— M-am gândit, începu ea fără tragere de inimă, că dacă toţi vor afla că-i robot, s-ar putea declanşa o răzmeriţă. Ne-ar fi omorât.
— De ce să ne omoare?
— Ştii şi tu cum sunt răzmeriţele…
— Nu se ştie nici măcar unde anume se află robotul.
— Se poate afla.
— Deci de asta te temi tu, de o posibilă revoltă?
— Păi…
— Ş-ş-ş! şuieră el.
O apăsă pe Jessie, silind-o să revină cu capul pe pernă, apoi îşi apropie buzele de urechea ei.
— S-a-ntors. Ascultă-mă şi nu scoate nici un cuvânt. Totul e-n regulă. Mâine dimineaţă va pleca şi n-o să se-ntoarcă. Nu va fi nici o răzmeriţă, absolut nimic!
Era aproape mulţumit când spuse cuvintele acelea, aproape complet mulţumit. Simţea că acum putea să adoarmă.
Se gândi din nou: „Nici o răzmeriţă, absolut nimic. Şi nici declasificare.”
Cu o clipă înainte să alunece realmente în somn, se gândi: „Nici măcar o anchetă pentru crimă. Nici măcar asta. Totul s-a rezolvat…”
Adormi.
7. Călătorie în Oraşul Spaţial
Comisarul de poliţie Julius Enderby îşi lustrui cu grijă ochelarii şi-i aşeză pe nas.
„Nu-i rău trucul”, îşi spuse Baley. „Te face să pari preocupat în timp ce te gândeşti ce să răspunzi şi nici nu te costă vreun ban, aşa cum se întâmplă când îţi aprinzi pipa.”
Şi pentru că tot îşi amintise de asta, scoase pipa şi-şi deschise tabachera. Tutunul constituia unul dintre puţinele produse de lux care mai erau cultivate pe Pământ, dar sfârşitul epocii lui se apropia în mod vizibil. Preţurile crescuseră întruna şi nu scăzuseră niciodată, de când îşi amintea detectivul, iar raţiile scăzuseră întruna şi nu crescuseră niciodată.
După ce-şi aranjă ochelarii, Enderby se întinse spre comanda din capătul biroului său şi comută pentru o clipă uşa în modul de transparenţă unidirecţională.
— El unde-i acum?
— Mi-a spus că vrea să viziteze Departamentul şi l-am lăsat pe Jack Tobin să facă pe ghidul.
Baley îşi aprinse pipa şi reduse cu atenţie diafragma filtrului. Ca majoritatea puritanilor, comisarul nu agrea fumul de pipă.
— Sper că nu i-ai spus că Daneel este robot.
— Bineînţeles că nu.
Comisarul nu se relaxă. Se juca absent cu calendarul automat de pe birou.
— Cum merge? întrebă el fără să-l privească pe Baley.
— Suficient de greu.
— Îmi pare rău, Lije.
— M-ai fi putut avertiza, spuse apăsat Baley, că are un aspect complet uman.
— Nu ţi-am spus? păru surprins Enderby, apoi continuă brusc iritat: Ce naiba, ar fi trebuit să-ţi dai seama! Doar nu ţi-aş fi cerut să-l găzduieşti la tine, dacă ar fi arătat ca R. Sammy. Zi şi tu dacă nu-i aşa?
— Aşa este, comisare, dar eu nu văzusem în viaţa mea un robot ca el, pe când tu ai mai întâlnit astfel de creaturi. Nici măcar nu ştiusem că aşa ceva este posibil. Pur şi simplu, ţi-aş fi fost recunoscător dacă ai fi făcut-o, asta-i tot.
— Ai dreptate, Lije — ar fi trebuit să te avertizez şi-mi cer scuze că n-am făcut-o. Adevărul este însă că misiunea asta, întregul caz, mă stresează în asemenea hal încât aproape tot timpul mă răstesc fără motiv la oameni. El — vreau să spun R. Daneel — este un tip nou de robot. Nu-i deocamdată decât un prototip, o etapă experimentală.
— Mi-a explicat el însuşi totul.
— Ah, da? Atunci, asta-i situaţia.
Baley se încordă puţin. Deci asta era situaţia… Strângând între dinţi muştiucul pipei, rosti inexpresiv:
— R. Daneel mi-a obţinut permisiunea unei vizite în Oraşul Spaţial.
— În Oraşul Spaţial?! îl privi brusc indignat Enderby.
