Cavalerul dădu aprobativ din cap.
— Foarte simplu, Prea Luminate Constructor! Moștenitorul tronului s-a îndrăgostit de Amarandina Ceriberniana, unica fiică a regelui țării vecine, Araubraria. O veche dușmănie desparte de multă vreme țările noastre, iar când Împăratul Nostru Milostiv, după lungi și neîntrerupte rugăminți ale prințului, s-a adresat regelui, cerându-i mâna Amarandinei, răspunsul a fost categoric negativ. De atunci a trecut un an și șase zile, iar prințul moștenitor se stinge văzând cu ochii și nu exista nici o cale să-și vina în fire. Nu ne-a mai rămas altă speranță decât cea care strălucește în persoana Luminăției Voastre.
Spunând acestea, semețul cavaler se înclină, Trurl tuși ușor și, văzând pe fereastră șirurile de luptători, rosti cu glas mai scăzut:
— Nu-mi închipui să pot face ceva… dar… dacă regele dorește… atunci eu… se înțelege…
— Asta și vrem! — exclamă cavalerul, și bătu din palme, făcându-le să sune ca metalul.
Îndată, doisprezece cuirasieri negri ca noaptea, cu un blindaj care făcea zgomot asurzitor, năvăliră înăuntru și, apucându-l pe Trurl, îl ridicară pe sus, ducându-l pe puntea navei. Se auziră douăzeci și una de lovituri de tun, trapele fură ridicate și nava își începu zborul maiestuos, cu steagul în vânt, spre abisul ceresc.
În timpul călătoriei, magnatul, care era Mare Subfierar al Coroanei, îi povesti lui Trurl o mulțime de amănunte despre înamorarea romantică și totodată dramatică a prințului. Cum ajunseră — după primirea solemnă ce i s-a făcut în capitală de-a lungul întregului traseu împodobit cu steaguri, în prezența unor mulțimi fără număr — constructorul se apucă de treabă. Ca loc de muncă își alese splendidul parc regal. Templul Meditării, care se afla acolo, îl transformă în trei săptămâni într-o construcție ciudată de metal, cu cabluri și ecrane luminoase. Făcuse din el, după cum îi explicase regelui, un feminotron, o instalație folosită atât cu rol de antrenajer, cât și de erotor total cu retroacțiune. Cel ce intra în inima aparatului făcea cunoștință dintr-o dată cu toate farmecele, vrăjile, frumusețile, șoaptele, sărutările și mângâierile caracteristice întregului sex frumos din Cosmos. Feminotronul, în care transformase Templul Meditației, avea o putere inițială de patruzeci de megamori, iar productivitatea efectivă în spectrul voluptății penetrante atingea nouăzeci și șase la sută, emisiunea pasională, măsurată ca întotdeauna în kiloteiubescuri, se ridica la șase pentru fiecare sărut teleghidat. Feminotronul mai era prevăzut cu absorbitori turnanți de frenezie, cu amplificator cascadic de îmbrățișări și priviri pierdute, precum și cu un automat al „primei vederi”, căci Trurl era adeptul teoriei doctorului Afrodontus, descoperitorul câmpului îndrăgostirii instantanee.
Această excepțională construcție mai avea și alte multe instalații, cum ar fi flirtieră rapidă, reductor al insistențelor exagerate, precum și un accesoriu complet de mângâieri și giugiuleli. Pe dinafară, într-o cutie de sticlă separată, se vedeau niște cadrane uriașe de ceasuri, pe care se putea urmări perfect mersul curei de dezîndrăgostire. După cum arătau statisticile, feminotronul dădea rezultate pozitive durabile în nouăzeci și opt de cazuri de superfixație sentimentală dintr-o sută. Deci șansele de salvare a prințului erau deosebit de mari.
