Baley îşi amintea, dar remarca aceea i se părea acum insolentă şi superficială.
— Revino la subiect, Jessie, spuse el cu blândeţe.
— Oricum, continuă ea, Lizzy zicea mereu că va veni o zi când oamenii vor trebui să acţioneze uniţi. Mai zicea că vina aparţine numai spaţialilor, fiindcă ei vor să păstreze Pământul slab şi decadent. Ăsta era unul dintre cuvintele ei favorite: „decadent”. Se uita la meniurile pe care le pregăteam pentru săptămâna viitoare şi pufnea: „Decadent, decadent”. Jane Myers obişnuia s-o imite în bucătărie şi muream de râs. Elizabeth mai zicea că într-o bună zi vom evada din Oraşe, vom reveni la sol şi vom rezolva afacerile cu spaţialii, care încearcă să ne lege pe vecie de Oraşe, băgându-ne roboţii pe gât. Atât doar că ea nu le spunea niciodată „roboţi”, ci „maşini monstruoase fără suflet”… scuză-mă, Daneel.
— Nu cunosc semnificaţia adjectivelor pe care le-ai utilizat, Jessie, dar oricum, te scuz. Te rog, continuă.
Baley se foi nemulţumit. Acela era felul de a fi al lui Jessie. Nici o urgenţă, nici o criză n-o putea determina să relateze o întâmplare altfel decât în modul ei ocolit.
— Elizabeth, urmă Jessie, se exprima mereu de parcă ar fi făcut parte dintr-o organizaţie foarte mare. Spunea: „La ultima întrunire…”, apoi se oprea şi mă privea cumva pe jumătate mândră şi pe jumătate speriată, ca şi cum pe de o parte ar fi vrut ca eu să-i pun întrebări şi în felul acesta să pară importantă, dar pe de altă parte se temea să nu-i pricinuiesc necazuri. Desigur, n-am întrebat-o niciodată. Nu voiam să-i ofer satisfacţia asta. Oricum, Lije, după ce m-am măritat cu tine, totul s-a terminat, până…
Se opri.
— Continuă, Jessie, zise Baley.
— Mai ţii minte cearta pe care am avut-o? Mă refer la cea despre Izabela.
— Ce-i cu ea?
Detectivul avu nevoie de vreo două secunde ca să-şi amintească faptul că acela era prenumele întreg al lui Jessie şi că nu constituia o referire la altă femeie.
Se întoarse spre R. Daneel, oferind în mod reflex şi justificativ o explicaţie.
— Numele întreg al lui Jessie este Jezebel, dar ei nu-i place şi nu-l foloseşte.
R. Daneel încuviinţă cu gravitate din cap şi Baley se gândi: „Sfinte Iosafat, de ce trebuie să-mi fac griji despre el?”
— Pe mine m-a tulburat mult, Lije, spuse Jessie. Realmente m-a tulburat. Cred că era o prostie din partea mea, dar mă gândeam întruna la cuvintele tale. Mai ţii minte? Că Izabela era de fapt o femeie conservatoare, care lupta pentru tradiţiile strămoşilor ei, împotrivindu-se obiceiurilor stranii aduse de noii veniţi. La urma urmelor, eu însămi eram Izabela şi dintotdeauna…
Tăcu, căutându-şi cuvintele, iar Baley o ajută:
— Te-ai identificat cu ea?
— Da, aprobă femeia apoi clătină din cap aproape imediat şi-şi feri ochii. Desigur, nu complet şi nici literal, ci, mai degrabă, aşa cum credeam că a fost ea. De fapt, eu nu eram aşa.
— Ştiu toate astea, Jessie, nu fi prostuţă.
— Mă gândeam totuşi mult la ea şi, cumva, am ajuns să-mi spun că situaţia din prezent este la fel ca pe timpuri. Vreau să zic că noi, pământenii, avem tradiţiile noastre vechi, pe când spaţialii vin cu tot soiul de chestii noi şi încearcă să le încurajeze pe cele pe care ne chinuim să le implementăm, aşa că poate că medievaliştii aveau dreptate. Poate că ar fi trebuit să revenim la tradiţiile noastre vechi şi bune. De aceea am căutat-o pe Elizabeth.
— Continuă.
— Ea mi-a zis că habar n-avea despre ce vorbeam şi, în plus, eram soţie de poliţai. I-am replicat că n-avea nici o legătură cu asta şi în cele din urmă a spus că, bine, va discuta cu cineva, iar peste o lună a venit la mine şi mi-a zis că era în regulă, iar de atunci m-am alăturat lor şi am participat la întruniri.
