Glasul i se frânse. Baley se înmuie.
— Haide, Jessie. N-a fost, de fapt, nimic. Doar vorbe. Vezi şi singură că nu s-a întâmplat nimic.
— Am fost atât de spe… spe… speriată. Şi m-am gândit că şi eu fac parte din asta. Dacă vor urma crime şi distrugeri, tu ai putea fi ucis, şi Bentley, şi, cumva, ar fi fost vi… vina mea, pentru c-am participat la aşa ceva şi ar trebui să fiu trimisă la închisoare.
Detectivul aşteptă să-şi potolească suspinele. O cuprinse cu braţul după umeri şi se uită cu buzele strânse spre R. Daneel, care-l privea calm.
— Jessie, spuse Baley, vreau acum să te gândeşti cu atenţie şi să-mi spui cine conducea grupul vostru.
Femeia se mai liniştise şi-şi tampona colţurile ochilor cu batista.
— Şeful era un bărbat, Joseph Klemin, dar presupun că el nu era de fapt vioara întâi. N-avea mai mult de 1,62 m înălţime şi cred că era realmente ţinut sub papuc la el acasă. Nu cred c-ar putea face rău cuiva. N-o să-l arestezi, nu-i aşa, Lije? N-o să-l arestezi, pentru că l-am deconspirat eu?
Jessie părea neliniştită de propria ei vinovăţie.
— Deocamdată n-o să arestez pe nimeni. Klemin cum îşi primea instrucţiunile?
— Nu ştiu.
— La întâlnirile voastre nu participau şi străini? înţelegi la ce mă refer — barosani din Cartierul General Central?
— Uneori veneau străini, ca să ţină discursuri, dar nu prea des, de cel mult două ori pe an.
— Îţi mai aminteşti vreun nume?
— Nu. Întotdeauna erau prezentaţi ca „unul dintre noi” sau „un prieten din Jackson Heights”, ori altfel.
— Am înţeles. Daneel?
— Da, Elijah.
— Descrie persoanele pe care crezi că le-ai identificat. Vom vedea dacă Jessie le poate recunoaşte.
R. Daneel parcurse lista cu o exactitate riguroasă. Jessie ascultă cu o expresie uluită pe măsură ce categoriile de caracteristici fizice se prelungeau şi clătină din cap tot mai fermă.
— Zadarnic, zadarnic! plânse ea. Cum să-mi amintesc? Nu-mi pot aminti pe nici unul dintre ei. Nu pot…
Se opri şi căzu pe gânduri, apoi întrebă:
— Ai spus că unul dintre ei este fermier de enzime?
— Francis Clousarr, răspunse R. Daneel, lucrează la „New York Enzime”.
— Îmi aduc aminte că, odată, când a vorbit un invitat, eu am stat întâmplător în primul rând şi, ocazional, dinspre el venea un iz — dar nu mai mult de un iz — de enzime brute. Înţelegi ce vreau să spun? Singurul motiv pentru care-mi amintesc este că în ziua aceea nu mă simţeam prea bine cu stomacul şi mirosul mă deranja destul de tare. A trebuit să mă ridic şi să mă mut mai în spate şi, desigur, n-am putut să explic despre ce era vorba. A fost foarte stânjenitor. Poate că el este bărbatul la care vă referiţi. La urma urmelor, când lucrezi toată ziua cu enzime, mirosul ajunge să-ţi intre în haine.
Strâmbă din nas.
— Nu mai ţii minte cum arăta? întrebă Baley.
— Nu, răspunse ea ferm.
— În regulă, atunci. Uite cum stă treaba, Jessie. O să te duc la maică-ta. Bentley va sta cu tine şi nici unul dintre voi nu va părăsi Secţiunea. Ben poate să nu se ducă la şcoală şi voi aranja ca mesele să vă fie aduse în apartament, iar coridoarele din jur să fie supravegheate de poliţie.
— Şi tu? tremură Jessie.
— Eu nu voi fi în primejdie.
— Cât timp va dura asta?
— Nu ştiu. Poate doar o zi sau două. Cuvintele nu-i sunară convingător nici lui însuşi.
