Când după zece minute intră într-o sală mare, puternic iluminată, vârful baghetei era aproape fierbinte.
Detectivul se adresă muncitorului cel mai apropiat de uşă:
— Francis Clousarr este pe-aici?
Muncitorul indică scurt din cap şi Baley porni în direcţia arătată. În ciuda epuratoarelor de aer al căror zumzet constituia un zgomot constant de fundal, aici mirosul de enzime era foarte pătrunzător.
Un bărbat se ridicase în capătul opus al sălii şi-şi scotea şorţul. De înălţime mijlocie, avea faţa puternic cutată, în ciuda tinereţii relative, iar părul abia grizonat. Îşi şterse fără grabă mâinile mari şi noduroase pe un prosop de celtex.
— Eu sunt Francis Clousarr, rosti el.
Baley privi scurt spre R. Daneel. Robotul încuviinţă din cap.
— Perfect, zise Baley. Există vreun loc pe-aici unde să putem sta de vorbă?
— Poate că există, răspunse Clousarr încet, dar se apropie sfârşitul schimbului. Ce-ar fi s-o lăsăm pe mâine?
— Până mâine se pot întâmpla multe. Mai bine s-o facem acum, replică Baley şi-şi deschise portofelul, arătându-şi legitimaţia.
Mâinile lui Clousarr nici măcar nu tresăriră în mişcările lente cu care se ştergea. Răspunse aproape indiferent:
— Nu ştiu care-i sistemul în Departamentul poliţiei, dar aici programul de masă e al naibii de strict, fără toleranţe. Ori mănânc între 17:00 şi 17:45, ori rămân nemâncat.
— E-n regulă, zise Baley. O să aranjez să-ţi fie adusă masa.
— I-auzi, i-auzi! comentă Clousarr fără veselie. Ca un adevărat aristocrat, sau un poliţai de clasa C. Ce capăt dup-aia? O baie privată?
— Mulţumeşte-te să răspunzi la întrebări, Clousarr, zise Baley, şi păstrează-ţi glumele pentru amica ta. Unde putem sta de vorbă?
— Dacă vreţi să discutăm, putem merge la cântare. Cum doriţi, eu nu comentez…
Baley îl împinse pe Clousarr într-acolo. Incinta balanţelor era pătrată, de un alb antiseptic, cu sistem de climatizare independent şi mai eficient decât al sălii vecine, mai mare. Pe pereţii ei se înşiruiau balanţe electronice delicate, închise în casete de sticlă, care puteau fi manipulate numai prin intermediul câmpurilor de forţă. În experienţele de laborator din colegiu, Baley utilizase modele ieftine. Unul dintre modele, pe care îl recunoscu, putea determina greutatea unui miliard de atomi.
— Nu m-aştept să intre cineva pe-aici, comentă Clousarr.
Baley mârâi afirmativ, apoi se răsuci spre Daneeclass="underline"
— Vrei să ieşi şi să anunţi să trimită o cină aici? Şi, dacă nu te deranjează, aşteapt-o afară.
Îl privi pe robot ieşind, apoi se adresă lui Clousarr:
— Eşti chimist?
— Sunt zimolog, dacă nu vă supăraţi.
— Care-i diferenţa?
Clousarr îl privi superior.
— Chimistul mestecă-n supă, operează direct în duhoare. Zimologul este cel care ajută menţinerea în viaţă a câtorva miliarde de oameni. Sunt specialist în cultura enzimelor.
— Bine.
Zimologul continuă:
— Laboratorul ăsta ţine-n viaţă „New York Enzime”. Nu există o zi, nu există nici măcar o oră în care, în cazanele noastre, să n-avem culturi din toate tulpinile de enzime existente în companie. Noi verificăm şi ajustăm cerinţele factorului alimentar, şi ne asigurăm că se dezvoltă corespunzător. Aducem modificări genetice, dezvoltăm tulpini noi şi le sortăm prin eliminare, le depistăm proprietăţile şi remodelăm.
Acum vreo doi ani, când new yorkezii au început să capete căpşuni iarna, a fost vorba despre o cultură specială de enzime cu culoare autentică şi doar un minimum de aditiv aromat. A fost realizată chiar aici, în sala asta.
