Ocazional, londonezii aflaţi în misiune oficială prin subteran întâlneau o siluetă ceţoasă care şchiopăta neauzită spre ei, un braţ semitransparent care se înălţa rugător, o gură ce se deschidea şi se închidea fără să emită vreun sunet. Pe măsură ce se apropia de ei, se destrăma şi dispărea.
Era o poveste care pierduse atributele ficţiunii obişnuite şi intrase în tărâmul folclorului. „Londonezul rătăcitor” devenise o expresie familiară în toată lumea.
În adâncurile Oraşului New York, Baley îşi reaminti legenda şi se foi neliniştit.
R. Daneel vorbi şi glasul său răsună slab în liniştea din jur.
— Putem fi auziţi, spuse el.
— Aici, în subteran? Nici o şansă! Spune ce-i cu comisarul?
— A fost la locul crimei, Elijah. Este un locuitor al Oraşului New York. În mod inevitabil, a fost suspectat.
— „A fost”? Nu mai este suspectat?
— Nu. Nevinovăţia lui a fost stabilită rapid. În primul rând, nu purta blasterul asupra sa. Nici nu avea cum să îl poarte. Intrase în Oraşul Spaţial în mod oficial — asta este sigur — şi, după cum ştii, blasterele sunt oprite în Personal.
— Apropo, arma crimei a fost găsită până la urmă?
— Nu, Elijah. Au fost verificate toate blasterele din Oraşul Spaţial, dar cu nici unul nu se trăsese de câteva săptămâni. Examinarea camerelor de radiaţie a fost concludentă.
— În cazul acesta, asasinul fie că a ascuns arma atât de bine, fie…
— Nu a putut fi ascunsă nicăieri în Oraşul Spaţial. Am fost cât se poate de meticuloşi.
— Încerc să trec în revistă toate posibilităţile, făcu Baley iritat. Fie că a fost ascunsă, fie că a fost luată de ucigaş atunci când a plecat.
— Exact.
— Iar dacă admiţi doar a doua posibilitate, atunci comisarul este scos din cauză.
— Aşa este. Desigur, ca o precauţie suplimentară, comisarul Enderby a fost cerebro-analizat.
— Ce anume?
— Cerebro-analiza este interpretarea câmpurilor electromagnetice emise de celulele cerebrale.
— Aha, încuviinţă Baley fără să fi înţeles mare lucru. Şi ce vă spune cerebro-analiza?
— Ne oferă informaţii despre caracteristicile temperamentale şi emoţionale ale unei persoane. În cazul comisarului Enderby, ne-a confirmat că era incapabil să îl ucidă pe dr. Sarton. Realmente incapabil.
— Aşa-i, fu de acord Baley. Nu-i genul de ucigaş. Asta puteam să v-o spun şi eu.
— Este mai bine să avem informaţii obiective. Evident, toţi oamenii noştri din Oraşul Spaţial au acceptat de asemenea să fie cerebro-analizaţi.
— Bănuiesc că la toţi s-a descoperit aceeaşi incapacitate de crimă.
— Firesc De aceea ştim că asasinul trebuie să fie un locuitor al Oraşului New York.
— În cazul ăsta, nu ne rămâne de făcut decât să trecem tot Oraşul prin procedeul vostru drăgălaş.
— Nu ar fi foarte practic, Elijah. Este posibil ca milioane de locuitori ai Oraşului să fie capabili de crimă, din punct de vedere temperamental.
— Milioane…, mormăi Baley gândindu-se la mulţimile din ziua aceea îndepărtată care răcniseră spre spaţialii murdari şi la gloata ameninţătoare şi doritoare să acţioneze din faţa magazinului de pantofi, cu numai o seară în urmă.
„Bietul Julius”, se gândi. „Suspect de crimă!”
Putea auzi vocea comisarului descriindu-i descoperirea cadavrului: „brutal, foarte brutal”. Nu era de mirare că-şi spărsese ochelarii, şocat şi uluit. Nu era de mirare că nu mai dorea să revină în Oraşul Spaţial. „Îi urăsc”, mârâise el printre dinţi.
Bietul Julius… Omul care le putea cânta în strună spaţialilor. Omul a cărui principală valoare pentru Oraş consta în abilitatea lui de a se înţelege cu spaţialii. În ce măsură contribuise lucrul acesta la promovările lui rapide?
