Adâncimea normală de navigare a vasului se găsea imediat sub termoclină, un gradient natural de temperatură care distorsiona undele radar de deasupra şi făcea submarinul invizibil radarelor de suprafaţă. Cu un echipaj de 148 de oameni şi o adâncime maximă de imersiune de peste cinci mii de metri, vasul reprezenta ultimul răcnet în materie de submersibile şi era nava de lucru a Marinei Statelor Unite. Sistemul de aerisire prin electroliză evaporativă, cele două reactoare nucleare şi proviziile modificate prin inginerie genetică îi permiteau să înconjoare planeta de douăzeci şi unu de ori fără să iasă la suprafaţă. Dejecţiile umane ale echipajului, la fel ca în cele mai multe cazuri de nave submersibile, erau comprimate în blocuri de treizeci de kilograme şi ejectate în ocean — cărămizi uriaşe de materii fecale care erau botezate în glumă "căcăreze de balenă".
Tehnicianul aflat în faţa ecranului oscilator din camera sonarului era unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu. Mintea lui era un dicţionar ambulant de sunete şi forme de undă. Omul putea distinge între sunetele mai multor zeci de tipuri de propulsoare ruseşti de submarin, sute de animale marine şi chiar vulcani subacvatice aflate la mare distanţă, cum erau cele din Japonia.
Pe moment însă, asculta un ecou repetat şi înfundat. Deşi uşor de identificat, sunetul apăruse în chip cu totul neaşteptat:
— Nu o să crezi ce semnal primesc acum în căşti, îi zise el asistentului, dându-i căştile.
Asistentul îşi montă căştile şi o expresie de neîncredere i se aşternu pe chip:
— Doamne! E limpede ca lumina zilei. Ce facem?
Omul de la sonar ridicase deja interfonul să îl anunţe pe căpitan.
Când acesta ajunse în camera sonarului, tehnicianul comută semnalul pe difuzoare, astfel ca toată lumea să îl audă clar.
Căpitanul ascultă, fără nici o expresie pe chip:
THUD. THUD. THUD.
THUD… THUD… THUD…
THUD. THUD. THUD.
Mai încet. Tot mai încet. Tiparul sonor se pierdea. Din ce în ce mai slab.
— Care sunt coordonatele? ceru căpitanul să afle.
Tehnicianul îşi drese glasuclass="underline"
— De fapt, domnule, vine de la suprafaţă, la circa cinci kilometri de tribord.
62
Gabrielle Ashe tremura ca piftia în holul întunecos de lângă biroul senatorului Sexton. Picioarele îi tremurau îngrozitor. Şi asta nu pentru că stătuse prea mult nemişcată, ci din cauza dezamăgirii provocate de cele auzite. Întâlnirea din încăperea alăturată continua, însă Gabrielle nu mai avea nevoie să audă şi alte cuvinte. Adevărul ieşise la iveală într-un mod cât se poate de dureros.
"Senatorul Sexton ia mită de la agenţii spaţiale private." Marjorie Tench îi spusese adevărul.
Gabrielle simţea cum o invadează repulsia născută din trădare. Crezuse în Sexton. Luptase pentru el. "Cum poate face aşa ceva?" Gabrielle îl mai văzuse pe senator minţind din când în când pentru a-şi proteja viaţa privată, însă era vorba de politică. Asta chiar însemna încălcarea legii.
"Nici măcar n-a fost ales şi deja s-a apucat să vândă Casa Albă!"
Gabrielle ştia că nu-l mai poate suporta pe senator. Promisiunea de a promulga legea de privatizare a agenţiei spaţiale putea fi făcută doar dispreţuind total legea şi sistemul democratic. Chiar dacă senatorul credea că măsura ar fi fost în interesul public, a vinde o asemenea decizie pe faţă, în avans, însemna trântirea uşii în nas tuturor verificărilor şi balanţelor financiare guvernamentale şi ignorarea eventualelor argumente logice ale Congresului, ale consilierilor, ale votanţilor şi ale celor care fac lobby. Cel mai important, prin garantarea privatizării NASA, Sexton pavase calea unor nenumărate abuzuri din partea celor care aveau cunoştinţe oculte — vânzarea din interior fiind cel mai banal procedeu în acest caz, favorizând plasarea de mite substanţiale în detrimentul investitorilor publici oneşti.
Simţind că i se face rău de la stomac, Gabrielle se întrebă ce avea de făcut.
