Reportajul de la televizor se pregătea de încheiere, subliniind încă o dată uriaşul salt înainte înregistrat de Casa Albă şi prăbuşirea dezastruoasă a senatorului Sexton.
"Cât de mult poate însemna o zi, îşi zise preşedintele. În politică, lumea se poate schimba într-o secundă."
Până în zori, avea să realizeze cât adevăr puteau să conţină aceste cuvinte.
85
"Pickering ar putea fi o problemă", zisese Tench.
Administratorul Ekstrom era prea tulburat de informaţia primită ca să observe că furtuna de afară se intensificase. Cablurile de prindere abia mai rezistau şi gemeau îngrozitor, iar personalul NASA prefera să stea la taclale, în loc să meargă la culcare. Gândurile lui Ekstrom rătăceau într-o altfel de furtună — o tornadă explozivă cu originile în Washington. Ultimele ore aduseseră multe probleme cu ele, iar Ekstrom căuta o soluţie pentru toate. Totuşi, o singură problemă se ridica mai ameninţătoare decât toate celelalte la un loc.
"Pickering ar putea fi o problemă."
Ekstrom nu-şi putea imagina o altă persoană de pe faţa pământului, în afară de William Pickering cu care să se răfuiască. Acesta se războia cu Ekstrom şi cu NASA de ani de zile, încercând să preia controlul asupra politicii de confidenţialitate, exercitând presiuni pentru diferite priorităţi ale misiunilor şi tunând şi fulgerând împotriva eşecurilor tot mai numeroase ale agenţiei spaţiale.
Ekstrom ştia că dezgustul lui Pickering faţă de NASA era mult mai vechi decât recenta pierdere a satelitului SIGINT al NRO în explozia rampei de lansare NASA sau decât erorile de securitate NASA, sau chiar decât bătălia pentru recrutarea personalului-cheie din domeniul spaţial. Durerea lui Pickering legată de NASA însemna o dramă continuă însoţită de resentimente şi deziluzie.
Avionul spaţial X-33, presupusul înlocuitor NASA al navetei spaţiale, fusese construit cu cinci ani mai târziu, fapt care însemna amânarea sau anularea a zeci de misiuni NRO de lansare sau întreţinere de sateliţi. De dată recentă, furia lui Pickering împotriva proiectului X-33 atinsese cote fulminante, odată cu descoperirea faptului că NASA anulase în întregime proiectul, provocând astfel o gaură estimată la 900 milioane dolari.
Ekstrom ajunse la biroul lui din habisferă, trase draperia care masca intrarea şi păşi înăuntru. Se aşeză la birou şi îşi puse capul în palme. Trebuia să ia câteva decizii. Ceea ce părea a fi o zi minunată se transformase într-un coşmar care ameninţa să-l distrugă. Încercă să se pună în locul lui William Pickering. Ce ar fi făcut el la pasul următor? Cineva cu inteligenţa lui Pickering trebuia să înţeleagă importanţa descoperirii NASA. Trebuia să ierte anumite alegeri luate în disperare de cauză. Trebuia să vadă răul ireversibil produs prin umbrirea acestui moment de triumf.
Ce ar fi făcut Pickering cu informaţiile pe care le deţinea el? Le-ar fi dat pace sau ar fi determinat NASA să plătească pentru erori?
Ekstrom se strâmbă. Aproape că nu avea nici un dubiu care ar fi fost alegerea.
În definitiv, William Pickering nutrea o ură mult mai profundă faţă de NASA… o veche duşmănie personală care trecea dincolo de politică.
86
Rachel tăcea, privind în gol spre cabina de pilotaj a avionului G4, în vreme ce aeronava zbura spre sud, de-a lungul coastei canadiene a golfului St. Lawrence. Tolland stătea în apropiere şi discuta Corky. În ciuda dovezilor care atestau autenticitatea meteoritului, admiterea, de către Corky, a faptului că nivelul conţinutului de nichel ieşea din gama de valori medii prestabilite servise la resuscitarea bănuielilor iniţiale ale lui Rachel. Plantarea secretă a unui meteorit sub gheaţă nu avea sens decât ca parte integrantă a unei fraude strălucit concepute.
Cu toate astea, dovezile ştiinţifice rămase sugerau validitatea meteoritului.
