— M-am gândit şi eu la asta, dar chestiunea cu finanţarea ilegală a campaniei este…
— Iubito, ia gândeşte-te puţin. Dacă nu au ieşit în public cu acuzaţii de luare de mită până acum, probabil că nici nu o vor mai face. Preşedintele este foarte serios în privinţa chestiei ăsteia cu campania negativă. Eu cred că a hotărât să scutească pe toată lumea de un scandal în industria aerospaţială şi a trimis-o pe Tench după tine cu o cacealma, sperând că ar putea să te sperie cu încurcătura asta sexuală. Să te facă să-ţi înjunghii candidatul pe la spate.
Gabrielle se gândi puţin la cele auzite. Deşi aveau sens cuvintele Yolandei, totuşi ceva părea bizar. Gabrielle arătă prin geam spre agitaţia din studioul de ştiri:
— Yolanda, voi vă pregătiţi pentru o importantă conferinţă de presă a preşedintelui. Dacă nu va ieşi în public cu probleme despre mită sau sex, atunci pentru ce atâta tam-tam?
Yolanda părea uluită:
— Stai aşa! Tu crezi că această conferinţă de presă are vreo legătură cu tine şi cu Sexton?
— Sau cu mita. Sau cu amândouă. Tench mi-a zis că am timp la dispoziţie până diseară la opt pentru a semna o declaraţie, altfel preşedintele va anunţa…
Râsul Yolandei zgudui întreaga încăpere cu pereţii ei de sticlă:
— Oh, te rog! Zău aşa! Mă termini!
Gabrielle n-avea deloc chef de glumă.
— Ce???
— Ascultă, Gabs, reuşi Yolanda să îi mai spună, printre râsete, ai încredere în mine în privinţa asta. Am de-a face cu oamenii de la Casa Albă de şaisprezece ani. Nici nu poate fi vorba ca Zach Herney să fi convocat presa din întreaga lume ca să le spună ziariştilor că bănuieşte pe senatorul Sexton de acceptarea unor finanţări îndoielnice şi că s-a regulat cu tine. Genul ăsta de informaţii se strecoară. Preşedinţii nu îşi câştigă popularitatea prin întreruperea programelor media pentru a bârfi despre sex sau presupuse infracţiuni obscure comise împotriva legilor de finanţare a campaniilor electorale.
— Obscure? ripostă Gabrielle. Vânzarea pe şleau a propriei decizii în privinţa unei legi referitoare la spaţiu în schimbul milioanelor dolari din publicitate cu greu poate fi intitulată o chestiune obscură?
— Eşti convinsă că asta face el?
Tonul Yolandei se înăspri:
— Eşti suficient de sigură ca să-ţi ridici poalele în cap în faţa televiziunilor naţionale? Mai gândeşte-te un pic! În ziua de astăzi este nevoie de o mulţime de alianţe ca să realizezi ceva, iar finanţarea campaniilor electorale reprezintă o chestiune complexă. Poate că întâlnirea pe care a avut-o Sexton a fost una perfect legală.
— Încalcă legea, insistă Gabrielle. "Nu-i aşa?"
— Sau aşa a vrut Marjorie Tench să te facă să crezi. Candidaţii acceptă mereu donaţii în spatele uşilor închise din partea marilor corporaţii. Poate că nu e elegant, dar nu este neapărat şi ilegal. Pe fapt, cele mai multe aspecte legale au de-a face nu cu provenienţa banilor, ci cu modul în care candidaţii aleg să cheltuiască aceşti bani.
Gabrielle ezită, simţindu-se destul de nesigură.
— Gabs, Casa Albă te-a jucat cum a vrut în după-amiaza asta. A încercat să te întoarcă împotriva candidatului susţinut de tine, iar până în acest moment tu le-ai făcut jocul. Dacă aş avea nevoie de cineva de încredere, cred că aş rămâne cu Sexton înainte de a sări în barca unei persoane precum Marjorie Tench.
În acea clipă, sună telefonul Yolandei. Femeia răspunse, dădu din cap şi îşi notă ceva.
— Interesant, rosti ea în cele din urmă. Vin chiar acum. Mulţumesc.
Îşi închise telefonul şi se întoarse spre Gabrielle cu sprâncenele arcuite:
— Gabs, se pare că ai scăpat. Exact aşa cum am prevăzut.
— Ce se întâmplă?
— Nu am informaţii exacte încă, dar îţi pot spune că evenimentul organizat de preşedinte n-are nimic de-a face cu scandaluri sexuale sau cu finanţarea campaniilor.
Gabrielle simţi o rază de speranţă şi încercă din toată inima să-şi creadă prietena:
— De unde ştii?
