunci foarte mult îmi doream ca tu să mori
Și ca nimeni să nu vină la înmormântarea ta.
Toamna incendiilor sub picioare și mocrilă..
Mult noroi în ceafă și gânduri ..
Mâinile reci și o mulțime de cafea la dig.
Am plâns mult timp la telefon pentru tine…
Și-mi pare rău că aceste lacrimi au fost dedicate ţie…
Auzi?…
Povestește altora despre fabulele de prietenie.
Mi-am dat seama:
Nu mă cunoști deloc.
În umăr o pălitură.
Odată…
Strângere de mână
Odată..
…Trezește-te!..
Deja trebuie să schimbi ceva.
Într-adevăr!
În scris.
Și verbal.
Povestește la
mii de pereţii
cât de rău te simți.
Ei vor crede.
Ei te simpatizează.
Numai pe mine deja
Prea mult m-a durut..
Și este prea târziu
Și-mi e prea dureros
pentru a mai spune ceva ţie…
Știi....
Nu…
Nici într-o măsură nu conştientizezi
Cum
Capilarele dinăuntru erau sfâșiate ca mătasa..
Tot Ce-i mai cald, mai strălucitor…
Am aruncat
În urnă....
Nimeni nu a venit la înmormântarea ta.
Pentru că ai murit.
Pur și simplu
înăuntrul meu.
Tu
Ai
Murit…
* * *
Universul îmi dăruie nopţi fără somn,
Speranţi fără aripi, poezii fără text,
Prea multe dureri pentru cap,
Cuvânt sec,
O clipă minusculă pentru să dorm.
Universul mă face pustiu la cuvinte
Din zori până-n seară mă clatină-n gând
Morsoc goliciunea cu aspra mea minte
Catânduşi norocul cel blând..
De-aş fi putut…
De-aş fi putut uita eu viaţa mea trecută
De-aş fi trăi-o ca un copac
N-aş fi afectat de-o maladie acută
M-aş impodobi cu întuneric întregul veac..
Aveam o stea strălucitoare' n suflet
ce veşnica lumină-mi emăna..
***
Din depărtări cu haos nevăzut
Din inchisori cu frig iernatic
Treceai cu faţa îngerului căzut
Mergeai cu pasul antipatic.
Stricai sistemele pasive
Urcai în capul tulburat
Ştergeai cuvinte agresive
Şi emănai îmbat…
***
Uită....!
Uită pe-acei
De cine-ai fost uitat
Lasă-i pe-acei
De cine-ai fost lăsat.
Închide-te de-acei
Cine de tine s-a închis
"Omoară-i" pe-acei
De cine-ai fost ucis.
Fii solitar
Ca praful de pe cărţi
Nu sta pe loc
Răsfrânge-te în părţi!
Fii toxic
ca iadul invidioşilor
Şi bun…
Ca inima moşilor…
Iubeşte aşa
Cum nimeni n-a iubit
Gândeşte aşa…
Cum nimeni n-a gândit
Fii om…
Şi-atât…
Greutăţile sunt un proces verbal…
În spaţiul al tău rural…
Fii singur....
***
Copilăria deveniseră o podoabă greu negociabilă.
Sufletul este aspiraţia vizualităţii remarcabile.
Tu – devii o nălucire fără de preţ
Omul – e o simplă călătorie atomilor dispreți…
* * *
Topeşte-mi gheaţa inimii, iubito
Păzeşte-mi sufletul înflăcărat..
Iartă-mi răceala spiritului, iubito
Fii, ca Soarele…cald şi curat..
* * *
Aştept să vii în noaptea fără somn
La căpătâi…
Să-mi spui cât de mult ţi-a fost dor
De mâinele şi ochii
Obosiţi…
***
Vei fi uitat…
Vei fi uitat ca şi acele zile
Când greutatea din ochi
Îţi alunga
Fantomul sclav de fericire
Şi cenuşie nălucire-ţi adăuga
Pe faţa spectrală…
Vei fi cândva atât de singuratic
Că nimeni nu-ţi va auzi chemarea
Nici cărţile poetului antic
Nici oceanul cu adâncimea lui cea mare…
Tu vei iubi
Dar nu vei fi iubit
De cei
Pe care cel mai mult iubesţi…
* * *
Toamna caută iar chipul său în sumbre priviri
Amestecând cu buzele de sânge plumbi năluciri
Ce sclipeau ca scânteele apusului fulgerător
Prin prisma întunericului copleşitor.
