Proiectul respectiv nu constituia o noutate pentru Baley. Zona speculativă a ştiinţei dezvoltase ideea aceasta de cel puţin o sută cincizeci de ani, dar transpunerea ei în practică fusese oprită de imposibilitatea, cel puţin deocamdată, de a obţine un fascicul suficient de îngust pentru a ajunge la o depărtare de optzeci de milioane de kilometri fără a se dispersa şi risipi în mod inutil. Baley îi reaminti colegului său acest lucru.
— Când va fi nevoie, se va rezolva, zise Norris. De ce-ţi faci griji?
Baley îşi imagină un Pământ care ar fi beneficiat de energie nelimitată. Populaţia ar fi putut continua să sporească. Fermele de enzime s-ar fi extins, iar culturile hidroponice s-ar fi intensificat. Energia era singura resursă indispensabilă. Minereurile puteau fi aduse din asteroizii nelocuiţi ai Sistemului Solar, iar dacă apa ar fi constituit vreodată o problemă, putea fi transportată de la sateliţii lui Jupiter. Ce naiba, chiar şi oceanele terestre puteau fi îngheţate şi ridicate pe orbită ca sateliţi de gheaţă! Acolo ar fi fost permanent la îndemână, gata de utilizat, iar fostele platforme oceanice s-ar fi transformat în suprafeţe de uscat ce puteau fi exploatate şi populate. Până şi carbonul şi oxigenul puteau fi păstrate în concentraţiile dorite pe Pământ, prin utilizarea atmosferei de metan a lui Titan[4] şi a oxigenului îngheţat de pe Umbriel[5].
Populaţia Pământului ar fi putut ajunge la un trilion sau două de locuitori. De ce nu? într-un timp, actuala cifră de opt miliarde fusese considerată o imposibilitate. Existase o vreme când o populaţie de numai un miliard ar fi fost considerată o imposibilitate. Dintotdeauna existaseră profeţi ai catastrofei malthusianiste, în toate generaţiile, începând din epocile medievale, şi de fiecare dată se dovedise că se înşelaseră.
Oare ce ar fi spus Fastolfe? O planetă cu un trilion de locuitori? Sigur că da, poate să existe, dar locuitorii ar fi dependenţi de aerul şi apa importate şi de rezervele de energie din stocatoarele aflate la optzeci de milioane de kilometri depărtare. Cât de instabil ar fi fost totul! Pământul ar fi fost şi ar fi rămas la un fir de păr de o catastrofa completă, ce putea fi declanşată la cea mai mică defecţiune a oricărei componente din mecanismul extins prin tot Sistemul Solar.
— Eu cred c-ar fi mai simplu ca o parte din surplusul de populaţie să emigreze, zise Baley.
Fusese mai degrabă un răspuns la tabloul pe care şi-l imaginase decât la spusele lui Norris.
— Cine ne-ar accepta? întrebă Norris cu amărăciune.
— Orice planetă nelocuită.
Celălalt detectiv se ridică şi-l bătu pe Baley pe umăr.
— Lije, mănâncă-ţi puiul şi revino-ţi. Sunt sigur că trăieşti cu pilule.
Se îndepărtă, chicotind.
Baley îl privi şi se strâmbă fără chef. Norris va răspândi vestea şi vor trece săptămâni bune până ce ironiştii de la birou (în toate birourile există câţiva) vor înceta cu glumele la adresa lui. Cel puţin scăpase de subiectele tânărului Vince, roboţilor sau declasificării.
Suspină şi împunse cu furculiţa în puiul rece şi destul de aţos.
Termină ultima firimitură de prăjitură cu nucă de enzime şi abia atunci R. Daneel îşi părăsi propriul birou (care îi fusese alocat în cursul dimineţii) şi se apropie de el.
— Care-i treaba? îl privi stingherit Baley.
— Comisarul Enderby nu s-a înapoiat, îl anunţă R. Daneel, şi nici nu se ştie când se va întoarce. I-am spus lui R. Sammy că ne vom folosi de cabinetul lui şi să nu permită intrarea nimănui cu excepţia comisarului.
— Pentru ce-l vom folosi?
— Pentru confidenţialitate. Sunt sigur că eşti de acord că trebuie să ne plănuim următoarea mişcare. La urma urmelor, nu intenţionezi să abandonezi ancheta, nu?