Nu era de mirare că dorise ca Baley să preia cazul. Bunul, credinciosul şi discretul Baley. Colegi de şcoală! Avea să păstreze tăcerea, dacă afla despre incidentul acela minor. Baley se întrebă în ce fel se desfăşura cerebro-analiza. Îşi imagină electrozi gigantici, pantografe grăbite trasând grafice pe hârtie milimetrică, mecanisme cu rotiţe dinţate auto-ajustându-se şi clicăind la răstimpuri.
Bietul Julius… Dacă groaza îi era pe atât de mare pe cât aproape că avea dreptul să fie, poate că se şi vedea deja la sfârşitul carierei, primind direct din mâna primarului scrisoarea de demisie.
Maşina de poliţie începu să urce în subnivelurile primăriei.
Când Baley reveni la biroul său, era ora 14:30. Comisarul lipsea. Zâmbitor, R. Sammy îl anunţă că nu ştia unde se afla Enderby.
Baley rămase o vreme, gândindu-se, fără să bage în seamă foamea care începuse să-i dea ghes.
La 15:20, R. Sammy se apropie de biroul său şi rosti:
— Comisarul s-a întors, Lije.
— Mulţumesc, încuviinţă Baley.
Pentru prima dată îl ascultase pe R. Sammy fără să se simtă iritat. La urma urmelor, robotul era cumva înrudit cu R. Daneel şi, în mod evident, R. Daneel nu era o persoană — sau, mai degrabă, creatură — care să te irite. Detectivul se întrebă cum ar fi fost viaţa pe o planetă nouă, cu oameni şi roboţi care să pornească de pe poziţii de egalitate într-o societate de tip Oraş. Analiză situaţia destul de imparţial.
Când Baley intră în cabinet, comisarul examina nişte documente, oprindu-se la răstimpuri, pentru a face adnotări.
— Gafa ta din Oraşul Spaţial, îi spuse fără să-l privească, a fost de proporţii.
Amintirea duelului verbal cu Fastolfe reveni acut în mintea lui Baley şi faţa sa prelungă adoptă o expresie lugubră de stânjeneală.
— Recunosc, comisare. Îmi pare rău.
Enderby ridică fruntea de deasupra hârtiilor. Prin ochelari privirea îi era intensă şi, în general, arăta mult mai bine decât în ultimele treizeci de ore.
— Nu contează, zise el. Fastolfe n-a părut deranjat, aşa că vom da uitării incidentul. Spaţialii ăştia sunt cu totul imprevizibili. Ai avut un noroc extraordinar, Lije, totuşi, data viitoare să discuţi cu mine înainte de a te comporta ca un erou de subeter.
Baley încuviinţă din cap. Întreaga povară i se ridică de pe umeri. Încercase o lovitură de maestru şi eşuase. Şi ce dacă? Se simţea niţel surprins de propria sa nepăsare, dar asta era situaţia.
— Comisare, începu detectivul, pe durata anchetei doresc alocarea unei garsoniere pentru mine şi Daneel. În seara asta nu-l mai duc la mine.
— Ce vrei să spui?
— În caz că ai uitat, el este robot. Mai ţii minte? Poate că nu se va întâmpla nimic, dar dacă se iscă o răzmeriţă, nu vreau să-mi fie implicată familia.
— Prostii, Lije! Am verificat, iar în Oraş nu există nici un zvon despre apariţia unui robot spaţial.
— Comisare, Jessie a auzit zvonul de undeva.
— Ei bine, nu-i vorba despre un zvon organizat. Nimic periculos. Am verificat din clipa în care am părăsit trimensionalul din domul lui Fastolfe. De aceea am plecat. A trebuit să investighez, evident, şi s-o fac rapid. Oricum, uite rapoartele. Consultă-le şi singur. Acesta provine de la Doris Gillid, care a fost într-o duzină de Personale pentru femei din Secţiuni diferite ale Oraşului. O ştii pe Doris, e o fată competentă. Ei bine, n-a dat peste nimic. Nicăieri, absolut nimic.
— Atunci de unde a auzit Jessie zvonul?
— Pot să-ţi ofer o explicaţie. În magazinul de pantofi, R. Daneel s-a dat în spectacol. A scos realmente blasterul, Lije, sau ai mai înflorit şi tu povestea?
— L-a scos din toc, ba chiar l-a îndreptat spre oameni. Enderby clătină din cap.