Peste blocul de gheaţă începuse să se aştearnă o linişte ciudată. Rachel şi Corky tăcuseră amândoi, iar bătăile se opriseră. Cu cât se îndepărtau de gheţar, vântul devenea tot mai calm. Tolland auzea şi propriul trup cum e redus la tăcere. Cu gluga strânsă în jurul urechilor, îşi auzea propria respiraţie amplificată în cutia de rezonanţă a craniului. Devenea tot mai rară… şi mai superficială. Trupul nu mai era capabil să se lupte cu senzaţia de comprimare care însoţea fuga sângelui din extremităţi înspre organele vitale, într-un ultim efort de a menţine creierul conştient.
O bătălie pierdută, ştia foarte bine.
Ciudat, dar durerile dispăruseră. Trecuse prin acea stare. Acum simţea că se umflase. Amorţeală. Plutire. Când nu mai fu capabil să clipească, vederea i se înceţoşă. Umoarea apoasă dintre cornee şi cristalin începea să îngheţe. Tolland privi înapoi spre fantoma gheţarului Milne, acum doar o formă albă, vagă în lumina ceţoasă a lunii.
Îşi simţea sufletul împăcat cu înfrângerea. Oscilând pe pragul dintre prezenţă şi absenţă, privi înspre valurile oceanului. Vântul spulbera totul în jur.
În acel moment, Tolland începu să delireze. Ciudat, dar, în ultimele secunde înainte de a deveni inconştient, delirul lui nu avea nici o legătură cu salvarea. Nu avu gânduri halucinante despre căldură şi confort. Delirul final era terifiant.
Un animal imens răsărea din apă lângă aisberg, spărgând suprafaţa apei cu un şuierat înspăimântător. Veni spre el ca un monstru marin mitic — zvelt, negru şi mortal, cu apa bolborosind înspumată în jurul lui. Tolland se forţă să clipească. Vederea i se limpezi puţin. Bestia era aproape, lovind în gheaţă ca un rechin imens care atacă o bărcuţă. Masiv, animalul se înălţă deasupra lui, cu pielea udă şi lucind.
După ce imaginea ceţoasă se înnegri, nu mai rămaseră decât sunetele. Metal pe metal. Dinţi smulgând din gheaţă. Venind mai aproape. Trăgându-le corpurile de la locul lor.
"Rachel…"
Tolland se simţi înşfăcat cu brutalitate.
Apoi totul se întunecă în jurul lui.
64
Gabrielle Ashe o luă la goană imediat ce intră în camera de producţie de la etajul trei al canalului ABC News. Chiar şi aşa, se mişca mai încet decât toţi ceilalţi oameni din încăpere. Producţia se desfăşura cu intensitate maximă douăzeci şi patru de ore pe zi, dar în acel moment spaţiul de lucru din faţa ei era mai aglomerat ca oricând. Redactorii cu ochii ieşiţi din orbite strigau unii la alţii peste pereţii compartimentelor lor, reporterii cu faxuri în mâini goneau de la post de lucru la post de lucru comparând notiţele, iar curierii muşcau dintr-un baton de Snickers şi luau o gură de Mountain Dew între două sarcini.
Gabrielle venise la studiourile ABC ca s-o vadă pe Yolanda Cole.
De obicei, Yolanda putea fi găsită în zona cea mai liniştită din redacţie — birourile private cu pereţi de sticlă rezervate celor care luau decizii şi care aveau nevoie de ceva linişte pentru a gândi. În seara asta însă, Yolanda se afla chiar în mijlocul mulţimii bezmetice. Când o zări pe Gabrielle, femeia scoase un chiot de exuberanţă.
— Gabs!
Yolanda purta o rochie strânsă pe corp şi ochelari în formă de broască ţestoasă. Ca întotdeauna, de ea atârnau câteva kilograme de bijuterii. Se îndreptă spre Gabrielle, făcându-i semn cu mâna:
— Te îmbrăţişez!
Yolanda Cole era redactor al canalului ABC News din Washington de şaisprezece ani. De origine poloneză, pistruiată, Yolanda era o femeie scundă, cu părul foarte rar, căreia toată lumea i se adresa în semn de afecţiune cu "Mami". Spiritul ei de matroană şi umorul ascundeau o iscusinţă şi o perseverenţă ieşite din comun în a obţine articolele dorite. Gabrielle o cunoscuse pe Yolanda la un seminar "Femeile în politică", la care participase la scurt timp după sosirea ei în Washington. Discutaseră despre trecutul lui Gabrielle, despre provocarea de a fi femeie în D.C. şi în cele din urmă despre Elvis Presley — o pasiune pe care descoperiseră cu surprindere că o împărtăşesc. Yolanda o luase pe Gabrielle sub aripa ei şi o ajutase să îşi facă relaţii. De atunci, Gabrielle trecea la o lună şi ceva pe la ea ca s-o salute.
