"Gheaţa… apa… Întunericul." Groază desăvârşită.
Vârful aisbergului alunecă sub apă, astfel încât apele Oceanului Arctic se revărsară peste marginile gheţii ca un torent. Rachel se simţi trasă sub apă. Când apa sărată îi atinse pielea neprotejată a feţei, avu sentimentul că o arde cu un fier încins. Solul de gheaţă dispăru sub ea. Rachel se luptă să revină la suprafaţă, ajutată de gelul din costum. Înghiţi o gură zdravănă de apă de mare, dar reuşi să îşi revină. Îi zări pe ceilalţi plutind în apropiere, toţi trei înfăşuraţi în corzile de siguranţă. Când reuşi să se echilibreze, Tolland îi strigă:
— Revine la suprafaţă!
În clipa în care înţelese vorbele lui, Rachel simţi un vârtej ciudat urcând de sub ea. Ca o locomotivă uriaşă care îşi inversase sensul de mişcare, blocul de gheaţă se oprise din scufundare undeva, sub apă, şi acum îşi începuse ascensiunea chiar sub ei. Un huruit fantomatic, de joasă frecvenţă, se auzi cu putere prin apă în momentul în care blocul scufundat ajunse aproape de suprafaţă.
Blocul urcă repede, accelerându-şi urcuşul şi ivindu-se ca o fantomă din adâncurile întunecate. Rachel se simţi ridicată în aer. Când gheaţa îi atinse trupul, apa oceanului începu să se învârtejească. Rachel încerca zadarnic să îşi găsească echilibrul, în timp ce gheaţa o propulsa în sus împreună cu milioane de litri de apă sărată. Blocul imens se ivi în sfârşit la suprafaţă, gemând şi răsucindu-se pe toate părţile, căutându-şi un centru de gravitate. Rachel se trezi rostogolindu-se prin apa adâncă până la mijloc. În vreme ce apa începu să şiroiască de pe suprafaţa albă, şuvoiul o înghiţi pe Rachel şi o trase către margine. Căzând întinsă pe burtă, Rachel zări marginea care se apropia ameninţător.
"Ţine-te bine!" Auzea vocea mamei ei strigându-i ca atunci când era doar o copilă şi plutea pe sub gheaţa iazului. "Ţine-te bine! Nu te scufunda!"
Harnaşamentul strâns o împiedica să respire. Rachel se opri la doar câţiva metri de margine. Mişcarea o răsucise pe loc. Îl văzu, la zece metri depărtare, pe Corky, care zăcea nemişcat, legat în continuare de ea prin coardă. Alunecaseră pe suprafaţa blocului în direcţii diferite, şi acest fapt îi oprise pe amândoi de la căderea peste marginea aisbergului. În vreme ce apa se scurgea şi devenea tot mai puţin adâncă, o altă siluetă întunecată apăru lângă Corky. Omul era în patru labe. Apucă de coarda lui Corky şi scuipă apă de mare.
Michael Tolland.
În vreme ce ultimele şuvoaie de apă se scurseră pe lângă ea, lăsând blocul de gheaţă uscat, Rachel rămase întinsă, într-o tăcere îngrozită, ascultând vuietul oceanului. Apoi, simţind cum i se face tot mai frig, se ridică în patru labe. Aisbergul continua să se balanseze înainte şi înapoi, ca un cub uriaş de gheaţă. Năucită şi chinuită de dureri cumplite, Rachel se târî înapoi către ceilalţi.
Mult deasupra lor, pe gheţar, Delta One se zgâi prin vizorul de noapte la apa care se învolbura în jurul celui mai proaspăt aisberg din Oceanul Arctic. Nu era surprins că nu vedea trupuri în apă. Oceanul era întunecat, iar costumele victimelor lui erau negre.
Cercetă cu privirea suprafaţa imensului bloc de gheaţă plutitoare, reuşind cu greu să se concentreze. Gheaţa pornise cu repeziciune în larg, trasă de puternicii curenţi din apropierea gheţarului. Tocmai vru să îşi întoarcă privirea spre apele oceanului, când zări ceva neaşteptat. Trei puncte negre pe gheaţă. "Să fie acelea cadavrele?" Încercă să le aducă mai aproape prin vizor.
— Vezi ceva? întrebă Delta Two.
