— Obscure? ripostă Gabrielle. Vânzarea pe şleau a propriei decizii în privinţa unei legi referitoare la spaţiu în schimbul milioanelor dolari din publicitate cu greu poate fi intitulată o chestiune obscură?
— Eşti convinsă că asta face el?
Tonul Yolandei se înăspri:
— Eşti suficient de sigură ca să-ţi ridici poalele în cap în faţa televiziunilor naţionale? Mai gândeşte-te un pic! În ziua de astăzi este nevoie de o mulţime de alianţe ca să realizezi ceva, iar finanţarea campaniilor electorale reprezintă o chestiune complexă. Poate că întâlnirea pe care a avut-o Sexton a fost una perfect legală.
— Încalcă legea, insistă Gabrielle. "Nu-i aşa?"
— Sau aşa a vrut Marjorie Tench să te facă să crezi. Candidaţii acceptă mereu donaţii în spatele uşilor închise din partea marilor corporaţii. Poate că nu e elegant, dar nu este neapărat şi ilegal. Pe fapt, cele mai multe aspecte legale au de-a face nu cu provenienţa banilor, ci cu modul în care candidaţii aleg să cheltuiască aceşti bani.
Gabrielle ezită, simţindu-se destul de nesigură.
— Gabs, Casa Albă te-a jucat cum a vrut în după-amiaza asta. A încercat să te întoarcă împotriva candidatului susţinut de tine, iar până în acest moment tu le-ai făcut jocul. Dacă aş avea nevoie de cineva de încredere, cred că aş rămâne cu Sexton înainte de a sări în barca unei persoane precum Marjorie Tench.
În acea clipă, sună telefonul Yolandei. Femeia răspunse, dădu din cap şi îşi notă ceva.
— Interesant, rosti ea în cele din urmă. Vin chiar acum. Mulţumesc.
Îşi închise telefonul şi se întoarse spre Gabrielle cu sprâncenele arcuite:
— Gabs, se pare că ai scăpat. Exact aşa cum am prevăzut.
— Ce se întâmplă?
— Nu am informaţii exacte încă, dar îţi pot spune că evenimentul organizat de preşedinte n-are nimic de-a face cu scandaluri sexuale sau cu finanţarea campaniilor.
Gabrielle simţi o rază de speranţă şi încercă din toată inima să-şi creadă prietena:
— De unde ştii?
— Cineva din interior tocmai mi-a dat de ştire că această conferinţă de presă are legătură cu NASA.
Gabrielle se ridică brusc:
— NASA?
Yolanda îi făcu cu ochiuclass="underline"
— S-ar putea ca asta să fie noaptea ta norocoasă. Pun pariu că preşedintele Herney simte o presiune atât de mare din partea senatorului Sexton, încât a hotărât că nu are altă şansă decât să suspende finanţarea Staţiei Spaţiale. Asta ar explica această convocare a întregii prese mondiale.
"O conferinţă de presă prin care să se anunţe încetarea finanţării staţiei spaţiale?" Nu ştia de ce, dar lui Gabrielle îi venea greu să creadă acest lucru.
Yolanda se ridică:
— Atacul lui Tench de după-amiază? Probabil că a fost doar un ultim efort disperat ca să se agaţe cu ceva de Sexton înainte ca preşedintele să iasă în public cu veştile proaste. Nimic nu ar fi fost mai bun decât un scandal sexual ca să se distragă atenţia de la un alt eşec prezidenţial. Oricum, Gabs, acum am de lucru! Sfatul meu — ia-ţi o ceaşcă de cafea, stai jos chiar aici, dă drumul la televizor şi urmăreşte povestea asta la fel ca noi toţi ceilalţi. Mai avem douăzeci de minute până începe spectacolul şi îţi repet că preşedintele nu are cum să se lanseze în speculaţii în seara asta. Îl urmăreşte întreaga omenire. Orice are de zis este foarte important.
Îi făcu din nou cu ochiuclass="underline"
— Şi-acum dă-mi dosarul acela!
— Ce?
Yolanda îi întinse mâna cu fermitate:
— Pozele astea rămân încuiate în biroul meu până ce povestea asta va lua sfârşit. Vreau să fiu sigură că nu vei face vreo tâmpenie.
Ezitând, Gabrielle îi dădu dosarul.
Yolanda încuie fotografiile într-un sertar al biroului şi ascunse cheile.
— O să-mi mulţumeşti, Gabs! Ţi-o jur.