Un telefon sună strident chiar în spatele ei, spărgând liniştea din hol. Uluită, Gabrielle se răsuci pe călcâie. Sunetul venea din debaraua din vestibul — un telefon celular în buzunarul hainei unui oaspete.
— Iertaţi-mă, prieteni, se auzi o vorbă tărăgănată cu accent texan. E pen' mine.
Gabrielle auzi cum omul se ridică. "Vine încoace!" Întorcându-se, fata porni în goană înapoi pe drumul pe care venise. Când ajunse la jumătatea holului, o coti la stânga şi se ascunse în bucătăria întunecată exact când texanul ieşi din birou şi porni pe hol. Gabrielle încremeni în umbră.
Texanul trecu pe lângă ea fără să o observe.
Dincolo de zgomotele puternice ale propriei inimi, Gabrielle îl auzi repezindu-se la debara. În cele din urmă, omul răspunse la telefon:
— Mda?… Când?… Nu zău? O să-l pornim. Mersi.
Individul închise şi porni înapoi spre birou, strigând de pe drum:
— Hei! Daţi drumul la televizor! Se pare că Zach Herney va ţine o conferinţă de presă de urgenţă în seara asta. La ora opt. Pe toate canalele. Fie va declara război Chinei, fie Staţia Spaţială Internaţională tocmai s-a prăbuşit în ocean.
— Păi asta chiar merită sărbătorit! îi răspunse cineva dinăuntru.
Toată lumea izbucni în râs.
Gabrielle simţi că bucătăria se învârteşte cu tot cu ea. "O conferinţă de presă la ora opt?" Tench părea să nu fi jucat deloc la cacealma. Îi dăduse timp lui Gabrielle până la ora opt ca să aducă o declaraţie sub jurământ prin care să recunoască legătura amoroasă. "Îndepărtează-te de senator până nu e prea târziu", o avertizase Tench. Gabrielle presupusese că termenul limită fusese astfel stabilit încât Casa Albă să poată strecura informaţia ziarelor de a doua zi, însă acum se părea că administraţia de la Washington voia să iasă ea însăşi în public cu aceste informaţii.
O conferinţă de presă urgentă?" Cu cât mai mult se gândea la asta, cu atât totul i se părea mai ciudat. "Herney iese la rampă cu porcăria asta? El în persoană?"
În birou cineva deschise televizorul. Vocea prezentatorului de ştiri era încărcată de emoţie:
— Casa Albă nu a oferit nici un indiciu asupra subiectului surprinzătoarei conferinţe de presă din această seară, aşa că speculaţiile abundă. Unii analişti politici cred acum că, din cauza absenţelor repetate din mass-media ale preşedintelui din ultima vreme, Zach Herney ar putea anunţa că nu va candida pentru un al doilea mandat.
Chiote de bucurie se auziră din birou.
"Absurd", îşi spuse Gabrielle. Cu toate mizeriile pe care Casa Albă le avea acum împotriva lui Sexton, era imposibil ca preşedintele să arunce prosopul în seara asta. "Conferinţa asta de presă se va referi la altceva". Gabrielle avea sentimentul tulburător că ea fusese deja avertizată în acest sens.
Se uită la ceas. Mai puţin de o oră. Trebuia să ia o decizie, şi ştia exact cu cine trebuia să discute. Strângând sub braţ dosarul cu fotografii, ieşi în linişte din apartament.
Paznicul de pe coridor răsuflă uşurat când o văzu.
— Am auzit nişte urale de bucurie înăuntru. Se pare că aţi dat lovitura.
Fata îi zâmbi scurt şi se îndreptă spre lift.
Afară, pe stradă, noaptea care se lăsa părea îngrijorător de grea. Gabrielle îi făcu semn unui taxi, se urcă în el şi încercă să se asigure că ştia exact ce face.
— Studiourile de televiziune ABC, îi spuse ea şoferului. Grăbeşte-te!
63
Stând întins pe o parte, pe gheaţă, Michael Tolland îşi odihnea capul pe un braţ întins pe care deja nu îl mai simţea. Chiar dacă pleoapele erau din ce în ce mai grele, Tolland se chinuia să şi le ţină deschise. Din punctul lui de vedere, se uita acum la ultimele imagini pe care le avea din această lume — apă şi gheaţă -, într-un soi de vedere periferică ciudată. Finalul potrivit al unei zile în care nimic nu fusese ceea ce părea.