În timp ce Chifoilisk vorbea, postura relaxată a lui Shevek se crispase; acum stătea drept, ca şi Chifoilisk, privind focul.
— Cum ai aflat lucrul ăsta despre Pae?
— În acelaşi fel în care am aflat că încăperea ta conţine un microfon ascuns, ca şi a mea. Pentru că este treaba mea să cunosc asemenea lucruri.
— Şi tu eşti un agent al guvernului tău?
Chipul lui Chifoilisk se închise şi mai mult. Apoi se întoarse pe neaşteptate către Shevek, vorbind încet, dar cu ură.
— Da. Bineînţeles că sunt. Dacă nu aş fi, nu m-aş afla aici. Toată lumea o ştie. Guvernul meu trimite în străinătate numai oameni în care poate avea încredere. Iar în mine se pot încrede! Pentru că eu nu am fost cumpărat, ca toţi aceşti afurisiţi şi bogaţi profesori de aici! Eu cred în guvernul meu, în ţara mea, am încredere în ei, continuă el, revărsând cuvintele ca pe un torent. Trebuie neapărat să priveşti în jurul tău, Shevek! Eşti doar un copil printre hoţi. Sunt buni cu tine, îţi oferă o cameră frumoasă, cursuri, studenţi, bani, vizite la castele, vizite la fabrici model, vizite în sate drăguţe. Tot ce este mai bun. Totul este minunat, nemaipomenit! Dar de ce? De ce te aduc aici de pe Lună? De ce te laudă? De ce îţi tipăresc lucrările? De ce te ţin atât de protejat si de confortabil în sălile de lectură, în laboratoare şi biblioteci? Crezi că o fac din dezinteres ştiinţific, din iubire frăţească? Aceasta este o economie a profitului, Shevek!
— Ştiu. Am venit să mă tocmesc cu asta.
— Să tocmeşti… ce? Pentru ce?
Chipul lui Shevek îşi recăpătase expresia rece, gravă pe care o avusese atunci când părăsise Fortul din Drio.
— Tu ştii ce vreau eu, Chifoilisk. Vreau ca poporul meu să iasă din exil. Am venit aici deoarece nu cred că voi, acolo în Thu, doriţi acest lucru. Vă e teamă de noi, acolo. Vă e teamă că s-ar putea ca noi să aducem înapoi revoluţia, cea veche, cea adevărată, revoluţia pentru dreptate pe care voi aţi început-o şi aţi întrerupt-o la jumătatea drumului. Aici, în A-Io, le e mai puţin frică de mine pentru că ei au uitat revoluţia. Nu mai cred în ea.
Îşi închipuie că dacă oamenii posedă suficiente obiecte vor fi mulţumiţi să trăiască în închisoare. Dar eu nu vreau să cred acest lucru. Vreau să dobor zidurile. Vreau solidaritate, solidaritate umană. Vreau schimburi libere între Urras şi Anarres. Am lucrat cum m-am priceput pentru asta pe Anarres, acum lucrez cum pot aici, pe Urras. Acolo, am acţionat. Aici, mă tocmesc.
— Cu ce?
— O, ştii prea bine, Chifoilisk, răspunse Shevek cu o voce joasă, rezervată. Ştii ce vor ei de la mine.
— Da, ştiu, dar n-am ştiut că ştii şi tu, spuse thuvianul vorbind încet, vocea lui aspră devenind un murmur răguşit, numai respiraţie şi consoane fricative. Deci, ai adus… Teoria Temporală Generală?
Shevek îl privi cu o oarecare notă de ironie.
— Există în scris? insistă Chifoilisk.
Shevek continuă să-l privească timp de un minut, apoi îi răspunse direct:
— Nu.
— Bine!
— De ce?
— Pentru că dacă ar exista în scris, ar pune ei mâna pe ea.
— Ce vrei să spui?
— Ce-ai auzit. Ascultă, nu a spus chiar Odo că acolo unde există proprietate există şi furt?
— Pentru a crea un hoţ, creaţi un proprietar; pentru a crea crima, creaţi legile. Organismul Social.
— De acord. Acolo unde există hârtii în camere închise, există şi oameni cu chei pentru acele camere!
— Da, răspunse Shevek, tresărind, după care comentă. Este foarte neplăcut.
— Pentru tine. Nu şi pentru mine. Nu am scrupulele tale idealiste, ştii bine. Ştiam că nu ai teoria scrisă. Dacă aş fi crezut că o ai, aş fi făcut orice efort pentru a o lua de la tine, prin persuasiune, furt, prin forţă, dacă aş fi crezut că te putem răpi fără să declanşăm un război cu A-Io. Orice, numai să o pot smulge din mâinile acestor îmbuibaţi de capitalişti şi să o predau Prezidiului Central al ţării mele. Deoarece cauza cea mai nobilă pe care o pot eu sluji este puterea şi bunăstarea ţării mele.
— Minţi! spuse Shevek, împăciuitor. Da, cred că eşti patriot. Dar situezi deasupra patriotismului respectul pentru adevăr, pentru adevărul ştiinţific şi poate chiar loialitatea ta pentru persoane individuale. Nu m-ai trăda.
— Te-aş trăda, dacă aş putea! replică Chifoilisk înfuriat.
Vru să continue, se opri, iar în cele din urmă spuse cu o resemnare plină de iritare:
— Gândeşte ce-ţi place. Eu nu pot să-ţi deschid ochii. Dar nu uita, noi te vrem. Dacă până la urmă pricepi ce se petrece aici, vino în Thu. Ai ales oamenii nepotriviţi cu care să încerci a te înfrăţi! Iar dacă… Nu e treaba mea să-ţi spun aşa ceva, dar nu contează. În sfârşit, dacă nu vrei să vii la noi, în Thu, cel puţin nu le da ioţilor teoria ta. Nu le oferi nimic acestor cămătari! Fugi! Du-te acasă! Oferă poporului tău ceea ce ai de oferit!
— Doar că ei nu o vor, răspunse Shevek, fără expresie. Crezi că nu am încercat?
După patru-cinci zile, întrebând unde este Chifoilisk, Shevek află că acesta se întorsese în Thu.
— Şi nu mai vine înapoi? Nu mi-a spus că pleacă.
— Un thuvian nu ştie niciodată când va primi un ordin de la Prezidiul lui, a spus Pae, pentru că, bineînţeles, Pae era acela care îl informase pe Shevek. Nu ştie decât că atunci când îi vine ordinul cel mai bine este să plece în fugă. Bietul Chif! Mă întreb ce a greşit!
O dată sau de două ori pe săptămână Shevek îl vizita pe Atro în căsuţa aceea plăcută de la marginea campusului, unde locuia împreună cu doi servitori la fel de bătrâni ca el, care îl îngrijeau. La aproape optzeci de ani era, după cum se exprima chiar el, un monument ridicat în cinstea unui fizician de prima mână. Deşi nu-şi văzuse munca de o viaţă rămasă nerecunoscută, aşa cum era cazul lui Gvarab, pur şi simplu prin vârstă atinsese ceva din imparţialitatea ei. Interesul său pentru Shevek, cel puţin, părea să fie în totalitate personal — o camaraderie. Atro fusese primul fizician din domeniul Secvenţei convertit de abordarea lui Shevek a înţelegerii timpului. Luptase, cu armele lui Shevek, pentru teoriile lui Shevek, împotriva întregii instituţii a respectabilităţii ştiinţifice, iar lupta continuase câţiva ani buni înainte de publicarea ediţiei integrale a Principiilor Simultaneităţii şi a victoriei — curând după aceea — a Simultaniştilor. Bătălia aceea reprezentase punctul culminant al vieţii lui Atro. Nu ar fi luptat pentru altceva decât adevărul, dar îi plăcuse lupta chiar mai mult decât adevărul.
Atro îşi putea reconstitui genealogia pe parcursul a o mie o sută de ani, strămoşii săi fiind generali, prinţi, mari latifundiari. Familia sa încă mai deţinea o proprietate de şapte sute de acri şi paisprezece sate în provincia Sie, regiunea cea mai rurală din A-Io. Folosea expresii provinciale, arhaisme de care se agăţa cu mândrie. Bogăţia nu-l impresiona de fel şi se referea la întregul guvern al ţării sale drept "demagogi şi politicieni târâtori". Respectul său nu putea fi cumpărat. Cu toate acestea, îl oferea singur, gratuit, oricărui prostănac având ceea ce el numea "numele care trebuie". În unele privinţe, Atro era total incomprehensibil pentru Shevek, o enigmă, un aristocrat. Totuşi, dispreţul său autentic atât pentru bani cât şi pentru putere îl determina pe Shevek să se simtă mai apropiat de el decât de oricare alt cunoscut de pe Urras.
Odată, când stăteau pe veranda cu pereţi de sticlă unde creşteau tot felul de plante rare şi nemaivăzute, Atro folosi întâmplător expresia "Noi, Cetienii… ". Shevek profită de prilejul ivit.
— "Cetieni"! Nu e acesta un cuvânt păsăresc?
"Păsărească" — aşa era denumită în argou presa de consum, ziarele, emisiunile radio/TV, romanele produse pentru populaţia muncitoare urbană.
— Păsărească! repetă şi Atro. Dragul meu, de unde dracu' vii cu toate vulgarismele astea? Prin "cetieni" mă refer exact la ceea ce înţeleg prin acest termen scriitorii cotidianelor şi cititorii lor pe jumătate analfabeţi. Adică Urras şi Anarres!