Delta One nu îi răspunse, concentrat să regleze lupa vizorului. Era uluit să vadă, pe suprafaţa albă a aisbergului, trei forme umane care zăceau nemişcate. Habar n-avea dacă cei trei trăiau sau erau deja morţi. Nu mai conta acum. Dacă trăiau, chiar şi îmbrăcaţi cu acele costume de protecţie, aveau să moară în mai puţin de o oră: erau uzi, furtuna se apropia şi erau purtaţi în derivă în largul unuia dintre cele mai periculoase oceane de pe planetă. Corpurile lor n-aveau să fie găsite niciodată.
— Doar umbre, zise el, întorcându-se cu spatele la creastă. Hai să ne întoarcem la bază.
57
Senatorul Sedgewick Sexton îşi aşeză sonda cu Courvoisier pe tejgheaua căminului din apartament şi înteţi focul câteva clipe, adunându-şi gândurile. Cei şase oameni din birou stăteau acum tăcuţi… aşteptau. Discuţiile de complezenţă luaseră sfârşit. Sosise vremea ca senatorul Sexton să aleagă. Ei o ştiau. O ştia şi el.
Politica însemna vânzare.
"Fă-i să aibă încredere! Arată-le că le înţelegi problemele!"
— Aşa cum poate ştiţi deja, rosti Sexton, întorcându-se spre oaspeţi, în ultimele luni m-am întâlnit cu mulţi oameni aflaţi în poziţii similare cu cele pe care le deţineţi dumneavoastră.
Zâmbi şi se aşeză, ca să fie la acelaşi nivel cu ei.
— Însă dumneavoastră sunteţi singurii pe care i-am invitat vreodată la mine acasă. Sunteţi nişte oameni extraordinari şi sunt onorat să vă întâlnesc.
Sexton îşi încrucişă braţele şi îşi roti privirea prin încăpere, luând contact personal cu fiecare dintre oaspeţi. Apoi se concentră asupra primei ţinte — bărbatul voinic cu pălărie de cowboy.
— Space Industries din Houston, continuă Sexton. Mă bucur că aţi venit!
Texanul se încruntă:
— Urăsc oraşul ăsta.
— Nu vă învinuiesc. Washingtonul a fost nedrept cu dumneavoastră.
Texanul se uită pe sub borul pălăriei, dar nu scoase nici o vorbă.
— Acum doisprezece ani, reluă Sexton, i-aţi făcut o ofertă guvernului american. Aţi propus construirea unei staţii spaţiale americane pentru doar cinci miliarde de dolari.
— Mda, aşa a fost. Mai am şi acum proiectul.
— Şi totuşi NASA a convins guvernul că o staţie spaţială americană trebuie să fie un proiect NASA.
— Corect. NASA a început construcţia cu un deceniu în urmă.
— Un deceniu. Şi nu numai că staţia NASA nu este încă operaţională, dar proiectul ei a costat până acum de douăzeci de ori mai mult decât proiectul dumneavoastră. În calitate de cetăţean care-şi plăteşte impozitul, mi se face rău!
Un mormăit general de aprobare răsună în încăpere. Sexton îşi mută privirea de la unul la altul, păstrând legătura cu întregul grup.
— Sunt perfect conştient, rosti el, adresându-se tuturor de această dată, că mai mulţi dintre dumneavoastră s-au oferit să lanseze navete spaţiale private pentru o sumă de doar cincizeci de milioane de dolari per zbor.
Alte încuviinţări.
— Şi totuşi NASA vă sapă pretinzând doar treizeci şi opt de milioane de dolari pe zbor… chiar dacă tariful lor real pentru fiecare zbor este de peste o sută şi cincizeci de milioane de dolari!
— E modul lor de a ne ţine departe de spaţiul cosmic, rosti unul dintre musafiri. Sectorul privat nu are cum să intre în competiţie cu o companie care îşi permite zboruri cu naveta spaţială având pierderi de patru sute la sută şi continuând să rămână în afacere.
— Nici n-ar trebui, accentuă Sexton.
Încuviinţări din toate părţile.
Sexton se întoarse acum spre întreprinzătorul cu aspect sever de lângă el, un om al cărui dosar îl citise cu interes. La fel ca mulţi întreprinzători care îi finanţau campania, omul era un fost inginer militar care devenise extrem de dezamăgit de salariile mici şi de birocraţia guvernamentală şi îşi abandonase funcţia pentru a-şi căuta norocul în industria aerospaţială.
— Kistler Aerospace, rosti Sexton, clătinând din cap deznădăjduit. Compania dumneavoastră a proiectat şi a produs o rachetă capabilă să lanseze încărcături cu doar patru mii de dolari pe kilogram, în vreme ce la NASA costă douăzeci de mii de dolari pe kilogram. Făcu o pauză pentru a spori efectul dramatic. Şi totuşi nu aveţi clienţi?!