— Elijah, rosti R. Daneel, este nepoliticos să te uiţi la un om care mănâncă?
— Este nepoliticos să te holbezi direct la el, desigur. Asta ţine de bun simţ, nu? Orice om are dreptul la intimitate. Conversaţia obişnuită este posibilă, totuşi nu te zgâieşti la cineva când înghite mâncarea.
— Înţeleg. În cazul acesta, de ce opt oameni ne privesc cu atenţie — cu foarte multă atenţie?
Baley lăsă jos furculiţa şi se uită în jur, ca şi cum ar fi căutat solniţa.
— Nu văd nimic ieşit din comun.
Vorbise însă fără convingere. Pentru el, gloata de meseni nu era decât un vast conglomerat haotic. Iar când R. Daneel îl privi cu ochii săi căprui impersonali, Baley suspectă tulburat că nu erau deloc ochi, ci scanere capabile să sesizeze, cu acurateţe fotografică şi în fracţiuni de secundă, întregul tablou.
— Sunt perfect sigur, zise calm R. Daneel.
— Bun, şi ce-i cu asta? Este un comportament nepoliticos, dar ce dovedeşte?
— Nu pot să îţi răspund la întrebare, Elijah, dar poate fi o coincidenţă faptul că şase dintre ei se aflau aseară în mulţimea din faţa magazinului de pantofi?
11. Evadare pe benzi
Degetele lui Baley se încleştară convulsiv în jurul furculiţei.
— Eşti sigur? întrebă el automat şi în aceeaşi clipă îşi dădu seama de inutilitatea întrebării.
Nu întrebi un calculator dacă este sigur de răspunsul pe care-l afişează; nici măcar un calculator cu braţe şi picioare.
— Destul de sigur, încuviinţă R. Daneel.
— Sunt aproape de noi?
— Nu tocmai. Sunt risipiţi prin sală.
— Bine.
Baley reveni asupra mâncării, cu furculiţa mişcându-se mecanic. Înapoia încruntăturii de pe chipul său prelung, gândurile îi goneau furioase.
Poate că într-adevăr incidentul din seara trecută fusese organizat de un grup de fanatici antiroboţi şi că nu fusese o răzmeriţă spontană, aşa cum păruse. Un asemenea grup de agitatori putea include cu uşurinţă persoane care studiaseră roboţii cu fascinaţia născută din ura profundă faţă de aceştia. Era posibil ca unul dintre ei să-şi fi dat seama ce era R. Daneel în realitate. (Cumva, comisarul sugerase ipoteza aceasta. La naiba, Enderby dovedea profunzimi neaşteptate!)
Totul devenea atunci logic. Deşi în acţiunea din seara trecută nu putuseră acţiona într-o modalitate organizată, medievaliştii rămâneau capabili să plănuiască pentru viitor. Dacă puteau recunoaşte un robot ca R. Daneel, atunci cu siguranţă îşi puteau da seama că Baley era poliţist. Iar un poliţist aflat în tovărăşia neobişnuită a unui robot umanoid ar fi fost, fără doar şi poate, unul de rang important. (Cu o înţelepciune venită prea târziu, Baley urmă fără ezitare linia raţionamentului.)
Prin urmare, nişte indivizi care ţineau sub observaţie primăria (sau poate chiar nişte agenţi infiltraţi în primărie) îi reperaseră pe Baley, R. Daneel, ori pe amândoi, destul de repede după incident. Că făcuseră asta la nici douăzeci şi patru de ore nu era deloc surprinzător. Ar fi putut s-o facă în timp şi mai scurt, dacă Baley nu şi-ar fi petrecut o parte atât de mare a zilei în Oraşul Spaţial şi pe autostrăzi.
R. Daneel terminase de mâncat şi acum aştepta tăcut, cu palmele sale perfecte sprijinite uşor de marginea mesei.
— Nu ar fi mai bine să acţionăm cumva? întrebă el.
— Aici, în cantină, suntem în siguranţă, răspunse Baley. Te rog, lasă totul în seama mea.
Privi în jur precaut şi văzu parcă pentru prima dată în viaţă o cantină.
Oameni… mii de oameni! Care era capacitatea medie a unei cantine? Văzuse cândva cifrele respective. Parcă era vorba despre două sute de mii de oameni, iar cantina aceasta era mai mare decât una medie.