Patruzeci de înalți demnitari ai regatului l-au tot tras și împins pe prinț prin parc până la Templul Meditării, timp de patru ore în șir, încet, dar stăruitor, unind hotărârea acțiunilor cu respectul față de persoana acestuia, căci prințul nu voia în nici un chin să se lase dezîndrăgostit. Izbea cu capul și lovea cu picioarele pe credincioșii curteni ca un apucat. Când, în sfârșit, cu ajutorul a numeroase pernițe de puf, prințul a fost împins înăuntru și trapele s-au lăsat în urma lui, Trurl, plin de neliniște, puse în funcțiune automatul, care începu sec numărătoarea inversă: „douăzeci… nouăsprezece… zece…” până ce rosti cu același glas egaclass="underline" „Zero! Start!”. Sincroerotoarele, pornite cu toată puterea megamoroasă, înghițiră victima sentimentelor atât de fatal direcționate. Aproape o oră privi Trurl la acele ceasurilor, care vibrau sub cea mai înaltă tensiune erotică. Din păcate ele nu arătau schimbări esențiale. Încrederea in efectele curei începu să i se zdruncine, dar acum nu mai putea face nimic. Trebuia să aștepte răbdător, cu mâinile încrucișate. Verifică numai dacă ultarsărutările cad sub unghiul potrivit, fără avânt exagerat, dacă flirtiera și mângâietorii îmbrățișați au mers regulat, având totodată grijă ca densitatea câmpului să fie aproape de cea admisibilă, pentru că se punea problema nu ca pacientul să se transîndrăgostească, schimbând obiectul sentimentelor de la Amarandina la mașină, ci să se dezîndrăgostească total. În sfârșit, într-o tăcere solemnă, trapa fu deschisă. După desfacerea marilor șuruburi cu care era închisă ermetic, o dată cu o pală dintre cele mai dulci miresme, ieși din interiorul semiîntunecos și prințul, acoperit de trandafiri striviți, care-și pierduseră petalele, îmbătați de tensiunea teribilă a pasiunilor. Credincioșii servitori dădură fuga, apucând mădularele fără putere ale prințului și auziră cum buzele palide ale acestuia rostesc, abia șoptit, un singur cuvânt: Amarandina.
Trurl înghiți o înjurătură, înțelegând că s-a trudit degeaba. Sentimentul nebunesc al prințului s-a dovedit, la proba critică, mai puternic decât toți ultramorii și megamângâietorii feminotronului luați la un loc. De altfel, dragostometrul, pus pe corpul aproape inert al prințului, indică o sută șapte linii, geamul îi plesni pe loc și mercurul se vărsă, tremurând neliniștit, de parcă, și lui i s-ar fi transmis clocotul sentimentelor. Prima încercare rămase deci fără rezultat.
Trurl se întoarse în apartamentele sale posomorât ca noaptea și, dacă cineva l-ar fi observat ar fi auzit cum umbla de colo-colo, în căutarea unei soluții salvatoare. În vremea asta un soi de freamăt se auzi în parc; erau niște meșteri care reparau zidul înconjurător și care, din curiozitate, intraseră în feminotron și-i dăduseră drumul. A fost nevoie să fie chemați pompierii, căci săreau ca arși dinăuntru, unul după altul, fumegând de atâtea sentimente înflăcărate.
Văzând aceasta, Trurl puse în aplicare alt ansamblu, format dintr-un delirizator și o trivialniță. Dar și încercarea asta, trebuie s-o spunem de la început, dădu greș. Prințul nu numai că nu se dezîndrăgosti de Amarandina, ci, dimpotrivă, se simți și mai legat de ea. Trurl începu iar să se plimbe de la un capăt la altul al apartamentelor sale, citind până noaptea târziu tratate de specialitate. La urmă le azvârli cât colo, iar a doua zi îl rugă pe Marele Subfierar să-i înlesnească o audiență la rege. Primit de Maiestatea sa, îi spuse:
— Maiestate! Milostive Stăpâne! Sistemele dezîndrăgostitoare pe care le-am încercat sunt cele mai puternice din câte există. Fiul tău însă nu poate fi dezîndrăgostit de viu. Acesta e adevărul pe care mă simt dator să-l dezvălui Maiestății Voastre.
Regele tăcu, încremenind la auzul acestei vești, iar Trurl reluă:.
— Desigur, aș putea să-l înșel, sintetizând-o pe Amarandina după parametrii ce-mi sunt accesibili, clar mai devreme sau mai târziu prințul ar descoperi șiretenia și ar afla de soarta adevăratei prințese. Așa că nu ne rămâne decât o singură cale: prințul trebuie s-o ia de nevastă pe fiica regelui!
— Nici gând, străine! Tocmai asta e, că regele vecin n-o să o dea niciodată fiului meu!