— Da, este următoarea acţiune logică, comisare. Vreau să văd locul crimei, să pun nişte întrebări…
Enderby clătină din cap cu fermitate.
— Lije, nu cred că-i o idee bună. Noi am cercetat terenul şi mă-ndoiesc că ai putea afla lucruri noi. În plus, spaţialii sunt indivizi ciudaţi. Trebuie trataţi cu toată grija, cu mănuşi, iar tu nu ai experienţă în privinţa asta.
Ridică palma dolofană spre frunte şi adăugă cu o intensitate neaşteptată:
— Îi urăsc!
Baley îşi strecură un ton de ostilitate în voce:
— La naiba, robotul a venit aici, iar eu trebuie să merg acolo. Şi-aşa e destul de neplăcut că trebuie să stau alături de un robot — nu-mi convine deloc să stau pe bancheta din spate. Desigur însă dacă nu mă consideri capabil să conduc ancheta…
— Nici vorbă despre aşa ceva, Lije. Problema n-o reprezinţi tu, ci spaţialii. Habar nu ai cum sunt ei.
— În cazul acesta, comisare, se încruntă şi mai mult detectivul, ce-ar fi să vii şi tu?
În acelaşi timp, fără să fie văzut de şeful său, încleştă pumnii în mod instinctiv, ţinându-şi răsuflarea în aşteptarea răspunsului. Ochii comisarului se lărgiră.
— Nu, Lije, eu nu intru acolo. Să nu mi-o ceri!
În mod vizibil, păru că se străduieşte să-şi controleze cuvintele care îi ieşeau de pe buze fără voia sa. Surâzând neconvingător, adăugă ceva mai calm:
— Nu-mi văd capul de treabă aici. Am rămas cu câteva zile în urmă.
Baley îl scrută gânditor.
— Atunci, uite ce-ţi propun. De ce să nu intri, mai târziu, prin trimensiune? Doar temporar, înţelegi? în caz că am nevoie de o mână de ajutor.
— Da, cred că asta se poate, aprobă Enderby fără entuziasm.
— Perfect. (Baley se uită la ceasul mural, încuviinţă din cap şi se sculă în picioare.) Ţinem legătura, atunci.
În clipa când ieşi din birou, întârzie o fracţiune de secundă în prag şi privi iute în urmă. Zări fruntea comisarului începând să coboare spre antebraţul pe care-l ţinea pe birou. Detectivul fu aproape convins că auzise un icnet.
„Sfinte Iosafat!” gândi el realmente şocat.
Se opri în sala comună şi se aşeză pe colţul unui birou din apropiere, ignorându-l pe ocupantul acestuia, care ridică ochii, murmură un salut scurt şi reveni la munca sa.
Baley demontă filtrul pipei şi suflă în el. Răsturnă pipa deasupra miniaspiratorului de pe birou şi lăsă să dispară scrumul alb şi fin de tutun. Privi cu regret spre pipa goală, montă filtrul la loc şi strecură instrumentul în buzunar. Altă doză dispărută pe vecie!
Rederulă în minte conversaţia purtată cu Enderby. Dintr-un punct de vedere, comisarul nu-l surprinsese. Se aşteptase la împotrivire faţă de orice tentativă din partea sa de a intra în Oraşul Spaţial, deoarece îl auzise vorbind adesea despre dificultăţile relaţiilor cu spaţialii, despre pericolul de a permite altor persoane decât unor negociatori experimentaţi să intre în legătură cu aceştia, chiar şi în privinţa unor chestiuni minore.
Pe de altă parte, nu se aşteptase ca Enderby să cedeze atât de uşor. Bănuise că va insista cel puţin pentru a-l însoţi pe Baley. Toate celelalte cazuri erau neînsemnate în comparaţie cu acesta.
Iar Baley nu dorise aşa ceva, ci dorise exact ceea ce obţinuse. Voise ca Enderby să fie prezent graţie receptorului trimensional, pentru a fi martor la discuţii dintr-o poziţie sigură şi protejată.
Siguranţa era elementul principal aici. Baley avea nevoie de un martor care să nu poată fi scos imediat din joc. Acesta constituia o garanţie minimă a propriei sale siguranţe.
În privinţa respectivă, comisarul îşi dăduse acordul fără şovăială. Baley îşi aminti de icnetul pe care-l surprinsese din prag şi se gândi: „Sfinte Iosafat, este realmente afectat!”