— Imposibil! Să recurgi tu la un mijloc atât de rușinos? Și de ce, mă rog, pentru că nu ți-au plătit? Nu înțeleg deloc.
— Ei, că prost mai ești! — spuse Trurl, cu îngăduință. Păi ei mi-aduc mereu tot felul de biruri! Am și primit până acum mai mult decât mi se cuvine.
— Așaaa! — se lumină Clapauțius, căscând ochii cât cepele. Dar adăugă îndată: Să știi că nu e frumos ceea ce faci…
— De ce nu-i frumos? Da’ ce, am făcut vreun rău? Mă plimbam și eu așa prin munți, iar seara urlam nițeluș. Sunt frânt de oboseală… mai adăugă așezându-se lângă Clapauțius…
— De ce? De urlat?
— Of, nu ești în stare să înțelegi? Ce urlat! În fiecare noapte să car în spinare saci de aur din grotă, până sus, pe munte, uite, colo! — și arătă cu mâna un masiv muntos, aflat destul de departe. Am pregătit acolo o platformă de start. Ia să cari și tu greutăți de douăzeci de puzi, de seara până dimineața și-ai să vezi! Balaurul ăsta nu-i balaur ca oricare, numai pielea cântărește vreo două tone. Trebuia s-o car în spinare, să răcnesc, să tropăiesc, asta ziua, iar noaptea treaba ailaltă. Îmi pare bine că ai venit, fiindcă, drept să-ți spun, mă cam săturasem…
— Dar balaurul ăsta, adică vreau să spun lighioana asta împăiată, cum de n-a dispărut când am micșorat probabilitatea până la zero? — mai vru să afle Clapauțius.
Trurl tuși, parcă puțin fâstâcit.
— Din prudență — îl lămuri el. Ar fi putut nimeri pe aici vreun prost de vânător, poate chiar Bazileus, așa că i-am montat înăuntru, sub piele, niște ecrane antiprobabilistice. Și-acuma, hai, au mai rămas câțiva saci cu platină, ăștia-s cei mai grei, n-am chef să-i car singur. E foarte bine că ai să-mi ajuți…
Expediția a patra sau cum a pus Trurl în funcțiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prințul Pantarcticus de chinurile dragostei, și cum a fost apoi nevoit să folosească pruncaruncătorul
ÎNTR-O BUNĂ ZI, dis-de-dimineață, pe când Trurl dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la ușa lui cu atâta putere de parcă ar fi vrut s-o scoată din țâțâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiți, trase zăvorul, văzu în fața lui, pe fondul cerului ușor albind, o navă uriașă, asemănătoare unei căpățâni de zahăr de o mărime neobișnuită sau a unei piramide zburătoare. Din interiorul acestui colos, care aterizase chiar în fața ferestrei sale, ieșeau pe o punte largă, în șiruri lungi, niște namile încărcate cu saci, iar niște roboți vopsiți complet în negru, împodobiți cu burnusuri și turbane, descărcau bagajele în fața casei atât de repede, încât în câteva clipe, Trurl, care nu pricepea ce se întâmplă, fu înconjurat de o mulțime de baloturi umflate, ca de un meterez în formă de semicerc, prin care abia fu lăsată o trecere îngustă. Pe aici se îndrepta spre el un electrocavaler de o statură nemaivăzută, cu ochii ca de stele, cu mici antene radar, răsucite bătăios în sus, și cu o mantie încărcată de pietre scumpe. Distinsul oaspete își trecu mantia peste umeri, ridică puțin pălăria blindată și cu un glas puternic, deși moale precum catifeaua, întrebă:
— Am oare cinstea să stau de vorbă cu prea-luminatul domn Trurl, vestitul constructor?
— Mda, sigur, eu… eu sunt… Poftiți, intrați, vă rog… Scuzați-mi dezordinea… N-am știut că… adică… dormeam… bâigui Trurl, teribil de încurcat, trăgându-și la repezeală pe el un halat scurt. Își dăduse seama că e numai în cămașă de noapte și încă în una dintre acelea care nu mai cunoscuse de mult săpunul.
