Выбрать главу

În povestirea intitulată «Prima întîlnire» era vorba despre dramaticele momente în care o astronavă pămînteascâ și o alta străină șiau încrucișat drumurile în Nebuloasa Crabul, la peste o mie de parseci de Soare. Comandantul astronavei terestre dăduse ordin să fie pregătite toate hărțile siderale, materialele de observație și calculele pentru nimicirea imediată a cosmonavei necunoscute de culoare neagră. De asemenea, toate tunurile folosite la distrugerea meteoriților trebuiau îndreptate spre inamic. Apoi pămîntenii începură să dezbată o problemă foarte importantă: aveau ei dreptul să încerece ducerea de tratative cu ființele venite din altă lume sau trebuiau să le atace fără nici o întîrziere și să le distrugă? Pămîntenii erau alarmați de faptul că străinii ar putea să le descopere drumul pe care veniseră și astfel ar putea năvăli pe Pămînt cu intenția de a-l cuceri.

Aceste năstrușnice gînduri cel frămîntau pe comandant erau socotite de toți subordonații săi drept adevăruri incontestabile. În mintea lui, întîlnirea a două civilizații, care se născuseră independent, trebuia să ducă la victoria aceleia care dispunea de un armament mai bun. O întîlnire în Cosmos însemna ori tratative, ori război (altceva nui putea trece prin cap autorului). Și în vreme ce pe astronava terestră se discuta această problemă nava necunoscută, după ce lansă în spațiul cosmic un robot sferic, se îndepărtă la patru sute de mile. Înveșmîntați în costume de scafandri, pămîntenii se apropiară de robot și fixară în el legătura. În scurt timp sa putut constata că străinii, cu toate că vedeau doar în spectrul razelor infraroșii și discutau emițînd unde radiofonice, erau foarte asemănători cu oamenii planetei noastre. De asemenea, aceștia din urmă au descifrat imediat limbajul celorlalți și leau înțeles gîndurile.

Ca și pămîntenii, comandantul astronavei străine avea și el îndoieli: el își bătea capul să descopere mijlocul de a scăpa viu și nevătămat din această situație critică fără să distrugă astronava pămînteană.

Minunata și atît de mult așteptata clipă a întîlnirii dintre reprezentanții a două planete diferite amenința să se transforme întro nenorocire. Cele două nave interastrale se opriseră la o distanță de șapte sute de mile una de alta și de aproape două săptămîni tot duceau tratative prin intermediul robotului, care era de fapt un soi de barcă sferică.

Cei doi comandanți se încredințau reciproc de intențiile lor pașnice, dar totodată susțineau că nu se pot încrede unul întraltul. Situația ar fi fost fără ieșire dacă eroul principal al povestirii — un tînăr astrofizician — nu sar fi împrietenit cu un membru din echipajul celeilalte astronave. Prin intermediul acestuia, a obținut îngăduința de a vizita împreună cu comandantul său cosmonava străină. Înainte de a porni în această incursiune, el a avut grijă săși ascundă sub haină o bombă cu o teribilă putere explozivă. O dată ajunși la destinație, cei doi dădură un ultimatum: să se procedeze la un schimb de cosmonave; o parte din echipajul astronavei negre avea să treacă pe cea terestră, iar o parte dintre pămînteni pe astronava străină. În prealabil, tunurile pentru nimicirea meteoriților trebuiau să fie făcute inofensive. Astrofizicianul și comandantul urmau să rămînă pe astronava străină și întrun caz critic so arunce în aer. Ultimatumul a fost primit, și astfel astronava cea neagră cu ostateci pămînteni sa îndepărtat, iar astronava terestră cu ostatici străini a plecat și ea, dispărînd în ceață.

