Ajungând la suprafaţă, Tolland trase de trei ori aer adânc în piept, încercând, în acelaşi timp, să-şi limpezească gândurile. Apa care se infiltra pe sub geam nu putea decât să accelereze plonjonul. Submersibilul se găsea deja la peste un metru şi jumătate sub apă, iar Tolland abia dacă îl mai putea atinge cu vârfurile picioarelor. Simţea bătăile disperate ale lui Rachel rezonând în întreaga masă de metal şi plastic.
Tolland se gândea la o singură cale de acţiune. Dacă se scufunda la loc până la platforma motorului şi localiza cilindrul cu aer la mare presiune, l-ar fi putut folosi ca să deverseze apa din tancul de balast. Chiar dacă deversarea tancului ar fi fost doar un exerciţiu disperat, poate aşa Triton-ul ar fi reuşit să rămână în apropiere de suprafaţa apei încă un minut sau două, înainte ca tancurile perforate să se umple la loc.
"Şi după aceea?"
Fără a avea un plan clar de acţiune, Tolland se pregăti să se scufunde. Inspiră profund, aproape de nivelul în care îşi simţi plămânii gata să explodeze. "Mai mult aer în plămâni. Mai mult oxigen. O scufundare mai lungă." Simţindu-şi însă ţesuturile întinzându-se la maximum şi apăsându-i coastele, un gând ciudat îi trecu prin minte.
Dacă ar fi crescut presiunea în interiorul submersibilului? Unul dintre sigiliile domului de plexiglas se rupsese. Poate că, dacă ar fi putut creşte presiunea în interiorul habitaclului, Tolland ar fi reuşit să desprindă întregul dom, astfel încât Rachel să poată ieşi.
Expiră şi călcă apa câteva secunde, încercând să îşi imagineze mai bine şansele de reuşită. Era o opţiune perfect logică, nu? În definitiv, un submarin era construit ca să fie rezistent într-o singură direcţie. Trebuia să reziste la presiuni colosale din afară, fără ca presiunea dinăuntru să fie schimbată.
Mai mult, Triton-ul folosea valve de reglare uniformă, pentru a scădea numărul de piese de schimb duse de Goya în expediţii. Tolland putea desprinde pur şi simplu furtunul de alimentare al cilindrului de înaltă presiune, după care să îl redirecţioneze către un regulator de furnizare a ventilaţiei de urgenţă din babordul submersibilului! Presurizarea cabinei i-ar fi produs lui Rachel o durere cumplită, dar ar fi putut însemna o cale de salvare.
Tolland inspiră din nou şi se scufundă.
Submersibilul coborâse acum la doi metri şi jumătate, iar curenţii şi întunericul îi îngreunau orientarea. După ce găsi tancul presurizat, Tolland redirecţionă furtunul şi se pregăti să introducă aer în dom. Apucând valva, zări inscripţia din vopsea galbenă reflectorizantă de pe partea laterală a tancului, care îi reamintea de pericolul unei asemenea manevre: "ATENŢIE: AER COMPRIMAT — 3 000 PSI".
"Trei mii de livre pe inch pătrat", îşi spuse Tolland. Reuşita acţiunii ar fi însemnat desprinderea domului din plexiglas înainte ca presiunea din cabină să îi zdrobească plămânii lui Rachel. În esenţă, Tolland înfigea un furtun de incendiu de mare capacitate într-un balon de apă, sperând ca balonul să se destrame cât mai repede.
Strânse valva şi se hotărî. Suspendat acolo, pe spatele Triton-ului, Tolland roti de robinet, deschizând valva. Furtunul se umflă imediat, iar Tolland auzi cum aerul inunda cabina cu o forţă colosală.
În cabină, Rachel simţi brusc o durere sfâşietoare crăpându-i ţeasta. Deschise gura să ţipe, însă aerul intra în plămânii ei cu o asemenea forţă, încât fata avu senzaţia că o să-i explodeze pieptul. Îşi simţea ochii înfundaţi în orbite. În urechi ceva uruia cu putere, împingând-o către o stare de inconştienţă. Îşi strânse instinctiv ochii şi îşi apăsă palmele peste urechi. Durerea era din ce în ce mai mare.