Rachel se întoarse de la fereastră şi privi mostra în formă de disc din mâna ei. Micile condrule luceau. Tolland şi Corky discutau de ceva vreme pe marginea acestor condrule, vorbind în termeni ştiinţifici mai presus de puterea de înţelegere a lui Rachel — niveluri echilibrate de olivine, matrici de sticlă metastabile şi reomogenizare metamorfică. Cu toate astea, bilanţul era evident: Corky şi Tolland erau de acord că acele condrule aveau în mod clar o provenienţă meteoritică. Nici urmă de îndoială asupra acestei informaţii.
Rachel învârti mostra în formă de disc în mână, plimbându-şi un deget peste marginea unde se vedea o porţiune a crustei de fuziune. Înnegrirea părea relativ proaspătă — cu siguranţă nu putea fi veche de trei secole -, deşi Corky îi explicase că meteoritul fusese ermetic sigilat în gheaţă şi evitase eroziunea atmosferică. Părea logic. Rachel văzuse programe la televizor în care se prezentau rămăşiţe umane scoase din gheaţă după patru mii de ani, iar pielea lor părea aproape intactă.
Studiind crusta de fuziune, un gând ciudat îi trecu prin minte — o anumită informaţie importantă fusese omisă. Rachel se întrebă dacă fusese vorba doar despre o omisiune în datele care îi fuseseră livrate ei sau uitase cineva să îi menţioneze acest aspect.
Se întoarse brusc spre Corky:
— A datat cineva crusta de fuziune?
Corky privi nedumerit spre ea:
— Ce?
— A datat cineva arsura? Cu alte cuvinte, ştim cu siguranţă că arsura de pe rocă a apărut exact la data evenimentului Jungersol?
— Îmi pare rău, îi răspunse Corky, dar e imposibil de datat. Oxidarea şterge toţi markerii izotopici necesari. În plus, ratele de înjumătăţire ale radioizotopilor sunt prea lente pentru a se măsura ceva sub cinci sute de ani.
Rachel se gândi câteva clipe, înţelegând acum de ce datarea surii nu făcea parte din date.
— Aşadar, din câte ştim, această rocă ar fi putut arde în Evul Mediu sau azi-noapte, corect?
Tolland chicoti:
— Nimeni nu a afirmat că ştiinţa are chiar toate răspunsurile.
Rachel îşi lăsă gândurile să rătăcească în voie:
— O crustă de fuziune este, în esenţă, doar o arsură extrem de severă. Din punct de vedere tehnologic, arsura de pe această piatră ar fi putut apărea oricând în ultima jumătate de secol, în moduri complet diferite.
— Greşit, o întrerupse Corky. Arsură în moduri complet diferite? Nu. Arsură într-un singur mod. Căderea prin atmosferă.
— Nu există altă posibilitate? Cum ar fi într-un furnal?
— Un furnal? se miră Corky. Aceste mostre au fost examinate sub lupa unui microscop electronic. Chiar şi cel mai curat furnal terestru ar fi lăsat reziduuri combustibile pe piatră — nucleare, chimice, combustibil fosil. Uită de asta! Şi cum rămâne cu striaţiile de la trecerea prin atmosferă? Astea nu se obţin într-un furnal.
Rachel uitase complet de striaţiile de pe meteorit. Acestea indicau cu adevărat o cădere prin atmosferă.
— Ce ziceţi de un vulcan? se aventură ea. Un produs al unei erupţii violente?
Corky clătină din cap:
— Arsura e mult prea curată.
Rachel privi spre Tolland. Oceanograful încuviinţă:
— Îmi pare rău, am avut ceva experienţe cu vulcani, atât deasupra, cât şi dedesubtul nivelului apelor. Corky are dreptate. Produsele de ejecţie vulcanică sunt pătrunse de zeci de toxine — dioxid de carbon, dioxid de sulf, sulfuri hidrogenate, acid clorhidric. Toate acestea ar fi fost detectate de mijloacele noastre electronice de scanare. Că ne place sau nu, acea crustă de fuziune este rezultatul unei arsuri curate de fricţiune atmosferică.
Rachel oftă şi se uită din nou pe fereastră. "O arsură curată." Fraza o lovi în moalele capului. Se întoarse spre Tolland: