Numai că de data asta, gândi Dom Paulo, o să le reamintim mereu cine a menţinut scânteia trează, în vreme ce restul lumii dormea. Se opri o clipă să privească înapoi; i se păruse că auzise behăitul speriat al caprei.
Curând, vacarmul din subsol îl împiedică să mai audă altceva şi abatele coborî scările către sursa acelor zgomote. Cineva bătea cu ciocanul nişte bolţuri în piatră. Mirosul de sudoare se îngemăna cu aroma cărţilor vechi. Biblioteca devenise un clocot de activităţi febrile ce nu ţineau de studiul cărţii. Câţiva novici alergau de colo-colo cu unelte. Alţi novici stăteau adunaţi în jurul unor planuri. Alţii mutau pupitrele şi mesele de lucru, cărând cu icnete o maşinărie improvizată şi aşezând-o la locul ei. Neastâmpăr în jurul luminii lămpii. Fratele Armbruster, bibliotecarul şi rectorul Memorabiliei, rămăsese în picioare şi urmărea totul dintr-o firidă izolată între rafturi, ţinându-şi braţele încrucişate şi având o expresie mohorâtă pe chip. Dom Paulo îi ocoli privirea încărcată de reproş.
Fratele Kornhoer se apropie de stăpânul lui, având încă pe faţă urmele unui zâmbet entuziasmat.
— Părinte Abate, curând vom avea o lumină cum nu s-a mai văzut.
— Vorbele tale trădează o anumită doză de vanitate, Frate, îi răspunse Paulo.
— Vanitate, Domne? Să pui în aplicare ce-ai învăţat?
— Mă gândeam la zorul nostru de a o realiza la ţanc pentru a impresiona un anume savant care ne va vizita. Dar să lăsăm asta. Să vedem vrăjitoria inginerului.
Se apropiară de maşinăria improvizată. Ea nu-i evoca abatelui un obiect folositor, decât dacă ar fi considerat instrumentele de tortură drept utile. Un ax, slujind ca arbore central, era legat prin scripeţi şi curele de o cruce de barieră înaltă până la brâu. Patru roţi de căruţă, depărtate la câţiva centimetri una de alta, erau fixate pe un ax. Obezile din tablă groasă erau presărate cu adâncituri în care se găseau nenumărate cuiburi de pasăre din sârmă de cupru, trasă din monede la fierăria din Sanly Bowitts. Roţile păreau să se rotească liber în aer, observă Dom Paulo, fiindcă obezile nu atingeau nici o suprafaţă. Cu toate acestea, în dreptul lor se aflau blocuri de metal semănând cu nişte frâne, care însă nu atingeau roţile. Până şi blocurile aveau nenumărate înfăşurări din sârmă — „bobine de câmp”, după cum le numea Kornhoer. Dom Paulo clătină solemn din cap.
— De-acum o sută de ani, când am făcut tiparniţa, aceasta are să fie cea mai grozavă invenţie din abaţie, se fuduli Kornhoer.
— Are să funcţioneze? se miră Dom Paulo.
— Pun la bătaie însărcinările suplimentare pe o lună întreagă, Sfinţia Ta.
Pui la bătaie mai mult de-atât, gândi preotul, dar îşi puse frâu limbii.
— Unde va apărea lumina? întrebă el, privind din nou la maşinărie.
Călugărul râse.
— O, pentru asta avem o lampă specială. Ceea ce vedeţi aici e doar „dinamul.” El produce esenţa electrică necesară arderii lămpii.
Îndurerat, Dom Paulo contemplă spaţiul mare ocupat de dinam.
— Esenţa asta, murmură el, nu poate fi extrasă şi din grăsime de oaie?
— Nu, nici gând… Esenţa electrică e, vedeţi… Vreţi să vă explic?
— Mai bine nu. Ştiinţele naturale nu sunt domeniul meu. Las problema asta în seama minţilor mai tinere. Făcu grăbit un pas înapoi pentru a nu fi lovit în cap de un lemn lung, purtat pe lângă el de doi dulgheri zoriţi. Spune-mi, urmă el, dacă prin studierea scrierilor din epoca lui Lei-bowitz poţi învăţa să construieşti acest lucru, de ce crezi că nici unul dintre predecesorii tăi n-a găsit cu cale să-l facă?