Gabrielle o îmbrăţişă. Entuziasmul Yolandei îi ridica deja moralul.
Yolanda se dădu înapoi şi se uită la Gabrielle cu atenţie:
— Parcă ai îmbătrânit cu o sută de ani, fetiţo! Ce ţi s-a întâmplat?
Gabrielle îşi coborî vocea:
— Am probleme, Yolanda!
— Zvonurile nu spun asta. Omul tău e în ascensiune.
— Putem discuta undeva, între patru ochi?
— Ţi-ai ales prost momentul, scumpo. Preşedintele va ţine o conferinţă de presă cam într-o jumătate de oră şi noi tot n-avem habar despre ce va fi vorba. Trebuie să fac rost de comentarii de la experţi şi mă zbat ca peştele pe uscat.
— Ştiu eu care e subiectul conferinţei.
Yolanda îşi coborî ochelarii pe nas. Părea sceptică:
— Gabrielle, corespondentul nostru din interiorul Casei Albe habar n-are despre ce e vorba. Vrei să spui că Sexton are mai multe informaţii?
— Nu, spun doar că eu deţin mai multe informaţii. Acordă-mi cinci minute şi îţi povestesc tot.
Yolanda privi dosarul cu sigiliul Casei Albe din mâna lui Gabrielle.
— Ăla e un document intern al Casei Albe. De unde ai făcut rost de el?
— Dintr-o întâlnire privată cu Marjorie Tench pe care am avut-o în după-amiaza aceasta.
Yolanda o privi lung preţ de câteva clipe:
— Vino după mine!
La adăpostul confidenţialităţii biroului de lucru al Yolandei, Gabrielle îi mărturisi prietenei sale legătura de o noapte cu Sexton şi faptul că Tench deţinea dovezi foto.
Yolanda îi zâmbi larg şi izbucni în râs. Lucra de atâta vreme în mass-media din Washington încât nimic nu o mai şoca.
— Oh, Gabs, bănuiam eu că tu şi Sexton v-aţi pus-o. Nici o surpriză! El are reputaţie, iar tu eşti o fată drăguţă. Păcat de fotografii. Eu nu mi-aş face griji.
"Să nu-mi fac griji?"
Gabrielle îi povesti că Tench îl acuzase pe Sexton de luarea de mită ilegală din partea companiilor aerospaţiale şi că ea tocmai fusese martora unei întâlniri SFF secrete care confirma acele acuzaţii! Expresia Yolandei rămase din nou impasibilă — până ce Gabrielle îi povesti ce avea de gând să întreprindă în legătură cu asta.
Yolanda părea acum neliniştită:
— Gabrielle, este treaba ta dacă vrei să predai un document legal prin care declari că te-ai culcat cu un senator american şi l-ai susţinut în vreme ce el minţea în aceasta privinţă. Dar faci o mutare foarte proastă, ţi-o spun eu. Trebuie să te gândeşti mult la ce repercusiuni poate avea acest gest asupra ta.
— Nu mă asculţi. Nu am atâta timp la dispoziţie!
— Ba te ascult. Draga mea, indiferent că timpul te presează sau nu, unele lucruri nu se fac, pur şi simplu. De exemplu, nu vinzi un senator al Statelor Unite în cadrul unui scandal sexual. E sinucidere curată. Ascultă-mă bine, fătuco! Dacă dobori un candidat prezidenţial, ar fi mai bine să te urci în maşină şi să fugi cât mai departe de D.C. Vei fi o femeie distrusă pentru toată viaţa. O mulţime de oameni cheltuiesc o mulţime de bani ca să aducă un candidat pe creasta valului. Sunt în joc o grămadă de bani şi multă putere — genul acela de putere pentru care oamenii ucid.
Gabrielle tăcu.
— Ca o părere personală, continuă Yolanda, eu cred că Tench te-a ameninţat în speranţa că te vei speria şi vei face o prostie — cum ar fi să-ţi cauţi scăparea şi să mărturiseşti legătura avută cu senatorul. Yolanda arătă înspre dosarul roşu din mâinile lui Gabrielle. Pozele alea cu tine şi cu Sexton nu înseamnă nimic dacă tu sau Sexton recunoaşteţi că sunt adevărate. Casa Albă ştie prea bine că, dacă publică acele fotografii, Sexton va pretinde că sunt trucate şi i le va arunca preşedintelui drept în faţă.