Începuse deja să împacheteze echipamentul GPR pe sanie şi să îl asigure:
— Trebuie să ne întoarcem şi să spunem cuiva! Preşedintele se va prezenta în faţa publicului cu date eronate! NASA l-a dus de nas!
— Stai o clipă! îi strigă Rachel. Ca să fim siguri, ar trebui măcar să mai facem o dată testul. Nimic din ce am văzut nu are sens. Cine ne va crede?
— Toată lumea, răspunse Norah, pregătind sania. Când voi intra în habisferă şi voi extrage o altă mostră de la fundul puţului de meteorit care va arăta existenţa apei sărate, vă garantez că toată lumea va crede asta!
Norah retrase frânele saniei, îndreptă vehiculul către habisferă şi începu să urce panta, înfigându-şi crampoanele în apă şi trăgând sania cu o uşurinţă surprinzătoare. Era o femeie hotărâtă să-şi ducă misiunea la bun sfârşit.
— Să mergem! le strigă ea, trăgând grupul după ea către marginea cercului de lumină al făcliei. Nu ştiu ce a încercat NASA aici, dar în mod sigur nu îmi place să fiu folosită ca un pion în…
În acea fracţiune de secundă, capul ei se dădu brusc pe spate, de parcă Norah ar fi fost lovită drept în frunte de o forţă invizibilă. Scoase un icnet gutural de durere, se clătină, apoi căzu pe spate pe gheaţă. Aproape în aceeaşi secundă, Corky scoase un ţipăt şi se răsuci pe loc, ca şi cum umărul i-ar fi fost împins cu putere înapoi. Căzu şi el pe gheaţă, zvârcolindu-se de durere.
Rachel uită imediat de hârtia pe care o ţinea în mână, de Ming, de meteorit şi de bizarul tunel de sub gheaţă. Simţi un proiectil mic care îi trecu razant pe lângă ureche, aproape atingând-i tâmpla. Din instinct, se lăsă în genunchi şi îl trase pe Tolland după ea.
— Ce naiba se petrece??? răcni Tolland.
Rachel nu-şi putea închipui decât că începuse o furtună cu grindină — mingi de gheaţă care coborau cu mare viteză pe panta gheţarului — şi totuşi, după forţa cu care tocmai fuseseră loviţi Norah şi Corky, grindina ar fi trebuit să cadă cu o viteză de câteva sute de kilometri pe oră. Ciudat, dar tirul brusc de obiecte de dimensiunea marmurei păru să se concentreze acum asupra ei şi a lui Tolland. Gheaţa în jurul lor sărea, trimiţând în aer săgeţi dure. Rachel se rostogoli pe burtă, îşi înfipse colţii crampoanelor în gheaţă şi se îndreptă cât putu de repede spre singura protecţie existentă. Sania. Tolland o ajunse din urmă o clipă mai târziu şi se ghemui lângă ea.
Bărbatul se uită la Corky şi la Norah, care zăceau pe gheaţă, lipsiţi de orice apărare.
— Trage-i cu frânghia! strigă el, apucând de frânghie şi încercând să tragă.
Însă frânghia era înfăşurată în jurul saniei.
Rachel mototoli hârtia imprimată în buzunarul costumului şi porni în patru labe spre sanie, încercând să descâlcească frânghiile din tălpicile vehiculului. Tolland o urma îndeaproape.
Grindina formă imediat un baraj alb împotriva saniei, de parcă brusc Mama Natură i-ar fi abandonat pe Corky şi pe Norah şi şi-ar fi îndreptat "atenţia" asupra lui Rachel şi a lui Tolland. Unul din proiectile se înfipse în pânza care acoperea sania, se desfăcu parţial, apoi se balansă şi căzu drept pe mâneca dreaptă a costumului lui Rachel.
Fata îngheţă când văzu despre ce era vorba. Într-o fracţiune de secundă, uimirea care puse stăpânire pe ea se transformă în groază. "Grindina" era fabricată de om. Mingea de gheaţă de pe mâneca ei nu era altceva decât un sferoid perfect modelat, de mărimea unei cireşe mari. Suprafaţa era lustruită şi netedă, pătată doar de o linie în jurul circumferinţei, precum demodatele proiectile de muschetă din plumb, stanţate în prese. Acele alice sferice erau, fără îndoială, fabricate de mâna omului.
