— De ce fac schiţe amănunţite ale fortificaţiilor noastre? îl ceru el socoteală lui Gault.
Stareţul ridică din sprâncene a mirare.
— N-am auzit de-aşa ceva. Vrei să spui că Thon Taddeo…
— Nu. Ofiţerii care au venit cu el. Se ocupă de asta în mod sistematic.
— Cum de-ai aflat?
— Mi-a spus Poetul.
— Poetul?! Ha!
— Din nefericire, de data asta a spus adevărul. A şterpelit una dintre schiţe.
— O mai ai?
— Nu, i-am poruncit s-o înapoieze. Dar ideea nu-mi place. Mă înspăimântă.
— Presupun că Poetul a cerut să fie răsplătit pentru informaţia asta.
— Lucru ciudat, dar n-a făcut-o. Din capul locului nu l-a agreat pe Thon. De când a venit, Poetul umblă de colo-colo bolborosind singur.
— Poetul a bombănit dintotdeauna.
— Dar nu atât de serios ca acum.
— De ce crezi că fac schiţele?
Paulo strâmbă din buze.
— Până nu aflăm că-i vorba de altceva, vom presupune că interesul lor e profesional şi de neînţeles pentru noi. Ca citadelă fortificată, abaţia reprezintă o reuşită. N-a fost niciodată cucerită prin asalturi ori asedii şi probabil că asta le-a stârnit curiozitatea.
Părintele Gault privi meditativ peste deşert, către răsărit.
— Dacă mă gândesc mai bine, dacă o armată ar avea intenţia să lovească spre apus, în partea cealaltă a deşertului, ar trebui să întemeieze o garnizoană undeva în această zonă înainte de a porni în marş spre Denver. Rămase tăcut câteva clipe, apoi începu să pară alarmat. Iar aici ar avea o fortăreaţă gata construită!
— Mă tem că tocmai asta le-a trecut prin cap.
— Crezi c-au fost trimişi ca spioni?
— Nu, nu! Am îndoieli că Hannegan a auzit vreodată de noi. Însă cum se găsesc aici, şi sunt ofiţeri, le e imposibil să nu vadă realitatea şi să le vină idei. Iar acum, e foarte probabil că Hannegan va afla de existenţa noastră.
— Şi ce-ai de gând să faci?
— Încă nu ştiu.
— De ce nu vorbeşti cu Thon Taddeo?
— Ofiţerii nu sunt servitorii lui. Au fost trimişi doar ca escortă care să-l apere. El ce poate face?
— E ruda lui Hannegan şi are puterea de a hotărî. Abatele încuviinţă din cap.
— O să mă gândesc la o modalitate de a discuta asta cu el. O vreme însă, vom fi cu ochii în patru să vedem ce se mai întâmplă.
În zilele care urmară, Thon Taddeo termină de studiat stridia şi, convins fără putinţă de tăgadă că nu era o scoică oarecare, îşi îndreptă atenţia asupra perlei. Sarcina nu era tocmai uşoară.
Cercetă maldăre de còpii. Lanţurile zăngăneau şi scoteau clinchete pe măsură ce cărţile mai preţioase erau coborâte din rafturi. În cazul originalelor parţial deteriorate ori degradate, părea lipsit de înţelepciune să se încreadă în vederea ori interpretarea copistului. Apoi scoaseră la lumină manuscrisele originale existente încă de pe vremea lui Leibowitz şi care stătuseră închise în recipiente închise ermetic şi încuiate în locuri speciale de depozitare pentru a fi păstrate pe o perioadă oricât de îndelungată.
Asistentul adună câteva kilograme de notiţe. După cea de-a cincea zi, ritmul de lucru al lui Thon Taddeo se iuţi, iar purtarea lui dădea de gol agerimea unui câine de vânătoare flămând care a mirosit urma unui vânat grozav.
— Minunat! Oscila între entuziasm şi circumspecţie uşor amuzată. Fragmente din lucrarea unui fizician din secolul douăzeci! Ecuaţiile sunt cu adevărat fără lacune.
Kornhoer se uită peste umărul lui.
— L-am văzut, spuse el pe nerăsuflate. N-am priceput nici o iotă din el. Problema tratată e importantă?
— Încă nu-s sigur. Partea de matematică e frumoasă, frumoasă! Priveşte aici — expresia asta — bagă de seamă forma extrem de concentrată. Valoarea asta, de sub radical, pare a fi produsul a două derivate, dar în realitate reprezintă un întreg grup de derivate.