Rachel auzi o bătaie chiar în faţa ei. Se chinui să întredeschidă ochii şi apucă să zărească silueta lui Michael Tolland în întuneric. Faţa lui stătea lipită de geam. O îndemna prin semne să facă ceva.
"Dar ce?"
Abia îl zărea în beznă. Vederea îi era înceţoşată, iar globii oculari — distorsionaţi din pricina presiunii. Chiar şi aşa, îşi putea da seama că Triton-ul se scufundase sub nivelul ultimelor licăriri ale luminilor subacvatice ale navei Goya. În jurul ei, se găsea doar un abis mocirlos şi nesfârşit.
Tolland se întinse pe suprafaţa domului şi continuă să bată. Pieptul urla după aer. Ştia că în câteva secunde trebuia să se întoarcă la suprafaţă.
"Împinge în geam!", o imploră el în gând. Auzea aerul presurizat evadând de sub geam şi ridicându-se în bule. Undeva, garnitura de etanşare se fisurase destul de serios. Mâinile lui Tolland căutară o muchie, ceva sub care să-şi bage degetele şi să tragă. Nimic.
Oxigenul i se termină, lipsa lui aducându-l în pragul leşinului. Bătu în geam pentru ultima dată. Nici măcar nu o mai vedea pe Rachel. Era prea întuneric. Cu ultimele picături de aer din plămâni strigă sub apă:
— Rachel… Împinge… În… geam!
Cuvintele lui ieşiră ca o bolboroseală neinteligibilă.
129
În Triton, Rachel îşi simţea capul comprimat ca într-un soi de mecanism medieval de tortură. Pe jumătate stând în picioare, înţepenită lângă scaunul din cabină, simţea moartea care plutea pretutindeni. Chiar în faţa ochilor, geamul domului era pustiu. Bătaia încetase.
Tolland dispăruse. O părăsise.
Şuierul aerului presurizat care năvălea cu putere îi amintea de rafalele asurzitoare ale vântului katabatic de pe gheţarul Milne. Pe podeaua submersibilului apa se înălţase la treizeci de centimetri. "Scoateţi-mă de aici!" Prin minte începură să i se perinde mii de gânduri şi de amintiri, ca nişte sclipiri de lumină violetă.
În întuneric, submersibilul începu să îşi schimbe poziţia. Rachel se împletici, pierzându-şi echilibrul. Se împiedică de scaun, căzu în faţă şi se izbi tare de interiorul domului semisferic. O durere ascuţită îi săgetă umărul. Se izbi din nou de geam şi atunci o încercă o senzaţie neaşteptată — o bruscă scădere a presiunii din submarin. Bătăile din urechi se domoliră sensibil, astfel încât Rachel reuşi să audă bolboroseala aerului care ieşea din dom.
Îi trebui o secundă ca să priceapă ce se întâmplase. Când se izbise de geam, greutatea ei forţase cumva întredeschiderea milimetrică a domului, astfel încât presiunea din interior se diminuase datorită vreunei garnituri slăbite. Evident, geamul domului era desprins! Rachel îşi dădu brusc seama ce încerca Tolland să-i spună.
"Încerca să arunce geamul în aer!"
Deasupra capului, cilindrul de presiune continua să pompeze aer. Rachel simţi cum presiunea creştea din nou în interior. De această dată, aproape că se bucură de eveniment, deşi simţea iarăşi acea apăsare care o aducea în pragul inconştienţei. Ridicându-se în picioare, Rachel împinse cu toată forţa în partea interioară a geamului.
De această dată nu se auzi nici un bolborosit. Geamul abia dacă se mişcă.
Se aruncă din nou cu toată greutatea asupra geamului. Nimic. O durea rana din umăr, aşa că se uită la ea. Sângele se uscase. Se pregăti să încerce din nou, dar nu mai avu timp să treacă la acţiune. Fără nici un fel de avertisment, submersibilul începu să se răstoarne — pe spate. Datorită apăsării exercitate de cutia grea a motorului asupra tancurilor de balast inundate, Triton-ul se roti pe spate, scufundându-se acum cu pupa în jos.
