Baley strecură blasterul înapoi în toc, dar rămase cu mâna, discret, pe patul armei.
— Ia-o înainte, Clousarr, spuse el, spre Ieşirea B, strada 17.
— N-am mâncat, anunţă zimologul.
— Ghinionul tău, mormăi Baley grăbit. Cina ta este pe podea, acolo unde ai răsturnat-o.
— Am dreptul să mănânc.
— Fie vei mânca în celulă, fie vei sări peste o masă. N-o să mori din asta. Dă-i drumul!
Toţi trei rămaseră tăcuţi pe când se strecurau prin labirintul din „New York Enzime”; Clousarr mergea rigid în faţă, urmat de detectiv, iar R. Daneel venea în ariergardă.
Abia după ce Baley şi R. Daneel semnaseră de ieşire la biroul recepţionerei, după ce zimologul completase un formular de învoire şi solicitase trimiterea cuiva în incinta balanţelor pentru a face curăţenie, după ce ieşiseră din clădire şi ajunseseră lângă maşina de poliţie, Clousarr spuse:
— Doar o clipă.
Se opri, se întoarse spre R. Daneel şi, înainte ca Baley să poată schiţa vreun gest pentru a-l opri, înaintă şi lovi cu toată forţa în obrazul robotului.
— Ce dracu'! răcni Baley, smucindu-l violent pe zimolog.
Clousarr nu-i opuse nici o rezistenţă, ci rânji larg.
— Nu s-a-ntâmplat nimic. Vin cu voi fără nici o împotrivire, dar am vrut să mă conving singur.
R. Daneel se ferise de lovitură, dar n-o putuse evita complet. Privi acum spre Clousarr; obrazul nu i se înroşise şi nu se zărea nici urmă a impactului.
— Acţiunea ta a fost periculoasă, Francis, spuse el. Dacă nu m-aş fi retras, ţi-ai fi rănit cu siguranţă mâna. Şi aşa, regret dacă ţi-am pricinuit durere.
Clousarr râse.
— Urcă, Clousarr, rosti Baley. Şi tu, Daneel. Treci pe locul din spate, lângă el, şi asigură-te că nu se clinteşte. Nu-mi pasă dacă asta înseamnă să-i rupi mâna. A fost un ordin!
— Ce facem cu Legea 1? întrebă Clousarr batjocoritor.
— Cred că Daneel este îndeajuns de puternic şi rapid pentru a te opri fără a-ţi pricinui vreun rău, dar n-ar fi nici o pagubă dacă ţi-ar rupe vreo mână.
Baley trecu la volan şi maşina acceleră. Curentul de aer răvăşea părul său şi al lui Clousarr, fără să clintească nici un fir din al lui R. Daneel.
Robotul se adresă încetişor zimologului:
— Te temi de roboţi deoarece te gândeşti la slujba ta, domnule Clousarr?
Baley nu se putea întoarce pentru a vedea expresia lui Clousarr, dar fu sigur că era rigidă şi dură, de ură, şi că bărbatul stătea ţeapăn, cât mai departe de R. Daneel.
— Şi la slujbele copiilor mei, răspunse Clousarr. Şi la slujbele copiilor tuturor oamenilor.
— Sunt sigur că se pot face aranjamente, zise robotul. Dacă, de exemplu, copiii tăi ar accepta pregătirea în vederea emigrării…
— Şi tu? pufni Clousarr. Poliţistul mi-a vorbit despre emigrare şi mi s-a părut că are o bună pregătire specifică roboţilor. Poate chiar este robot.
— Ajunge! mârâi Baley.
— Un curs de pregătire pentru emigranţi, continuă cu glas egal R. Daneel, ar implica securitate, garanţia clasificării şi asigurarea unei cariere. Dacă îţi faci griji în privinţa copiilor tăi, ar fi bine să ţii seama de aceste aspecte.
— N-aş accepta nimic de la un robot, de la un spaţial sau de la vreunul dintre nemernicii voştri guvernanţi.
Asta a fost tot. Liniştea autostrăzii îi învălui şi se auzi doar zumzetul lin al motorului maşinii şi şuierul roţilor pe pavaj.
Când ajunse la Departament, Baley semnă un formular de detenţie pentru Clousarr şi-l predă celor răspunzători. După aceea, însoţit de R. Daneel, luă motospirala în sus, spre Secţie.
R. Daneel nu păru deloc surprins că nu suiseră în elevator şi de altfel nici Baley nu se aşteptase la aşa ceva. Începuse să se obişnuiască cu amestecul straniu de iscusinţă şi obedienţă al robotului şi tindea să nu mai ţină seama de el în calculele sale. Ascensorul reprezenta metoda logică de a parcurge rapid diferenţa mare de nivel dintre Detenţie şi Secţie. Lunga scară rulantă cunoscută sub numele „motospirală” era utilă doar pentru deplasări verticale scurte, de două, cel mult trei niveluri. În mai puţin de un minut, tot felul de persoane cu diverse funcţii administrative suiră şi coborâră de pe ea. Numai Baley şi R. Daneel îşi păstrară locurile, urcând lent şi constant.