Acum douăzeci de ani, Saccharomyces olei Benedictae nu era decât o tulpină pipernicită, cu un gust oribil de grăsime, care nu era bună la nimic. Nu şi-a pierdut complet gustul de seu, dar conţinutul de grăsimi a fost crescut de la 15% la 87%. Dacă aţi fost azi pe expres, să ştiţi că acolo se foloseşte exclusiv vaselină tip S. O. Benedictae, tip AG-7. Realizată chiar aici, în sala asta. Aşa că nu-mi ziceţi „chimist”. Sunt zimolog!
Fără să vrea, Baley bătu în retragere în faţa orgoliului înverşunat al celuilalt.
— Unde ai fost aseară între orele 18 şi 20? întrebă el direct.
— M-am plimbat, strânse Clousarr din umeri. După cină, îmi place să mă plimb.
— Ai vizitat vreun prieten? Ai fost la subeterice?
— Nu. Pur şi simplu, m-am plimbat.
Baley strânse din buze. O vizită la subeterice ar fi adus o consemnare în cardul de raţii al lui Clousarr. Întâlnirea cu un prieten ar fi implicat menţionarea unui nume şi o verificare încrucişată.
— Prin urmare, nu te-a văzut nimeni?
— Poate că m-o fi văzut cineva. Nu ştiu. Eu n-am remarcat pe nimeni.
— Dar cu o seară în urmă?
— La fel.
— N-ai nici un alibi pentru nici una dintre seri?
— Dacă aş fi săvârşit vreun delict, domnule poliţist, aş fi avut grijă să-mi fabric un alibi. Pentru ce să fi avut nevoie de unul?
Baley nu-i răspunse, ci-şi consultă carneţelul.
— Ai compărut o dată în faţa instanţei. Incitare la revoltă.
— Aşa este. Un R m-a împins, trecând pe lângă mine, şi l-am răsturnat. Asta-nseamnă „incitare la revoltă”?
— Tribunalul aşa a apreciat. Ai fost condamnat şi amendat.
— Şi cu asta, gata, nu? Sau vreţi să m-amendaţi din nou?
— Alaltăseară, la un magazin de pantofi din Bronx a fost cât pe aici să se declanşeze o răzmeriţă. Ai fost văzut acolo.
— De către cine?
— La ora respectivă, urmă Baley, aici ar fi trebuit să fii la cină. Alaltăseară ai cinat?
Clousarr ezită, apoi clătină din cap.
— Am avut probleme cu stomacul. Enzimele ne mai afectează uneori, chiar şi pe noi, veteranii.
— Aseară a fost cât pe aici să se declanşeze o răzmeriţă în Williamsburg şi ai fost zărit şi acolo.
— De către cine?
— Negi că ai fost prezent în ambele ocazii?
— Deocamdată nu am ce să neg. Unde anume, cu exactitate, s-au produs aceste incidente şi cine afirmă că m-ar fi văzut?
Baley îl fixă cu privirea pe zimolog.
— Cred că ştii foarte bine despre ce vorbesc. Cred că eşti un personaj important dintr-o organizaţie medievalistă clandestină.
— Domnule poliţist, nu vă pot opri să credeţi orice doriţi, dar ipotezele nu sunt dovezi. Poate ştiţi asta, rânji Clousarr.
— Poate că voi obţine chiar acum adevărul de la tine, replică inexpresiv detectivul.
Se apropie de uşă, o deschise şi se adresă lui R. Daneel care aştepta nepăsător afară:
— A sosit cina lui Clousarr?
— Vine chiar acum, Elijah.
— Te rog s-o aduci înăuntru.
Peste câteva clipe, R. Daneel intră, purtând o tavă metalică compartimentată.
— Pune-o în faţa domnului Clousarr, Daneel, zise Baley.
Se apropie după aceea de unul dintre taburetele înşiruite în lungul peretelui cu balanţe şi-şi încrucişă picioarele, legănând ritmic din unul. Îl privi pe Clousarr tresărind rigid, când R. Daneel lăsă tava pe taburetul de lângă el.
— Domnule Clousarr, spuse detectivul, ţi-l prezint pe partenerul meu, Daneel Olivaw.
— Încântat de cunoştinţă, Francis, întinse Daneel mâna.
Clousarr nu răspunse nimic şi nici nu schiţă gestul de a strânge mâna lui Daneel. Robotul îşi menţinu poziţia cu braţul întins şi zimologul începu să se înroşească la faţă.