***
Târzie toamnă…Amorţesc copacii
Dezgust total s-aşează pe pământ
Urme de soare – falsă aparenţă…
Ce este ştersă cu lacrima de vânt…
Figuri străine cu privirea veştedă
Şi ochi cu licăriri fără de viaţă
O lungă anarhie friguroasă…
Cu cuget molipsitor…
* * *
Mă trezesc şi soarele-i negru
Ca cearсănele sub ai tăi ochi
Chiar şi sufletul este ponegru
Când mă scol, auzind slova şi
Zărind ale tale unghi
Pe poala cerului îngândurat....
* * *
Fum de tutun
În camera pustie
Un singur glas
O singură iubire
Eu nu te las
Tu ești a mea murire
Un pas ș-un pas
Spre tine,
Doar spre tine…
***
Prea târziu la libertate
Prea devreme pentru acte
Societate..
Bănci şi rate..
Şi familii destrâmate.
***
eu stau pe loc dar mintea mea fuge departe, fuge să scape
obraji de lacrimi uscate
nu plânge, nepoate,
zâmbeste, trec toate…
Şi viaţa asta e ca un lift blocat uneori
În întuneric nu mai văd culori
gânduri mă frământă ca pe cozonaci
strigate de luptă pentru fraţii daci…
***
Şi zic timp, te rog, mai stai lângă mine
Că te simt mereu fugind şi nu e bine
Mai vreau să zic câte ceva celor care
după atâtea lovituri au rămas în picioare.
***
Mă tem că e sfârșitul, că totul pare clar
Câteva regrete, preferam să nu le am
Îmi amintesc când n-aveam griji sau fapte
Aveam doar griş cu lapte…
***
Sunt fericit…pentru simplu fapt
că mai prind un răsărit
sub acelaş cer albastru nemărginit.
De ceva timp recunăscător pentru
tot ce mai am de trăit…
Şi fie foame sau frig,
Îmi las amprenta asupra lumii prin ce simt.
Fac asta de când eram copil mic.
Acum sunt un copil mai mare.
Ştiu că dorinţele s-ar împlini
Prin pasiune şi răbdare.
Ce am sădit de mult -
Culeg acum – şi asta-i liniştea mea.
Nici nu credeam c-o să apuc să simt asta cândva.
Mulţumesc, mare spirit,
Pentru că sufletul meu e sărbătoare.
Cade prima ninsoare
Şi toate cele ce sunt -
Sunt ale tale.
Mulţumesc marelui spirit
Pentru viziuni şi pentru îndrumare.
Sunetul tobei trezeşte,
Duhul dansează cu mâinile-n aier
Şi cântă:
Unii plâng, unii râd,
Unii cad pe pământ.
Cântă… Presiunea de tunete
Prinsă în spirale de vânt,
Cântă…şi hora se-nvârte,
Pieilii roşii să cânte,
Cântă.. în fum şi culori,
Oameni pierduţi printre umbre…
Ca o luntre de mestreacăn
A pluti mereu pe apă.
Sunt caseta cu poveşti
Şi o ascultam odată.
Azi nepoţii se mai ĵoacă,
Bucuroşi – prima zăpadă
Şi le scriu aceste versuri,
Sper, cândva o să le placă.
Fie viaţa luminată,
Chiar de calea întortocheată,
Fie vatra încălzită
Cu miros de ţuică fiartă,
Fie haina mea purtată,
Fie casa fermecată,
Fie traiul lor mai dulce
Cu aromă de pară coaptă,
Fie piesa mea cântată
Peste vremuri înc-odată,
Fie strofa recitată,