— Ajunge! Destul! — strigă Gurilă. Termină odată! Ce folos că atomii se unesc în felul acesta, de vreme ce îndată se și despart. Apoi nu cred să se poată alege adevărurile prețioase din toată această tevatură și aiureală a atomilor dănțuitori prin aer, care n-are nici un sens și nu folosește nimănui.
— A, deci ești cu adevărat mai puțin prost decât credeam — zise Trurl. Într-adevăr greutatea cea mare e să pui în practică această selecție. Și eu n-am deloc intenția să te conving în mod teoretic de posibilitatea acestei selecții, dar, ca să-mi țin făgăduiala, chiar aici, în fața ta, am să construiesc Demonul de Gradul al Doilea, ca să vezi cu ochii tăi splendida perfecțiune a acestui Atotinformator! Tu trebuie doar să-mi faci rost de o cutie. Poate să nu fie mare, dar neapărat închisă ermetic. O să facem în ea o găurică mică cu un vârf de ac și o să așezăm Demonul deasupra ei. Și stând acolo călare, Demonul va slobozi din cutie numai informația având un oarecare înțeles, nimic altceva. Cum se va forma o grămăjoară de atomi, care din întâmplare o să însemne ceva, atunci Demonul o s-o înhațe numaidecât și înțelesul acela îl va înscrie, cu un stilou special de briliant, pe o panglică de hârtie. Va trebui să pregătești multă, căci va lucra zi și noapte, fără răgaz. Mai degrabă obosește Cosmosul decât el… De o sută de miliarde de ori pe secundă lucrează Demonul de Gradul al Doilea. Ai să vezi singur.
Acestea fiind zise, Trurl se întoarse la navă să fabrice Demonul. În vremea asta Gurilă îl întreabă pe Clapauțius:
— Dar cum arată Demonul de Gradul Întâi?
— O, acesta e mai puțin interesant. E un simplu demon termodinamic, care știe numai atât, să dea drumul prin orificiu la atomi rapizi, iar pe cei lenți să-i oprească. În felul acesta se naște un perpetuum mobile termodinamic. Dar asta n-are nimic comun cu informația, așa că pregătește mai bine un vas cu orificiu, fiindcă acuși se va întoarce Trurl!
Hoțul cu diplomă se duse într-o pivniță, cotrobăi printre tinichele, înotând prin tot felul de fiare ruginite, până ce scoase, de nu se știe unde, un butoiaș de fier, vechi și gol. Făcu în el o gaură mică și se întoarse. Tocmai atunci apăru și Trurl cu Demonul în mână.
Butoiașul era plin de aer stătut, așa că trebuia să-ți astupi nasul când te apropiai de orificiu. Dar pentru Demon asta n-avea nici o importanță. Trurl așeză făptura mică deasupra orificiului, călare pe butoiaș, montă deasupra o bobină cu bandă de hârtie, banda o trecu apoi pe sub un stilou și acesta începu grăbit să salte, să vibreze, ca într-un oficiu telegrafic, însă de un milion de ori mai repede. Micul stilou cu briliant tremura și vibra întruna; iar panglica cu informații curgea mereu, acoperită de litere scrise, încolăcindu-se pe podeaua neagră și murdară a pivniței.
Tâlharul Gurilă, aflat lângă butoiaș, își apropie panglica de hârtie de cei o sută de ochi ai săi și începu să citească ceea ce alegea Demonul, ca sită de informații ce era, din salturile și săriturile neîntrerupte ale atomilor. Și informațiile acelea îl copleșiră atât de mult, încât nici nu observă că amândoi constructorii o șterseră din pivniță, se întoarseră la navă și, trăgând zdravăn de ea o dată, de două ori, de trei ori, o scoaseră, până la urmă; din groapa în care o prăvălise tâlharul, intrară înăuntru și o zbughiră cât putură de repede. Știau că, deși Demonul lor acționează, rezultatele acestei acțiuni pot să-l înzestreze pe Gurilă cu o bogăție de informații mult mai mare decât cea dorită. În timpul acesta tâlharul stătea sprijinit de butoiaș și citea ceea ce așternea pe hârtie stiloul cu cap de briliant al Demonului; tot ce acesta afla de la atomii săltăreți: cum se încolăcesc miriapozii arlebardini, că fiica regelui Petrițius al Labaudiei se numea Garbunda, ce mânca la dejun Frederic al II-lea, regele fețelor-palide, înainte de a declara război gvendolinilor, câte straturi de electroni ar avea atomul de terminolium, dacă un asemenea element ar fi posibil, care sunt dimensiunile orificiului posterior al păsăricii numită curcucel, pe care marlaii vabenți obișnuiesc s-o picteze pe răzamforele lor, despre cele trei gusturi poliparfumate ale nămolului oceanic din Apachioria Străsparenta, despre floricica Lubuducu care, orbită de lumina zilei, doboară pe vânătorii strămalfanzi cu dosul frunzelor, cum se scoate modelul de furnizare a unghiului bazei poligonului numit icosaedru, cine a fost giuvaergiul lui Fafuțius, măcelarul-stângaci al buvanților, câte reviste filatelice vor apărea în anul șaptezeci de mii în Morconauția, unde se găsește trupul Cibriciei Călcâi-Superb, pe care a străpuns-o cu un cui un oarecare Malconder în stare de beție, prin ce se deosebește Nătânga de Motânga, cine are cea mai mică plivitoare lunguiață din Cosmos, de ce puricii cu gura la coadă nu vor să mănânce mușchi, în ce constă jocul numit Balansoarul Posterior Contras, precum și câte grăuncioare de codița leului erau în grămăjoara pe care Abrucvian Multipolus a lovit-o cu piciorul când a alunecat la kilometrul opt de pe șoseaua Albaterrei, în Valea Fulmanților Răcunți. Mai că îl apucară toți dracii, căci începuse să-și dea seama că toate aceste informații, profund adevărate și absolut pline de înțeles nu-i sunt defel necesare, fiindcă toate la un loc formau un talmeș-balmeș, de care te durea capul și îți tremurau picioarele. Iar Demonul de Gradul al Doilea acționa cu o viteză de trei sute de milioane de informații pe secundă, iar banda de hârtie se răsucea acum pe distanțe de zeci de mile, înecându-l treptat pe tâlharul cu diplomă, înfășurându-l ca un păienjeniș alb, iar stiloul cu briliant în vârf tremura ca nebun, de i se părea tâlharului că acuși o să afle lucruri nemaiauzite, din acelea care-ți deschid ochii asupra Esenței Existenței, așa că citea absolut tot ce ieșea de sub peniță: despre cântecele bahice ale quaidonoșilor, măsura papucilor cu pompoane pe continentul lui Gondvan, grosimea părului care crește pe fruntea de aramă a streptococului ciutural, lățimea moalelor capului la puradeii găsiți, litania exorciștilor hărmanți pentru trezirea cuviosului Cepilă Groșipilă, cele șase moduri de preparare a supei de griș, cea mai bună otravă pentru mătuși, felurile de gâdilături grețoase, numele cetățenilor din Balivernia Cimilică, începând cu litera M, descrierea gustului berii stricate de ciuperci…
Aproape că i se făcu negru înaintea ochilor. Trase și o înjurătură zdravănă, căci se săturase de-a binelea, dar Informația îl înfășurase de-acum cu mii de mile de benzi de hârtie, încât nu se mai putea mișca și era nevoit să citească mai departe. Așa află cum ar fi scris Kipling începutul celei de a doua „Cărți a Junglei”, dacă atunci l-ar fi durut burta, la ce se gândește balena tristă din cauza burlăciei, despre modul de a face curte la muștele de hoituri, cum se poate cârpi un sac vechi, ce-i aia o streblă, de ce se spune cizmar și croitor și nu cizmător și croiar, și, de asemenea, câte vânătăi poți avea în același timp. Apoi veni la rând a doua serie de deosebiri între gogoși și brașoave: că primele sunt chele, iar celelalte au păr, și mai departe: care sunt rimele cuvântului „verzișoară”, cu ce cuvinte l-a jignit Papa Ulm din Pendera pe Antipapa Mulm, cine posedă muzicuța în formă de pieptene. Disperat, încercă să iasă de sub muntele de hârtie, dar îl lăsaseră puterile. Împingea de benzi, le arunca, le rupea, dar avea mult prea mulți ochi ca măcar pe dinaintea câtorva să nu treacă noi informații. Așa că fu nevoit să afle care sunt atribuțiile paznicilor de case în Indorania și de ce Nadoiedrii din Flutorsia spun mereu că i-a tras curentul. Închise ochii și rămase nemișcat, înăbușit de lavina de informații, iar Demonul îl înfășură mai departe cu bandaje de hârtie, pedepsindu-l aspru pe tâlharul Gurilă, cel cu diplomă, pentru” nemăsurata lui lăcomie de știință de orice fel.