Rugăciune către Sfântul Mucenic împăratul Nicolae
O, sfinte multpătimitorule mucenice împărate Nicolae, Domnul te-a ales ca pre unsul Său, ca să judeci cu milă şi cu dreptate oamenii tăi şi să fii apărătorul împărăţiei pravoslavnice: această slujire împărătească şi grijă pentru suflete cu frică de Dumnezeu o săvârşeai. însă ca aurul în foc, cu grele suferinţe Domnul te-a încercat, ca pre multpătimitorul Iov, după lipsirea tronului împărătesc ţi-a trimis şi moarte mu-cenicească. Toate acestea răbdându-le cu blândeţe, ca un adevărat rob al lui Hristos, te desfătezi acum de înalta slavă lângă prestolul împăratului tuturor împreună cu sfinţii mucenici: sfânta împărăteasă Alexandra, sfântul ţarevici Alexei, cu sfintele tale fiice Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi eu credincioasele slugi. Dar având mare îndrăzneală către Hristos împăratul, pentru Care ai şi pătimit, roagă-te împreună cu ei ca Domnul să ierte păcatul poporului care nu s-a împotrivit omorârii tale, a împăratului şi unsului lui Dumnezeu, ca să izbăvească Domnul suferinda ţară a Rusiei de crunţii împotrivitori care au fost sloboziţi de El pentru păcatele noastre şi să ridice prestolul pravoslavnicilor împăraţi, iar nouă să ne dăruiască iertare păcatelor şi să ne povăţuiască la orice virtute, ca să câştigăm smerenia, blândeţea şi dragostea pe care le-au arătat aceşti mucenici ca, învrednicindu-ne de împărăţia cerească, unde împreună cu tine şi cu toţi sfinţii noii mucenici şi mărturisitori să preaslăvim pre Tatăl şi pre Fiul şi pre Sfântul Duh. Amin.
Rugăciune pentru dăruirea împărăţiei pravoslavnice
Doamne Dumnezeul nostru, cu umilinţă şi suspin şi cu inimă mâhnită venim la Tine şi cădem şi întru suferinţa duhului strigăm: greşit-am, fărădelege am făcut, nedreptate înaintea Ta am săvârşit, ale Tale daruri: podoaba Bisericii, buna întocmire a văzduhului, îmbelşugarea roadelor pământului pe care le-ai dăruit împărăţiei Sfintei Rusii nu le-am primit cum se cuvine şi mulţumire Ţie, Stăpânului şi Dăruitorului nostru, nu Ţi-am adus, chiar şi ne-am lepădat de stăpânirea Ta, pe care prin unsul Tău şi prin împărăţia pravoslavnică o ai întărit. Iubit-am mai mult cele pământeşti decât cele veşnice şi de amândouă ne-am lipsit. Iubit-am să facem mai mult voia noastră şi prin aceasta ne-am robit vrăjmaşului Tău. Mărturisim că cu judecată dreaptă toate acestea le-ai slobozit pentru păcatele noastre. Pomeneşte Doamne şi cuvintele noilor Tăi proroci, pe care i-ai proslăvit în Pământurile Rusiei în vremurile de pe urmă, că vei dărui oamenilor Tăi pe o vreme scurtă de la sfârşit o pavăză tare şi un zid neclintit, împărat-monarh, pe unsul Tău binecuvântat. Ştiind acestea, înţelegem că darul acesta nu de la oameni este, nici din tulburele patimi se dăruieşte, ci de Atotputernica Ta voie şi de buna Ta orânduială se zideşte: ridică-ne nouă cârmuitori duhovniceşti, bărbaţi cu puterea lui Ilie şi Enoh, ca voia Ta vestită de ei neschimbat să se săvârşească, iar voia noastră decăzută şi păcătoasă o lăsăm aici înaintea Ta. Şi dacă vei binevoi să cauţi cu milă spre noi, nevrednicii robii Tăi, însuţi, Stăpâne arată-ne nouă pe alesul de Tine monarh, la slujirea împărătească cu Dumnezeiasca Ta ungere şi cu toate darurile Tale înzestrează-1. Amin.
RÂNDUIALA SPOVEDANIEI
Spovedania, care este o Taină a Bisericii, este de fapt dezbrăcarea omului de păcate şi înnoirea lui prin botezul lacrimilor de pocăinţă şi prin iertarea harică, pe care o săvârşeşte asupra lui preotul.
In Taina Spovedaniei, omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, ca să se poată vindeca şi ridica la viaţă nouă şi curată. Căinţa trebuie să fie unită cu rugăciunea. Lacrimile, spală păcatul şi sunt socotite ca al doilea botez.
Dacă ai căzut, nu deznăjdui, ci îndată, ridică-te.
Deseori, însăşi căderea noastră poate să ne fie cel mai puternic prilej de a deştepta în noi căinţa şi întoarcerea spre drumul curăţiei, sfinţeniei şi desăvârşirii noastre.
Ca să te spovedeşti, trebuie să ai un duhovnic, pe care să-l cauţi şi să-l alegi numai din pricini duhovniceşti. Duhovnicul, pe lângă săvârşitorul Tainei de dezlegare, este şi doctor sufletesc şi cu cât ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate ajuta mai mult.
Cel ce acoperă la spovedit sau nu spune vreun păcat de moarte, de care-şi aduce aminte, face un nou păcat de moarte şi în loc de folos, are pagubă.
Dacă ai totuşi un păcat de moarte pe care nu l-ai mărturisit la spovedanie, fiindcă l-ai uitat fără voia ta, atunci este destul dacă-1 mărturiseşti la spovedania următoare. Dacă nu l-ai mărturisit de ruşine, sau pentru că nu ţi-ai făcut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie să spui la câte spovedanii nu l-ai mărturisit şi să faci o mărturisire desăvârşită.
După pravilele bisericeşti, schimbarea duhovnicului este oprită cu străşnicie:
«Orice bărbat sau femeie de-şi va lăsa duhovnicul, fără de oarecare vină şi se va spovedi la altul, să se despartă de Biserică, dimpreună cu acela care îl primeşte astfel pre dânsul…».
Spovedania trebuie să aibă înaintea ei o amănunţită cercetare a cugetului şi hotărârea tare de a ne îndrepta, precum şi a nu ne mai întoarce la viaţa păcătoasă.
Duhovnicul poate fi cercetat şi înainte, cu câteva zile, de a ne spovedi, cerându-i ajutor pentru pregătirea de spovedanie.
Din îndrumările unui mare duhovnic, dăm aici câteva sfaturi pentru înlesnirea unei bune mărturisiri a păcatelor.
Este un cuvânt al marelui stareţ Macarie de la Optina, care glasuieşte aşa:
1. La Spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, ar însemna o neîncredere în puterea Tainei ce se săvârşeşte prin spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane care au fost cu tine când ai săvârşit păcatul, ci să te osândeşti numai pe tine.
3. Sfinţii Părinţi opresc pe credincios să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în deobşte, pentru ca nu cumva luându-le pe fiecare în parte să dea prilej de sminteală atât sufletului său cât şi duhovnicului.
4. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti sincer de păcatele tale, având inima rece şi împietrită. Trebuie să te pocăieşti cu umilinţă şi regret, conştientizând păcatele săvârşite.
5. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai însemnat că: tu nu-L iubeşti pe Dumnezeu, urăşti pe aproapele, nu crezi în cele ce spune Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. în aceste patru păcate intră toată răutatea şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile cele mai însemnate, din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în felurite păcate.