Выбрать главу

1. Ideea complicităţii dintre Aspasia şi informator se exclude din capul locului.

2. În geamantănaşul Aspasiei a existat totuşi ceva care, într-adevăr, ne-ar fi interesat. De altfel, nici nu este de mirare dacă ţinem seama de vechea ei meserie.

3. Aspasia a venit în casa aceea special ca să ia geamantănaşul.

4. Conţinutul geamantănaşului a intrat în posesia Aspasiei, despre care ştim, mai mult sau mai puţin precis, că în urmă cu douăzeci şi şapte de ani făcea spionaj.

5. După toate probabilităţile, în acelaşi bloc cu Fuiorescu locuieşte unul din complicii posibili ai Aspasiei.

6. Există cineva care, din motive încă necunoscute, ne-a furnizat o informaţie de a cărei adevărată valoare şi importanţă urmează să ne convingem într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

7. Individul acesta pare a fi destul de abil, de vreme ce a putut afla adevărata identitate a maiorului.

8. În fine, un fapt de mai mică importanţă: maşina cu care s-a deplasat Aspasia avea un număr fals.

- Acestea - continuă şeful - sunt datele cunoscute ale problemei. Să vedem care sunt necunoscutele ei:

1. Cine este în realitate această Aspasia?

2. Pe cine din bloc a vizitat, de la care, sigur, a primit geamantănaşul sau numai ceea ce el conţinea?

3. Există vreo legătură, nu între Aspasia şi Fuiorescu, ci între Fuiorescu şi un alt locatar din bloc, prin intermediul căruia agenţii stabilesc legătura?

4. Cine este în realitate informatorul şi ce motive are să ne ajute păstrându-şi, totuşi, anonimatul?

5. Cui aparţine maşina care a transportat-o pe Aspasia?

6. Ce a fost în realitate ţigaretul atât de nepotrivit pentru o... doamnă.

Deocamdată, cred că acestea sunt obiectivele pe care trebuie să ni le propunem. Mai vede şi altele careva dintre dumneavoastră?

- Nu, tovarăşe colonel.

- În cazul acesta porniţi la treabă. Împărţiţi-vă sarcinile. Cât priveşte maşina, l-am şi însărcinat pe sublocotenentul Rîureanu să-i dea de urmă. Maior Mănăilă - i se adresă colonelul tocmai când erau pe punctul să iasă din birou - cred că, de vreme ce adevărata dumitale identitate este cunoscută, nu mai are rost să joci rolul fratelui inginerului Stamate. Pe de altă parte, întrucât eşti singurul care o cunoşti pe "doamna blondă", trebuie să ai mai multă libertate de mişcare. În prealabil, caută de află de la ce locatar din bloc a ridicat Aspasia geamantănaşul negru.

***

Sarcina aceasta a fost foarte uşor de îndeplinit şi, la drept vorbind, Ducu aproape că n-a avut vreun merit. Totul i-a picat de-a gata, câteva ore după şedinţa de la colonel.

Abia se întorsese acasă - acasă la presupusul său frate, inginerul - când a auzit sunând la intrare. Se duse să deschidă. În faţa uşii aştepta un tânăr, să tot fi avut douăzeci, douăzeci şi unu de ani. Când tânărul acesta dădu cu ochii de el, i se citi în priviri dezamăgirea.

- Tovarăşul inginer nu-i acasă? întrebă.

- Nu, nu-i acasă.

- Şi la ce oră se întoarce, mă rog?

- E transferat cu serviciul în Oltenia şi nu cred să se întoarcă prea curând.

- Dar dumneavoastră cine sunteţi?

- Sunt fratele lui.

De data asta, tânărul se mai însenină puţin.

- Aş putea să intru?

- Da, poftim!

Ducu îl invită să ia loc şi tânărul făcu întocmai. Dar nici după aceea nu se putu hotărî să vorbească. Ducu îl lăsă în pace. Ştia, din experienţă, că e mult mai bine să aştepte.

- Va să zică, dumneavoastră sunteţi fratele tovarăşului inginer? întrebă tânărul ceva mai târziu, ca să lege vorba.

- Da, sunt fratele iui.

- Ştiţi, eu locuiesc tot aici în bloc. La etajul trei.

- Da? Îmi pare bine.

- Şi are să lipsească mult din Bucureşti tovarăşul inginer?

- Câteva luni. L-au mutat provizoriu la un şantier în Oltenia.

- În cazul acesta nu pot aştepta atâta. Poate m-aţi putea ajuta dumneavoastră.

- Dacă îmi va sta în putinţă, o voi face cu dragă inimă. Mai întâi, însă, ar trebui să ştiu despre ce-i vorba.