— Eşti nepoliticos, domnule Clousarr, vorbi încet Baley. Eşti prea mândru ca să dai mâna cu un poliţist?
— Dacă nu vă supăraţi, mi-e foame, mormăi Clousarr.
Deplie o furculiţă din briceagul multifuncţional pe care-l scoase din buzunar şi se aşeză, cu ochii aplecaţi asupra mâncării.
— Daneel, spuse Baley, cred că amicul nostru este ofensat de atitudinea ta rece. Eşti cumva supărat pe el?
— Câtuşi de puţin, Elijah, răspunse R. Daneel.
— Atunci dovedeşte-i că nu există resentimente. Cuprinde-i umerii cu braţul.
— Cu plăcere, zise R. Daneel şi păşi înainte.
— Ce-i asta? lăsă Clousarr furculiţa din mână. Ce se-ntâmplă?
Senin, R. Daneel întinse braţul.
Clousarr i-l lovi cu putere, împingându-l de lângă el.
— La dracu', nu m-atinge!
Sări în sus şi în lateral, iar tava cu mâncare se dezechilibră şi căzu pe podea, zăngănind şi răsturnându-şi conţinutul.
Privindu-l atent, Baley încuviinţă scurt din cap spre R. Daneel, care continuă să avanseze către zimologul care se retrăgea. Baley trecu în faţa uşii.
— Ia creatura asta de pe mine! răcni Clousarr.
— Nu-i frumos cum vorbeşti, zise Baley calm. Omul acesta este partenerul meu.
— Ba-i un blestemat de robot! zbieră Clousarr.
— Îndepărtează-te, Daneel, spuse prompt Baley.
R. Daneel se retrase câţiva paşi şi rămase tăcut lângă uşă, imediat îndărătul lui Baley. Gâfâind greoi şi încleştând pumnii, Clousarr îl înfruntă pe detectiv.
— Ia zi, inteligentule, făcu Baley, ce te face să crezi că Daneel ar fi robot?
— Oricine îşi poate da seama!
— Afirmaţia asta o lăsăm pe seama experţilor. Deocamdată însă cred c-o să ne faci o vizită la Secţie, Clousarr. Vrem să ne explici exact de unde ai ştiut că Daneel este robot. Şi multe altele, amice, multe altele… Daneel, ieşi şi ia legătura cu comisarul. Cred că de-acum a ajuns acasă. Spune-i să vină la birou. Spune-i că am pe cineva care de abia aşteaptă să fie interogat.
R. Daneel părăsi incinta.
— Ce te animă pe tine, Clousarr?
— Doresc un avocat.
— O să-l capeţi. Până atunci, spune-mi şi mie care-i motivaţia voastră, a medievaliştilor?
Clousarr îşi feri ochii, păstrând o tăcere încăpăţânată.
— Sfinte Iosafat, omule, exclamă Baley, noi ştim totul despre tine şi despre organizaţia voastră. Nu-i o cacealma. Pentru propria mea curiozitate, spune-mi doar atât: ce doriţi voi, medievaliştii?
— Înapoi la sol, mormăi înfundat Clousarr. Simplu, nu?
— Uşor de zis, comentă detectivul, dar nu la fel de uşor de realizat. Cum va hrăni solul opt miliarde de oameni?
— Am zis eu că asta trebuie să se realizeze peste noapte, sau într-un an? Sau într-un secol? Pas cu pas, domnule poliţist. Nu contează cât va dura, dar haide să ieşim din cavernele astea în care trăim. Haide să ieşim în aerul curat!
— Tu ai fost vreodată în aerul curat?
Zimologul se foi.
— De acord, m-au nenorocit şi pe mine, dar încă nu i-au distrus pe copii. Prunci se nasc mereu. Scoateţi-i afară, pentru numele lui Dumnezeu! Lăsaţi-i să se bucure de spaţiu, de cerul liber şi de soare. Dacă va fi nevoie, vom reduce populaţia, treptat.
— Cu alte cuvinte, să revenim la un trecut imposibil. (Baley nu-şi dădea seama de ce argumenta, atât doar că simţea o febră stranie ce-i ardea în vene.) Să ne-ntoarcem la sămânţă, la ovul, la uter. De ce să nu avansăm? Nu reduceţi populaţia Terrei, ci folosiţi-o pentru export. Reveniţi la sol, dar la solul altor planete. Colonizaţi!