Călugărul rămase tăcut o clipă.
— Nu-i uşor de explicat, spuse el într-un târziu. De fapt, în scrierile care-au supravieţuit nu există nici o informaţie directă referitoare la construcţia unui dinam. Mai curând aş zice că informaţia e presupusă într-o colecţie întreagă de documente fragmentare. Sugerată parţial. Restul trebuie creat prin deducţii. Dar ca să ajungi să-l faci, trebuie să porneşti de la câteva teorii, informaţii teoretice pe care predecesorii noştri nu le aveau la îndemână.
— Dar noi le avem?
— Păi, da, acum, când există câţiva oameni precum… tonul îi deveni respectuos şi ezitant înainte de a pronunţa numele,…precum Thon Taddeo.
— Asta a fost o propoziţie completă? întrebă abatele destul de acru.
— Până în timpul din urmă, puţini filozofi au fost preocupaţi de noile teorii din fizică. Adevărul e că lucrările lui Thon Taddeo — din nou tonul respectuos, remarcă Dom Paulo — ne-au oferit axiomele necesare pentru a porni la treabă. Opera lui asupra Mobilităţii Esenţelor Electrice, de pildă, şi Teoria Conservării…
— Atunci ar trebui să-şi arate încântarea când va vedea cum i se aplică lucrările. Dar unde-i lampa în sine, mi-o arăţi? Sper că nu-i mai mare decât dinamul.
— Asta este, Domne, spuse călugărul şi ridică un obiect mic de pe masă. Părea să fie doar un suport pentru prinderea unei perechi de vergele negre şi un şurub pentru reglarea distanţei dintre ele. Sunt cărbuni, îl lămuri Kornhoer. Anticii i-ar fi dat numele de lampă cu arc. Se putea face şi altfel, dar n-am avut materialele trebuincioase.
— Uimitor. De unde vine lumina?
— De aici. Călugărul arătă distanţa dintre cărbuni.
— Flacăra trebuie că e minusculă, constată abatele.
— O, dar puternică! Mai strălucitoare, socot, decât o sută de lumânări.
— Nu se poate!
— Vi se pare impresionant?
— Mi se pare de neconceput, spuse abatele, apoi, observând expresia jignită a fratelui Kornhoer, se grăbi să adauge:…să cred că ne-am canonit atâta cu ceară de albine şi grăsime de oaie.
— Şi eu mă întrebam, se destăinui sfios călugărul, dacă nu cumva anticii le foloseau la altare în locul luminărilor.
— Nu, spuse abatele. Hotărât lucru, nu. Te asigur că nu. Te rog să-ţi alungi neîntârziat din cap o asemenea idee şi nici să nu te mai gândeşti la aşa ceva.
— Am înţeles, Părinte Abate.
— Da, dar unde o să agăţi lucrul ăsta?
— Păi… Fratele Kornhoer amuţi şi privi gânditor spre subsolul sumbru. La asta nu mă gândisem. Presupun că ar trebui s-o pun deasupra pupitrului la care o să lucreze…(De ce s-o fi oprind astfel de fiecare dată când îi spune numele? se gândi iritat Dom Paulo) Thon Taddeo.
— Mai bine-l întrebăm pe Fratele Armbruster, hotărî abatele şi abia atunci băgă de seamă stânjeneala ce apăruse brusc în purtarea călugărului: Ce s-a întâmplat? Tu şi Fratele Armbruster, iar v-aţi…
Pe chipul lui Kornhoer licări o expresie de scuză:
— Serios, Părinte Abate, eu nu mi-am ieşit din răbdări faţă de el niciodată. A, am mai avut câte-un schimb de vorbe, dar… Ridică din umeri. Nu vrea să mutăm din loc nimic. Bombăne tot timpul despre vrăjitorie şi altele la fel. E aproape orb de atâta citit la lumină proastă şi cu toate astea susţine că punem la cale lucrarea diavolului. Nu mai ştiu ce să spun.