Era exact ceea ce Baley ar fi dorit cel mai mult să facă, dar în mod evident n-o putea spune. Se ridică şi porni spre cabinetul lui Enderby. După ce intrară, vorbi:
— Ce s-a-ntâmplat, Daneel?
— Partenere Elijah, începu robotul, încă de aseară nu te mai comporţi ca de obicei. Aura ta mentală a suferit o modificare evidentă.
Un gând îngrozitor înflori brusc în mintea lui Baley.
— Eşti telepat? exclamă el.
Era o posibilitate care, într-un moment mai puţin agitat, nici nu i-ar fi trecut prin minte.
— Nu, desigur, răspunse R. Daneel.
Panica lui Baley se risipi.
— Atunci ce naiba vrei să spui prin referirea la aura mea mentală?
— Este o expresie pe care o utilizez pentru a descrie o senzaţie pe care nu o împărtăşeşti alături de mine.
— Ce senzaţie?
— Este dificil de explicat, Elijah. Aminteşte-ţi că, iniţial, am fost proiectat pentru a studia psihologia umană pentru oamenii noştri din Oraşul Spaţial.
— Da, ştiu. Ai fost adaptat la munca detectivistă prin simpla instalare a unui circuit de dorinţă justiţiară.
Baley nu se sinchisi să-şi ascundă sarcasmul din glas.
— Aşa este, Elijah, dar designul meu rămâne în esenţă nemodificat. Am fost construit pentru cerebro-analiză.
— Pentru analizarea undelor cerebrale?
— Exact. Analiza se poate efectua prin măsurători ale câmpului cerebral, fără necesitatea contactului direct cu electrozii, dacă există un receptor corespunzător. Mintea mea este un asemenea receptor. Principiul acesta nu se aplică pe Pământ?
Baley nu ştia. Ignoră întrebarea şi întrebă precaut:
— Ce obţii din măsurarea câmpului cerebral?
— Nu citesc gândurile, Elijah, ci percep emoţii şi, în primul rând, pot analiza temperamentul, impulsurile de bază şi atitudinile unui om. De exemplu, am stabilit incapabilitatea de a ucide a comisarului Enderby, ţinând seama de circumstanţele din momentul crimei.
— Şi pe baza afirmaţiei tale, spaţialii au fost de acord să-l elimine din rândul suspecţilor?
— Da. Era perfect sigur să o facă. În această privinţă, sunt o maşinărie foarte precisă.
Un alt gând îl fulgeră pe detectiv.
— Stai puţin! Comisarul Enderby n-a ştiut că este cerebro-analizat, aşa-i?
— Nu era necesar să îi fie rănite sentimentele.
— Vreau să zic… ai stat pur şi simplu şi l-ai privit, nu? Fără aparate, electrozi, ace sau grafice?
— Bineînţeles. Sunt o maşinărie autonomă.
Baley îşi muşcă buza inferioară, furios şi întristat. Fusese singura nepotrivire rămasă, unica ambiguitate prin care s-ar mai fi putut încerca o tentativă disperată de a atribui crima celor din Oraşul Spaţial.
R. Daneel afirmase despre comisar că fusese cerebro-analizat, iar după o oră, Enderby însuşi, aparent inocent, negase orice cunoştinţă despre termenul respectiv. În tot cazul, nici un om care trecuse prin experienţa zguduitoare a unor encefalografii realizate cu electrozi şi aparate înregistratoare sub bănuiala de crimă n-ar fi putut să nu rămână cu o impresie clară despre cerebro-analiză.
Acum însă discrepanţa respectivă se evaporase. Comisarul fusese cerebro-analizat şi habar nu avusese. Atât R. Daneel cât şi Enderby spuseseră adevărul.
— Ei bine, rosti Baley, ce-ţi spune cerebro-analiza despre mine?
— Faptul că eşti tulburat.
— Asta-i o mare descoperire, nu? Este firesc să fiu tulburat.
— Se poate specifica totuşi că tulburarea ta se datorează unui conflict de motivaţii interioare. Pe de o parte, devotamentul faţă de principiile profesiunii te impulsionează să examinezi cu atenţie conspiraţia pământenilor care ne-au urmărit aseară. O altă motivaţie, la fel de puternică, te împinge în direcţia opusă. Toate aceste sentimente sunt clar vizibile în câmpurile electrice ale celulelor tale cerebrale.