Comandantul nu mai găsea cuvinte de laudă pentru ingeniozitatea tînărului astrofizician; acesta însă îi spuse cu modestie că niciodată nu iar fi trecut prin minte un asemenea plan strategic dacă nar fi înțeles că pămîntenii și străinii se aseamănă, avînd aceeași psihologie. Fiind atunci întrebat cum de a ajuns la această concluzie, astrofizicianul răspunse că, în cursul celor două ore cît stătuse lîngă rebot, povestise anecdote prietenului său de pe astronava străină…

…În bibliotecă se porniră dezbateri aprinse. Încă de pe cînd se citea, ba unul, ba altul dintre tinerii astronauți își manifesta nerăbdarea, dezacordul și dorința de a contrazice cele auzite. Acum ei începură să discute, străduinduse să respecte ordinea celor care arătaseră primii că doresc să ia cuvîntul. Cu toții se adresau comandantului, de parcă el ar fi fost răspunzător pentru această străveche povestire, scoasă de la arhivă.

Ceî mai mulți vorbeau de totala neconcordanță dintre timpul acțiunii și psihologia eroilor. Dacă astronava fusese capabilă numai în trei luni să se depărteze de Pămînt pînă la o distanță de patru mii de ani lumină, atunci acțiunea acestei povestiri trebuie să fi avut loc întro epocă ulterioară aceleia în care șia plasat autorul eroii. Nici chiar noi nam pătruns încă pînă la asemenea genuni ale Cosmosului, spuneau astronauții. Pe de altă parte însă, gîndurile și faptele pămîntenilor descriși în povestire nu se deosebeau întru nimic de acelea manifestate de oamenii care trăiseră cu multe veacuri în urmă, pe timpul capitalismului. Afară de asta, mai existau o mulțime de greșeli tehnice. De exemplu, oprirea foarte rapidă a cosmonavelor. De asemenea nu era verosimilă nici înțelegerea cu ajutorul radioundelor. Dacă planeta astronauților străini — după cum se spunea în povestire — avea o atmosferă cu aceeași densitate ca a Pămîntului, atunci auzul lor trebuia să fie la fel de dezvoltat ca la oameni; or, aceasta necesita o cheltuială mai mică de energie decît aceea trebuincioasă producerii radioundelor. Neverosimilă era și rapida descifrare a limbii străinilor…

La rîndul său, Tey Eron observă greșita prezentare a noțiunii de Cosmos, cu atît mai mult cu cît marele savant Țiolkovski prevenise omenirea, cu cîteva decenii mai înainte ca să fi fost scrisă acea povestire, că Universul este mult mai complex decît ni-l imaginăm noi. Unii oameni de știință, în contradicție cu gînditorii dialecticieni, socoteau totuși că au ajuns la capătul cunoașterii.

Au trecut secole, multe descoperiri au complicat ideea noastră despre interdependența fenomenelor, creînd astfel impresia că ne am fi îndepărtat și încetinit cunoașterea Cosmosului. Cu toate acestea, pentru rezolvarea unor probleme încîlcite, știința a găsit numeroase căi lăturalnice (de pildă construirea astronavelor pulsative, care parcă se deplasau în afara obișnuitelor legi ale mișcării). Măreția viitorului consta tocmai în învingerea acestor dificultăți ale logicii matematice, dar autorul «Primei întîlniri» nici măcar na întrevăzut nemărginirea cunoașterii ascunsă îndărătul formulărilor simple ale dialecticienilor contemporani lui.

— Nimeni na observat încă următorul lucru, spuse Yas Tin, care pînă atunci rămăsese tăcut. Povestirea este scrisă în englezește, ca, de altfel, toate numele de familie, poreclele și expresiile umoristice, ceea ce nu este întîmplător. Ca etimolog amator, am studiat procesul de formare a primului grai mondial. Limba engleză fusese foarte răspîndită în trecut. În cartea lui, scriitorul a reflectat ca întro oglindă credința absurdă în veșnicia sau, mai bine zis, în dăinuirea fără sfîrșit a formelor sociale. Dezvoltarea atît de lentă a străvechii lumi sclavagiste sau a epocii feudalismului era interpretată de unii în mod greșit drept imuabilitatea tuturor formelor de relații sociale (chiar și a limbilor, a religiilor). Tot astfel, sfîrșitul societății capitaliste era socotit de neconceput. De altminteri este surprinzător cît lea trebuit oamenilor pînă săși dea seama că limba suferă modificări pe măsură ce se schimbă și relațiile omenești și impresiile despre lume. Limbile nau fost așadar veșnice, iar numele oamenilor luate din cărțile religioase au trăit și mai puțin.