Când trecu pe lângă ea, o mângâie pe creştet pe Gabrielle:
— Fă-te comodă. Cred că urmează veştile bune.
Gabrielle râmase singură în biroul de sticlă şi încercă să se lase convinsă de atitudinea pozitivă a Yolandei. Cu toate astea, nu se putea gândi decât la rânjetul de satisfacţie de pe chipul lui Marjorie Tench din acea după-amiază. Gabrielle habar n-avea ce urma să declare preşedintele S.U.A. lumii întregi, dar, cu siguranţă, veştile nu aveau să fie deloc bune pentru senatorul Sexton.
65
Rachel Sexton se simţea de parcă era arsă de vie.
"Plouă cu foc!"
Încercă să îşi deschidă ochii, dar nu reuşi să zărească decât nişte forme nedesluşite, în ceaţă, şi nişte lumini orbitoare. Ploua de jur împrejurul ei. O ploaie fierbinte care o opărea. Îi ardea pielea goală. Stătea întinsă pe o parte, simţind cărămizile fierbinţi sub trup. Se încovrigă mai tare, în poziţia de fetus, încercând să se ferească de lichidul fierbinte care cădea de sus. Mirosea a chimicale. Poate a clor. Încercă să se târască de acolo, însă nu putu. Mâini puternice îi apăsau pe umeri, ţintuind-o de podea.
"Daţi-mi drumul! Ard toată!"
Se luptă din instinct ca să scape, în zadar, căci aceleaşi mâini puternice o strângeau tot mai tare.
— Stai acolo! rosti vocea unui bărbat.
Accentul era american, de profesionist.
— Se va termina în curând!
"Ce se va termina? se întrebă Rachel. Durerea?" Încercă să îşi concentreze vederea. Luminile din locul ăsta erau extrem de puternice. Sesiză că încăperea era mică. Înghesuită. Totul i se părea cu susul în jos.
— Ard!
Urletul lui Rachel abia dacă se auzi ca o şoaptă.
— N-aveţi nimic, zise vocea. Apa e călduţă. Aveţi încredere în mine.
Rachel îşi dădu seama că era practic dezbrăcată. Avea pe ea doar lenjeria îmbibată cu apă. Nu îi era ruşine; mintea îi era prea ocupată cu alte întrebări.
Amintirile reveniră ca un şuvoi tumultos. Gheţarul. Radarul Atacul. "Cine? Unde sunt?" Încercă să pună lucrurile cap la cap însă îşi simţea creierul adormit, de parcă ar fi fost împiedicat de ceva să gândească. Din toată confuzia reieşi o singură idee limpede: "Michael şi Corky… unde sunt?"
Încercă din nou să-şi concentreze privirea, dar nu zări decât bărbaţii de deasupra ei. Toţi erau îmbrăcaţi în acelaşi fel de costum albastru ca de scafandru. Voi să vorbească, dar gura nu era capabilă să scoată nici măcar o singură silabă. Senzaţia de arsură din piele lăsa acum loc unor valuri bruşte şi profunde de durere, care îi atacau muşchii precum nişte unde seismice.
— Nu vă mai opuneţi, rosti bărbatul de deasupra. Sângele trebuie să vă revină în muşchi!
Rostea cuvintele de parcă ar fi fost un doctor.
— Încercaţi să mişcaţi membrele cât de mult puteţi.
Rachel simţea durerea ca şi cum fiecare muşchi îi era lovit de un ciocan. Rămase întinsă pe podea, abia respirând.
— Mişcaţi-vă braţele şi picioarele! insistă bărbatul, chiar dacă vă doare cumplit.
Rachel încercă să se conformeze. Fiecare mişcare părea un cuţit înfipt în articulaţii. Jeturile de apă se înfierbântară iarăşi. Revenea opăreala. Durerea era tot mai accentuată. La un moment dat, crezu că nu va mai rezista nici o secundă. În aceeaşi clipă, cineva îi făcu o injecţie. Durerea se domoli cu repeziciune. Vibraţiile slăbiră din intensitate. Rachel simţi că respiră din nou.
O nouă senzaţie îi invada trupul. O serie bizară de ace şi de ciupituri. Le simţea în tot corpul şi o înţepau, din ce în ce mai ascuţit. Milioane de puncte minuscule cât vârful de ac, care se intensificau ori de câte ori se mişca încercă să rămână nemişcată, dar jeturile de apă continuau să o lovească. Bărbatul de deasupra îi ţinea braţele şi i le mişca.