Clousarr râse răguşit.
— Pentru ca să obţinem alte Lumi Exterioare? Alţi spaţiali?
— Nu va fi aşa. Lumile Exterioare au fost înfiinţate de pământeni care sosiseră de pe o planetă care nu avea Oraşe, de pământeni individualişti şi materialişti. Calităţile acelea au fost duse la o extremă nesănătoasă. Acum putem porni colonizarea dintr-o societate care a dus cooperarea, dacă nu şi altceva, prea departe. Acum mediul şi tradiţia pot interacţiona, formând o nouă cale de mijloc, distinctă atât de vechiul Pământ, cât şi de Lumile Exterioare. Ceva mai nou şi mai bun.
Ştia prea bine că repeta spusele lui Fastolfe, dar cuvintele îi ieşeau din gură ca şi cum el însuşi le-ar fi gândit de ani de zile.
— Prostii! exclamă Clousarr. Să colonizezi planete pustii, când ai propria ta planetă la îndemână? Ce idioţi ar încerca asta?
— Mulţi. Şi n-ar fi deloc idioţi. Ar avea la dispoziţie roboţi care să-i ajute.
— Nu, rosti Clousarr apăsat. Niciodată! Fără roboţi!
— De ce nu, pentru Dumnezeu? Nici eu nu mă dau în vânt după ei, dar n-o să-mi fac singur rău de dragul unei prejudecăţi. De ce ne temem de roboţi? Părerea mea este că vina o poartă o senzaţie de inferioritate. Noi toţi ne simţim inferiori spaţialilor şi urâm sentimentul acesta de inferioritate. Pentru compensaţie, trebuie să ne simţim superiori, cumva, undeva, şi ne înnebuneşte faptul că nu ne putem simţi superiori măcar faţă de roboţi. Ei par să fie mai buni decât noi — dar nu sunt. Asta-i ironia sorţii!
Detectivul simţea că-i clocoteşte sângele, pe măsură ce vorbea.
— Să-l luăm de exemplu pe Daneel, alături de care am fost mai mult de două zile. Este mai înalt decât mine, mai puternic, mai arătos. Practic arată leit ca un spaţial. Are o memorie mai bună şi ştie mai multe lucruri. Nu trebuie să doarmă ori să mănânce. Nu este încercat de boli, panică, iubire sau vinovăţie.
Dar în acelaşi timp este o maşină. Pot face cu el orice doresc, la fel cum pot face orice doresc cu microbalanţa aceasta. Dacă lovesc microbalanţa, ea nu va replica. Nici Daneel nu va replica. Îi pot porunci să tragă cu blasterul asupra sieşi şi o va face.
Noi nu putem construi nici măcar un robot care să fie egal cu un om în aspectele ce contează, cu atât mai puţin să-i fie superior. Nu putem să creăm un robot cu simţul frumuseţii, eticii sau religiei. Nu există nici o cale prin care să putem ridica un creier pozitronic cu un centimetru deasupra nivelului materialismului perfect.
Nu putem, la naiba! Nu putem atâta timp cât nu înţelegem care ne sunt motivaţiile mentale. Nu putem atâta timp cât există lucruri pe care ştiinţa nu le poate măsura. Ce sunt frumuseţea, bunătatea, arta, iubirea sau Dumnezeu? Ne clătinăm de-a pururi pe muchia necunoscutului şi încercăm să înţelegem ceea ce nu poate fi înţeles. Asta ne conferă calitatea de oameni.
Creierul unui robot trebuie să fie finit, altfel n-ar putea fi construit. Trebuie calculat până la ultima zecimală şi de aceea are un sfârşit. Sfinte Iosafat, de ce te temi? Un robot poate să arate ca Daneel, să arate ca un zeu, dar să nu fie mai uman decât o bucată de lemn. Nu-ţi dai seama de asta?
Zimologul încercase să-l întrerupă de câteva ori, dar nu izbutise s-o facă, copleşit de torentul furios al lui Baley. Acum, când detectivul se oprise, pur şi simplu epuizat emoţional, Clousarr murmură slab:
— Un poliţai devenit filosof… Ce chestie!