- Dumneavoastră cunoaşteţi pe cineva mai mare de la miliţie?

Ducu ciuli urechile.

- Cunosc. Din întâmplare, un văr de-al meu lucrează chiar la Direcţia generală a miliţiei. Dar de ce mă întrebi? Ai vreun necaz?

Vizitatorul se frământă câtva timp pe scaun fără să răspundă.

- Dumneavoastră nu mi-e tocmai uşor să vă vorbesc. Dacă era tovarăşul inginer... Ştiţi, ne-am cam împrietenit în ultimul timp. Mereu mă lua la meci. Ţinem amândoi cu "Rapid". Când se întâmplă să piardă "băieţii" suntem amândoi ca bolnavi. Ce mai, microbişti, nu alta!

- ...Şi cum de v-aţi împrietenit? l-a întrebat Ducu, fiindcă între inginerul Stamate şi tânărul din faţa lui era o diferenţă de vârstă de cel puţin cincisprezece ani.

- Păi ne-am cunoscut la Sanatoriu la Scăuleni. Ne-au repartizat pe amândoi în acelaşi salon. Acolo ara descoperit că locuim în acelaşi bloc. Dumneavoastră staţi tot în bloc? Nu-i aşa că-i a-ntâia să stai în bloc? Habar n-ai cine sunt ceilalţi locatari. Nu-i vezi, nu te văd. Nu mai departe noi doi. Adică, eu şi tovarăşul inginer. Dacă nu ne cunoşteam la sanatoriu, puteau să mai treacă ani fără să avem habar că locuim în hardughia asta de casă. Tânărul conteni o clipă, pe urmă îl întrebă: - ...Aţi fost şi dumneavoastră bolnav de plămâni?

- Eu? Nu! protestă Ducu.

- Credeam... Ştiţi, de obicei într-o familie, dacă unul se îmbolnăveşte... Noi, de pildă! Soră-mea a mare din boala asta i s-a tras moartea. Eu m-am îmbolnăvit la vârsta de şaisprezece ani.

- Va să zică nu eşti bucureştean?

- Aş, din Brăila. Adică, dintr-o suburbie. Acuma îi spune "1 Mai". Dar mai înainte îi zicea "Nedelcu Chercea". Părinţii mei s-au despărţit când aveam zece ani. Tata a luat-o pe soră-mea, aia de s-a prăpădit, şi pe mine. Mama, pe Ionuţ, adică pe ăl mic! Mai târziu, când Ionuţ a crescut, n-a mai vrut să stea cu mama. A fugit şi a venit pe capul tatei. Atunci bătrânu', fiindcă îl îndrăgea mai mult pe Ionuţ decât pe mine, n-a mai vrut să mă ţină. I-a scris mamei să mă ia la ea, fiindcă se hotărâse la divorţ ca ei să-i rămână un copil. A ameninţat-o că dacă nu mă ia, o dă în judecată şi o face şi de panoramă la întreprinderea unde lucrează. Mama n-a avut încotro, şi m-a luat. Eu am fost bucuros fiindcă e mai a-ntâia să locuieşti la Bucureşti decât în provincie. Şi apoi trăgeam nădejdea că după terminarea şcolii medii are să fie mai uşor ca să urmez o facultate.

- Va să zică eşti student?

- Draci! Ar fi trebuit să fiu. Dar nici şcoala medie n-am izbutit să termin. Să nu credeţi că nu mi-a plăcut să învăţ. Dar, cum vă spuneam, m-am îmbolnăvit de plămâni. De atunci, zac mai mult prin sanatorii. Dumnezeu ştie ce fel de constituţie am eu! Cu antibioticele mulţi se înzdrăvenesc, de nici nu-ţi vine să crezi că au fost cândva bolnavi. Nu mai departe, fratele dumneavoastră. Când a venit la sanatoriu, avea la amândoi plămânii nişte caverne de toată frumuseţea. După opt luni a plecat sănătos tun. Pe când eu... O dată am stat în sanatoriu şi doi ani. Dar am plecat de acolo doar "ameliorat". De câte ori ies din sanatoriu, de fiecare dată pe fişa mea scrie: ameliorat. Revin în lume, dar după câteva luni, maximum un an, tot acolo mă întorc. Mă cunosc medicii, surorile ca pe un cal breaz. Ce să fac!.. Asta mi-e soarta. Ştiu că n-am să mă vindec niciodată. Barem dacă aş avea norocul s-o duc aşa, târâş-grăpiş, cât mai mulţi ani. N-am decât douăzeci de ani, şi tare mi-e milă de mine să mor atât de tânăr. Spuneţi şi dumneavoastră: dacă aţi fi în locul meu, ce-aţi face?