Detectivul simţea că avea nevoie de răgazul acela. Nu avea să fie decât de ordinul minutelor, dar, o dată ajuns în Secţie, urma să fie propulsat cu violenţă în altă etapă a cazului şi dorea câteva momente de odihnă, pentru a se gândi şi orienta. Deşi suia lent, motospirală avansa prea rapid pentru a-l mulţumi.
— Aşadar, spuse R. Daneel, încă nu îl vom ancheta pe Clousarr.
— N-are unde să plece de-acolo. Să vedem întâi ce-i chestia asta cu R. Sammy, răspunse Baley iritat şi adăugă în barbă, mai degrabă pentru sine: Nu poate să fie ceva separat, trebuie să existe o legătură.
— Păcat, zise robotul. Calităţile cerebrale ale lui Clousarr…
— Ce-i cu ele?
— S-au modificat într-un mod straniu. Ce anume s-a petrecut între voi doi, cât timp am lipsit din incinta balanţelor?
— Singurul lucru pe care l-am făcut, răspunse Baley absent, a fost să-i ţin o predică. I-am transmis scriptura sfântului Fastolfe.
— Nu te înţeleg, Elijah.
Detectivul suspină.
— Am încercat să-i explic că Pământul s-ar putea totuşi folosi de roboţi şi în acelaşi timp să-şi trimită excedentul de populaţie pe alte planete. Am încercat să-i scot din cap câte ceva din aiurelile medievaliste. Dumnezeu ştie de ce am făcut-o, fiindcă nu m-am considerat niciodată genul misionarului. Oricum, asta s-a întâmplat în lipsa ta.
— Înţeleg. Ei bine, are un oarecare sens şi poate că s-ar integra în tabloul general. Spune-mi, Elijah, ce i-ai zis despre roboţi?
— Chiar vrei să ştii? I-am spus că roboţii sunt simple maşini. Asta este scriptura sfântului Fastolfe. Am impresia că numărul scripturilor nu-i limitat.
— I-ai spus cumva că un om poate lovi un robot fără să se teamă că acesta i-ar putea răspunde, în acelaşi fel în care ai lovi un obiect oarecare?
— Un obiect oarecare, mai puţin probabil o minge „pară” de box. Da, aşa-i. Cum ai ghicit? se interesă Baley.
— Corespunde modificărilor lui cerebrale, răspunse R. Daneel, şi explică tentativa de a mă lovi, imediat după ce am părăsit uzina. Probabil că se gândise la afirmaţia ta, aşa că, simultan, a testat-o, şi-a descărcat sentimentele de agresivitate şi a avut satisfacţia de a mă vedea într-o poziţie pe care o considera de inferioritate. Pentru a fi atât de motivat şi pentru a justifica variaţiile din ecuaţiile de gradul cinci…
Făcu o pauză lungă, apoi continuă:
— Da, este destul de interesant şi cred că acum pot forma un ansamblu de date care să fie reciproc compatibile.
Se apropia nivelul Secţiei.
— Cât este ora? întrebă detectivul.
În acelaşi timp se gândi indispus: „Ce naiba, aş fi putut să mă uit la propriul meu ceas şi ar fi durat mai puţin”.
În acelaşi timp, ştia foarte bine de ce pusese întrebarea. Motivul nu diferea foarte mult de lovitura pe care Clousarr i-o aplicase lui R. Daneel. A-i da robotului un ordin banal, căruia trebuia să i se conformeze, însemna sublinierea caracterului său mecanic şi în acelaşi timp accentuarea umanităţii lui Baley.
„Cu toţii suntem fraţi”, gândi Baley. „Sub piele, pe piele, peste tot. Sfinte Iosafat!”
— Douăzeci şi zece minute, spuse R. Daneel.
Coborâră de pe motospirală şi pentru câteva secunde Baley încercă obişnuita senzaţie stranie care însoţea adaptarea necesară la absenţa mişcării după mai multe minute de deplasare cu viteză constantă.
— Şi n-am mâncat, mormăi el. A naibii slujbă!
Baley îl văzu şi-l auzi pe comisar prin uşa deschisă a cabinetului său. Sala comună era complet pustie, de parcă fusese aspirată, iar glasul lui Enderby răsuna prin ea cu un falset neobişnuit. Chipul rotund al comisarului părea despuiat şi vulnerabil în absenţa ochelarilor, pe care-i ţinea în mână, în vreme ce-şi tampona fruntea netedă cu un şerveţel subţire.