Psalmul 75 Al lui Asaf. întru sfârşit: întru cântări Cântarea asupra Asirienilor
Sfântul Atanasie: "Acest psalm are acelaşi conţinut ca şi psalmul precedent, deoarece descrie Judecata lui Dumnezeu." în psalm se proslăveşte biruinţa drepţilor asupra duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi.
1 Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israel mare este numele Lui.2 Că s-a făcut în Ierusalim locul Lui şi locaşul Lui în Sion.
3 Acolo a zdrobit tăria arcurilor, arma şi sabia şi războiul. 4 Tu luminezi minunat din munţii cei veşnici.5 Tulburatu-s-au toţi cei nepricepuţi la inimă, dormit-au somnul lor şi toţi cei războinici nu şi-au mai găsit inimile.6 De certarea Ta, Dumnezeule al lui Iacob, au încremenit călăreţii pe cai.7 Tu înfricoşător eşti şi cine va sta împotriva mîniei Tale? 8 Din cer ai făcut să se audă judecată; pămîntul s-a temut şi s-a liniştit,
9 Cînd s-a ridicat la judecată Dumnezeu, ca să mîntuiască pe toţi blînzii pămîntului.
10 Că gîndul omului Te va lăuda şi amintirea gîndului Te va prăznui.11 Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului, Dumnezeului vostru; toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri12 Celui înfricoşător şi Celui ce ia duhurile căpeteniilor, Celui înfricoşător împăraţilor pămîntului.
Psalmul 76 Al lui Asaf. întru sfârşit: pentru Iditum
Prorocul ne învaţă ce rugăciune trebuie să aducem Domnului din numele celor necăjiţi. David a dat acest psalm mai marilor cântăreţi Asaf şi Iditum, ca ei să-1 cânte la Templu.
1 Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a căutat spre mine.2 în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mîinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mîngîie.3 Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gîndit-am şi a slăbit duhul meu. 4 Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit.5 Gîndit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;6 Noaptea în inima mea gîndeam şi se frămînta duhul meu zicînd: 7 Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? 8 Oare, pînă în sfîrşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? 9 Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mîinile Lui îndurările Sale?10 Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.11 Adu-su-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.12 Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gîndi.
13 Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! 14 Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif.15 Vă-zutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimîntat şi s-au tulburat adîncurile.16 Glas au dat norii că săgeţile Tale trec.17 Glasul tunetului Tău în vîrtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătin-atu-s-a şi s-a cutremurat pămîntul. 18 în mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.19 Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mîna lui Moise şi a lui Aaron.
Slavă…
După catisma a zecea se zice: Sfinte Dumnezeule…
Preasfântă Treime… Tatăl nostru… apoi Troparele:
Glasul al 6-lea
De înfricoşata zi a venirii Tale şi de nemitamica judecată temându-mă, Doamne, mă spăimântez şi tremur ca cela ce am mulţime de păcate. Ci ca un milostiv Dumnezeu, mai-nainte de sfârşit întoarce-mă şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu, mult milostive.
Slavă…
Când se vor pune scaunele la judecată, Doamne, şi oamenii vor sta înaintea divanului Tău, atunci nu va fi mai cinstit împăratul decât ostaşul, nici nu va fi mai presus stăpânul decât robul, că fiecare din faptele sale, sau se va slăvi sau se va ruşina.
Şi acum…
Preacurată Fecioară, Maica lui Hristos, numai tu singură te-ai învrednicit de mari daruri căci ai născut cu trup pe unul din Treime, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, spre mântuirea sufletelor noastre.
Doamne miluieşte (de 40 de ori)
Doamne Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, Care singur eşti din fire fără de păcat şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta această dureroasă a mea rugăciune că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, înaltule împărat al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea în păcate o am cheltuit şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă ci, cu totul robindu-mă de poftele care mă cuprind, m-am făcut râs şi batjocură dracilor, nicidecum în minte socotind că nesuferită este urgia îngrozirii Tale cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi, dintru această pricină întru deznădăj-duire căzând şi nici de cum întru simţire de întoarcere viind, pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcat nu am făcut? Ce lucru drăcesc nu am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă? Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti, trupul mi-am spurcat prin amestecări, duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine dar nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că singur eu, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare. Ci, de vreme ce eşti mult milostiv şi mult milosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie: milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci. Pri-meşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă, şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţă drepţilor, nu ai pus iertare celor ce nu greşesc ci ai pus pocăinţă asupra mea, a păcătosului, întru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărtu-risindu-mi păcatele mele. Pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi mie umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare ca, cu bună nădejde şi cu adevărată deplină adeverire, să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.