Elegantul electrocavaler se pare că nu observase totuși ținuta sumară a lui Trurl. Scoțându-și încă o dată pălăria, care începu să vibreze, sunând deasupra capului său de fier, intră grațios înăuntru. Trurl se scuză pentru o clipă și, mai aranjându-se un pic, se întoarse, coborând câte două trepte o dată. În vremea asta afară se luminase de-a binelea, soarele se oglindea puternic în armurile negre ale roboților, care, fredonând cu alean vechiul cântec al robilor: „Pe unde-ai umblat”…, înconjurară pe patru rânduri locuința și nava-piramidă. Trurl văzu toate prin fereastră, stând în fața musafirului. Acesta, privindu-l cu scânteieri de briliant în ochi, îi spuse:
— Planeta de pe care am venit, ilustre constructor, se află acum în plin Ev Mediu, așa că o rog pe Domnia Voastră să mă ierte că L-am deranjat atât de mult, aterizând inoportun; dar Vă rog să înțelegeți că în nici un chip n-am putut prevedea că în acel punctum al planetei Domniei Voastre, unde se află acest cinstit lăcaș, noaptea încă își mai întinde stăpânirea, împiedicând accesul razelor soarelui.
În acest moment al cuvântării tuși ușor, de parcă cineva ar fi cântat dulce din muzicuță, și spuse mai departe:
— M-a trimis la Domnia Voastră stăpânul și regele meu, Maiestatea Sa Protrudin Astericus, suveran peste globurile unite Jonit și Eprit, Duce moștenitor al Aneuriei, Împărat al Monoției, Biproxiei și Trifilidei, Mare Prinț de Barnomalva, Eborcyda, Klapundro și Tragantoro, Conte de Euscalpia, Transfioria și Fortransmina, Paladin de Astru-Albastru-Alabastru, Baron Porcîntroacă, Scosdincloacă și Maispalăloleacă, precum și domn atotstăpânitor al Meterei, Heterei, Eterei et Caeterei, pentru ca, în numele Său prea milostiv, să invit pe Luminăția Voastră în țara sa, ca pe un mântuitor al Coroanei mult dorit și așteptat, singurul în stare să ne izbăvească de marele necaz, iscat de nenorocita îndrăgostire a Alteței Sale, moștenitorul tronului, Pantarcticus.
— Bine, dar eu nu…, ncepu repede Trurl. Însă magnatul, făcând un gest scurt, ca semn că încă n-a terminat, continuă cu același glas de oțeclass="underline"
— Ca răsplată pentru că ați binevoit să Vă aplecați urechea la necazul nostru, că ați acceptat să ne veniți în ajutor în combaterea acestei nenorociri care a lovit greu statul nostru, Maiestatea Sa Protrudin făgăduiește, asigură și jură prin vorbele mele că va înconjura pe Constructivitatea Voastră cu asemenea binefaceri, că înălțimea Voastră nu se va putea sătura de ele până la sfârșitul zilelor Sale. Și ca avans sau, cum se spune, ca arvună, vă numește din chiar această clipă — aici magnatul se ridică, scoase sabia și continuă, lovindu-l pe Trurl cu tăișul la fiecare cuvânt, că acestuia începură să-i salte umerii — Prinț Titular și Independent al Murvidraupiei, Abominentiei, Infamoriei și Mârșavoriei, Conte Ereditar de Trundo și Morigundo, Electro-Octomăciucar al Brazelupei, Condolondei și Pratalaxiei, precum și Marchiz de Gund și Lund, Guvernator Extraordinar al Fluxiei și Pruxiei și totodată General Capitular al Ordinului Mendiților și Mare Preot al Principatelor Pyt, Myt și Tamtadryt, împreună cu tot ceea ce se cuvine acestor demnități, adică dreptul de a fi salutat prin douăzeci și una de lovituri de tun la sculatul de dimineață și seara, la culcare, precum și cu muzica fanfarei după masa de prânz, dreptul de a purta Crucea Grea Infinitezimală, cu perpetuarea pluralistică în abanos, pluriformă în ardezie și plurală în aur. Ca dovadă a bunăvoinței Sale, Regele și Stăpânul meu îți trimite aceste mici atenții, cu care mi-am îngăduit să-ți înconjur locuința.
Într-adevăr, sacii întunecau de-acum lumina zilei, care abia mai pătrundea în odaie. Magnatul își încheie cuvântarea, dar mâna, ridicată, ca un orator, n-o lăsă în jos. Se vede că uitase, căci tăcu, în vreme ce Trurl își pregăti răspunsuclass="underline"
— Sunt deosebit de recunoscător Maiestății Sale Protrudin, dar chestiunile sentimentale, știți, nu sunt specialitatea mea. De altfel… adăugă, sub privirea de briliant a magnatului — poate că mi-ați putea spune despre ce e vorba…