Dacă, să presupunem, cineva ar fi strigat „robot”? Dacă ar fi fost azvârliţi miilor de meseni ca nişte…
Nu avea nici un termen de comparaţie, dar era lipsit de importanţă. Aşa ceva n-avea să se întâmple.
O răzmeriţă spontană putea izbucni oriunde, în cantine la fel de uşor ca şi pe coridoare sau în ascensoare. Poate chiar mai uşor. În timpul meselor exista o lipsă a inhibării, o dispoziţie generală spre glume de prost gust ce putea degenera în incidente mult mai serioase.
Pe de altă parte, o revoltă planificată ar fi însemnat cu totul altceva. Aici, în cantină, conspiratorii ar fi fost ei înşişi prinşi într-o sală vastă şi aglomerată. O dată ce începeau să zboare farfuriile şi să se facă ţăndări mesele, nu avea să mai existe o cale simplă de scăpare. Cu siguranţă, sute de oameni aveau să moară şi conspiratorii înşişi se puteau număra cu uşurinţă printre victime.
Nu, o răzmeriţă lipsită de asemenea riscuri trebuia plănuită pe arterele Oraşului, într-un pasaj relativ îngust. Panica şi isteria aveau să se propage lent prin gâtuitura respectivă, îngăduind o retragere rapidă, pregătită din timp, într-un coridor lateral, sau un pas nebăgat în seamă pe o bandă rapidă ascendentă, care să-i poarte la alt nivel.
Baley se simţea prins în capcană. Probabil că alţi observatori aşteptau afară. El şi R. Daneel vor fi urmăriţi până în locul adecvat, unde va fi activat focosul.
— De ce nu îi arestăm? întrebă R. Daneel.
— În felul ăsta, am grăbi declanşarea necazurilor. Le ştii feţele, nu-i aşa? N-o să le uiţi?
— Nu sunt capabil de uitare.
— Atunci o să-i arestăm altădată. Deocamdată să ieşim din plasa lor. Ţine-te după mine şi imită-mă întocmai.
Se sculă şi întoarse grijuliu farfuria cu fundul în sus, centrând-o pe discul mişcător care o adusese pe masă. După aceea, aşeză furculiţa în adâncitura cuvenită. Privindu-l, R. Daneel îi imită fiecare mişcare. Vesela dispăru din vedere.
— Şi ei se ridică, anunţă robotul.
— Perfect. Intuiţia îmi spune că nu se vor apropia prea mult. În nici un caz în cantină.
Se aşezară din nou la coadă, îndreptându-se spre ieşire, unde clicurile cardurilor sunau ca un ritual, fiecare clic înregistrând consumul unei raţii.
Baley privi îndărăt prin pâcla de aburi şi vacarm, şi, cu o claritate lipsită de orice legătură cu situaţia, îşi aminti de o vizită făcută împreună cu Ben la grădina zoologică, cu şase-şapte ani în urmă. Ba nu, trecuseră opt ani de atunci, deoarece Ben tocmai împlinise opt ani. (Sfinte Iosafat! Cum zbura timpul!)
Fusese prima vizită a băiatului la grădina zoologică şi fusese impresionat. La urma urmelor, până atunci nu mai văzuse niciodată câini sau pisici. Apoi ajunseseră la volieră! Baley însuşi, care o mai văzuse de o duzină de ori, era fascinat de ea.
Prima impresie lăsată de vederea unor creaturi care ţâşnesc prin văzduh trezeşte un sentiment de uimire ce nu poate fi comparat cu nimic altceva. În voliera vrăbiilor era ora mesei şi un îngrijitor turna ovăz decorticat într-un alimentator cu jgheab lung (oamenii se obişnuiseră cu substituenţii din enzime, dar animalele, mai conservatoare în felul lor, insistau pentru grăunţele reale).
Sute de vrăbii se înghesuiseră pe marginea jgheabului. Aripă lângă aripă, ciripind de-a dreptul asurzitor, se înşiruiseră…
Asta era! Aceasta era imaginea care apăru în mintea lui Baley, când privi spre cantină în clipa ieşirii. Vrăbii strânse pe jgheabul cu hrană. Gândul îi inspiră repulsie.
„Sfinte Iosafat”, se gândi, „trebuie să existe şi o cale mai bună.”
Dar care putea fi aceea? Ce era greşit la calea actuală? Până acum nu-l mai deranjase niciodată.