În cabină nu exista nici un cuier sau o proeminenţă de care să-şi agaţe blasterul. Nu se zărea nici măcar stropitorul duşului. Aşeză tocul armei în colţul opus uşii cabinei.
Un alt indicator luminos se aprinse şi-l înştiinţă: „Vizitatorul este rugat să îndepărteze braţele de corp şi să stea în cercul central, cu tălpile în poziţia indicată”.
În clipa când îşi plasă tălpile în adânciturile respective, indicatorul se stinse şi, instantaneu, un spray efervescent şi înţepător îl izbi pe bărbat dinspre plafon, podea şi cei patru pereţi. Baley simţi apa acoperindu-i labele picioarelor. Duşul dură un minut întreg; pielea bărbatului se înroşi sub efectul combinat al presiunii şi apei fierbinţi, iar plămânii săi aspirară disperaţi aer în umiditatea caldă. Urmă apoi un minut de duş cu presiune şi temperatură mai scăzute şi în cele din urmă un minut cu jet de aer cald, lăsându-l uscat şi înviorat.
Detectivul îşi luă arma şi observă că şi aceasta era caldă şi uscată. Îşi prinse tocul la mijloc şi ieşi din cabină la timp pentru a-l vedea pe R. Daneel părăsind duşul vecin. Evident! R. Daneel nu era locuitor al Oraşului New York, dar acumulase praf în decursul vizitei sale.
În mod reflex, Baley îşi feri ochii. Apoi, gândindu-se că, la urma urmelor, obiceiurile lui R. Daneel nu erau cele din Oraş, îşi sili privirea şovăitoare să se întoarcă pentru o clipă. Buzele îi tresăriră într-un surâs insesizabil. Asemănarea lui R. Daneel cu oamenii nu se limita la chip şi palme, ci fusese menţinută cu o acurateţe meticuloasă pe întregul trup.
Baley avansă după aceea în direcţia pe care o urmase din clipa intrării în Personal. Îşi găsi hainele aşteptându-l, împăturite ordonat. Degajau un iz călduţ de curăţenie.
Un indicator anunţa: „Vizitatorul este rugat să se îmbrace şi să-şi aşeze mâna în adâncitura indicată”.
Pământeanul urmă indicaţia şi, când plasă palma pe suprafaţa lăptoasă, simţi o înţepătură scurtă în buricul degetului mijlociu. Ridică brusc mâna şi zări o picătură micuţă de sânge, prelingându-se. Chiar pe când privea, sângerarea se opri.
Şterse picătura de palmă, apoi strânse locul înţepăturii cu două degete de la cealaltă mână. Nici aşa nu mai apăru vreun strop de sânge.
În mod evident, era vorba despre o analiză sanguină. Baley simţi un fior evident de anxietate. Era convins că examinarea anuală de rutină efectuată de medicii Departamentului nu deţinea meticulozitatea sau, poate, cunoştinţele acestor făuritori glaciali de roboţi din exteriorul Pământului. Nu era sigur că dorea o examinare prea amănunţită a stării sănătăţii sale.
Aşteptarea i se păru lungă, dar când indicatorul se aprinse din nou, anunţă simplu: „Vizitatorul este rugat să continue”.
Baley răsuflă adânc, uşurat. Avansă şi trecu pe sub o arcadă. Două braţe metalice coborâră în faţa lui şi în aer apăru un mesaj luminos: „Vizitatorul este avertizat să nu mai înainteze”.
— Ce dracu'…, începu Baley uitând în furia sa că încă nu ieşise din Personal.
Imediat dinapoia lui se auzi glasul lui R. Daneel.
— Bănuiesc că detectoarele au depistat o sursă energetică. Ai asupra ta blasterul, Elijah?
Baley se întoarse brusc, stacojiu la faţă. După două tentative nereuşite, izbuti să articuleze:
— Poliţistul poartă permanent blasterul asupra sa, ori îl are în imediata vecinătate, atât în misiune, cât şi în afara acesteia.
De la vârsta de zece ani, acum era prima dată că vorbea într-un Personal. Atunci o făcuse în prezenţa unchiului Boris, când, de fapt, se plânsese în mod reflex pentru că se lovise la degetul de la picior. Unchiul Boris îi aplicase o corecţie severă acasă şi-i ţinuse o predică îndelungată asupra necesităţii comportamentului decent în public.
