— Atunci dovedeşte-i că nu există resentimente. Cuprinde-i umerii cu braţul.
— Cu plăcere, zise R. Daneel şi păşi înainte.
— Ce-i asta? lăsă Clousarr furculiţa din mână. Ce se-ntâmplă?
Senin, R. Daneel întinse braţul.
Clousarr i-l lovi cu putere, împingându-l de lângă el.
— La dracu', nu m-atinge!
Sări în sus şi în lateral, iar tava cu mâncare se dezechilibră şi căzu pe podea, zăngănind şi răsturnându-şi conţinutul.
Privindu-l atent, Baley încuviinţă scurt din cap spre R. Daneel, care continuă să avanseze către zimologul care se retrăgea. Baley trecu în faţa uşii.
— Ia creatura asta de pe mine! răcni Clousarr.
— Nu-i frumos cum vorbeşti, zise Baley calm. Omul acesta este partenerul meu.
— Ba-i un blestemat de robot! zbieră Clousarr.
— Îndepărtează-te, Daneel, spuse prompt Baley.
R. Daneel se retrase câţiva paşi şi rămase tăcut lângă uşă, imediat îndărătul lui Baley. Gâfâind greoi şi încleştând pumnii, Clousarr îl înfruntă pe detectiv.
— Ia zi, inteligentule, făcu Baley, ce te face să crezi că Daneel ar fi robot?
— Oricine îşi poate da seama!
— Afirmaţia asta o lăsăm pe seama experţilor. Deocamdată însă cred c-o să ne faci o vizită la Secţie, Clousarr. Vrem să ne explici exact de unde ai ştiut că Daneel este robot. Şi multe altele, amice, multe altele… Daneel, ieşi şi ia legătura cu comisarul. Cred că de-acum a ajuns acasă. Spune-i să vină la birou. Spune-i că am pe cineva care de abia aşteaptă să fie interogat.
R. Daneel părăsi incinta.
— Ce te animă pe tine, Clousarr?
— Doresc un avocat.
— O să-l capeţi. Până atunci, spune-mi şi mie care-i motivaţia voastră, a medievaliştilor?
Clousarr îşi feri ochii, păstrând o tăcere încăpăţânată.
— Sfinte Iosafat, omule, exclamă Baley, noi ştim totul despre tine şi despre organizaţia voastră. Nu-i o cacealma. Pentru propria mea curiozitate, spune-mi doar atât: ce doriţi voi, medievaliştii?
— Înapoi la sol, mormăi înfundat Clousarr. Simplu, nu?
— Uşor de zis, comentă detectivul, dar nu la fel de uşor de realizat. Cum va hrăni solul opt miliarde de oameni?
— Am zis eu că asta trebuie să se realizeze peste noapte, sau într-un an? Sau într-un secol? Pas cu pas, domnule poliţist. Nu contează cât va dura, dar haide să ieşim din cavernele astea în care trăim. Haide să ieşim în aerul curat!
— Tu ai fost vreodată în aerul curat?
Zimologul se foi.
— De acord, m-au nenorocit şi pe mine, dar încă nu i-au distrus pe copii. Prunci se nasc mereu. Scoateţi-i afară, pentru numele lui Dumnezeu! Lăsaţi-i să se bucure de spaţiu, de cerul liber şi de soare. Dacă va fi nevoie, vom reduce populaţia, treptat.
— Cu alte cuvinte, să revenim la un trecut imposibil. (Baley nu-şi dădea seama de ce argumenta, atât doar că simţea o febră stranie ce-i ardea în vene.) Să ne-ntoarcem la sămânţă, la ovul, la uter. De ce să nu avansăm? Nu reduceţi populaţia Terrei, ci folosiţi-o pentru export. Reveniţi la sol, dar la solul altor planete. Colonizaţi!
Clousarr râse răguşit.
— Pentru ca să obţinem alte Lumi Exterioare? Alţi spaţiali?
— Nu va fi aşa. Lumile Exterioare au fost înfiinţate de pământeni care sosiseră de pe o planetă care nu avea Oraşe, de pământeni individualişti şi materialişti. Calităţile acelea au fost duse la o extremă nesănătoasă. Acum putem porni colonizarea dintr-o societate care a dus cooperarea, dacă nu şi altceva, prea departe. Acum mediul şi tradiţia pot interacţiona, formând o nouă cale de mijloc, distinctă atât de vechiul Pământ, cât şi de Lumile Exterioare. Ceva mai nou şi mai bun.
Ştia prea bine că repeta spusele lui Fastolfe, dar cuvintele îi ieşeau din gură ca şi cum el însuşi le-ar fi gândit de ani de zile.
— Prostii! exclamă Clousarr. Să colonizezi planete pustii, când ai propria ta planetă la îndemână? Ce idioţi ar încerca asta?