Rachel căzu pe spate şi se lovi de peretele cabinei. Pe jumătate afundată în apă băltită, se uită drept în sus la geamul domului, care se întindea deasupra ei ca un parbriz imens.
Afară era noapte… şi mii de tone de apă o împingeau în jos.
Rachel se forţă să se ridice, dar îşi simţea corpul inert şi greu. Mintea ei se întoarse în timp, în copilărie, la capcana de sub râul îngheţat.
— Luptă, Rachel! ţipa mama ei, întinzându-se ca să o tragă din apă. Ţine-te de mine!
Rachel îşi închisese ochii. "Mă scufund." Patinele atârnau ca nişte greutăţi de plumb, trăgând-o în jos. O vedea pe mama ei întinsă pe gheaţă pentru a-şi dispersa greutatea, întinzându-se după ea.
— Loveşte, Rachel! Dă cu picioarele!
Rachel izbise cât putuse. Trupul i se ridicase puţin în copca de gheaţă. O scânteie de speranţă. Mama ei o prinsese.
— Da! strigase ea. Ajută-mă să te ridic! Dă cu picioarele!
Cu mama ei care o trăgea de sus, Rachel folosise ultimele picături de energie ca să lovească cu patinele. Îndeajuns ca mama să o tragă în sus, în siguranţă. O scosese pe Rachel până la marginea dâmbului de zăpadă, după care izbucnise în plâns.
Aflată acum în mijlocul umidităţii şi al căldurii care creştea în submarin, Rachel deschise ochii în întunecimea din jur. Auzi clar vocea mamei ei, care-i şoptea de dincolo de mormânt, în interiorul Triton-ului care se ducea la fund.
"Dă cu picioarele!"
Rachel privi domul de deasupra. Adunându-şi ultimele picături de curaj, se căţără pe braţele scaunului, care acum era orientat aproape orizontal, ca un fotoliu dintr-un cabinet stomatologic. Stând pe spate, Rachel îşi îndoi genunchii cât putu şi lovi cu picioarele în sus. Scoţând un urlet sălbatic de disperare, izbi în mijlocul domului acrilic. Ţepi de durere îi săgetară oasele gleznelor, trimiţându-i săgeţi până în creier. Urechile îi bubuiră brusc. Rachel simţi presiunea cum se echilibrează cu violenţă. Garnitura etanşă de pe partea laterală stânga a domului cedă complet, astfel încât lentilele uriaşe ale geamului se desfăcură parţial, ca uşile imense ale unui hambar.
Torentul de apă intră cu forţă în submarin şi o împinse cu putere pe Rachel înapoi pe scaun. De jur împrejurul ei, oceanul bubuia, învolburându-i-se prin spate, ridicând-o de pe scaun, răsucind-o cu capul în jos, de parcă ar fi fost o cârpă într-o maşină de spălat. Rachel bâjbâi după ceva de care să se prindă, dar se învârtea nebuneşte.
Simţea cum cabina se umple vijelios cu apă şi cum Triton-ul începe să alunece cu viteză în jos. Corpul ei o luă în sus şi se înghesui în rama geamului. În jur se ridicau şiruri de bule de aer, răsucind-o, trăgând-o în stânga şi în sus. O bucată de plexiglas o izbi cu putere peste şold.
Se trezi dintr-odată liberă.
Învârtindu-se în toate părţile în nesfârşitul întuneric apos şi cald, Rachel simţi cum plămânii ţipă deja după aer. "Du-te la suprafaţă!" Căută lumină cu privirea, dar nu văzu nimic. Universul părea la fel în toate direcţiile. Beznă. Nici o forţă de gravitaţie. Nici un indiciu în sus sau în jos.
În acea fracţiune înspăimântătoare de secundă, Rachel îşi dădu seama că habar n-avea încotro să pornească în înot.