"Gloanţe de gheaţă…"
Având acces la experimentele militare, Rachel cunoştea bine noile arme experimentale Improvised Munitions (IM) — muniţie îmbunătăţită -, puşti de zăpadă care compactau zăpada în alice de gheaţă, puşti de deşert care topeau nisipul în proiectile de sticlă, puşti de apă care trăgeau pulsuri de apă lichidă cu o asemenea forţă încât puteau rupe oase. Armamentul cu muniţie îmbunătăţită dispunea de un avantaj enorm faţă de cel convenţional pentru că folosea resursele în funcţie de mediul local de luptă şi fabricau literalmente muniţie pe loc, furnizându-le soldaţilor un număr nelimitat de cartuşe fără ca aceştia să fie obligaţi să mai care vechile lor cartuşiere grele. Rachel ştia că alicele de gheaţă cu care se trăgea acum în ei erau comprimate "la cerere" din zăpadă încărcată în patul puştii.
Aşa cum se întâmpla adesea în universul serviciilor secrete, cu cât cineva ştia mai multe, cu atât mai înfricoşătoare deveneau scenariile posibile. Acest moment nu făcea excepţie. Rachel ar fi preferat acum ignoranţa, însă cunoştinţele ei despre acest armament o conduceau către o singură concluzie înfiorătoare: erau atacaţi de un soi de unitate americană de operaţiuni speciale, singura forţă armată din ţară care dispunea în mod curent de permisiunea de a folosi aceste arme pe teren.
Prezenţa unei unităţi militare de elită însemna un al doilea lucru, şi mai înfiorător decât primuclass="underline" probabilitatea de a supravieţui atacului era aproape nulă.
Gândul morbid îi fu brusc întrerupt când una dintre alicele de gheaţă găsi o deschizătură în pânza saniei şi traversă şuierând scutul, lovind-o pe Rachel chiar în stomac. Aceasta avu senzaţia că o izbeşte un pumn drept în vintre, deşi era protejată de costumul Mark IX. Văzu stele verzi. Rachel se dădu înapoi, dar reuşi să se prindă de sanie ca să nu-şi piardă echilibrul. Michael Tolland lăsă baltă frânghia lui Norah şi se întinse să o prindă pe Rachel, dar ajunse prea târziu. Rachel căzu pe spate, trăgând odată cu ea o stivă de echipamente. Începu, împreună cu Tolland să se rostogolească în jos pe gheaţă în mijlocul dispozitivelor electronice scăpate de sub control.
— Sunt… gloanţe…, icni ea, rămasă momentan fără suflu. Fugi!
50
Metroul care părăsea staţia Federal Triangle nu se putea îndepărta suficient de repede pentru Gabrielle Ashe. Femeia stătea înţepenită într-un colţ pustiu din tren, în vreme ce siluete întunecate treceau pe lângă ea ca într-o ceaţă. În poală, i se odihnea dosarul roşu pe care i-l dăduse Marjorie Tench. O apăsa de parcă ar fi avut zece tone.
"Trebuie să stau de vorbă cu Sexton!", îşi spuse ea. Trenul mergea oricum în direcţia biroului senatorului. "Chiar acum!"
În lumina slabă şi pâlpâitoare din tren, Gabrielle se simţea ca şi cum trebuia să îndure o călătorie sub efectul halucinogenelor. Lumini tăcute se iveau şi dispăreau deasupra capului ei ca nişte efecte stroboscopice date cu încetinitorul. Tunelul o înconjura din toate părţile ca un canion adânc.
"Să-mi spună cineva că toate astea nu sunt reale!"
Privi dosarul din braţe. Îi desfăcu clema, băgă uşor mâna şi scoase la iveală o fotografie. Luminile trenului clipiră o secundă, timp în care ea apucă să zărească o imagine şocantă — Sedgewick Sexton gol şi întins pe birou, cu faţa satisfăcută întoarsă exact spre camera de luat vederi, în vreme ce forma negricioasă a trupului ei se odihnea goală lângă el.
Gabrielle se scutură înfiorată, băgă poza la loc în dosar şi se luptă să închidă clema la loc.
"S-a terminat."
Imediat ce trenul ieşi din tunel şi se căţără pe una din şinele supraterane din apropierea L'Enfant Piaza, Gabrielle îşi scoase telefonul celular şi apelă numărul personal al senatorului. Îi răspunse vocea lui înregistrată pe serviciul de mesagerie. Nedumerită, sună la biroul lui. Îi răspunse secretara.