— Cum asta?
— Indicii se permutează într-o expresie desfăşurată; altfel n-ar avea cum să reprezinte o integrare liniară, aşa cum susţine autorul. Încântător. Şi uite dincoace, această expresie aparent simplă. Simplitatea e înşelătoare. Evident că reprezintă nu o ecuaţie, ci un întreg sistem de ecuaţii, într-o formă foarte concentrată. Mi-au trebuif câteva zile până să-mi dau seama că autorul s-a gândit la relaţii — nu doar dintre unele cantităţi şi altele — ci la sisteme întregi faţă de alte sisteme. Încă nu pricep toate cantităţile fizice presupuse, dar complexitatea părţii de matematică e pur şi simplu, superb de discretă! Dacă e vorba de o farsă, trebuie să-i recunosc genialitatea! Dacă e autentică, s-ar putea să fi avut un noroc nesperat. În orice caz, e minunat. Trebuie să văd copia cea mai timpurie a lucrării.
Fratele bibliotecar gemu şi mai scoase un recipient sigilat cu plumb, pe care îl rostogoli din depozit pentru a fi desigilat. Armbruster nu se lăsa impresionat de faptul că savantul laic, în doar două zile, descâlcise o chestiune încurcată, o adevărată enigmă, care zăcuse necercetată vreme de peste zece secole. Pentru custodele Memorabiliei, fiecare desigilare a vreunui recipient reprezenta o nouă scurtare a vieţii documentelor şi nu făcu nici o încercare de a-şi ascunde dezaprobarea faţă de asemenea dezmăţ. Pentru fratele bibliotecar, a cărui întreagă viaţă fusese dedicată conservării cărţilor, principalul motiv pentru care cărţile existau era păstrarea lor o eternitate. Utilizarea lor venea ca o chestiune secundară şi de evitat, dacă ea periclita longevitatea.
Pe măsură ce timpul trecea, entuziasmul lui Thon Taddeo faţă de această sarcină crescu tot mai mult, iar abatele respiră uşurat când văzu că scepticismul de la început se risipea după fiecare nouă lectură a vreunui text fragmentar din perioada de dinaintea Potopului. Savantul nu spusese cu exactitate care era rostul acestei cercetări; la început, poate, scopul fusese vag precizat, însă acum îşi vedea de lucru cu precizia încordată a celui care urmăreşte o anumită idee. Simţind zorii unei mari descoperiri, Dom Paulo hotărî să ofere lui Thon Taddeo prilejul de a se lăuda în caz că acesta simţea imboldul de a anunţa vreun eveniment epocal.
— Comunitatea şi-a exprimat curiozitatea în legătura cu munca ta, îi spuse el savantului. Dacă nu te deranjează să discuţi despre ea, am dori să aflăm câteva lucruri. Sigur c-am auzit despre lucrările teoretice de la colegiul vostru, dar nu toţi pricepem chestiunile tehnice. Ai putea să ne dai câteva explicaţii… ăă, în termeni generali, astfel încât să înţeleagă şi un nespecialist? Călugării s-au cam supărat pe mine fiindcă nu te-am invitat să ne faci o prezentare; dar am socotit că mai întâi ai prefera să te obişnuieşti cu locul. Desigur, dacă eşti de altă părere…
Thon Taddeo îl privi pe abate de parcă ar fi fost gata să pună mâna pe un şubler pentru a-i lua dimensiunile exacte ale cutiei craniene. Zâmbi neîncrezător.
— Aţi vrea să explic munca noastră în cel mai simplu limbaj posibil?
— Cam aşa ceva, dacă se poate.
— Tocmai aici e problema. Râse. Omul nepregătit citeşte o lucrare de ştiinţe naturale şi gândeşte: „Oare n-ar fi putut explica asta şi-ntr-un limbaj mai simplu?” El nu înţelege că ceea ce a încercat să citească e cel mai simplu limbaj posibil, pentru respectivul subiect. În realitate, o bună parte a filozofiei naturale reprezintă pur şi simplu un proces de simplificare lingvistică, un efort de a inventa limbaje în care jumătate de pagină de ecuaţii poate exprima o idee care n-ar putea fi transpusă în mai puţin de o mie de pagini de limbaj aşa-zis „simplu.” Am lămurit cât de cât lucrurile?