— Cineva din interior tocmai mi-a dat de ştire că această conferinţă de presă are legătură cu NASA.
Gabrielle se ridică brusc:
— NASA?
Yolanda îi făcu cu ochiuclass="underline"
— S-ar putea ca asta să fie noaptea ta norocoasă. Pun pariu că preşedintele Herney simte o presiune atât de mare din partea senatorului Sexton, încât a hotărât că nu are altă şansă decât să suspende finanţarea Staţiei Spaţiale. Asta ar explica această convocare a întregii prese mondiale.
"O conferinţă de presă prin care să se anunţe încetarea finanţării staţiei spaţiale?" Nu ştia de ce, dar lui Gabrielle îi venea greu să creadă acest lucru.
Yolanda se ridică:
— Atacul lui Tench de după-amiază? Probabil că a fost doar un ultim efort disperat ca să se agaţe cu ceva de Sexton înainte ca preşedintele să iasă în public cu veştile proaste. Nimic nu ar fi fost mai bun decât un scandal sexual ca să se distragă atenţia de la un alt eşec prezidenţial. Oricum, Gabs, acum am de lucru! Sfatul meu — ia-ţi o ceaşcă de cafea, stai jos chiar aici, dă drumul la televizor şi urmăreşte povestea asta la fel ca noi toţi ceilalţi. Mai avem douăzeci de minute până începe spectacolul şi îţi repet că preşedintele nu are cum să se lanseze în speculaţii în seara asta. Îl urmăreşte întreaga omenire. Orice are de zis este foarte important.
Îi făcu din nou cu ochiuclass="underline"
— Şi-acum dă-mi dosarul acela!
— Ce?
Yolanda îi întinse mâna cu fermitate:
— Pozele astea rămân încuiate în biroul meu până ce povestea asta va lua sfârşit. Vreau să fiu sigură că nu vei face vreo tâmpenie.
Ezitând, Gabrielle îi dădu dosarul.
Yolanda încuie fotografiile într-un sertar al biroului şi ascunse cheile.
— O să-mi mulţumeşti, Gabs! Ţi-o jur.
Când trecu pe lângă ea, o mângâie pe creştet pe Gabrielle:
— Fă-te comodă. Cred că urmează veştile bune.
Gabrielle râmase singură în biroul de sticlă şi încercă să se lase convinsă de atitudinea pozitivă a Yolandei. Cu toate astea, nu se putea gândi decât la rânjetul de satisfacţie de pe chipul lui Marjorie Tench din acea după-amiază. Gabrielle habar n-avea ce urma să declare preşedintele S.U.A. lumii întregi, dar, cu siguranţă, veştile nu aveau să fie deloc bune pentru senatorul Sexton.
65
Rachel Sexton se simţea de parcă era arsă de vie.
"Plouă cu foc!"
Încercă să îşi deschidă ochii, dar nu reuşi să zărească decât nişte forme nedesluşite, în ceaţă, şi nişte lumini orbitoare. Ploua de jur împrejurul ei. O ploaie fierbinte care o opărea. Îi ardea pielea goală. Stătea întinsă pe o parte, simţind cărămizile fierbinţi sub trup. Se încovrigă mai tare, în poziţia de fetus, încercând să se ferească de lichidul fierbinte care cădea de sus. Mirosea a chimicale. Poate a clor. Încercă să se târască de acolo, însă nu putu. Mâini puternice îi apăsau pe umeri, ţintuind-o de podea.
"Daţi-mi drumul! Ard toată!"
Se luptă din instinct ca să scape, în zadar, căci aceleaşi mâini puternice o strângeau tot mai tare.
— Stai acolo! rosti vocea unui bărbat.
Accentul era american, de profesionist.
— Se va termina în curând!
"Ce se va termina? se întrebă Rachel. Durerea?" Încercă să îşi concentreze vederea. Luminile din locul ăsta erau extrem de puternice. Sesiză că încăperea era mică. Înghesuită. Totul i se părea cu susul în jos.
— Ard!
Urletul lui Rachel abia dacă se auzi ca o şoaptă.
— N-aveţi nimic, zise vocea. Apa e călduţă. Aveţi încredere în mine.
Rachel îşi dădu seama că era practic dezbrăcată. Avea pe ea doar lenjeria îmbibată cu apă. Nu îi era ruşine; mintea îi era prea ocupată cu alte întrebări.
Amintirile reveniră ca un şuvoi tumultos. Gheţarul. Radarul Atacul. "Cine? Unde sunt?" Încercă să pună lucrurile cap la cap însă îşi simţea creierul adormit, de parcă ar fi fost împiedicat de ceva să gândească. Din toată confuzia reieşi o singură idee limpede: "Michael şi Corky… unde sunt?"