— Şi nu mi-ai spus niciodată…, o privi trist Baley. Glasul lui Jessie tremură:
— Îmi pare rău, Lije.
— Faptul că-ţi pare rău nu rezolvă cu nimic lucrurile. Vreau să ştiu însă despre întruniri. În primul rând, unde se ţineau?
Detectivul era cuprins de un val de detaşare, un fel de amorţire a emoţiilor. Acum era limpede că tot ce încercase să nu creadă era perfect adevărat. Dintr-un anumit punct de vedere, se simţea uşurat că nesiguranţa îi pierise.
— Aici, jos, răspunse Jessie.
— „Aici, jos”? Adică, în locul ăsta? Ce vrei să spui?
— Nu chiar în locul ăsta, dar pe autostrăzi. De aceea n-am vrut să coborâm acum. Era un loc excelent pentru întâlniri. Ne adunam…
— Câţi?
— Nu ştiu exact. Şaizeci-şaptezeci… Eram doar un fel de filială locală. Aveam scaune pliante, bufet, şi cineva ţinea un discurs, de cele mai multe ori despre viaţa minunată din trecut şi despre felul în care vom scăpa de monştri, adică de roboţi şi de spaţiali. De fapt, discursurile erau cam plictisitoare, fiindcă spuneau toate cam aceleaşi lucruri. Pur şi simplu, trebuia să le îndurăm. Cel mai important însă era sentimentul plăcut de a ne aduna laolaltă şi a ne simţi importanţi. Făceam jurăminte şi aveam semnale secrete, cu care să ne salutăm în locurile publice.
— N-aţi fost niciodată întrerupţi? N-a trecut nici o maşină de poliţie sau de pompieri?
— Nu. Niciodată.
— Nu este ceva neobişnuit, Elijah? interveni R. Daneel.
— Poate că nu, răspunse Baley gânditor. Există unele pasaje laterale care practic nu sunt utilizate niciodată, dar nu-i deloc simplu să le găseşti. Asta-i tot ce făceaţi la întruniri, Jessie? Ţineaţi discursuri şi vă jucaţi de-a conspiratorii?
— Da, asta era tot. Uneori mai şi cântam. Şi, bineînţeles, mân cam. Nu mare lucru. De obicei, aveam sandvişuri şi sucuri.
— În cazul ăsta, spuse aproape brutal Baley, ce te nelinişteşte?
Jessie se înfioră.
— Eşti furios.
— Te rog, făcu bărbatul cu o răbdare de fier, răspunde-mi la întrebare. Dacă totul a fost atât de inofensiv pe cât îl prezinţi, de ce ai fost atât de panicată în ultimele treizeci şi şase de ore?
— Am crezut că-ţi vor face rău, Lije. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce te comporţi ca şi cum n-ai înţelege? Ţi-am explicat doar!
— Nu, nu mi-ai explicat. Nu încă. Mi-ai povestit că faci parte dintr-o mică societate secretă, inofensivă, unde se servesc prăjiturele şi cafea. N-aţi făcut niciodată demonstraţii făţişe? N-aţi distrus roboţi? N-aţi declanşat răzmeriţe? N-aţi ucis oameni?
— Niciodată Lije, n-aş fi făcut nimic din toate astea. N-aş fi rămas cu ei, dacă ar fi încercat aşa ceva.
— Ei bine, atunci de ce ai spus că ai făcut ceva îngrozitor? De ce te aştepţi să fii trimisă la închisoare?
— Păi… Păi, ei obişnuiau să vorbească despre ziua când vor supune guvernanţii la presiuni. Deocamdată, ne organizam şi după aceea aveau să urmeze greve generale şi încetări ale lucrului. Puteam sili conducerea să interzică toţi roboţii şi să-i facă pe spaţiali să plece acolo de unde veniseră. Mie mi se părea că sunt numai vorbe în vânt, până când a început chestia asta — mă refer la tine şi Daneel. Atunci s-a declarat: „Acum vom intra în acţiune” şi „Vom oferi un exemplu prin intermediul lor şi vom stopa imediat invazia roboţilor”. Se discuta despre asta chiar în Personal, fără să se ştie despre cine era vorba. Eu însă am ştiut că-i vorba despre tine. Imediat am ştiut.