Baley şi R. Daneel reveniră doar ei pe autostradă. Expresia pământeanului era întunecată şi gânditoare.
— Se pare, spuse el în cele din urmă, că avem de-a face cu o organizaţie construită pe două niveluri, Un nivel de bază lipsit de un program specific, destinat doar pentru a asigura susţinerea maselor în cazul unei eventuale lovituri, şi o elită mult mai redusă numeric, pe care trebuie s-o găsim. Grupurile de operă bufă despre care vorbea Jessie pot fi ignorate.
— Aceasta, rosti R. Daneel, cu condiţia să considerăm adevărată relatarea lui Jessie.
— Apreciez, replică Baley rigid, că relatarea ei poate fi acceptată ca perfect adevărată.
— Aşa se pare, încuviinţă R. Daneel. Cerebro-impulsurile ei nu indică o predispoziţie patologică spre minciună.
Detectivul întoarse o privire ofensată spre robot.
— Mi se pare firesc. Şi nici nu va fi necesar să-i pomenim numele în rapoarte. Ai înţeles?
— Dacă aşa doreşti, partenere Elijah, vorbi calm R. Daneel, mă voi conforma, dar raportul nostru nu va fi nici complet, nici exact.
— Poate că aşa-i, zise Baley, dar urmările nu vor fi grave. Jessie a venit la noi cu informaţiile pe care le deţinea şi dacă-i menţionăm numele înseamnă s-o introducem în baza de date a poliţiei. Nu vreau aşa ceva.
— Într-un asemenea caz, de acord, cu condiţia de a fi siguri că nu mai rămâne nimic de aflat.
— În privinţa ei, nu mai rămâne absolut nimic. Ţi-o garantez.
— Ai putea explica atunci de ce cuvântul Jezebel”, simpla pomenire a unui nume, a fost suficient să o determine să îşi abandoneze convingerile anterioare şi să adopte un alt set de convingeri? Motivaţia mi se pare obscură.
Străbăteau încet coridorul lung şi curbat.
— E greu de explicat, făcu Baley. Jezebel este un nume mai rar şi a aparţinut cândva unei femei cu o reputaţie foarte proastă. Soţia mea a fost încântată de acest lucru, deoarece îi oferea sentimentul indirect de moralitate dubioasă, care compensa viaţa ei de o corectitudine uniformă.
— Dar de ce ar trebui ca o femeie care respectă legea să îşi dorească să aibă o moralitate dubioasă?
Baley aproape că zâmbi.
— Femeile rămân femei, Daneel. Oricum, eu am făcut o mare prostie. Într-un moment de iritare, am insistat că personajul istoric Izabela nu a fost mai imoral ca alte femei, ba, dimpotrivă, a fost o soţie virtuoasă. Am regretat mereu ieşirea aceea.
S-a dovedit că o făcusem pe Jessie extrem de nefericită. Îi răpisem o satisfacţie ce nu putea fi înlocuită. Bănuiesc că acţiunile ei ulterioare au constituit modalitatea prin care a vrut să se răzbune. Cred c-a vrut să mă pedepsească, angajându-se într-o activitate pe care ştia că n-o voi aproba. Nu spun că dorinţa a fost una conştientă.
— O dorinţă poate să fie altfel decât conştientă? Nu este un paradox?
Baley îl privi pe robot şi se simţi cuprins de disperare faţă de încercarea de a explica mintea subconştientă. De aceea, se mulţumi să continue:
— În plus, Biblia are o influenţă mare asupra gândirii şi sentimentelor oamenilor.
— Ce este „Biblia”?
Pentru o clipă, detectivul fu surprins, apoi se simţi uimit de faptul că îngăduise să se lase surprins. Ştia că spaţialii trăiau în conformitate cu o filosofie personală complet mecanicistă, iar R. Daneel putuse avea acces doar la cunoştinţele lor şi nimic în plus.
— Este cartea sacră pentru aproximativ jumătate din populaţia Pământului, răspunse el scurt.
— Nu pricep înţelesul adjectivului „sacru” în cazul de faţă.