— Nici un vizitator nu poate să poarte arme, zise R. Daneel. Acesta este obiceiul nostru, Daneel. Până şi comisarul vostru îşi lasă blasterul la intrare, când ne vizitează.
În aproape orice alte circumstanţe, Baley s-ar fi răsucit pe călcâie şi ar fi plecat imediat, abandonând Oraşul Spaţial şi pe robot. Acum însă era aproape înnebunit de dorinţa de a-şi urma planul şi de a-şi duce răzbunarea la capăt.
„Asta”, gândi el „este examinarea medicală discretă, care a înlocuit-o pe cea mai amănunţită din primele zile.” Prin însuşi clocotul său interior putea înţelege foarte bine indignarea şi mânia care duseseră la Revoltele Barierei din tinereţea lui.
Întunecat la faţă, îşi descheie centura blasterului. R. Daneel i-o luă şi o aşeză într-o nişă din perete. Un oblon metalic subţire glisă peste ea.
— Pune degetul mare în adâncitură, spuse R. Daneel, şi numai amprenta ta va mai deschide compartimentul acesta.
Baley se simţea parcă dezbrăcat, ba chiar într-o măsură mai mare decât fusese sub duş. Trecu de punctul în care accesul îi fusese barat de braţele metalice şi ieşi finalmente din Personal.
Se afla tot într-un coridor, dar acesta părea cumva straniu. Lumina ce se întrevedea în depărtare deţinea o caracteristică nefamiliară. Simţi un curent de aer pe obraz şi, în mod reflex, se gândi că trecuse o maşină de poliţie.
Probabil că robotul îi descifrase nesiguranţa de pe chip, deoarece explică:
— Practic, acum te găseşti în aer liber, Elijah. Coridorul nu mai este climatizat.
Detectivul simţi că-l apucă ameţeala. Cum puteau spaţialii să fie atât de exigenţi faţă de un trup omenesc, numai pentru că venea din Oraş, pentru ca după aceea să respire aerul impur al spaţiilor deschise? îngustă nările, de parcă, apropiindu-le mai mult, ar fi putut filtra mai eficient aerul inspirat.
— Sunt sigur, urmă R. Daneel, că vei constata că aerul liber nu este dăunător sănătăţii omului.
— Bine, şopti slab Baley.
Curenţii de aer îi atingeau iritant chipul. Fără să fie puternici, erau aleatorii şi asta îl deranja.
Lucrurile neplăcute nu se opriră acolo. Coridorul se termina printr-o lumină albastră care, pe măsură ce se apropiau de ea, era înlocuită treptat de o lumină albă foarte intensă. Baley văzuse lumina soarelui. Fusese odată într-un Solariu, în interes de serviciu, dar acolo locul era înconjurat de sticlă protectoare şi imaginea Soarelui în sine fusese refractată într-o strălucire generală. Aici, totul era deschis.
În mod automat, privi spre Soare, apoi întoarse capul. Lăcrimă şi clipi repede din ochii orbiţi.
Un spaţial se apropie şi Baley încercă o undă de suspiciune.
R. Daneel înaintă pentru a-l saluta pe bărbat, strângându-i mâna. Spaţialul privi spre Baley şi spuse:
— Vreţi să mă urmaţi, domnule? Sunt dr. Han Fastolfe.
Situaţia era incomparabil mai bună în interiorul unui dom. Baley se trezi holbându-se la dimensiunile încăperilor şi la modul neglijent de alocare a spaţiului, dar fu recunoscător senzaţiei de aer condiţionat.
Fastolfe se aşeză, încrucişându-şi picioarele lungi, şi spuse:
— Presupun că preferaţi climatizarea în locul adierilor din exterior.
Părea destul de prietenos. Fruntea îi era brăzdată de cute fine, iar pielea de sub ochi şi bărbie începuse să atârne în pungi. Părul i se rărea, dar nu se zăreau fire grizonate. Urechile mari erau clăpăuge, ceea ce-i conferea o înfăţişare amuzantă şi modestă, care-l liniştea pe Baley.
În decursul dimineţii, detectivul privise din nou fotografiile făcute de Enderby în Oraşul Spaţial. R. Daneel tocmai aranjase întâlnirea aceasta şi Baley se pregătea psihic pentru ideea de a-i întâlni pe spaţiali în carne şi oase. Cumva, situaţia diferea considerabil de conversaţiile purtate cu ei prin intermediul kilometrilor de linii telefonice, aşa cum se întâmplase în câteva rânduri.