— Mulţi. Şi n-ar fi deloc idioţi. Ar avea la dispoziţie roboţi care să-i ajute.
— Nu, rosti Clousarr apăsat. Niciodată! Fără roboţi!
— De ce nu, pentru Dumnezeu? Nici eu nu mă dau în vânt după ei, dar n-o să-mi fac singur rău de dragul unei prejudecăţi. De ce ne temem de roboţi? Părerea mea este că vina o poartă o senzaţie de inferioritate. Noi toţi ne simţim inferiori spaţialilor şi urâm sentimentul acesta de inferioritate. Pentru compensaţie, trebuie să ne simţim superiori, cumva, undeva, şi ne înnebuneşte faptul că nu ne putem simţi superiori măcar faţă de roboţi. Ei par să fie mai buni decât noi — dar nu sunt. Asta-i ironia sorţii!
Detectivul simţea că-i clocoteşte sângele, pe măsură ce vorbea.
— Să-l luăm de exemplu pe Daneel, alături de care am fost mai mult de două zile. Este mai înalt decât mine, mai puternic, mai arătos. Practic arată leit ca un spaţial. Are o memorie mai bună şi ştie mai multe lucruri. Nu trebuie să doarmă ori să mănânce. Nu este încercat de boli, panică, iubire sau vinovăţie.
Dar în acelaşi timp este o maşină. Pot face cu el orice doresc, la fel cum pot face orice doresc cu microbalanţa aceasta. Dacă lovesc microbalanţa, ea nu va replica. Nici Daneel nu va replica. Îi pot porunci să tragă cu blasterul asupra sieşi şi o va face.
Noi nu putem construi nici măcar un robot care să fie egal cu un om în aspectele ce contează, cu atât mai puţin să-i fie superior. Nu putem să creăm un robot cu simţul frumuseţii, eticii sau religiei. Nu există nici o cale prin care să putem ridica un creier pozitronic cu un centimetru deasupra nivelului materialismului perfect.
Nu putem, la naiba! Nu putem atâta timp cât nu înţelegem care ne sunt motivaţiile mentale. Nu putem atâta timp cât există lucruri pe care ştiinţa nu le poate măsura. Ce sunt frumuseţea, bunătatea, arta, iubirea sau Dumnezeu? Ne clătinăm de-a pururi pe muchia necunoscutului şi încercăm să înţelegem ceea ce nu poate fi înţeles. Asta ne conferă calitatea de oameni.
Creierul unui robot trebuie să fie finit, altfel n-ar putea fi construit. Trebuie calculat până la ultima zecimală şi de aceea are un sfârşit. Sfinte Iosafat, de ce te temi? Un robot poate să arate ca Daneel, să arate ca un zeu, dar să nu fie mai uman decât o bucată de lemn. Nu-ţi dai seama de asta?
Zimologul încercase să-l întrerupă de câteva ori, dar nu izbutise s-o facă, copleşit de torentul furios al lui Baley. Acum, când detectivul se oprise, pur şi simplu epuizat emoţional, Clousarr murmură slab:
— Un poliţai devenit filosof… Ce chestie!
R. Daneel reveni în incinta balanţelor.
Baley îl privi şi se încruntă, pe de o parte din cauza mâniei care încă nu se destrămase, pe de o parte datorită altei iritări.
— De ce-ai întârziat atâta?
— Am avut greutăţi în găsirea comisarului Enderby, Elijah, răspunse R. Daneel. Nu l-am găsit acasă, deoarece încă nu plecase de la birou.
Baley îşi privi ceasul.
— Până la ora asta? Ce anume l-a reţinut?
— A apărut o problemă. În Departament a fost descoperit un cadavru.
— Cum?! Pentru Dumnezeu, al cui?
— Al furierului, R. Sammy.
Baley se înecă, şocat. Se holbă la robot şi replică scandalizat:
— Parcă ai zis un „cadavru”. R. Daneel rectifică prompt:
— Un robot cu creierul complet dezactivat, dacă preferi aşa. Clousarr râse brusc şi Baley se răsuci spre el, vorbind răguşit:
— Nici o vorbă de la tine! Ai înţeles?
Scoase blasterul din toc cu un gest semnificativ şi Clousarr amuţi complet.
— Şi ce-i cu asta? reveni detectivul spre R. Daneel. Bun, lui R. Sammy i s-au ars siguranţele. Care-i necazul?
— Comisarul Enderby a fost evaziv, Elijah, dar, deşi nu a spus-o în mod direct, impresia mea este că el crede că R. Sammy a fost dezactivat în mod premeditat.
Apoi, pe când Baley căscase ochii mari, R. Daneel adăugă cu gravitate:
— Sau, dacă preferi termenul, a fost „asasinat”.
16. Întrebări privind un motiv